Predestined paths

[Minnie]

O.O Deci, oficial m-ati lasat masca :X (trec mai repede la subiect^^) va multumesc mult pt replay-uri, laude si tot, ma bucur enorm sa vad ca va place ce scriu, sper sa va placa in continuare si sa urmariti sirul povestii *hugs for everyone*! Cat despre finalul ficului, va asigur ca e inca departe, adica nici nu am ajuns cu ideile pana "acolo" :)) (sper va multumeasca raspunsul asta :D). Imi cer scuze pt intarzierea mea, dar din cauza ca am un an.. cam greu (sa spun asa) nu am foarte mult timp liber la dispozitie sa scriu :(..
Anyway... am venit cu nextu'! Sincera sa fiu, nu prea sunt multumita de el, dar o sa incerc sa ma revansez in urmatoarele capitole! Astept parerile voastre legate de absolut orice! ^^

Lectura placuta!:*

Cap 19: Gelozie

Analizam cu privirea fiecare amanunt din incaperea ce se presupunea a fi biroul meu. Vitrina plina ochii cu dosare, cartii si multe altele era fata in fata cu usa, pe stanga langa geamul imens o masuta din sticla imprejmuita de doua fotolii imbracate din catifea si in partea dreapta biroul propriu zis pe care se afla laptopul meu si alte hartoage. Tot mobilierul era imbracat intr-un lemn fin de stejar. Puteam observa ca nimic nu era mutat sau schimbat, ci doar ca se pastrase curatenia, ceea ce imi dadea un plin de satisfactie ca „cineva” inca ma astepta inapoi la firma. Ma intorsesem si o , Doamne, cu forte proaspete!
Am simtit doua brate pline de eleganta ce m-au inconjurat din spate si m-au tras intr-o imbratisare calduroasa. Cine altcineva putea fi, inafara de Cris’?! M-am intors cu fata spre ea si i-am raspuns prin acelasi gest. Camasa rosie se mula perfect pe corpul ei cu forme destul de accentuate, iar fusta din stofa neagra ii punea in evidenta picioarele lungi si frumoase. Parul blond il avea prins intr-un coc simplu, doar cateva suvite ii mangaiau delicat fata. Parca emana un aer enigmatic, spre deosebire de mine care optasem pentru ceva mai sport, o fusta de blugi gen salopeta, iar in sus o bluza mov ce se mula pe corp.
- Credeam ca nu mai apari o data. si-a pus mainile in sold, mustrandu-ma sau cel putin asa voia sa sune caci nu ii reusea in totalitate. Dar daca nu veneai, cu siguranta zilele astea te „trezeai” cu mine la usa, tarandu-te pana aici!
- Hihi, verificam doar cine imi simte lipsa si cine nu. am clipit des din gene adoptand o expresie de nevinovata. Ce s-a mai intamplat „nou” pe aici cat am lipsit? m-am asezat la birou verificand in treacat niste documente, in timp ce blonda a luat loc pe unul din fotoliile de catifea.
- Nu prea multe. Stii tu, munca munca si iar munca! Ah, de fapt ar fi ceva.. zambea satisfacuta, iar eu o priveam nedumerita asteptand sa continue. Lavinia si-a dat demisia, saptamana trecuta!
Da, Cristina nu o tolera pe blonda aia oxigenata, dar pana la urma cine o facea?! Ah, uituca de mine! Cum cine?! Robert! Doar erau impreuna, nu?! Bine, daca rezistase „domnisoara” sa aibe o relatie ceva mai serioasa. Am chicotit in sinea mea la acest gand, iar vestea imi imbunatatise considerabil ziua. Cred ca aveam un zambet kilometric pe fata. Ce imi mai placea sa exagerez cand venea vorba de asa ceva!
- In locul ei a venit o alta tipa. E destul de simpatica, nu stiu multe despre ea! a continuat Cris’ in timp ce ne indreptam pe holurile firmei sa ne luam cate o ciocolata calda, apoi eu trebuia sa-i duc lu’ bro niste facturi. Cred ca „a pus” ochii pe cineva de pe aici, pentru ca ii vad mai mereu impreuna si cam.. apropiati.
- E rapida, n-am ce zice. am chicotit. Si cine e norocosul, daca pot sa-i zic asa?
- Norocos?! Nu prea cred ca o sa te incante ideea cand o sa afli!
- De ce?
- Pentru ca tipul ala nu e nimeni altu decat...
N-am mai auzit continuarea de parca se intrerupsese totul precum o pana de curent. De fapt, nici nu mai aveam nevoie de cuvinte caci imaginea din fata mea spunea mai multe. Am inghitit in sec incercand sa alung nodul din gat care parca nu ma lasa sa respir. Priveam in gol dezorientata si pot sa jur ca am simtit cum ceva mi-a trecut prin stomac, ceva ascutit si tare ce durea ingrozitor. Edi statea de vorba cu o roscata sau mai bine spus filtra cu ea, cel putin mie asa mi se parea. La un moment dat, i-a cuprins trupul firav si mic de statura intr-o imbratisare stransa, ca mai apoi cand s-au desprins sa isi duca un brat pe dupa gatul ei. Zgomotul provocat de documentele imprastiate pe podea i-a facut sa-si intoarca capetele spre sursa, adica spre mine. Am simtit o usoara bataie pe umar si mi-am amintit ca in tot acest timp Cris’ a fost langa mine vorbind de una singura. M-a intrebat ceva ce nu am inteles si involuntar i-am raspuns printr-un „da!” sec, apoi am vazut-o cum s-a indepartat. Ce naiba, unde pleca?! Robotic, m-am aplecat sa strang „ mizeria” facuta, iar mintea imi zbura in mii si mii de directii. Venisem azi hotarata sa port o discutie mai.. delicata cu el, sa-mi calc pe orgoliu meu imens si sa-i marturisesc adevaratele mele sentimentele, iar acum vedeam asta! Era clar ca in aceste conditii nu se putea. Cum se spune: „de ce iti este teama nu scapi!”. Cat de adevarat!
- Hei, Alex! Esti bine? vocea lui parca m-a izbit de realitatea pe care nu as fi vrut sa o infrunt, cel putin nu in momentul acela.
Mi-a cuprins mana intra sa, ajutandu-ma sa ma ridic. Mi-a strans restul de facturi, apoi mi le-a intins indemnandu-ma sa le iau. Ii evitam privirea, ochii aceia albastrii precum niste nestemate, ma pierdeam in frumusetea lor ca intr-un labirint. Oare cand ajunsesem sa fiu atat de vulnerabila in fata lui?
- Da.. Multumesc! Eu.. cred ca nu m-am trezit calumea.. a chicotit la scuza mea.
Si-a intins mana, plimbandu-si alene degetele prin parul meu lung si brunet apoi manganindu-mi gratios obrazul drept. Am simtit cum corpul parca mi-a vibrat cand palma lui rece a facut contact cu pometii mei calzii si rosii. Nu m-am putut abtine sa nu imi ridic ochii negrii spre chipul sau, privirile noastre intersectandu-se.
- Edi.. tonul meu exprima nedumerirea in legatura cu gestul sau.
- Mi-a fost dor de tine! Da si din cauza asta ai decis sa iti omori plictiseala cu alta?! Idiotule! Poate ca nu am procedat bine atunci, dar.. a continuat acesta, dar l-am intrerupt. Nu era nici momentul si nici locul potrivit pentru o discutie ceva mai serioasa, nu ca ar fi fost prea multe de spus...
- Nu iti cere scuze. Eu ar trebui sa fiu cea care face asta si chiar imi pare rau ca m-a luat gura pe dinainte doar pentru ca eram prea nervoasa!
Am inteles prin zambetul lui ca totul era OK, adica puteam fi prieteni ca inainte. Prieteni pe dracu’! Nu ma multumea cuvantul asta, in orice caz, nu acum. Dar nu aveam de gand sa-i arat lui lucru asta.
- Dar tot trebuie sa discutam ceva cat de curand, in privat! mi-a facut cu ochiul si a suras cu subinteles.
Am vrut sa-l intreb ce anume indemnata de nestavilita curiozitate, dar am observat o silueta care se apropia sfioasa de noi ce m-a facut sa-mi tin gandurile in frau. Era mai mica de statura ca mine, slabuta, cu forme nu foarte accentuate. Poate si din cauza hainelor pe care le purta aveam impresia asta, blugi inchisi la culoare si o camasa albastra ceva mai larga, iar in dreptul mijlocului avea prinsa o curea neagra. Parul roscat precum focul il avea lung pana la umeri si era indreptat cu varfurile in sus. Arata precum un pom de Craciun, daca ma intrebai pe mine. Ochii sai verzii erau patrunzatori si intensi, pielea ii era alba precum spuma laptelui si puteam distinge pe chipul ei cateva pistrui, cu toate astea avea un ten de invidiat.
- A, da, Bibi! a sarit blondul de parca uitase ceva, dar ce m-a socat a fost acel „Bibi” si faptul ca a tras-o aproape de el. Ea este Ale, Alexandra Taylor, despre care ti-am mai vorbit. si-a intreptat acesta ochii spre roscata, iar fata mi-a intins prieteneste mana, zambindu-mi in acelasi timp.
- Incantata sa va cunosc! Eu sunt Silvia Brown, de curand angajata aici. i-am cuprins mana intr-o stransoare usoara.
As fi mintit daca nu as fi spus ca era chiar dulce. Pana la urma, ce vina avea ea ca eu ma indragostisem de cine nu trebuia?
- Deasemenea! chiar eram sincera. Ah, si te rog, sa lasam formalitatile! Inca sunt prea tanara pentru asta. am schitat un zambet, iar ea a aprobat din cap inrosindu-se.
Blondul a strans-o mai tare la pieptul sau, sarutand-o pe frunte. Am scrasnit din dintii nervoasa, privind in alta parte.
- Ea este.. a inceput Ed sa vorbeasca si stiam ce avea sa-mi spuna, ironic vorbind: „Ea este prietena mea, suntem impreuna de curand. Vai, ce bine ne intelegem noi!”. Bleah, deja mi se face rau!
- Aaa.. trebuie sa plec! l-am intrerupt. Mi-am amintit ca bro’ ma astepta de ceva timp cu facturile astea. Vorbim mai tarziu!
Am luat-o din loc agitata facandu-le cu mana, iar cei doi ma priveau oarecum ciudat si pe buna dreptate. Totusi, nu puteam sa aud din gura lui acele vorbe. Imi era destul de greu si asa, sa accept situatia asta. Era clar ca trebuia sa il uit si ceva imi spunea ca va fi cu mult mai greu decat ar fi fost sa-l uit pe Robert. Ingandurata am urcat in lift si m-am oprit la etajul 8 unde se afla biroul fratelui meu. Deea, logodnica si totodata secretara lui, mi-a facut semn sa intru. Se pare ca deocamdata nu avea nici o sedinta programata. Hmm.. Brusc un gand nebun mi-a trecut prin minte cand am intrat inauntru: oare ce-or face nebunii astia doi uneori la munca?! Am chicotit la propiile-mi ganduri si am decis sa ma axez pe ce era mai important. Dupa ce ne-am salutat, i-am trantit hartoagele pe masa de lucru cu un prelung oftat ce mi-a scapat involuntar.
- S-a intamplat ceva? m-a intrebat Cosmo vizibil ingrijorat de starea mea.
- Nu.. Doar obosita! M-am dezobisnuit sa ma trezesc devreme. am schitat un zambet fals, in timp ce ochii lui negrii ma analizau in detaliu. Haide, lasa asta! Cum merg lucrurile pe aici? am incercat o dispozitie ceva mai vesela.
- Toate bune si frumoase. Stii ca a venit o fata noua, Silvia? Eduard a recomandat-o. E..
- Da stiu cine e! Ne-a facut chiar el cunostinta. l-am intrerupt iritata ca a adus acest subiect in discutie. Daca nu mai ai altceva sa-mi spui, eu am plecat. am dat sa ma ridic, dar castaniul m-a prins de mana fortandu-ma sa iau loc inapoi pe scaunul din piele.
- Nu te grabii, ca nu am terminat. mi-a spus clatinand din cap. Ghici cine a venit in oras cu afaceri? l-am privit nedumerita asteptand un raspuns. Unchiul Antonio! In jumatate de ora plec cu Iubita sa ne intalnim cu el, afaceri si sa mai discutam una alta.
- Wouw! Asta chiar m-a luat prin surprindere. Cat sta in Londra?
- N-am apucat sa vorbim prea multe la telefon. In orice caz, stii ca lui ii place sa calatoresca si nu sta mult timp intr-un loc. Vrei sa mergi cu noi?
Chiar imi lipsise fratele tatei, unchiul Toni, cum ii spuneam cand eram mica. Dupa moartea tatalui nostru si acel incendiu la firma Taylor care a provocat imense pagube, el a avut grija de noi si ca intreprinderea sa revina pe „picioare”. Totusi, nu aveam chef sa merg in oras la restaurant, pe langa asta aveam de lucru si nu mai puteam pierde timpul aiurea.
- Altadata, ca nu pot azi. Transmitei salutari din partea mea si poate ne auzi la telefon cat de curand.
Cosmin a aprobat din cap si inainte sa plec l-am sarutat scurt pe obraz. Cand am iesit din incapere, Dede nu mai era la birou asa ca am mers mai departe oprindu-ma la etajul meu. Toata ziua am verificat facturi, am indosariat tot felul de documente si alte lucruri de genul. Cu toate ca incercam prin asta sa nu fiu deloc atenta la cei doi „iubareti”, le auzeam chicotele de parca erau langa mine. Doamne, cat puteam fii de geloasa! Nu, nu, nu! Alex, concentreaza-te pe munca! Abia asteptam sa se termine ziua. Chiar nu imi explic ce voi face pe viitor, ori ma mut la alt etaj ori ma duc la nebuni... Totusi, ar mai fi fost ceva si anume sa-mi gasesc urgent pe cineva. Hm.. Nu e o idee rea, oarecum?! Am oftat prelung. Nu eram genul care se indragosteste repede, iar cand o faceam mi se „punea” pata grav. Sunetul asurzitor provocat de mobil mi-a intrerupt sirul gandurilor. Nu cunosteam numarul si nici in agenta nu il aveam, dar n-am dat mare importanta acestui lucru caci vocea l-a dat de gol.
- Ce face nepotica mea preferata? tonul ii era atat de bland si cald. Mereu il confudam cu tata, in copilarie.
- Sunt singura ta nepoata, unchiule Toni! am ras si acelasi lucru a facut si el. Ce sa fac.. Momentan cu munca. Tu?
- Ar fi cam multe de spus.. Ce zici, te scot la o acadea sa povestim? Ca pe vremuri. am suras gandindu-ma ca inca isi mai aducea aminte de aceste lucruri, chiar si dupa atata timp. In 10 minute sa fi jos si stii deja ca nu imi place sa astept! a chicotit si a inchis dupa ce ne-am salutat.
Eh, un bun pretext ca azi sa plec mai devreme! Am strans in 2 timpi si 3 miscari tot ce era alan-dala, apoi mi-am luat geanta si am iesit in fuga din birou. Din cauza neatentiei, m-am lovit de ceva moale, dar si tare in acelasi timp. Cel putin ma asigurasem ca nu era un perete. Cand mi-am revenit am realizat ca persoana respectiva era chiar Edi. Ce naiba frate, deja m-am saturat de „scena” asta!
- Alex, esti bine? m-a intrebat ingrijorat prizandu-ma de maini, iar eu am dat afirmativ din cap. Sper ca n-ai uitat de discutia noastra.. Hei, pleci undeva? m-a intrebat deranjat de faptul ca nu prea eram atenta la el, ci la ceasul de la mana.
Ha! Ti-ai trimis prietena la o plimbarica si acum vii la mine? Sa-mi verific agenda Pisi, care oricum e plina pentru tine!
- Da, si ma grabesc! O lasam, poate, pe altadata. i-am indepartat mainile de pe corpul meu, apoi am luat-o la pasi repezi pe holuri.
L-am auzit bolborosind ceva de genul ca „unde arde?”, dar nici nu m-am obosit sa-i raspund. Poate eram nedreapta, dar tot eu eram cea care suferea dupa el.
In curtea firmei, o masina neagra si eleganta ma astepta cu motorul pornit. Din ea a coborat un barbat bine facut, inalt, dar care parea mult prea tanar pentru minunata sa varsta de 40 de ani. Parul brunet il avea dat cu gel pe spate, iar ochii sai caprui ma priveau cu uimire si as putea spune admiratie. Intotdeauna imi spunea ca am devenit o domnisoara frumoasa in adevaratul sens al cuvantului si nici de aceasta data nu s-a sfiit cu astfel de complimente. Bratele sale m-au prins intr-o imbratisare stransa, dar in acelasi timp calduroasa. Am urcat in automobil si a pornit spre unul din cele mai scumpe restaurante. Mereu i-a placut sa ma rasfete. Poate si din cauza ca el si matusa Eliza nu aveau copii. Ei au fost pentru mine si fratele meu ca niste parintii adoptivi. Ma bucuram enorm ca am putut sa ne vedem caci aveam atatea sa ne spunem..