Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Agatha Christie

#21
Sincer, nu aveam o parere prea buna despre Agatha Christie pana acum vreo 2-3 ani. Prin pur si simplul fact ca nu imi placeau romanele politiste mai deloc. Asta pana mi-a cumparat mama o carte scrisa de AC si m-am gandit sa vad totusi despre ce e vorba. Am inceput cu "Zece negri mititei" , care m-a lasat masca dupa ce l-am terminat de citit, si am continuat cu "Crima din Orient Express". Il adoram pe Poirot deja de la televizor, si chiar nu stiam ca era de fapt personajul Agathei Christie pana nu am inceput sa citesc cartea. Au mai urmat apoi multe romane scrise de ea, "13 la cina", "Crima anuntata", "Pisica printre porumbei" etc.
Dar cea care mi-a placut cel mai mult a fost "Zece negri Mititei". Titlul este unul inedit ce-i drept. Primul gand a fost ca este ceva despre cei de culoare, abia mai tarziu vazand despre ce este vorba de fapt. La inceput a fost mai plictisitor, cu introducerea tuturor si chestii de genul, dar apoi, cand au inceput sa apara crimele, in capul meu erau deja tot felul de scenarii legate de posibilul criminal al cartii. Am ramas masca cand am vazut ca la sfarsit nu era niciuna din posibilitatile care le gandisem eu. 21
In orice caz, AC a ajuns acum una dintre scriitoarele mele favorite. De cate ori ajung intr-o librarie ma duc direct sa intreb ce carti de AC au. Mi-a deschis gustul pentru genul acesta.
"Time present and time past
Are both perhaps present in time future,
And time future contained in time past.
If all time is eternally present
All time is unredeemable." T. S. Eliot

Check it out



Răspunsuri în acest subiect
Agatha Christie - de Melyeter - 24-03-2008, 04:32 PM
RE: Agatha Christie - de Teh - 21-04-2010, 04:09 PM
RE: Agatha Christie - de Neith - 21-04-2010, 10:32 PM
RE: Agatha Christie - de She - 13-05-2010, 07:00 PM
RE: Agatha Christie - de Lemy - 26-06-2010, 08:54 PM
RE: Agatha Christie - de Crazy~Tenshi - 05-07-2010, 04:32 PM
RE: Agatha Christie - de Discordia - 04-08-2010, 10:10 PM
RE: Agatha Christie - de Mhiet'e - 20-02-2011, 10:36 AM
RE: Agatha Christie - de Reveuse - 20-02-2011, 11:18 AM
RE: Agatha Christie - de Me†al. - 20-02-2011, 12:37 PM
RE: Agatha Christie - de Lust. - 23-02-2011, 05:17 PM
RE: Agatha Christie - de βεκi - 26-03-2011, 01:18 PM
RE: Agatha Christie - de Ang. - 26-03-2011, 02:07 PM
RE: Agatha Christie - de Cookiesor - 27-03-2011, 11:05 PM
RE: Agatha Christie - de Candy_Girl_Love. - 18-06-2011, 09:00 PM
RE: Agatha Christie - de Zyklon - 07-08-2011, 12:21 PM
RE: Agatha Christie - de Loki - 28-09-2011, 08:36 PM
RE: Agatha Christie - de Shanny. - 21-11-2011, 11:30 AM
RE: Agatha Christie - de MissMe - 11-12-2011, 12:30 AM
RE: Agatha Christie - de Violet. - 18-12-2011, 11:33 PM
RE: Agatha Christie - de HanniGram - 11-04-2013, 09:07 AM
RE: Agatha Christie - de yaoi maniac - 11-04-2013, 10:25 AM
RE: Agatha Christie - de DeDal N. - 25-01-2014, 12:22 PM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)