Predestined paths

[Minnie]

Mulţumesc mult pentru replay şi mă bucur să văd că povestea încă este urmărită cu mare interes *hug* . Nu o să o mai lungesc, am venit cu următorul, ştiu că a durat cam mult : - '' . . Deh, vacanţa : - '' , mă rog ce a mai rămas din ea : )) .
Lectură plăcută!:*

Cap 27: Ce se întâmplă cu încrederea?

- Ţi-am mai spus şi îţi repet, Alex, am dat de ea aici întâmplător. Deea nu a mai putut veni, aşa că m-a rugat pe mine să vorbesc cu Vali, dj-u. Aveai mobilu închis şi nu am putut niciunul să dăm de tine, ce puteam să fac? Ţi-am trimis şi un mesaj.
Am oftat, privind preţ de o clipă în jur. Ninsoarea se oprise de ceva vreme, doar vântul adia uşor ridicând în aer pulberea de zăpada proaspăt aşternută. Totul era precum un tablou din deşert cu nisip alb. Blondul îmi relata cele întâmplate, stând relaxat la adăpostul unui copac, cu mâinile în buzunare şi adoptând o expresie calmă şi în acelaşi timp, ce exprima siguranţă de sine. Ne aflam în apropierea clubului în care îl găsisem, moment în care aşteptam explicaţiile de rigoare. Mario era la doar la câţiva paşi în spatele meu, sprijinit de maşină.
A răsuflat, făcând o mică pauză. Încă mă privea insistent, căutând o modalitate de scăpare din acuzaţiile mele prin care să-mi demonstreze nevinovăţia sa. Mă săturasem de toată treaba asta, de toate bănuielile şi în special de certurile noastre. Cu toate astea, din punctul meu de vedere, situaţia nu era deloc în favoarea lui. Edi mi-a observat ezitarea în a spune ceva şi a continuat pe un ton mai iritat, de această dată.
- Ce-i cu interogatoriu ăsta la sânge din ultima vreme?! Ce am făcut să nu mai ai încredere în mine?
- Oare cum aş putea să reacţionez când v-am găsit îmbrăţişaţi, Eduard?! Înţelege-mă şi tu! am ripostat ca şi cum mă acuzase de ceva anume, acesta fiind surprins de ieşirea mea. Uite cum stă treaba - am continuat cu vocea scăzută, nu e vorba că nu am încredere în tine, ci în ea nu am. Ştiu că e în stare de absolut orice ca să îţi atragă măcar puţin atenţia şi asta mă scoate din minţi!
A surâs gingaş aşa cum făcea mereu, dar înainte de a spune ceva a fost întrerupt de o interjecţie menită să îşi arate dispreţul. Ne-am întors capetele spre sursa voci ce se auzea din spatele iubitului meu. În sfârşit a catadicsit să îşi facă apariţia, având în vedere că o aşteptam de ceva vreme. Şi-a trecut mâna prin părul buclat de un blond ţipător - vopsit, oftând plictisită şi privind în jur. Nu puteam să sufăr superficialitatea şi indiferenţa cu care trata lucrurile, dar mai ales faptul că era atât de sigură pe ea încât credea că totul i se cuvine, aşezat frumos pe tavă şi adus la cerere de un valent.
Să nu mai vorbesc cât de mult se supraestimează. Bine, nu pot să zic că nu avea cu ce . . Mai ales atunci când îşi punea în cap să arate foarte bine, îi reuşea de minune şi ca drept rezultat mereu era în centrul atenţiei, iar toate capetele se întoarceau după ea. Fusta de blugi mini îi punea în evidenţă picioarele şi cu toate că era scundă, ştia cum să ascundă acest lucru prin cizmele cu tocuri înalte de peste 10 centimetri pe care le purta, iar bluziţele mulate şi decoltate îi desenau formele frumos conturate.
- Trebuia să-mi închipui că eşti tu, miss distrugătoare-de-chefuri!
A adăugat dezgustată, în timp ce îşi acoperea trupul cu o haină neagră de blană. Ochii verzi mă fixau cu privirea încercând să mă intimideze. Poate că i-ar fi reuşit figura cu altcineva, dar nu şi cu mine.
- Ah, pisi, şi pentru informaţia ta, nu ne ţineam în braţe de dragul artei, ci dansam. Deobicei asta fac oameni normali când se duc într-o discotecă sau într-un club. E la mintea cocoşului, dar . . Ce să ştii tu!
Până şi râsul, ce se voia a fi doar nişte chicote - presupun, era atât de fals. De când ne ştiam, mereu când mi se adresa nu ştia altceva să facă decât să mă atace, ironizând tot ce era legat de mine, în timp ce îşi onduia braţele graţios prin aer.
Nu ne ştiam de mult timp şi totuşi o detestam de la bun început. Venise în Londra dintr-un mic orăşel din America să îşi petreacă sărbătorile cu vără-su, Mario. Nu erau chiar aşa apropiaţi, dar a profitat de ocazie că el se afla aici şi cum oraşul a încântat-o atât de mult, ş-a prelungit ‚‚vacanţa’’. Norocul ei a fost că nu a specificat care sărbători le va petrece cu el, căci presimt că o va prinde Paştele pe aceste meleaguri. Toate bune şi frumoase până când l-a cunoscut personal pe Ed şi cu toate că i-am explicat cât de calm am putut că baiatu’ nu e disponibil, ea totuşi se încăpăţâna să nu îl lase în pace. Prin asta mă refer că arăta precum o mâţă în călduri în preajma lui. E de la sine de înţeles de ce nu ne putem suporta sau înţelege şi probabil dacă am fi fost capabile să ucidem din priviri, una din noi cu siguranţă ar fi fost moartă de mult.
Revenind, ultima sa replica chiar reuşise inevitabilul, să mă enerveze într-atât cât să mă obosesc să îi ard vre-o două palme, dar am reuşit să mă stăpânesc gândindu-mă că nu merita nici măcar un efort minim.
- Uite ce e, Barbie, nu sunt interesată să aflu romanul vieţii tale. Dar văd că tu eşti mai bătuta în cap decât mă aşteptam şi din nou sunt nevoită să mă repet - a câta oară? Nu mai ştiu, căci am pierd numărătoarea pe la o sută şi ceva! Oricum . . Nu te mai apropria de Eduard, nu îmi place să te văd sau să te ştiu prin preajma lui atunci când nu sunt de faţă. Are prietenă şi aceea sunt eu. Obişnuieşte-te cu ideea!
O tăcere ca de mormânt s-a aşternut când am terminat cu ‚‚morala’’ şi am luat asta ca un fel de încheiere pentru mica noastră conversaţie. M-am întins după braţul blondului, cuprinzându-i mâna într-o strânsoare caldă şi ne-am îndreptat spre locul unde îmi parcasem automobilul. Iar îmi uitasem mănuşile pe undeva, iar pielea lui era atât de caldă în comparaţie cu a mea - dacă nu chiar fierbinte, de simţeam că îmi încălzeşte tot corpul. Zăpada scârţâia sub paşi noştri în timp ce ne croiam drum pe potecă. Râsul ei isteric spărsese liniştea aceea atât de plăcută, iar noi parcă îndemnaţi de ceva anume ne-am întors stupefiaţi spre blondă. Chiar ajunsesem să cred - şi nu doar asta, eram aproape sigură - că cineva aterizase neobservat lângă ea şi începuse să o gâdile.
- Tu vorbeşti? Te crezi cumva vreo . . Sfântă?! Că dacă e aşa, atunci spune-mi scumpete: ce căutai singură cu vărămiu, ă? Haide, spune! Te ascultăm cu toţi sau din întâmplare te reţin anumite . . ‚‚lucruri’’? Îl învinovăţeşti pe Edu că a vrut să aibe parte de puţină distracţie, când tocmai tu ai făcut . .
- De ajuns, Marina! vocea răstită a lui Mario a întrerupt-o pe fată. Ţi-am mai zis să încerci să îţi stăpâneşti imaginaţia aia bolnavă. În momentul ăsta mergem acasă, fără nici un ‚‚dar şi poate’’!
Chiar mă pregăteam să spun ceva când şatenul a intervenit în discuţie, mustrând-o. S-a urnit alene din loc îndreptându-se în partea opusă, în spre locul unde se afla verişoara sa. A trecut pe lângă mine şi fără să îşi ridice privirea din pământ mi-a spus că vor lua un taxi până la apartament - în ciuda insistenţelor mele de a-i duce cu maşina.
În cele din urmă, am părăsit şi noi locul, îndreptându-ne spre cabana blondului de la marginea păduri. Am mers cu maşina mea, din moment ce el venise până la club cu taxiul. Mă aşteptam ca imediat ce rămâne singuri, cum de faţă cu ei nu a început scandalul - deobicei nu îi păsa dacă avem spectatori - să înceapă cu reproşuri aşa cum se întâmpla mereu şi să-mi arunce în faţă tot ce îi spusesem eu şi încă pe atât. Acum că realizam asta, el nu scosese nici un sunet cât timp vorbise Marina, doar o privise indiferent dând dezaprobator din cap. Iar acum din nou tăcea. Nici măcar nu întrebase de ce eram cu Mario când îl găsisem cu vopsita aia. Absolut nimic. Şi deşi dădusem drumul la un program radio de muzică, mi se părea că în lipsa glasului său era prea multă linişte.
Am oftat zgomotos, strângând în pumn volanul.
- Uite ce e, am început întorcându-mă cu totul spre blond imediat ce oprisem în faţa unui semafor. Ne-am întâlnit întâmplător în faţa cofetăriei. Iniţial, el ieşise la o gura de aer, dar apoi s-a oferit să mă ajute. Asta a fost tot!
Mă întreb de ce îmi justificam astfel faptele, până la urmă nu făcusem nimic rău, iar Edi nu părea deloc curios să afle detalile. Să fie din cauza sentimentului de vinovăţiei pe care îl aveam? Vinovăţie?! De ce vinovăţie? Pentru show-ul pe care îl dădusem. Dar el de câte ori nu îmi scosese ochii când venea vorba de Mario? De nenumărate ori şi acum a simţit pe pielea lui cum e să îţi fie pus la îndoială cuvântul. Şi atunci de ce tot am presentimentul acela ciudat ca şi cum aş fi constrânsă de ceva, ca şi cum ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui? Nu mai înţeleg! Nu mă mai înţeleg, eu pe mine! Sunt atât de confuză şi confundată în gândurile mele, am ajuns chiar să mă contrazic cu mine însumi.
- Aha, a exclamat absent într-un târziu. E în regulă, Ale! Nu mă mai deranjează să te ştiu în preajma lui.
L-am privit fugitiv cu coada ochiului. Spusese totul pe un ton uimitor de calm, iar acum îmi zâmbea ridicând din umeri. Nu îmi venea să cred, puteam să jur că devenisem paranoică şi că totul fusese un complot al imaginaţiei mele.
- Nu, Edi! E clar că ceva nu e în regulă.
I-am relatat întâlnirea mea cu Mario mult mai în detaliu. Am vorbit neîntrerupt şi repede, încercând să nu scap din vedere vreun moment, de câteva ori uitând să şi respir. Mă agitam prea mult - poate, dar simţisem nevoia să îi demonstrez că tot ce spusese tipa aia erau doar nişte aberaţii. Când i-am amintit de mesajul pe care i-l trimisesem, am fost surprinsă să aflu că nu primise nimic. Asta explica multe. Nu i-am mai dat importanţă acestui lucru, din moment ce am rezolvat neclarităţile. La urma urmei, ce ţi-e şi cu reţelele astea de telefonie mobilă! Se pare că nu te poţi baza atât de mult pe tehnologie.
- Nu ai de gând să te enervezi nici măcar puţin pentru că am fost singuri atâta timp şi pe lânga asta, am fost şi la o prăjitură împreună?!
L-am întrebat în cele din urmă când nu am observat o urmă de supărare sau dezacord din partea lui în legătură cu cele întâmplate. Oprisem în faţa casei sale, aşteptând nerăbdătoare o reacţie din partea blondului. Ciudat, nu? Ai fi zis chiar că îmi făcea plăcere să o ţin în certuri şi ţipete. Dar nu despre asta era vorba. Primise totul neobiştinuit de liniştit, iar lucru ăsta îmi dădea mult de bănuit.
Zâmbetul lui atât de dulce m-a făcut să îmi pierd într-o secundă toate gândurile, s-au risipit precum praful în bătaia vântului. Ca drept răspuns la întrebarea mea a dat din cap în semn că nu, încântându-mi auzul cu vocea sa melodioasă de parcă citise o întrebare nerostită pe chipul meu nedumerit.
- Am realizat că trebuie să am mai multă încredere în vorbele tale. Am simţit-o pe pielea mea în seara asta! a chicotit, imitând un gest de exasperare - ridicând mâinile în aer. Recunosc, sunt al naibi de gelos când îl văd roind în jurul tău şi cu greu mă stăpânesc să nu îl fac una cu pământul - uneori. Adică, cine nu ar fi?! Dar ştiu că tu nu o să cazi atât de uşor în plasa vrăjelilor lui ieftine.
Era inevitabil să nu simt cum izbucneşte în mine un balon de fericire şi se împrăştie în fiecare mic colţişor din trupul meu, numai auzindu-l cum vorbeşte. Devenise atât de înţelegător, iar toată maturitatea de care dădea dovadă, îl creştea considerabil în ochii mei. Mai mult de cât ar fi fost vreodată.
Şi-a desfăcut centura, apropiindu-se mai mult de mine. Mâna lui caldă îmi dezmierda obraji roşi, în timp ce ochii săi albaştri mă priveau blând şi pătrunzător. Buzele sale moi şi calde s-au strivit delicat de ale mele, invitându-le la un dans amoros. M-am agăţat de gâtul său ca şi cum ar fi fost ultimul colac de salvare, tragându-l brusc spre mine, aproape lipidu-i corpul de al meu. Îl sărutam cu atâta lăcomie de parcă aş fi muşcat dintr-o căpşună dulce şi zemoasă. La scurt timp s-a dezlipit de mine, dezvelindu-şi dantura perfectă printr-un zâmbet.
- Şi ştii de ce, domnişoară Taylor? a continuat, şoptind. Pentru că eşti îndrăgostită nebuneşte de onorabilul eu - adică persoana mea, atât de nebuneşte că nu există antidot în lume care să te facă să scapi de mine! a spus sigur pe sine, ridicând şi coborând din sprâncene.
- Ţi-a luat ceva timp să realizezi asta, domnule Richard! am chicotit, sărutându-l scurt pe buze.
Am coborât din automobil, îndreptându-ne spre portbagaj pentru a căra înăuntru obiectele decorative cumpărate. Hotărâsem să le lăsăm la blond, având în vedere că la mine acasă deja era aglomerat de alte lucruri. Discuţia de mai devreme mă bine dispusese atât de mult că aş fi ţopăit până în casă precum o căprioară, dacă nu aş fi avut ‚‚bagajele’’ alea atât de grele.
Când am păşit în interior un miros plăcut de lavandă m-a întâmpinat de la intrare. Nu m-am putut abţine să nu îmi exprim plăcerea zgomotos. Am lăsat pungile în sufragerie, iar fularul de la gât şi paltonu le-am aruncat undeva pe canapea. M-am îndreptat spre şemineu punând câteva lemne pentru a încinge un foc, apoi am cercetat restul încăperilor. Desigur, veneam destul de des pe aici. Uneori, chiar să îi gătesc câte ceva lui Eduard - ori din plăcere ori că mă ruga, şi să îl mai ajut la curăţenie. De la o vreme le cam lăsa pe toate pe capul meu.
I-am auzit vocea venind dinspre bucătărie şi m-am îndreptat într-acolo. Vorbea la telefon. Am deschis frigiderul şi am scos două energizante, atunci terminase şi blondul convorbirea, lăsându-şi mobilul aruncat pe masă. I-am întins băutura, acesta desfăcând cutia şi luănd o înghiţitură în grabă.
- Mai am ceva de adus şi am lăsat maşina descuiată. Revin!
Mi-a atins cu mână creştetul capului sărutându-mi fruntea, apoi a ieşit val vârtej din încăpere. Am zâmbit inconştient, în timp ce mângâiam cu buricele degetelor locul unde mai devreme - numai pentru câteva secunde, se odihniseră buzele sale. Simţeam ceva ciudat în stomac, ca nişte fluturaşi - să le zic astfel. Era un gest infantil, dar uneori era atât de protectiv şi acesta era modul - poate, cel mai pueril de a-şi demonstra sentimentele prin fapte. Un gest pe cât de nesimnificativ pentru alţi, pe atât de plin de gingăşie îl percepeam eu.
Melodia mobilului său a început să răsune asurzitor - invadând liniştea de care eram încojurată, chiar în momentul când uşa cabanei se trânti semn că ieşise afară. Primise un mesaj. Nu era prima oară când îi mai umblam prin telefon - ştiam că nu îl deranja, în fond nu ne ascundeam nimic unul altuia, aşa că l-am citit. Îl informau cei de la compania de reţea telefonică de factura pe care nu o plătise, de fapt, pe care nu o platisem. Cum mă tot luasem cu una cu alta, uitasem complet de asta! Şi chiar eu mă oferisem să-l scutesc de alte drumuri. Am şters singurul indiciu ce mă dădea de gol, făgăduidu-mi că a doua zi la prima oră o să am grijă de factură.
Pe lângă mesajele primite de la mine, mai avea unu necunoscut. Adică, îi arăta numărul de telefon - indicând faptul că nu-l avea în agendă. De curiozitate, l-am deschis pentru a-l citi şi mare mi-a fost surprinza când am realizat că acela era de la mine, cel pe care i-l dădusem când eram cu Mario. Asta trebuia să fie o cacealma! Mă şi vedeam cum priveam în gol cu faţa crispată, strângând în pumn mobilul şi scrânşind din dinţi. Minţise! Mă minţise atunci când mi-a spus că nu a primit nimic, iar eu de fraiera l-am crezut fără să îi cer alte explicaţii. Îmi venea să-mi dau pumni în cap şi totuşi, mai bine îmi păstram energia pentru el. Dar deh! Prostu tot prost rămâne până la capăt. Dacă tot îmi spusese că nu a primit nimic, putea totuşi să se descotorosească de ‚‚dovezi’’ sau era atât de sigur pe el că mă va duce cu zăhărelu chiar şi aşa. Simţeam cum sângele îmi clocoteşte în vene doar presupunând lucruri.
Am trântit pe masă ce mai rămăsese din băutură şi m-am îndreptat spre ieşire, hotărâtă să merg direct acasă. Chiar atunci intrase şi el în casă cu o altă pungă în mână, lăsând-o pe măsuţa cuierului alături de cheile de la maşină. Pe acestea din urmă le-am luat cu repeziciune şi fără alte cuvinte, am dat să ies afară.
- Hei, Ale, ce faci? Nu mai stai?
M-a prins uşor de mână, încercând să mă oprească şi totodată să mă întoarcă cu faţa spre el. M-am smucit brutal, aruncându-i în braţe mobilul său. Mă privea încruntat, iar expresia feţei sale nedumerite cerea lămuriri cu privire la comportamentul meu.
- Pe dracu’! m-am răstit către blond. Eşti un mare mincinos, Eduard! Schimbarea ta subită - cu toate că nu am zis nimic, îmi dădea mult de bănuit. Nu e de mirare că totul părea atât de perfect, doar trebuia să îţi ascunzi într-un fel . . Doamne, nici nu ştiu cum să o numesc! Data viitoare verifică-ţi mesajele înainte să le văd eu, idiotule!
Nu ştiu când s-a întâmplat, dar abia când aerul geros de iarnă m-a izbit, am simţit cum lacrimile îmi scăldau obraji în voie. Am tremurat involuntar. Îmi uitasem paltonul la el, dar nu mai conta. Alergam spre automobil, privirea îmi era înceţoşată şi pe lângă asta mai aveam şi dificultăţi din cauză gheţii pe care tot alunecam. Vănătăile care urmau să le capăt de la buşituri vor fi mari şi de-o frumuseţe rară.
- Alex, chiar nu înţeleg despre ce vorbeşti!
L-am auzit ţipând în spatele meu din casă. Era chiar la intrare, se ridica cu greu de jos. Probabil se împidicase de încălţăminte când s-a repezit în grabă să mă prindă.
- Trebuie să ştii, că nu am avut toată seara telefonul cu mine. Mă asculţi, mă?!
I-am aruncat o privire peste umăr şi am luat-o din loc, derapând. A lovit cu palma podeaua şi cred că a murmurat o înjurătură.

Nici nu îmi dau seama cum de am ajuns întreagă acasă. Am fost atât de distrată şi deloc atentă la condus, de mai dădeam şi de alte belele pe drum. Din fericire, nu a fost aşa! Am urcat la mine în cameră, încercând să nu fac prea mult zgomot. Nu voiam să-i trezesc pe Deea şi Cosmo. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă arunc în patul moale. Lenjeria proaspăt schimbată mirosea plăcut a flori de primăvară. După un moment de zăbovit - timp în care m-am luptat cu lenea de a mă ridica în capul oaselor, mi-am pus mobilul la încărcat şi l-am deschis. Melodia a răsunat tare şi asurzitor în încăpere, producându-mi o uşoară nervozitate. Primisem un mesaj.

Mă duc în locul Deei să vorbesc cu Vali pentru muzica de la nuntă, ea nu se simte prea bine. Te-am sunat, dar ai telu închis. Eşti bine?! Caută-mă imediat ce vezi mesaju. Mă ţi îngrijorat! Te iubesc!

Am oftat, dând aerul afară din plămâni. Dacă nu mă înşelam, ăsta era chiar mesajul despre care îmi vorbise. Măcar nu minţise şi în legătură cu asta . . Am aruncat micul aparat negru pe pernă, iar eu m-am dus către şifonier. Mi-am luat ceva haine de schimb şi mi-am îndreptat paşi în baie pentru un duş reconfortant. Ceea ce şi a fost. Apa caldă nu doar că îmi încălzea trupul, dar şi temperamentul mi-l înmuia. Puteam să gândeasc mult mai limpede şi să îmi dau singură seama că - poate - exagerasem. La nervi nu conştientizez şi acţionez cum mă taie capul - adică minte egal zero barat. Mereu zic că încerc să îmi schimb ieşirile astea, dar niciodată nu mă ţin de cuvânt. Uf!
După ce am terminat de îmbăiat, m-am trântit din nou pe spate în patul spaţios, dând drumul la televizor pe un canal de muzică. Priveam în gol tavanul, când nişte licăreli de lumină se făceau văzute în întunericul din cameră. Primisem un alt mesaj, dar nu îl auzisem când sunase. L-am deschis plictisită, nebănuind de la cine o fi. Ochii mi s-au mărit, uimită văzând că expeditorul era tot Eduard.

Mă doare să văd că tot ce am vorbit a fost zadarnic. Nici măcar nu ai vrut să asculţi versiunea mea şi doar, pur şi simplu, ai plecat. Sunt dezamăgit! . . Cu mâna pe inimă îţi spun, nu ştiam de existenţa acelui mesaj, acum l-am citit pentru prima dată. Restul rămâne la judecata ta.

- Oficial eşti o mare idioată, Alexandra! mi-am zis, lovindu-mi fruntea cu palma.