Predestined paths

[Minnie]

Hy, everyone! >:D< Mii de mulțumiri pentru replay-uri și laude, încă o dată vă spun că mă bucură enorm să văd că vă place ce scriu și îmi apreciați munca * hugs * . Am venit în sfârșit cu nextu, cred că o să vă mulțumească întorsătura de situație, aștept părerile voastre legate de absolut orice.
Btw, după cum ați observat acum scriu cum diacritice și așa vor fi de acum încolo capitolele :D

Lectură plăcută! :*

Cap 21: Te iubesc!

- Oh! rozalia și-a dat ochii peste cap, vizibil iritată. Pleacă! În momentul ăsta e în drum spre Edinburgh. Se duce la maică-sa și mătuși-sa.

Am surâs. O cunoșteam prea bine. Ce îi mai place să dramatizeze!
- Așa, și? Mai nou nu are voie să-și viziteze mama?! am continuat eu sarcastică.
- Ar fi fost bine dacă astfel stăteau lucrurile, dar el rămâne acolo definitiv. Edi nu se mai întoarce aici, Alex!
Vorbele ei au răsunat precum un ecou în mintea mea. Bătăile inimii mi se accelerau de la secundă la secundă și respiram sacadat, de parcă în curând s-ar fi terminat sursa de aer. Priveam spre rozalie, dar nu o vedeam. Gândul îmi era în mii și mii de părți. Mă simțeam abandonată.. Cum a putut să plece așa, pur și simplu? De ce nu mi-a spus? DE CE? Chiar dacă nu era nimic între noi, era cu totul altceva să știu că era aici, oarecum lângă mine, să mă pot sătura doar privindu-l. Poate că eram prea egoistă și nu mă gândeam la ce își dorește el cu adevărat, dar îl iubeam.. Am clipit des din gene „revenind” înapoi în cameră. Am realizat că broboane incolore îmi străbăteau obrajii, lăsând în urma lor o dâră umedă.
- Nu mi-a zis nimic despre asta și oricum... Nu pot să-l fac să se răzgândească, îmi pare rău! am spus calmă încercând să-mi opresc lacrimile să mai curgă. Mai bine te-ai criza în fața prietenei lui. Pe ea sigur o va asculta, asta dacă nu o să se mute cu el acolo. Am scos un oftat prelung.
- M-ai înnebunit cu fraza asta! Ce dracu’ prietenă? Ed nu mi-a zis de nimeni. s-a isterizat rozalia, făcându-mă să izbucnesc și mai rău în plâns.
- Silvia! Silvia Brown! O roșcată pitică, alintată și „bibi”. am făcut cu degetele în aer semnul ghilimelelor.
- Bibi? Pe bune?! m-a întrebat uimită. Credeam că o să se mute mai târziu aici. a vorbit mai mult pentru sine și tocmai voiam să spun ceva când m-a întrerupt serioasă. Ia stai puțin, el ți-a spus că sunt împreună? Adică, i-ai văzut sărutându-se?
- Nu chiar.. Adică.. Știi tu, gesturi, îmbrățisări.. Și.. Oricum, orice ai zice, nu mă poți convinge că ei doi nu sunt împreună!
Am înghițit în sec și ușor-ușor începeam să mă îndoiesc de vorbele mele, căci Ionici a bufnit în hohote de râs. M-am încruntat. Ce naiba? Eu plângeam, iar ea se amuza copios pe seama mea de parcă îi spuneam bancuri.
- Scuze, scuze! Nu mă pot abține când văd că uneori ești așa naivă.. a făcut o pauză să își potolească râsul prostesc, chiar nu îi înțelegeam trecerea asta de la o reacție la alta. Silvia e vară-sa, bine nu primară, în orice caz pe-acolo! a început să gesticuleze încercând sa-mi explice situația. Ideea e ca ei doi nu sunt împreună, toanto! Vai, nu pot să cred că ai fost geloasa pe ea! și-a dus mâna la cap masându-și fruntea.
- T-Tu vorbești serios? am înghițit în sec când am văzut-o afirmând cele spuse cu un zâmbet imens pe chip.
N-aș găsi cuvintele potrivite să exprim ceea ce am simțit știind că tot ce crezusem erau doar prostiile din capul meu. Am început să sar și să mă zbengui în pat precum un copil de 5 ani când primește cadouri. Imediat mi s-a alăturat și nebuna de Ioana. Abia cand nu mai puteam să răsuflăm ne-am oprit, iar rozalia mea cu ochii de un verde crud a devenit serioasă.
- Deci, ai de gând să lași lucrurile neterminate?

***

Logic că nu! M-am îndopat cu pastile și ceaiuri la greu, iar în câteva zile eram ca nouă. Cred că în viața mea nu mi-am terminat bagajul atât de repede și fără sa o lungesc, ca de fiecare dată. Și cum „graba strică treaba” era imposibil să nu uit ceva și anume celularul, bine pe lângă alte lucruri mai puțin importante. Unul din ele ar mai fi să-l anunț pe Cosmo că plec, chiar nu vreau să îmi imaginez ce scandal îmi va face pentru asta. Dar nu mai conta asta în acel moment. Mă aflam în avion așteptând ca acesta să decoleze din minut în minut. Deja întârziase o oră, iar afară începea vizibil să se întunece. Destinația: Edinburgh, scopul și durata vizitei: cât timp este necesar să-mi gasesc prințul meu blond pe un cal alb (sau nu), bifat și bifat! Am chicotit în sinea mea, dar cerințele din „listă” trebuiau îndeplinite prin orice mijloace, altfel pe mine nu mă chema Alexandra Taylor.
O oră și ceva mai târziu, avionul ateriza pe pista orașului. Din cauza condițiilor meteo au avut unele dificultăți, altfel ajungeam mult mai repede. Mi-am recuperat trollerul și am pornit spre ieșirea din aeroport cu gândul să iau un taxi. Cum deobicei norocul îmi uita de cele mai multe ori adresa, se pare că nici de această dată nu a sunat la ușa mea. Poate la vecinu’?! Automobilele galbene, care pe deasupra mai erau și puține, erau „ocupate” iar unele deja pe picior de plecare. Grozav! Nici macar telefonu nu-l aveam la mine. OK Alex, calmează-te! Am scos frumușel harta orașului din bagaj și am studiat-o cu atenție. Nu cred că se supara Edi dacă apăream pe neașteptate la ușa lui, nu?! Sper să găsesc casa care trebuie, n-am chef să primesc bastoane sau mai știu eu ce, în cap pe motiv că trezesc lumea. Cum afară deja se întunecase și îmi era teamă că m-aș fi pierdut de tot dacă luam un transport în comun, am preferat să o iau agale pe jos spre marginea orașului. După ceva timp de mers, un fulger a străpuns cerul luminându-l și zgomotul provocat de tunet m-a făcut să tresar speriată. N-au întarziat să apară picăturile mari și reci ce îmi mângâiau corpul și udau hainele. Eram îmbrăcată într-o pereche de blugi închiși la culoare, strânși, iar în sus un maieu alb cu ceva scris în dreptul pieptului. Adoram ploile de vară, doar când puteam să privesc de pe geamul din camera mea.
La scurt timp, mă aflam în fața unei căii ferate și trebuia să mai parcurg un mic drum ca să ajung într-un fel de orășel ce era compus din case și vile. Abia atunci aș fi găsit adăpost, așa că nu m-am abătut de la traseul meu. Bariera era pusă, semn că un tren își făcea apariția în curând, dar am preferat să măresc viteza și să trec înaintea lui. Se pare că nu doar eu încălcam regulile de siguranță, căci singura mașină ce și-a făcut apariția din sens opus a încercat să-și facă loc printre cele două bariere. Nu am dat importanță acelui șofer, văzându-mi în continuare de drumul meu. Când mă aflam de cealaltă parte a șinelor am auzit un scârțâit puternic provocat de o frână bruscă. Mi-am întors capul nedumerită să văd ce s-a întâmplat, dar trenul tocmai trecea, blocându-mi vederea. Am continuat să merg mai departe îngândurată. Frigul de afară parcă își făcea loc în sufletul meu, trezindu-mi sentimente ciudate.. Regretele cu privire la această „excursie” spontană îmi invadau pe nesimțite mintea. Într-un fel sau altul, îmi era teamă de reacția blondului. Dacă totuși mă va respinge? Dacă în astea câteva zile de când e aici își găsise vreo prietenă, vreo fostă care îl voia înapoi?..
Eram atât de prinsă în dilema mea, căci târziu am realizat că cineva mă striga. Vocea îmi era atât de cunoscută și o puteam auzi din ce în ce mai aproape. Am tresărit oprindu-mă brusc în loc, iar bagajul mi-a scăpat din mână. Parcă m-am întors cu încetinitorul înapoi cu fața spre șinele de tren de unde îmi auzeam numele pronunțat. Un bărbat înalt, bine făcut se afla deja lângă mine. Respira greu din cauză că alergase. Picăturile de ploaie îi dezmierdau trupul, udându-l din cap până-n picioare. Tricoul negru îi era lipit de corp luând forma abdomenului său plat, iar ochii lui albaștrii precum cel mai senin cer de vară mă priveau de parcă eram o iluzie. Eram geloasă. Stupid de geloasă pe acele picături lichide că îl puteau atinge în voie fără pic de jenă chiar sub privirea mea.
- Doamne, Alex, ești chiar tu! Credeam că doar mi s-a părut când te-am văzut trecând calea ferată. Nu îmi vine să cred că ești aici, acum! a spus toate astea dintr-o suflare, iar eu îl priveam hipnotizată. De ce nu m-ai sunat? Nu mă înțelege greșit, mă bucur să te revăd dar.. M-ai luat pe neașteptate.
- Edi.. Știi, eu.. am înghițit în sec, apoi am tras o doză mare de aer în plămâni. Pentru că nu puteam să fac asta prin telefon!
M-am ridicat pe vârfuri prinzând în pumni tricoul său ud și mi-am strivit ușor buzele de ale blondului. Erau atât de dulci și de moi, încât nu cred că m-aș sătura vreodată să i le „gust”. Brațele sale puternice mi-au cuprins trupul într-o îmbrățișare caldă și plină de dragoste. M-am tras mai aproape de el, agățându-mă de gâtul său și îmi simțeam sânii presați de bustul lui. Îmi răspunse jocului, sărutându-mă foarte lacom și plin de pasiune pură, imaginea privirii acestuia parcă îmi pătrundea adânc în minte și îmi controla fiecare acțiune. Tremuram și nu din cauza frigului de afară pe care nici nu îl mai simțeam, ci datorită atingerilor lui delicate. Aș fi putut sta așa o veșnicie și încă puțin, îmbrățișați în timp ce ne sărutam și îi adulmecam parfumul îmbătător, strecurându-se prin fiecare por al meu. Totuși, necesitatea de aer m-a făcut să-mi desprind buzele de ale blondului. S-a aplecat ușor, proptindu-și fruntea de a mea, iar eu mă pierdeam în albastrul ochiilor lui.
- Edi.. Știu că am fost o proastă! Ai avut tot timpul dreptate, regret și îmi pare sincer rău că nu am recunoscut nimic din tot ce mi-ai spus. am scos un oftat, apoi am continuat pe același ton tremurat. Poate.. Poate că acum tu nu mă mai placi, dar.. la naiba cu toate astea! am strigat, depărtându-mă puțin de el pentru a-l vedea mai bine. Te iubesc, înțelegi? Te iubesc, Eduard! Nu vreau să te pierd.. Nu știu când și cum s-a întamplat asta, cert e că am ajuns să fiu enervant de geloasă pe orice e în preajma ta și pe orice te atinge. Până și pe Silvia, care, wouw! Am aflat mai târziu că e vară’ta.. mi-am dat ochii peste cap, simțindu-mă oarecum penibil.
Un fulger imens a luminat totul în jur pentru câteva secunde, iar în urma lui s-a facut auzit tunetul.
- Uite ce e, Ale.. a spart blondul tăcerea ce se așternuse. Ai dreptate, eu chiar nu te plac!
Nu îmi venea să cred ce aud.. Era atât de dureros.. M-am dat câțiva pași în spate, lăsându-mi capul în jos. Am simțit cum ochii îmi sunt inundați de lacrimi, ca mai apoi acestea să se rostogolească pe obrajii mei deja uzi din cauza ploii. M-a prins de mână, iar acest lucru m-a făcut incapabilă să mă mai mișc. Mi-a curpins bărbia între degetele sale, ochii noștri intersectându-se. Mă privea atât de gingaș de parcă îmi spusese că în curând pe cer o să-și facă apariția Soarele, ceva atât de imposbil..
- Numai un fraier ca mine putea suporta să fie lângă tine știind că ești cu altu, fără să îți facă ceva care te-ar putea răni, să fie în stare să plece în pijamale la miezul nopții de acasă și să-i tăbăcească mutra idiotului care ar fi încercat să profite de inocența ta și lista poate continua. Așa m-ar considera unii, doar un fraier.. Huh, dar pentru prima oară în viața mea nu mi-a păsat și nici nu îmi pasă! mi-a prins fața în palme, apropiindu-și chipul de al meu și a continuat șoptind. Tu chiar crezi că am trecut prin toate astea doar pentru că te plac? Vești noi, Pisicuțo! mi-a luat mâna punând-o pe pieptul lui în dreptul inimii. Simți ce tare bate?! Pentru că te-a „auzit” ce ai spus și pentru că.. Și eu te iubesc, Alex!
Am rămas pentru câteva secunde cu gura căscată, la propriu. Situația luase o întorsătură ciudată rău, dar nu e ca și cum nu îmi convenea. I-am sărit în brațe umplându-l cu sărutări, iar el m-a luat pe sus învârtindu-se. Dacă eram fericită? Era mai presus de așa ceva, o stare euforică de nedescris. O, Doamne! Îl adoram și el mă iubea! Am început să urlu și să râd de nebună, oricum nu „deranjam” pe nimeni. După alte săruturi cu patimă și îmbrățișări, ne-am îndreptat spre automobilul său ce se afla de partea cealaltă a șinelor de tren. Mi-a pus bagajul în portbagaj, iar eu am ocupat locul din dreapta șoferului ghemuindu-mă în scaunul din piele. Dinții începuseră să-mi clănțăne de frig și un ușor tremurat mi-a cuprins trupul. L-am văzut pe Ed cotrobăind după ceva pe bancheta din spate, trezindu-mă mai apoi cu un hanorac de-al său pe umerii goi. Era atât de cald și mirosea atât de bine. Am tras adânc aer în piept, iar mireasma parfumului său mi-a invadat nările. Blondul mi-a făcut cu ochiul zâmbindu-mi, apoi a pornit, luând-o pe drumul ce ducea spre acel mic orășel compus din tot felul de case și vile de fițe. Părerea mea. Am mai discutat una-alta si mi-a spus că tocmai se ducea să facă mici aprovizionări, dar că se va întoarce după ce mă va lăsa la el acasă. Ce oră „matinală” și-a găsit și băiatu’ ăsta să facă cumpărături. Începeam să cred că prea am venit la el pe „nepusă masă” și că mai bine ar fi să înnoptez la un hotel, dar blondul nici nu a vrut să audă de așa ceva. Să mă contrazic cu Ed era crimă curată, plus că eram prea obosită așa că am preferat să-i fac lui pe plac.
La scurt timp, Eduard a oprit motorul mașinii în fața unei case destul de mare aș spune eu, cel puțin mult mai mare ca a mea. Și-a apropiat chipul de al meu, distanța fiind una milimetrică, iar ochii lui albaștrii încercau să-i pătrundă pe ai mei.
- Vreau o cerere oficială! am șoptit, clipind des din gene.
- Ce cerere? a ridicat din sprâncene ca și cum nu știa despre ce vorbesc.
Ha! Am căscat gura, apoi am închis-o la loc automat. Juca dur, foarte bine atunci!
- În cazu’ ăsta, eu am plecat acas’! am dat să mă ridic, dar m-a prins de braț râzând. Te rog, nu mai zâmbi așa că mă omori!
- Glumeam, scumpo! mi-a sărutat grațios mâna, observând plăcut surprins inelul primit cadou de la el. Domnișoară Alexandra Taylor, acceptați acest umil bărbat, adică eu, să vă însoțească în minunatele aventuri ale vieți, un pas făcut în doi, doi devenind unul, căci i-ați sucit mințile si e nebun după dragostea dumneavoastră! a sfârșit arătându-și dantura perfect albă, iar roșul din obrajii mei se făcea din ce în ce mai vizibil.
- Oh, vai mie! Mă flatați, domnule Eduard! Dar cum aș putea să refuz o astfel de cerere atât de.. ăă.. m-a tras brusc foarte aproape de el, simțindu-i respirația caldă pe piele. Ți-am spus vreodată cât te iubesc?
- Nu..
- Mincinosule, te iubesc! Te iubesc de la pământ la cer și înapoi!
Mi-am unit buzele cu ale sale, contopindu-se și transformându-se într-un sărut senzual. Inima îmi bătea atât de tare, încât începusem să-i număr tic-tac-urile. În final, ne-am desprins, apoi am coborât din automobil, iar blondul mi-a cărat trollerul. Când am intrat înăuntru am putut observa cât de imensă era locuința. Ne aflam într-un hol foarte spațios, în față se aflau niște scări late ce duceau spre alte camere probabil, iar la parter pe partea dreaptă se afla bucătăria și pe partea stângă living-ul. Priveam în jur uimită, era superb. Totul era frumos decorat și cu bun gust, simțeai aceea căldură numită „casă”. Un icnet mi-a atras atenția și mi-am îndreptat ochii negrii spre persoana respectivă. La cațiva pași în fața mea se afla o doamnă cu puțin mai înaltă ca mine cu un corp destul de bine menținut pentru vârsta sa, părul brunet vopsit îl avea tuns bob ceea ce o prindea foarte bine și ochii de un albastru șters, minunat.
- Oh, dragilor, sunteți uzi leoarcă! O să vă prindă o răceală zdravănă dacă nu aveți grijă de voi! m-a uimit tonul voci atât de familiar și totodată reacția ei, de parcă nu eram o nouă venită, ci mai degrabă de-a casei. Camy, dragă, adu două prosoape! a strigat aceasta îndreptându-și capul spre etaj.
Imediat și-a făcut apariția în capul scărilor o femeie cu mult mai frumoasă celei din urmă, ținând în mână obiectele cerute. Cele două erau la fel de înalte, iar culoarea ochiilor aveau aceeași nuanță de albastru șters. Spre deosebire de brunetă, aceasta avea parul des și lung până sub fese, șaten natural, iar în partea dreaptă avea prinsă o agrafă în formă de floare. Puteam regăsi în aceasta trăsături asemănătoare cu ale blondului. Într-un fel sau altul, chiar aveam emoții că în sfârșit o voi cunoaște pe femeia ce i-a dat viață baiatului pe care îl iubesc. Ed s-a apropiat de ele sărutându-le tandru pe ambi obrajii, apoi m-a înfășurat într-un prosop alb și pufos după ce și-a pus și el unul pe umeri.
- Mamă, tușico, fără alte introduceri, să v-o prezint oficial pe iubita mea, Alexandra Taylor! m-a strâns în brațe lipindu-și buzele de fruntea mea.
- Bună seara! am spus dând ușor din cap. Mă bucur să vă întâlnesc! Totuși, îmi cer scuze pentru această vizită neașteptată.. și atât de târzie! A fost ceva.. spontan.
Te rog, Doamne, sper că n-am dat-o în bară! Șatena a chicotit, apropiindu-se de mine.
- Eu sunt Camelia Richard, iar ea e sora mea Carmen Spencer! a făcut semn spre brunetă. Ești o domnișoară foarte educată și frumoasă, așa cum am crezut mereu că vei fi. Oh, și scumpo, stai liniștită! Ești mereu bine venită aici! vocea îi era atât de melodioasă și primitoare, iar strângerea aceea ușoară de mână m-a făcut sa simt o apropiere considerabilă între noi.
Cu toate astea, acea observație m-a pus pe gânduri „așa cum am crezut mereu că vei fi” și hmm.. numele ei îmi părea atât de cunoscut! Ce ciudat, Eduard nu îmi spusese niciodată numele lui de familie. Cred că de la oboseală deveneam oarecum paranoică. N-am mai stat mult de vorbă, căci cele două dame ne-au trimis să ne schimbăm în haine uscate. Am urcat la etaj și am cotit stânga, iar eu aveam să dorm în camera lui Ed, cu el desigur. Interiorul era destul de spațios, amenajat tipic blondului, cu baie și dressing, dar asta nu însemna că nu îmi plăcea. Am făcut un duș rapid, iar din cauză că toată garderoba mea era fleașcă, din nou am împrumutat ceva de la iubitul meu. Ah, mă îmbătam cu parfumul lui! Atât de dulce, dar nu mai dulce ca el! Dupa ce a terminat și Eduard de făcut baie, ne-am trântit în patul spațios la tv și am adormit la scurt timp, îmbrățișați.