Predestined paths

[Minnie]

Salut! : ) Am revenit şi eu după o luuuu~ngă absenţă ( motivul - sunt de părere că nu prea contează ;) ) . Îmi cer scuze, în special, celor care au aştepta cu nerăbdare continuarea. Totuşi, nu intenţionez să las lucrurile neterminate pentru că nu îmi stă în fire : ) . Aştept în continuare părerile voastre în legătură cu absolut orice ( şi bune şi rele ) .
Sper să vă placă :D
[later edit] Ahh! Şi mulţumesc nespus pentru comentariile precedente, chiar mă bucur că vă captivează povestea şi sper să fie la fel şi de acum încolo ! :*:*

Cap 26: Gelozii nefondate

- Şi tu chiar îl crezi? Uneori eşti aşa naivă, zău!
A lovit cu pumnul masa confecţionată din lemn, uşor indignat, lichidul negru din ceştile de cafea prelingându-se pe alocuri. Am oftat plictisită, căci mă aşteptam la o astfel de reacţie din partea blondului.
-Oh, exagerezi!
Am continuat în timp ce m-am întins după un şerveţel să curăţ ,,boacăna’’ făcută de el.
- Mario a realizat că e o nebunie să creadă că poate da buzna în viaţa mea şi să o schimbe după bunul plac, iar acum doar vrea sa ne rezumăm la prietenia pe care am avut de mici copii . .
- Da, sigur, iar pe mine mă cheama Bugs Bunny! m-a întrerupt Edi pe un ton sarcastic. Fii serioasă, Ale! Tipul vrea sa te cucerească, să te ia prin surprindere. De ce crezi ca vrea să-i fi - chipurile - ,,ghid’’ pentru cât timp va sta în Londra? De parcă nu şi-ar permite unu specializat . .
Ultimele cuvinte le-a şoptit mai mult ca pentru sine, iar expresia feţei sale era încă destul de încordată. Stătea îmbufnat, privind în altă parte şi cu braţele încolăcite în dreptul pieptului precum un scut.
- Uite ce e . . am început pe un ton mai blând, cuprinzându-i faţa în palme. Ca să vezi că lucrurile nu sunt aşa ,,rele’’, putem ieşi toţi trei oricând, bine?
- Nici măcar să nu îţi treacă prin cap aşa . .
Melodia mobilului meu l-a făcut să nu îşi termine fraza, ieşind bombănind din bucătărie. Aşa făcea mereu când aveam o discuţie ceva mai aprinsă şi eram întrerupţi. Speram că se va mai calma până ce voi termina de vorbit cu Deea.
După ce m-a întrebat cum stau lucrurile, şatena ne-a rugat să venim acasă la mine pentru că avea ceva important de comunicat. Nici măcar nu a vrut să-mi dea un mic indiciu despre ce era vorba, ceea ce mă făcea şi mai curioasă.
Imediat am părăsit cabana blondului, acesta asigurându-mă că vom continua mai târziu să analizăm ,,problema’’ respectivă.
În câteva minute ne aflam deja în faţa casei mele şi spre surprinderea mea, în camera de zi i-am găsit pe Ioana şi Andrei. Ne-am salutat în urale şi îmbrăţisări, mai ales că nu apucasem sa ne vedem de cand ajunsesem în Londra. Nu se schimbasera prea mult, poate doar un strat de bronz în plus, ca şi noi de altfel.
Între timp, în încăpere şi-au făcut apariţia fratele meu la braţ cu logodnica sa, aceştia făcându-ne semn să luam loc pe canapeaua din sofa. Pe măsuţa din lemn lăcuit, se aflau cateva pahare, o sticlă de suc şi una de şampanie. OK . . Ce sărbătorim?
- Mă bucur că aţi putut ajunge atât de repede. a început Andreea, profitând de liniştea care se lăsase. Eu şi Cosmin, avem două veşti importante să vă împărtăşim!
Aveam o senzaţie destul de ciudată, într-un fel chiar tensionată şi nu înţelegeam de ce inima îmi batea atât de tare, de parcă din moment în moment ar pica o bombă nucleară chiar langă mine. Am văzut cum şatena i-a cuprins mâna lui întra sa, strângândui-o, apoi s-a uitat spre brunet, zâmbindu-i cu subînţeles.
- Ne căsătorim! a spus acesta dintr-o suflare, lăsându-ne de-a dreptul uimiţi. Mai exact, în patru luni. Am discutat şi am ajuns la concluzia că mai bine nunta are loc după sărbătorile de iarnă, aşa începem anul cu dreptul, aş spune.
A chicotit, sărutându-şi viitoare soţiei scurt pe buze, iar uralele de bine din partea noastră nu au întârziat să apară.
- Şi cea de-a doua veste? ne-a întrerupt nerăbdătoare Ioana, clipind des din genele ce îi scoteau în evidenţă superbele smaralde verzi.
Brunetul a luat-o pe după gât pe viitoarea mea cumnăţică şi am putut observa cum obraji fetei prindeau o uşoare culoare rozalie. Degetele le aveau încrucişate într-o uşoară strânsoare şi astfel mâinile lor împreunate au coborât spre pântecul fetei. Era mai mult decât evident acest gest, dar a trebuit să aud din gura lor că în mai puţin de 7 luni vor fi părinţi, că în mai puţin de 7 luni Andreea va aduce pe lume copilul dragului meu frate. Trebuie să recunosc că am avut nevoie de câteva minute bune să realizez ce tocmai spuseseră şi să mă obişnuiesc cu ideea că în puţin timp voi deveni . . mătuşică. Ah! Nu am putut descrie în cuvinte bucuria pe care am simţit-o în acel moment, dar la fel ca şi restul prietenilor le-am urat tot binele din lume. Deşi, a trebuit să-i mustr puţin, căci au întârziat cu dezvăluirea aceastei minunate veşti.
Desigur, restul serii ne-am petrecut-o ciocnind pahare, glumind şi povestind părţile frumoase şi amuzante din vacanţă. A fost o noapte pe cinste pe care am savurat-o cu toţi la maxim.

***

Câteva bătăi în geam m-au făcut să tresar uşor speriată. Mi-am îndreptat privirea spre sursă, iar doi ochii verzi superbi şi un zâmbet minunat m-au întâmpinat călduros. Din nou mă pierdusem în visare, reflectând la cele întâmplate, chiar uitând că mă aflam într-o parcare. Trecuse atâta timp de când Andreea şi Cosmin ne luase prin surprindere cu noile veşti, că ajunsesem să număr pe degete zilele ce ne apropriau de nunta celor doi.
Facultatea şi serviciul le-am început destul de entuziasmată, nici distracţile cu prietenii nu au lipsit sau momentele acelea mai puţin bune . . Îmi lipsiseră vorbăria interminabilă a Cristinei şi glumele lui Răzvan. Pe Deea o răsfăţam cu toţi 24/24 de ore, în special fratele meu. Eu şi Ioana chiar începusem să-i cumpărăm deja hăinuţe bebeluşului de fiecare dată când mergeam la shopping. Aflasem între timp sexul copilului şi anume, că voi avea o nepoţică, cu toate că şatena şi-ar fi dorit un băiat, să-i semene leit tatălui.
Cât despre sărbători, au trecut la fel de repede cum au şi venit. A fost o atmosferă destul de călduroasă, am împărţit o groază cadouri şi am cântat o mulţime de colinde în preajma bradului de Crăciun cu câte o cană de ciocolată caldă în mână. Am petrecut acasă la mine şi Cosmin, în familie, invitându-le chiar pe Camelia şi Carmen, iar spre neplăcerea lui Eduard, şi pe Mario, dar cu toate astea ne-am simţit bine împreună.
Bine, nu a fost o perioadă chiar atât de roz pe cât voiam să pară şi asta din cauza neînţelegerilor iscate şi foarte bine zidite dintre iubitul şi amicul meu din copilarie. Cu toate că întind să cred că o parte mai mare din vină i se acordă blondului. Uneori, nu făcea altceva decât să mă sufoce cu gelozia lui, scormonind tot felul de idei ridicole cum că Mario doar se dă pe lângă mine şi încearcă să ne despartă prin nu ştiu ce metode total absurde. Era chiar ridicol să-i ascult mereu acelaşi discurs plictisitor, enervându-mă la culme şi astfel din nişte simple scântei ieşea o adevărată paradă de artificii. Răbdarea mea avea şi ea o limită, mai ales că şatenul nu-i dădea nici măcar un motiv serios lui Ed să se îndoiască de el. Sau cel puţin eu nu vedeam nimic ieşit din comun. Îmi era dor de zilele liniştite, în care să nu mai simt de parcă aş fi pe un teren minat, la primul pas greşit o bombă să explodeze, iar acea bombă să fie Edi. Ce comparaţie! Ştiu, dar în ultima vreme nu îi pot asemăna ieşirile cu nimic altceva decât cu explozibile, TNT şi altele.
Imediat ce am revenit cu picioarele pe pământ, am coborât din automobil, dar nu înainte să iau pe mine paltonul şi să-mi înfăşor în jurul gâtului fularul negru. Abia eram la mijlocul iernii şi trebuia să am grijă de sănătatea mea. Nu voiam să răcesc acum când mai era puţin până la nunta lui frate’miu. Afară ningea. Totul în jur era îmbrăcat într-o haină de un alb imaculat. Fulgii de nea deja îşi găsiseră loc pe hainele şi în părul meu brunet, să nu mai vorbesc de ’’musafirul’’ meu care primise acelaşi tratament.
- Oh, bella, splendida come sempre! a chicotit, făcând paşi mărunţi şi cu grijă spre mine. Nu-mi place deloc să mă repet, încetează să te mai gândeşti atâta la mine. Ţi-am mai spus că mă poţi avea oricând doreşti, cu condiţia să mă iei permanent, scumpo! Ştii că pentru tine sunt dispus să suport orice sacrificiu! a rânjit sigur pe sine.
Am ignorat comentariul său, ca de fiecare dată. Îi plăcea mai mereu să mă tachineze glumind pe tema asta şi mai ales că în ultima vreme am fost mai tot timpul pe gânduri. Privind partea bună la toată treaba asta: mă făcea să zâmbesc şi să mai uit de una, de alta.
- Nu mă aşteptam să dau de tine pe aici, Mario. Singur?
Înconjur zona cu privirea. Nu zăream ţipenie de om pe străzile luminate artificial şi nici în parcul de alături, ce o dată era plin de perechi ţinându-se de mână. Frigul şi ninsoarea de afară probabil i-a speriat pe toţi. Aproape pe toţi.
- Destinul vorbeşte de la sine, bella, a chicotit făcându-mi semn cu ochiul. Şi da, sunt singur. Marina sigur în momentul ăsta îşi pierde vremea printr-un club ceva, nici măcar nu era acasă când am plecat. Iar eu chiar aveam chef de o plimbare şi cum nu am aşa mulţi amici prin zonă . . a ridicat din umeri plictisit, silabisind într-un mod aparte cuvântul ‚‚amici’’. Dar tu?
- Pun la punct ultimele detalii pentru nuntă. Oh, asta îmi aduce aminte că trebuie să-l sun pe Edi.
Am zâmbit încordat. ‚‚Subiectul’’ ăsta îi provoca atâta plăcere câtă i-ar fi provocat blondului dacă îi vobeam de Mario, iar expresia feţei sale plină de indignare nu a întârziat să apară. M-am scuzat, îndepărtându-mă câţiva paşi de şaten. În momentul acela am realizat că telefonul dăduse ortul popi din cauză că rămăsese fără baterie. Grozav! Numai eu aveam parte de un astfel de noroc. Am oftat dând dezaprobator din cap, dar amicul meu a vâzut în treaba asta ceva foarte amuzant, căci hohotele sale de râs au împânzit strada şi parcul.
- Aşa-ţi trebuie dacă îmi strici seara! Dar ca să vezi ce băiat bun sunt, îl poţi folosi pe al meu, s-a scotocit în buzunarul blugilor, înmânându-mi mobilul său. Cu toate că o să îmi ia ceva timp să-l desinfectez după ce vorbeşti cu cretinul ăla, dar pentru tine fac o exceptie.
Mă aşteptam la altceva din partea lui? Cu siguranţă, NU! Folosea mereu acelaşi ton ironic şi badjocoritor când venea vorba de Edi. Nici nu mai avea rost să intru într-o discuţie contradictorie cu el, pe lângă faptu că finalul era mereu acelaşi şi anume - asta după ce ne adresam cele mai ‚‚dulci’’ cuvinte - ajungeam să nu ne mai vorbim pentru o perioadă, nu era ca şi cum îsi va schimba părerea sau ceva de genul.
- Eduard, mă auzi? Sunt Ale. Unde eşti?!
Am ridicat puţin vocea în momentul când - în sfârşit! - îmi răspunsese la telefon, aproape că am ţipat şi cu toate astea abia dacă înţelegea ce spun. Muzica infernal de zgomotoasă se auzea de la celălalt capăt al firului.
- ALO! Cine? Nu te aud! Vorbeşte mai tare! la rândul lui se străduia să acopere sunetul ce răsuna.
- Nu fi ridicol! Caută şi tu un loc mai lin . .
- Oh! Edu, dragule, lasă mobilu ăla în pace şi vino încoa’!
Intenţionat sau nu, vocea unei fete, strigându-l, s-a auzit până la mine, întrerupându-mă. Tonul acela plângăreţ şi totodată . . ‚‚dulce’’ de mă făcea să vomit, îmi părea cunoscut într-o oare care măsură şi destul de familiar. Speram totuşi să mă înşel şi să nu fie ea.
- Cu cine naiba eşti?! Eduard Richard sper că nu . .
Dar nu a mai stat la discuţi cu mine, pentru că în secunda următoare a încheiat convorbirea închizându-mi - practic - telefonul în nas. Împietrisem. Mă şi imaginam stând cu gura căscată, din moment în moment fiind gata să explodez precum un vulcan de nervi, iar Mario râdea ţinându-se cu mâna de stomac. La cât de tare vorbisem, cred că deja ştia tot ce se întâmplase.
OK! Lucrurile nu aveau să rămână aşa! Băiatul ăsta . .

Bateria e ’’moartă’’. Te aştept la cofetăria de lângă parcul din centru, să fii aici în mai puţin de 15 minute, fără comentarii. Ah, da, adu-o şi pe dulceaţa aia de damă de companie! Sunt nerăbdătoare să o cunosc.

Ale

- Uh! Nici nu vreau să mă gândesc ce îl aşteaptă după ce ai trimis un asemenea sms. Nu pot să cred că spun asta, dar îl compătimesc puţin, a adaugat după un moment de gândire, continuând imediat pe tonul său tipic pus pe glume, sau poate că nu.
Tocmai ne aşezam la una din mesele din cofetărie când îl apucase cheful de făcut comentarii. Cum mă rugase Cosmin, comandasem tortul şi fursecurile ce vor fi servite la petrecere, iar acum savuram cu Mario câte o prăjitură până ce îşi făcea apariţia şi Edi. De dimineaţă stabilisem că vom alege împreună obiectele decorative, dar se pare că ’’Maiestatea Sa’’ avea alte planuri care necesitau o importanţă mai mare. Nici măcar nu s-a deranjat să anunţe şi aşa o oră am pierdut-o degeaba, căci în cele din urmă nu a venit.
În sfârşit! Am acceptat ajutorul lui Mario şi am mers împreună la magazinul respectiv. Dat fiindcă se afla la numai câteva blocuri de cofetărie, am mers pe jos. Am terminat destul de repede de ’’colindat’’ şi cumpărat, asta datorită sfătuitorului meu - nu m-am putut abţine să nu mă amuz pe tema asta. Nu ne-am înţeles noi cu privire la tot, dar a fost OK.
- Haide, urcă! Te conduc eu la apartamentul tău.
Am spus în momentul când am trântit uşa portbagajului, şatenul arătându-se chiar încântat. Nori continuau să cerne fulgi mari si albi, iar afară era tot mai rece. Cu toate astea nu voiam încă să mă duc acasă, iar ca să-mi consolidez hotărârea, aveam şi un motiv să nu o fac.
- Dar mai înainte, spune-mi, ce cluburi frecventează deobicei Marina?
Am continuat pe un ton mai serios şi uşor impunător. Mario, ce tocmai se pregătea să îşi pună centura, se blocase numai pentru câteva secunde la jumătatea drumului privindu-mă dezorientat. Se aşternuse o linişte în care doar sunetul motorului şi respiriaţiile noastre se mai auzeau cât s-a făcut comod în scaunul din piele. Îşi aţintise ochii verzi spre peisajul de afară, ca mai apoi să îşi întoarcă capul din nou spre mine, pe chip întipărindu-se un zâmbet ce îi dezvelea dantura perfectă.
- Sigur.