Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Predestined paths

#69
Bunăăă! Long time, no see! Mulțumesc mult de tot pentru toate replay-urile voastre și pentru laude, mă bucur că va plăcut * hugs * , sper să vă placă și de acum încolo :X . Cum am mai spus, „the end”-u e încă departe, n-am ajuns cu ideile până acolo și deocamdată am destulă inspirație pentru ce voi scrie în continuare :D . Îmi cer scuze pentru această întârziere, dar din cauză că nu prea am avut mult timp liber la dispoziție nu am putut să scriu : - S . Totuși, am încercat să mă revanșez cu un capitol ceva mai luuung : ) . Sper să vă placă! Ah, și scuzați greșelile, nu am prea am avut răbdare să corectez : - ”..

Lectură plăcută! :*



Cap 22: Amintiri..



Dimineața a sosit mai repede decât mă așteptam. Dormisem atât de bine că mă simțeam plină de energie, gata să dau vreo două-trei ture în jurul casei. M-am ridicat în șezut, căscând zgomotos și întinzându-mă. Razele calde ale Soarelui își făceau loc printre draperiile de un albastru pal. Se părea că Eduard a fost mai matinal ca mine, căci nu era urmă de el prin cameră. Mi-am zis să mai lenevesc puțin și mi-am aprins televizorul lăsând pe un canal de muzică. În momentul acela, ușa camerei s-a deschis făcăndu-și apariția blondul cu o tavă plină de bunătăți, două căni de ceai și un trandafir roșu pus într-o mică vază. O, Doamne! Micul dejun la pat! Asta e ceva cu care ar trebui să mă obișnuiesc.
- ’Neața, frumoasa adormită! Cum te-ai odihnit? a chicotit așezându-se pe pat lângă mine, iar tava a pus-o pe una din noptierele de lemn.
- Foarte bine! L-am visat pe prințul meu pe un cal alb.. Sau era o mașină?! m-am prefăcut că meditez la acest lucru, în timp ce el își apropia fața de a mea.
- Norocos tipu’, îl cunosc? a zâmbit șmecher, iar eu mi-am înfășurat mâinile în jurul gâtului său, privindu-i smaraldele albastre.
- O să mă gândesc mai tarziu, acum sunt prea ocupată să fac asta.
L-am tras brusc mai aproape de mine, iar buzele mele le atingeau ușor pe ale lui, tachinându-l. Și-a băgat o mână în părul meu „forțându-mă” să-l sărut, iar eu m-am lăsat pe spate în pat și Edi a venit peste mine. Limba lui explora în voie fiecare colțișor din gura mea, în timp ce își plimba degetele pe abdomenul meu. Uh! Corpul parcă îmi vibra sub atingerile lui delicate, iar inima încerca să-și croiască loc afară din pieptul meu. Am întors capul spre dreapta când și-a desprins buzele de ale mele, continuând să mă sărute pe obrajii și coborând spre gât, ca mai apoi să urce din nou spre buze, rupând aces joc. Avea un zâmbet plin de satisfacție pe chip și ceva îmi spunea că făcuse o „boacănă”.
- Așa arăți mult mai bine. a surâs arătându-și dantura perfectă.
- Cum așa? l-am întrebat ridicând dintr-o sprânceană.
S-a alungit pe pat cotrobăind după ceva în unul din sertarele noptierei, apoi mi-a întins o oglindă și m-a făcut să-mi privesc gâtul. Aveam un semn roșu care ar trece neobservat, doar dacă aș purta bluze gen helancă sau eșarfe, dar pe căldura asta.. Era tot ce îmi lipsea!
- Te tai, te frig și te mănânc la prânz pentru asta!
- Oho! Ușor, tigroaico!
mi-a făcut cu ochiu. Semnul ăla e pentru prințul din vise să știe că eu nu te împart cu nimeni și că ești numai și numai a mea.
- Mmm, gelos?

A trebuit să mă mulțumesc doar cu un sărut scurt pe buze. Și, la naiba, că știam ce vrea să însemne asta, un tare și răspicat „da!”. Îmi surâdea ideea, doar mă iubea la fel de mult pe cât o făceam și eu.
După ce am savurat micul dejun adus de Ed, am strâns împreună masa și am făcut puțină curățenie în cameră. Pentru că era o zi atât de însorită, ne-am gândit să profitam de acest lucru și să facem o mică plimbare. Cu ocazia asta mă familiarizam și eu cu orașul și împrejurimile sale. Am luat pe mine ceva lejer, o pereche de blugi trei sferturi verzi, în sus un maieu alb simplu și o parte din părul brunet mi l-am prins într-un coc ciufulit. Blondul a preferat niște jeanși deschiși la culoare și un tricou albastru cu un desen comic pe piept.
Am ieșit din încăpere ținându-ne de mână, dar înainte să ajungem în dreptul scărilor m-am oprit brusc, iar el a făcut același lucru din pricina mea. Nu observasem acel tablou cu o seară înainte, probabil din cauza oboseli și faptul că nu era atât de bine luminat. Era un tablou în care se aflau mai multe poze făcute colaj cu Edi și familia sa. Mama și mătușa lui erau neschimbate, cu excepția unora în care era mult mai tinere, dar întotdeauna încântătoare. Ce mi-a atras atenția în mod special era un bărbat bine făcut, părul de un șaten spre blond, iar ochii lui sclipitori erau albaștrii. Aș putea foarte bine să-l confund cu Eduard, diferența era doar de înalțime, acesta din urmă fiind mai mic, și trasăturile mult mai mature ale acelui bărbat. Totuși, îmi părea atât de cunoscut de parcă îl mai văzusem undeva.
- Ah, tabloul.. l-am auzit vorbind când a observat ce îmi captase atenția. El este tatăl meu, Gabriel Richard. Adică, mă rog..
- Semănați!
i-am zâmbit, iar el mi-a răspuns prin același mod. Izbitor de mult! Mi-ar fi făcut plăcere să-l cunosc personal.
A rămas uimit pentru câteva secunde de afirmația mea. A deschis gura să spună ceva, dar a închis-o la loc la fel de repede, apoi a continuat pe un ton ușor amuzat.
- Deh, ce pot să zic.. Așa tată așa fiu. a chicotit mândru.
- De ce am impresia că această „modestie” a ta nu e genetică?! a scos limba jucăuș, iar eu l-am îmbrătișat, sărutându-l scurt pe buze.

Am luat-o din loc și am coborât la parter. Le-am salutat pe cele două doamne, Camelia și Carmen, apoi am ieșit din casă. Grădina era foarte frumos întreținută, cu spații verzi si multicolore flori de o parte și de alta a cărărilor din beton cu diferite forme. Undeva pe dreapta se afla un leagăn pus la umbra unui mare stejar și alături o măsuță rotundă împrejmuită de câteva taburete. Era o priveliște superbă.
Acea după-amiză ne-am petrecut-o plimbându-ne și făcând câteva cumpărături, de altfel ca și restul zilelor. Adoram nopțiile în care stăteam până târziu povestind sau când măiastra lună și infinitele sale stele ne prindeau hoinărind pe stradă. Săruturile și îmbrațișările din ploaie parcă învăluiau totul într-o atmosferă de poveste presărată cu magie. Sentimenele mele pentru blond creșteau pe zi ce trece, iar el mă iubea la fel de mult. Mă simțeam atât de legată de el, de parcă mi-ar fi oxigen. Atingerile intime și atât de tandre mă făceau să-l doresc mai mult, să fiu într-u’ totul a lui și el al meu. Cu toate astea, existau momente în care ne lăsam duși de val, dar se oprea la „timp”. Mereu se oprea.. Dar nici eu nu mă simțeam în stare, sau mai bine zis sigură, să îi cer să continue. Dar presimțeam că în curând acel „stop” va dispărea.
Lăsând asta la o parte, vorbeam aproape zilnic la telefon cu fratele meu și cu prietenii din Londra. Cosmin nu înceta să ma cicăle la cap cu întoarcerea mea, dar Edi mi-a spus clar că mă lăsa să plec decât abia la sfârșitul veri și nu era ca și cum acest lucru mă deranja. Îmi făcusem chiar și cunoștiințe noi în Edinburgh, amici sau amice vechi de ale blondului. Cu o parte poate chiar voi ține legătura pe viitor, dar de restu mai bine mă lipsesc. Cel mai bine ar dispărea din preajma mea și dacă un lucru nu-l suport, acela e să se dea la iubitul meu de față cu mine. Geloasă? Poate! Dar el e al meu!
Mai târziu l-am întrebat pe Eduard de unchiul său, Dan. Cum se făcea că nu l-am văzut până acum deși se scursese aproximativ jumătate din vară. Acesta m-a lămurit spunându-mi că mai mereu este plecat afară din țară cu afaceri. Din această cauză petrece foarte puțin timp pe acasă și că este foarte posibil să nu îl cunosc personal pe timpul șederi mele.
Cu cele două dame mă înțelegeam de la foarte bine în sus, în special cu doamna Camelia. Mă rugase să renunț la formalități și să le vorbesc la per-tu, iar de cele mai multe ori șatenei îi atribuiam apelativul „mamă”. Începusem să țin enorm de mult la ea. Totul datorită comportamentului său foarte afectiv față de mine ce mă făcea să o văd ca pe o a doua mamă. Era foarte plăcut acest sentiment. Mă simțeam cu adevărat iubită și împlinită. Oare era ceva ce îmi mai puteam dori?

***


Vântul adia ușor trecându-și aerul răcoritor prin părul meu brunet, dar care se mai deschisese la culoare din cauza Soarelui. Îl aveam prins cu o clamă la spate, doar bretonul și câteva șuvițe îmi mai mângâiau fața. Mă aflam pe plajă, mai exact stăteam pe pontonul din lemn lăcuit și îmi bălăceam picioarele în marea albastră și limpede ca cerul de vară. Îmi plăcea acest loc, se afla la doar câțiva kilometri de locunița lui Ed. Era mult mai retras de plaja principală și mai liniște. Auzeam valurile mări cum se spărgeau de diguri, împrăștind în aer lichidul incolor. Era precum o melodie de fundal ce te liniștea. Am închis ochii și mi-am lăsat capul pe spate, razele calde dezmierdându-mă. În acel loc simțeam că realitatea e atât de departe, iar timpul e doar o legendă, ceva ce poate a existat de mult. Am tras adânc aer în plămâni, apoi l-am dat afară deschizând ochii când i-am auzit pași apropiindu-se de locul unde mă aflam, iar parfumul lui de neconfudat învaluia totul în jur. S-a așezat alături mie înmânându-mi una din cele două cuti de Cola. Am sorbit din lichidul negru potolindu-mi setea, apoi mi-am strâns genunchi la piept înconjurându-i cu brațele.
- Acum că suntem împreună o să te întorci cu mine în Londra, nu? am spus temându-mă de un răspuns negativ, în timp ce blondul mă privea total nedumerit. Adică.. Nu vreau să ne despărțim! am ridicat ușor tonul, strângând din pumn.
- Liniștește-te, Pisicule! m-a tras lângă el sărutându-mă apăsat pe buze. Nu o să se întâmple asta. Ce-ți veni? Normal că mă întorc când se sfârșește vara și în același timp, concendiul meu prelungit.
Poftim? Ceva îmi scăpa cu siguranță!
- Stai puțin! Nu aveai de gând să rămâi aici definitv?
- Nu..
a râs ușor lăsându-se pe spate pe suprafața din lemn și eu m-am alăturat lui așezându-mă pe burtă.
- Deci.. E hotărât! Adu-mi aminte când ne întoarcem să o decapitez pe Ioana! am schițat un zâmbet, clipind des din gene.
- Nu-mi spune că ea e „autorul” acestei idei?!
A început să râdă mai cu poftă când i-am confirmat acest lucru, apoi i-am povestit discuția dintre mine și rozalie înainte ca eu să iau decizia de a pleca după el. Chiar mi-o făcuse, iar după cum îl cunoșteam pe Edi se va amuza copios pe seama mea mult timp de acum încolo. Mai apoi râsetele lui au încetat, devenind serios. S-a ridicat în șezut și la fel am făcut și eu. Pata mare și portocalie ce învălui cerul cu lumina sa încerca să-și potolească setea adâncindu-se tot mai mult în mare. Ce apus minunat! Mi-a cuprins bărbia între degetele sale, iar ochii lui albaștrii sclipeau în timp ce îi țintuia cu privirea pe ai mei.
- Doar nu crezi că te lăsam să pleci așa ușor o dată ce te-am reîntâlnit, din nou după atâta timp. Te iubesc prea mult și nu vreau să te pierd, Ale!
Mi-am trecut mâna peste obrazul lui, mângâindu-l ușor. Și-a apropiat chipul de al meu, buzele noastre unindu-se într-un sărut senzual, un „dans” știut numai de noi.
- Auzi.. am început să vorbesc în momentul când m-am depărtat de el să-l pot admira, meditând la ce tocmai spusese.
- Mmh?
- Cum adică „o dată ce te-am reîntâlnit, din nou după atâta timp”? Sună de parcă ne cunoaștem de dinainte ca eu să mă mut în Londra.
am chicotit.
Chiar mă dusesem cu gândul departe. Era prea absurd. Adică nu cred în coincidențe sau ceva de genul. Bine, înainte nu credeam nici în dragoste la prima vedere, dar când mă gândesc că eu chiar am pățit acest lucru cu Edi.. Poate până la urmă orice e posibil, dar am să cred când am să văd, respectiv să pățesc.
- Poate pentru că chiar așa s-a întâmplat..
- Edi, lasă gluma că nu îți merge!
am spus pe un ton amuzat, ridicând dintr-o sprânceană. E imposibil. Mi-aș fi amintit de tine din momentul în care te-am văzut, mai bine zis când ne-am „ciocnit”. Ce naiba!
Am râs, dar el continua să privească serios cum Soarele se adâncea în marea parcă nemărginită. Am vrut să mai adaug ceva, dar am tăcut când a început să vorbească.
- Aveai 4 ani când te-am cunoscut la acea mini petrecere, sau mai bine zis întâlnire de afaceri la care au participat părinții noștri. Cosmin avea 7 ani și eu 5. Deși a trecut atât de mult timp, iar o parte din amintirile din copilărie sunt fragmentate, chipul tău inocent mi-a rămas întipărit în minte..

~FLASHBACK~
- Mă plictisesc de moarte! Chiar trebuia să vin? Puteam foarte bine să mă joc jocuri video cu prietenii mei.
Am oftat prelung, sprijinindu-mi bărbia în palme. Tata se lăsase în jos în așa fel încat fețele noastre erau la același nivel schițând un zâmbet. Și-a trecut mâna prin părul meu blond ciufulindu-l așa cum făcea mereu.
- Ți-am mai spus fiule, nu te puteam lăsa singur acasă. Promit că mă voi revanșa pentru seara asta! mi-a făcut cu ochiul și un zâmbet imens a răsărit pe chipul meu abătut.
- Oh, dragule! s-a ridicat mama de pe scaunul alăturat mie, privind spre holul principal. Au ajuns Cristian și Ruxandra.
Super! Dacă ei erau aici însemna că și amicul meu Cosmin venise. De cele mai multe ori nenea Cristian și tata ne luau cu ei la servici, astfel nu ne plictiseam niciodată. Așa l-am cunoscut pe Cosmo. Parinții noștri, pe lângă faptul că erau asociați, erau și prieteni buni din copilărie. Se pare că datorită lor așa vom fi și noi pentru mult timp de acum încolo.
Ne-am îndreptat spre noi oaspeți, întâmpinându-i. Eu și castaniul aveam propriul nostru „stil” de a ne saluta ce a stârnit râsete în rândul adulților. Deh, ei erau prea maturi să înțeleagă! Prietenul meu o moștenise la trăsături pe doamna Taylor, părul șaten spre castaniu îl avea tuns bob, foarte elegant și o pereche de ochii căprui expresivi. Pe de altă parte, domnul Taylor aveam ochii negrii precum onixul, iar părul scurt era brunet. Total opus tatălui meu, dacă aș face o comparație.
- Oh! Ești adorabilă Alex, scumpo! am auzit-o pe mama afirmând, ceea ce mă făceam să mă întreb despre ce vorbea.
Privirea mi-a fost imediat captată de o tânără domnișoară. Nu știam că amicul meu are o surioară. Tocmai făcea o reverență, aplecându-se ușor în față. Purta o rochiță albă cu volănașe, iar în cap avea o pălărie în aceeși combinație cu o panglică roșie făcută fundă. În momentul când și-a ridicat capul din pământ, am putut observa zâmbetul ei gingaș și obraji îmbujorați. Parul brunet îi ajungea până la umeri, iar în ochii ei negrii te puteai pierde cu ușurință ca într-un abis întunecat. Era superbă, precum o păpușă de porțelan din vitrinele magazinelor. Atât de neprețuită, și totuși.. Era reală!
- Mulțumesc! a venit și replica ei întârziată.
Vocea îi era atât de melodioasă și clară. Ochii ni s-au intersectat pentru o secundă, iar obraji ei au devenit vizibil mai roși. Parcă eram fermecat de ea, dar nu semăna cu nici una din fetele pe care le știam. Atât de sofisticată și inocentă. M-aș simți norocos doar dacă mi-ar adresa și un simplu cuvânt, dar nu.. Ea parcă se ascundea de mine, evitându-mi privirea și ținând strâns în pumnul ei mic materialul paltalonilor tatălui său.
- Ed, ce ai? Trezește-te! un pumn în joacă a fost simțit în umarul meu stâng. Mi-am dus absent mâna în acel loc lovit, Cosmin chicotind la gestul meu.
- Ăăă.. Nimic..
Cel puțin, așa credeam atunci..
~END FLASHBACK~

Amintirile începeau să mi se deruleze în minte precum un film. Acea zi.. Oare cum am putut să uit asta? O, Doamne! Și puteam să jur că inima mi-a pulsat mai tare doar retrăind acel moment. De atunci am devenit prieteni apropiați, toți trei. La un moment dat părinții începuseră să își adreseze apelativele „cuscru/cuscră”. Era chiar amuzant cât de departe se duceau cu gândul. Într-un fel..
Un an și ceva mai târziu, Edi și familia sa s-au mutat în Londra. Am păstrat legătura câteva luni bune, dar vorbeam tot mai rar. Prietenia dintre părinți noștri era cu mult mai puternică, dat fiind faptul că tata și domnul Richard erau asociați și se întâlneau ocazional. Parcă totul s-a rupt în momentul când mama a decedat. Nu îmi amintesc dacă au venit sau nu la înmormântarea ei. Aceea perioadă încă e în ceață pentru mine..
Dar asta nu era o scuză. Nu! Mă simțeam mizerabil și abia realizasem că lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji. Cum am putut să fiu atât de oarbă și să nu văd asta, să nu-l recunosc. Dar totuși, trecuseră atâția ani..
L-am văzut pe blond cum s-a întins după mine, dar m-am ferit în momentul când a vrut să-mi atingă umărul. Îmi strângeam palmele în pumni și încercam să-mi opresc plânsul.
- Și spune-mi Ed, Cosmo știe? E atât de egoist încât să nu îți mărească și ție drepturile asupra firmei? De ce naiba nu mi-ai spus mai devreme? N-ai idee cum mă simt! am spus totul dintr-o suflare, vocea tremurându-mi.
- Alex.. a oftat dând dezaprobator din cap, zâmbindu-mi încurajator. Lucrurile nu stau chiar așa..
- Dar cum? Cum stau, Ed? Lămurește-mă, căci eu văd totul aiurea! Cu siguranță nu o să..

Asta n-am prevăzut-o.. M-a tras în brațele sale, sărutându-mă apăsat pe buze. Mai apoi, mi-a șters lacrimile, trecându-și atent degetele pe chipul meu. A început să vorbească, lămurindu-mă în legătura cu firma și anume că el preferase aceea funcție, în ciuda insistențelor fratelui meu. Poate pe viitor va prefera ceva mai „sus”, dar deocamdată era mulțumit. Acest lucru mă liniștea într-o oare care măsură, dar ce mă uimea era faptul că se mulțumea cu acel stil de viață ceva mai modest. Cred că modul lui de a gândi era unul din milioanele și trilioanele de lucruri care mă încântau la blond și mă făceau să-l ador tot mai mult.
- Să nu mai zic că mă simt cel mai preferat de acolo în ceea ce privește salariu și concediile. Cosmin e de „vină” pentru asta! a chicotit Edi, făcându-mă să schițez un zâmbet.
Și-a continuat povestirea spunându-mi că el păstrase multă vreme legătura cu bro, dar din cauza distanței și a timpului, se „degradase”. Ceva mai târziu, mult mai devreme decât mi se spusese inițial, cei doi s-au reîntâlnit și astfel au ajuns din nou prieteni de nedespărțit. Mă bucuram să aud asta, dar nu schimba cu nimic felul în care mă simțeam. Ce fel de persoană sunt să nu-mi recunosc vechile prietenii?!..
- Totuși.. Eu de ce aflu abia acum? Îl omor pe Cosmin pentru asta! tonul îmi era serios, dar pe Eduard l-a bufnit râsul.
- Trimiți la ghilotină pe cine nu trebuie, scumpo. Eu l-am rugat să nu îți spună!
- Poftim?! Și de ce ai făcut asta?
- Pentru că am vrut să îți spun personal „povestea” și poate că.. Într-un fel voiam ca tu singură să îți aduci aminte de mine.. Dar nu s-a întâmplat chiar așa, iar faptul că mai era și Robert la mijloc, m-a făcut să las totul baltă. Asta până azi.

Nu îmi venea să cred ce aud. Am oftat prelung, sprijinindu-mi fruntea pe unul din genunchi. Iar îmi simțeam ochii năpădiți de lichidul incolor și sărat. M-am întors spre el, privindu-i smaraldele albastre cum sclipeau. Nu se vedea nici o urmă de supărare pe chipul său, pe când eu eram extrem de dezamăgită de mine.
- Îmi pare rău.. am spus stins. Știu că am fost o idioată..
- Oh!
și-a dat ochii peste cap, nervos. Termină! Nu ți-am spus toate astea să te simți vinovată, Alex. N-ai idee ce fericit am fost când ne-am reîntâlnit! Însemni mult prea mult pentru mine și mereu a fost așa. Poți să te bucuri că întâmplarea a făcut să ne revedem după atâția ani? Eh, cine ar fi crezut că până la urmă vom ajunge împreună?
A surâs, molipsindu-mă. I-am sărit în brațe, strângându-l cu toată forța mea de parcă ar fi fost ultima îmbrățisare pe care aș primi-o de la el. Avea perfectă dreptate! Chiar mă puteam cataloga o norocoasă din toate punctele de vedere!
- Te iubesc! i-am șoptit la ureche.
Gura lui a căutat-o pe mea, unindu-se într-un sărut plin de pasiune. Ah, cât puteam să-l ador! Bătăile inimi sale nu erau nici pe departe mai tari ca ale mele. La scurt timp s-a desprins de mine ținându-mă încă strâns în brațe. Vântul adia mai puternic împrăștiind în jur parfumul său. Mirosea atât de bine. Abia atunci realizeasem că pe nesimțite Soarele s-a adâncit de tot în mare, iar Luna trona asupra infinitelor stele.
- S-a întunecat. Mergem?
- Nu.. Încă puțin mai stai așa, te rog..
i-am spus ghemuindu-mă și mai mult la pieptul său.
L-am auzit chicotind și am luat asta ca pe un „da”.

Căci nu locul contează, ci persoana cu care ești în acel loc. Pentru că acolo unde vei fi tu, voi fi și eu pentru tine, mereu!
My fic:
Predestined paths : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13338
[naruto]Teenagers : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13050 (finish 4)

[Imagine: anime-kiss.jpg]
I wish to meet you again next time
Love is more selfish the deeper it gets
until you want to tie each breath down
unreasonable, yet...

We climb a spiral of light
the red memory is a poisonous tattoo
a tattoo that shows the future's chaos
if we're together, until we shatter



Răspunsuri în acest subiect
Predestined paths - de Minnie - 29-10-2009, 09:56 PM
RE: Predestined paths - de Berry. - 29-10-2009, 10:33 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 29-10-2009, 11:21 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 01-11-2009, 02:50 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 02-11-2009, 12:01 AM
RE: Predestined paths - de Minnie - 17-11-2009, 08:50 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 23-11-2009, 09:17 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 28-11-2009, 04:21 PM
RE: Predestined paths - de marya - 30-11-2009, 03:43 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 04-12-2009, 03:19 PM
RE: Predestined paths - de marya - 09-12-2009, 10:24 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 16-12-2009, 07:35 PM
RE: Predestined paths - de marya - 16-12-2009, 11:27 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 18-12-2009, 02:20 AM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 18-12-2009, 02:33 AM
RE: Predestined paths - de marya - 18-12-2009, 12:59 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 18-12-2009, 07:40 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 22-12-2009, 11:31 PM
RE: Predestined paths - de marya - 23-12-2009, 12:00 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 24-12-2009, 02:51 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 24-12-2009, 11:39 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 26-12-2009, 02:16 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 26-12-2009, 03:54 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 27-12-2009, 12:50 AM
RE: Predestined paths - de Minnie - 29-12-2009, 06:53 PM
RE: Predestined paths - de Sushiiushii - 30-12-2009, 06:01 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 30-12-2009, 11:26 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 02-01-2010, 02:27 PM
RE: Predestined paths - de Yuki4ever - 02-01-2010, 08:14 PM
RE: Predestined paths - de marya - 03-01-2010, 03:04 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 05-01-2010, 05:40 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 06-01-2010, 11:50 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 09-01-2010, 11:18 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 11-01-2010, 03:19 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 15-01-2010, 09:36 PM
RE: Predestined paths - de Blue Bluegen - 16-01-2010, 02:41 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 21-01-2010, 05:39 PM
RE: Predestined paths - de Blue Bluegen - 22-01-2010, 06:12 PM
RE: Predestined paths - de Khonsu - 22-01-2010, 08:46 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 24-01-2010, 03:21 PM
RE: Predestined paths - de Fifilina - 24-01-2010, 04:26 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 25-01-2010, 07:25 PM
RE: Predestined paths - de Sushiiushii - 25-01-2010, 08:46 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 27-01-2010, 01:37 AM
RE: Predestined paths - de Blue Bluegen - 27-01-2010, 02:13 PM
RE: Predestined paths - de Fifilina - 28-01-2010, 06:41 PM
RE: Predestined paths - de marya - 28-01-2010, 06:41 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 30-01-2010, 02:43 PM
RE: Predestined paths - de Fifilina - 30-01-2010, 04:37 PM
RE: Predestined paths - de Blue Bluegen - 30-01-2010, 04:50 PM
RE: Predestined paths - de Lumiere.Kitty - 30-01-2010, 05:57 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 05-02-2010, 09:47 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 06-02-2010, 02:26 PM
RE: Predestined paths - de marya - 06-02-2010, 03:22 PM
RE: Predestined paths - de Sushiiushii - 06-02-2010, 08:08 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 06-02-2010, 08:18 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 06-02-2010, 08:53 PM
RE: Predestined paths - de Fifilina - 06-02-2010, 09:40 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 08-02-2010, 02:14 PM
RE: Predestined paths - de marya - 08-02-2010, 05:07 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 11-02-2010, 08:42 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 12-02-2010, 12:33 AM
RE: Predestined paths - de marya - 12-02-2010, 11:11 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 13-02-2010, 12:57 AM
RE: Predestined paths - de Lumiere.Kitty - 13-02-2010, 01:58 AM
RE: Predestined paths - de Fifilina - 13-02-2010, 04:33 PM
RE: Predestined paths - de Yuki4ever - 14-02-2010, 08:21 PM
RE: Predestined paths - de Sushiiushii - 18-02-2010, 04:00 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 19-02-2010, 04:35 PM
RE: Predestined paths - de marya - 20-02-2010, 11:20 PM
RE: Predestined paths - de Sushiiushii - 21-02-2010, 08:11 AM
RE: Predestined paths - de Mitus - 23-02-2010, 10:13 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 26-02-2010, 04:03 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 07-03-2010, 11:25 AM
RE: Predestined paths - de Fifilina - 07-03-2010, 02:16 PM
RE: Predestined paths - de Bambilici - 07-03-2010, 07:18 PM
RE: Predestined paths - de Sushiiushii - 07-03-2010, 08:21 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 18-03-2010, 06:48 PM
RE: Predestined paths - de Japan Lover - 24-03-2010, 10:38 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 05-04-2010, 08:35 PM
RE: Predestined paths - de Yuki4ever - 05-04-2010, 10:31 PM
RE: Predestined paths - de Looolaaa13 - 09-04-2010, 11:13 PM
RE: Predestined paths - de Mitus - 12-04-2010, 03:50 PM
RE: Predestined paths - de Fifilina - 13-04-2010, 09:47 PM
RE: Predestined paths - de Aly - 15-04-2010, 02:10 PM
RE: Predestined paths - de Dreamer - 30-04-2010, 09:11 PM
RE: Predestined paths - de Sushiiushii - 01-05-2010, 09:52 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 20-08-2010, 12:25 AM
RE: Predestined paths - de Suicide Thoughts - 01-09-2010, 10:10 PM
RE: Predestined paths - de Minnie - 10-09-2010, 12:12 AM
RE: Predestined paths - de Zouly - 17-04-2011, 12:19 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)