Lanţul slăbiciunilor

[uchiha_blood_angel]

Disclaimer: Nu detin nici-un personaj ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

Tin sa mentionez ca acesta este primul meu fic cu Naruto, pe care il scriu si il postez.
Dupa cum veti vedea, primul capitol face referire la cateva intamplari din seria Shippuden, pe care eu am de gand sa le continui intr-un mod total diferit, acesta fiind un capitol introductiv.
Sper sa va placa si sper sa primesc cat mai multe comentarii care sa ma ajute sa-mi imbunatatesc stilul.
Lectura placuta! :-)

Prolog:

„Examenele chunin ... a trecut mult timp de atunci şi de la sângeroasa luptă dintre Naruto şi Gaara. Încă îmi amintesc, vag, privirea ameninţătoare a unei vulpi aproape incontrolabile, confruntându-se cu intensitatea amintirilor unui demon de nisip care avea ca singur scop moartea şi căruia îi curgea prin vene o greşeală din trecut. Nu pot uita nici câmpul lor de luptă: satul cu mii de suflete nevinovate, împânzit pretutindeni de spaimă şi de priviri stinse în faţa acestor puteri infernale. Oameni care luptau cu focul inimii lor pentru a-şi salva casa, mai mult decât cu propriile jutsuri şi arme, şi ninja care, de elită sau nu, au făcut eforturi supraomeneşti ca flacăra numită Konoha să nu se stingă.
S-au întâmplat însă şi alte lucruri, lucruri care au marcat de această dată în bine, viaţa tuturor: Tsunade a devenit hokage, Naruto era acum un erou, iar în rest: Neji şi Hinata s-au împrietenit, operaţia lui Lee a fost una reuşită şi toţi ne-am continuat cursul vieţii, fiecare cu câte o schimbare.
Satul cândva răvăşit de distrugerile provocate fie de lăcomia lui Orochimaru, fie de puterea demonică a lui Gaara, a rămas doar o amintire neplăcută îngropată odată cu trupurile celor ce şi-au dat viaţa pentru pacea satului.”


Capitolul I – Protejându-te de tine

Cioc! Cioc!
-Sakura e dimineaţă! Trezeşte-te, ai multe de făcut azi!
-Bine mamă, cobor în 10 minute, i-am strigat eu somnoroasă.
-Grăbeşte-te!
Iată cuvântul care a dominat viaţa mea din ultimele săptămâni: „repede”. Nu eram niciun soi de roboţel teleghidat, dar zilnic acest cuvânt despărţea sarcinile mele familiale, de cele de ninja medical şi ajutor permanent al lui Tsunade. Aşa se face că uneori eram nevoită să fac vizite fulger la spital pentru a mă interesa de starea diferiţilor mei colegi de clasă. Câţiva erau încă în stare delicată, de aceea bunul meu simţ mă oprea înainte de spital, la florărie.
-‘Neaţa, Sakura!
-‘Neaţa, Ino!
-Lasă-mă să ghicesc ... mergi la spital?
-Da, vizitez pe cineva deosebit pentru mine şi nu puteam să nu trec pe-aici mai întâi, i-am răspuns eu răutăcios, accentuând fiecare silabă.
-Impresionant cum ne întâlnim din ce în ce mai des din cauza asta.
Impresionant cum de aici avea şi ea dreptate. Întâlnirile noastre erau o rutină, iar spitalul devenise cea de-a doua mea casă în tot acest timp.
-Deci, la ce te-ai gândit?
-Narcise albe. Spunând aceste cuvinte, parcă am lăsat-o pe Ino fără vlagă. Amuţise şi privea în gol, ca şi când încerca să-şi amintească ceva, dar nu reuşea.
-Ah ... „sunt aceleaşi flori pe care i le-a dus prima oară la spital. Mă întreb dacă merge să-l vadă pe el.”, gândea Ino.
-Am terminat. Mulţumesc, Ino.
După ce am ales un buchet superb, plin de narcise albe, cu miros îmbătător, m-am îndreptat cu paşi mărunţi spre uşă. Ino nu-mi dăduse niciun răspuns aşa că am ignorat orice posibilitate ca ea să-şi revină curând. Am renunţat la formalităţi şi m-am îndepărtat din ce în ce mai mult de ea, amuţind complet atunci când vocea ei stridentă m-a oprit din drum:
-Hei, Sakura!
-S-a întâmplat ceva?
-Nu, doar că aş vrea să ştiu cum se simte Sasuke ... bănuiesc că-l vizitezi des şi ...
- „Curiozitatea ei sfidătoare nu se oprea niciodată. Fără să-i citesc vreun gând pun pariu că se gândeşte la el."
- Florile nu sunt pentru Sasuke, Ino, care apropo de asta se simte foarte bine şi urmează să fie externat peste puţin timp. Te-am ajutat cu asta?
-Da, foarte mult.
-Acum aş putea fi şi eu ajutată? şopti o voce din prag. 'Neaţa Ino, Sakura!
-Ten Ten? am îngânat amândouă uimite.
-Merg la spital şi m-am gândit să trec pe-aici. Văd că noi două avem acelaşi drum Sakura, m-ai putea aştepta?
-Sigur, i-am răspuns fericită că în sfârşit rutina mea se transforma în una plină de neprevăzut, mai ales că eu şi Ten Ten nu am trecut niciodată de pragul colegialităţii. Întreg drumul a fost liniştit, imaginea spitalului alb şi steril fiind singura care a făcut-o pe partenera mea de drum să rupă tăcerea dintre noi.
-Deci, mergi la Sasuke nu-i aşa? Cât de norocos e că are o coechipieră ca tine, una pe care se bazează necondiţionat. Cred că relaţia voastră e una foarte specială.
Fără vreo intenţie anume, frământările ei au căpătat un glas pe care în mod inevitabil îl cunoşteam mai bine ca oricine, poate chiar mai bine decât ea, aşa că nu am ezitat să-i dau un răspuns:
-Da, foarte specială. Poate că şi a ta cu Neji ar fi la fel dacă i-ai fi alături în momentele astea.
Ten Ten încremenise, era roşie ca focul şi privirea ei se cufundă adânc în amintire, totul în timp ce mintea mea făcea acelaşi lucru: derula nesfărşitul film în care eu am încercat să-l fac pe Sasuke să mă asculte, dar totul a ieşit prost din neputinţa mea infinită de a-i spune de ce, de a-i spune prin cuvinte mai mult decât prin orice altceva cât de mult îl iubesc. Ajunse în spital am observat că amândouă venisem din acelaşi motiv, care ne-a bucurat nespus când asistenta ne-a informat cu privire la schimbări.
-Bună dimineaţa! Ne puteţi spune care este starea pacientului Rock Lee?
-Pacientul pe care îl căutaţi tocmai a fost mutat la salonul 183 deoarece starea lui de sănătate s-a ameliorat. Mai multe informaţii puteţi primi de la doctorul care se ocupă în acest moment de el.
-Mulţumim, şi încă ceva, unde este salonul lui Neji Hyuuga?
-Sakura nu cred că ...
-Camera 205, coridurul din dreapta.
-Mulţumesc încă o dată.
Spunând acestea am tras-o pe Ten Ten de mână până în faţa salonului în care era Neji. Nedumerirea şi teama din ochii ei m-au făcut să înţeleg că nu mai fusese la el până atunci, că nu dorea ca acesta să o respingă sau poate că ea nu dorea să-l vadă altfel decât puternic şi încrezător cum era. Simţeam cum tot trupul îi tremură aşa că i-am dat drumul şi privind-o în ochi i-am spus:
-Nu te teme! Se va bucura să te vadă, mai ales acum când s-a schimbat. Eşti ninja, nu poţi pierde din cauza temerilor tale, nici măcar în dragoste.
Era un sfat bun, de altfel singurul pe care i-l oferisem vreodată şi pe care, cu toate acestea, eu nu-l putusem împlini niciodată. Ce bine mă nimerisem!
-Ai dreptate, chiar dacă Neji va înţelege sau nu, eu nu-mi pot permite să pierd şansa asta. Am stat atât de mult timp lângă el, i-am admirat geniul şi m-am ridicat cât de mult am putut pentru a-l face să mă privească diferit. Nu-mi pare rău pentru că nu a fost o muncă zadarnică, dar ...
-Intră!
Ten Ten părea cu mult mai hotărâtă ca la început aşa că s-a apropiat uşor de uşa între-deschisă. Mâinile ai au evitat să o împingă şi să intre atunci când o voce blândă, familiară nouă şi-a făcut apariţia de nicăieri.
-Fetelor! Cât mă bucur să vă văd!
-Hinata!? am răspuns în cor.
-Aţi venit la Neji? a întrebat ea vizibil amuzată de prezenţa mea acolo.
-Doar Ten Ten, i-am răspuns mândră de fapta mea, răspuns care a lămurit-o pe prietena mea mai mult decât aş fi sperat.
-Eu merg să-l văd pe Lee, vrei să mergi cu mine?
-Mi-ar plăcea, răspunse Hinata, cred că e cel mai bun moment.
Acestea fiind spuse ne-am asigurat că Ten Ten intră în cameră, apoi am păşit drept spre holul alăturat. Am ciocănit la uşa camerei 183 şi încă de la intrare zâmbetul larg al lui Lee ne-a cuprins parcă pe amândouă. Ne-a făcut semn, scurt, să ne apropiem de patul său şi printre zâmbete şi mulţumiri am putut observa uşor, rapiditatea cu care organismul său se refăcea după operaţia suferită la coloană.
-Vă mulţumesc că aţi venit la mine, mai ales ţie Sakura, ai fost alături de mine în momente foarte grele.
-Nu-ţi face griji Lee, era de datoria mea să vin! E felul meu de a-ţi mulţumi pentru tot ce ai făcut pentru mine. Nu a fost nevoie să continui deoarece Lee ştia foarte bine la ce mă refer, aşa că a evitat discuţia intrând în vorbă cu Hinata.
-Hinata, îţi mulţumesc şi ţie că ai venit. Eşti bine-venită oricând.
-Nu ai de ce, uneori rămân cu Neji aşa că nu vei scăpa uşor de mine, zise ea chicotind.
-Da, ai dreptate. El cum se mai simte? a întrebat aprobator Lee.
-Când am plecat dormea, acum probabil stă de vorbă cu Ten Ten, a venit la el.
-E o fată deosebită, zise Lee, mi-aş dori ca Neji să fie sincer şi să nu o rănească! Amândouă am rămas uimite de răspunsul lui, dar i-am aprobat spusele ştiind că era firesc să-i cunoască sentimentele faţă de Neji. I-am răspuns scurt, încercând pe cât posibil să evităm şi acest subiect. Astfel, discuţia noastră a luat o întorsătură diferită având un final neaşteptat, încărcat de amintiri dureroase pentru mine.
-Va fi, unele experienţe schimbă pe oricine.
-Ai dreptate, inclusiv cei mai duri şi mai aroganţi oameni se schimbă, zise el. Simţeam în spusele lui o aluzie slabă, aşa că am zâmbit, zâmbet care a atras după sine o întrebare ucigătoare:
-Cum se mai simte Sasuke? Am auzit ce s-a-ntâmplat şi după cum îl cunosc bănuiesc că nu e tocmai ce poţi numi liniştit, a murmurat Lee.
-Sasuke!? Hmm ... Oricum s-ar simţi bănuiesc că-şi caută cu disperare o bonă.
Simţeam cum îmi fierbe sângele în vine, totul în timp ce Lee şi Hinata mă priveau perplecşi. Se aşteptau cu siguranţă să-l compătimesc şi să-i fiu alături, dar chiar şi pentru naivitatea mea înnăscută, răbdarea avea o limită pe care Sasuke o cunoscuse sub cea mai acidă formă atunci când i-am dovedit că m-am schimbat.

*****

Era o dimineaţă însorită când m-am trezit, ca de obicei, după nopţi de veghe şi de temeri nesfârşite, pe marginea rece a unui pat metalic de spital. Raze răzleţe de soare îmi atingeau în dansul lor pielea fină şi se plimbau jucăuşe prin părul meu roz, peste cele câteva şuviţe răsfirate, care îmi acopereau ochii între-deschişi. Sub capul meu năucit de durere zăcea o pernă albă impregnată de un parfum dulce, cel al lui Sasuke, care mă privea gânditor, dar cu ochi goi şi încărcaţi parcă de resentimente asupra mea.
-Eşti masochistă cumva, sau simţi o plăcere deosebită în a pierde nopţile prin spitale?
-Cum?
Sasuke mă fixa dispreţuitor cu privirea în timp ce eu încercam, somnoroasă, să mă trezesc şi să mă dumiresc ce vrea de la mine. Zadarnic, am repetat însă întrebarea:
-Cum?
-Sakura, nu ai mai trecut de două zile pe-acasă şi în plus arăţi groaznic. De ce nu faci efortul să pleci?
Ultimele lui cuvinte îmi răsunau în cap ca un ecou, ca fundalul interminabil al unui film de prost gust al cărei protagoniste devenisem. Mi-am plecat capul încercând să caut o explicaţie pentru reacţia lui şi fără să-mi dau seama, ajunsesem să strâng ameninţător cearşaful aşternut pe pat. Am închis ochii încercând să îngheţ lacrimile care ameninţau încă o dată să curgă sub privirea lui rece, privire care încerca pe cât posibil să-mi evite fiecare gest de slăbiciune de care inevitabil dădeam dovadă.
În “universul” meu întunecat, simţeam cum o părticică din sufletul meu încearcă disperată să se desprindă, să-mi părăsească voinţa slabă, lăsând în urma ei o Sakura pe care nimeni nu o cunoscuse până atunci, nici măcar eu. Am deschis repede ochii, încercând să trec peste lupta aprigă care să dădea în interiorul meu, încercând să schiţez orice gest, orice răspuns care să-mi dea de înţeles că sunt încă “în viaţă” ... orice i-ar fi putut dovedi şi lui asta.
-Nu pot să cred, am replicat într-un final, nu mă aştept la mulţumiri pentru că ştiu că nu ai aşa ceva faţă de nimeni, dar deja întreci măsura!
Renunţasem de mult să mai strâng în mână cearşaful, iar simţurile mele se amplificau parcă de fiecare dată când încercam un răspuns tăios. Îmi era greu să continui, mai ales pentru că simţeam în tonul lui asupritor o undă de îngrijorare. Ceea ce a urmat m-a făcut să înţeleg de fapt ce mi se întâmpla cu-adevărat, de ce părăsisem sensibilitatea şi de ce refuzam să-i mai caut scuze pentru felul lui imposibil de a fi.
-Nu ţi-am cerut să rămâi aşa că te scandalizezi fără rost! Nu am nevoie de atenţia nimănui şi nici de grija cuiva. Nu sunt pe moarte, iar tu eşti în plus.
-Dar ai fi putut fi! Nu ţi-am cerut să-mi recuperezi nopţile pierdute, dar nici nu am de gând să mai pierd măcar una pentru tine. Nu am nicio datorie faţă de tine, nu sunt proprietatea ta, ca atare nu plec când vrei tu!
Sasuke mă privea atent şi-mi fulgera ochii de smarald cu priviri peste măsură de sfidătoare. Nici măcar eu nu înţelegeam prea bine ce spuneam sau ce făceam aşa că am încercat să mă calmez. Nu aveam de gând să plec şi nici nu doream să-l las singur, aşa că am aşteptat apariţia oricui. Când l-am simţit pe Kakashi-sensei aproape m-am îndreptat spre uşă. Am ieşit ca fulgerul dând glas viu ironiei sale şi nemulţumirilor afişate de Sasuke.
-Măi, măi, se pare că aici se-aprinde scânteia şi arde mocnit focul. De ce nu căutaţi să "convieţuiţi" unul cu altul?
-Decât să-i cauţi o fraieră căruia să-i pese de el, mai bine i-ai căuta o bonă! am replicat eu cu glas pierit, aproape plângând, în timp ce am ieşit val-vârtej pe uşa pe care am trântit-o puternic în urma mea. Sunetul ei asurzitor mi-a paralizat simţurile lăsându-mi în urmă un gust amar: cel al unei schimbări premature.

*****

- Îmi pare rău, dar nu merită să-mi mai fac griji. Ar trebui să plec, Tsunade cred că mă aşteaptă de ceva vreme. Fă-te repede bine, promit să revin, Lee.
-La revedere Sakura! Îţi promit că aşa va fi!
-Ne mai vedem! zise într-un final Hinata.
Auzind aceste cuvinte în urma mea, m-am îndepărtat cu paşi repezi spre sala de aşteptare în speranţa că Tsunade va ajunge curând. În tot acest timp, nu am putut să nu mă gândesc la cum se descurca Ten Ten pusă faţă în faţă cu Neji. Ea nu era nicidecum o persoană slabă, dar Neji era la fel de rece şi de arogant ca el.
Amintirea lui m-a trezit brusc din starea mea de visare şi m-a făcut să tresar dându-mi fiori reci pe şira spinării. Probabil mă ura, probabil mă ironiza, cel mai sigur era că nu mă înţelegea, că nu avea de gând să se pună măcar pentru un moment în locul meu şi să simtă fiecare trăire a mea. I-am fost alături şi l-am susţinut chiar şi în cele mai nebuneşti încercări, alături de el am început şi eu să cred că nu există imposibil şi tot lângă el am gustat cea mai amară suferinţă: cea de a-l şti mort, de a-i vedea stinsă privirea întunecată şi de a-i ţine în braţe trupul inert şi palid. Ce-i drept, nu ştia sau nu conştientiza nimic din tot ceea ce păţisem pentru a-l proteja de el ...

*****

Mi-e frică ... pentru prima oară în viaţă mă simt mai neputincioasă ca niciodată. L-am protejat cu preţul vieţii mele în speranţa că într-o zi, chiar dacă nu va face acelaşi lucru pentru mine, cel puţin va înţelege ce simt pentru el; l-am vegheat şi m-am rugat la Dumnezeu să-şi revină, dar nu aşa. Îl privesc speriată, nu e acelaşi Sasuke pe care eu îl cunosc ... privirea tulbure şi puterea demonică nu-i aparţin lui, ci celui care i-a blestemat sufletul cu acel semn rupt parcă din Infern. Paşii apăsaţi şi instinctul răzbunător reflectă şi ei setea de putere. Lacrimile mi se preling pe faţă arzându-mi obrajii palizi. Mă uit la el şi tremur când mă gândesc că am în faţă un demon a cărui minte e invadată de ură, care nu va mai zâmbi niciodată, care e sortit să trăiască fără să cunoască adevăratul sens al cuvântului iubire.
-Încetează! îi striga bărbatul de la picioarele lui.
-Cine v-a trimis şi ce i-aţi făcut Sakurei?
Tonul lui glaciar, care impunea respect şi frică, privirea rece şi simţurie de mii de ori mai ascuţite erau mai nefireşti ca oricând. Nu-şi dădea seama, dar ele mă făceau să mă pierd cu firea de fiecare dată când le sesizam. Era incontrolabil şi nu avea să se oprească până când nu avea să obţină ceea ce îşi dorea: un răspuns, un amărât de răspuns care nu avea să vină niciodată. Eram sătulă, mă simţeam obosită şi sleită de puteri. Mi-ar fi plăcut să mă prăbuşesc pe iarba sălbatică, dar nu puteam, nu vroiam. Trebuia să fiu acolo, lângă el, trebuia să-l trezesc cumva la realitate şi să-l opresc. Nimeni nu îndrăznea să se aproprie de el sau să-i vorbească şi asta mă aducea în pragul nebuniei. Am rezistat o noapte întreagă fără să mă bazez pe ajutorul nimănui, m-am luptat corp la corp cu acei nemernici, dar eram slabă în faţa lui, slabă şi fără nicio putere. În acel moment sute de gânduri m-au invadat şi gândul că l-aş putea pierde definitiv m-a îngrozit. Ştiam că dacă nu se oprea va gusta mai bine din puterea pe care Orochimaru i-o oferise şi nu aveam de gând să asist la momentul în care s-ar fi transformat într-un criminal bolnav aşa cum era el.
Spre surprinderea tuturor am găsit puterea necesară şi m-am ridicat din genunchi. Îmi amintesc că am fugit cât am putut de repede şi nu m-am oprit până când nu am ajuns în spatele lui. Nu ştiam ce să fac aşa că am dat frâu liber sentimentelor, lăsându-l să simtă aceleaşi lucruri pe care eu le simţeam. L-am îmbrăţişat strâns pe la spate spunându-i cu un glas stins:
-Te rog, opreÅŸte-te!
-Sakura ...
Niciunul nu a mai spus nimic. Imediat am simţit cum Sasuke se lasă în voia braţelor mele fără să schiţeze vreun gest în plus. În acelaşi timp am observat cum semnul care îi cuprinsese mâna stângă, gâtul şi faţa se retrăgea alert. Două lacrimi mi-au părăsit ochii pierduţi, udând pământul în calea lor ... era primul lucru bun care se întâmplase de când l-a întâlnit pe Orochimaru. Eram fericită să ştiu că reuşisem să-l protejez de demonul din el, dar din păcate nu avea să fie nici prima şi nici ultima oară când trebuia să fac asta; în acel moment am fost mai conştientă ca niciodată că indiferent de atitudinea pe care o voi avea, Sasuke va rămâne întotdeauna parte din destinul meu, destinul lui va fi blestemul meu, iar eu am să rămân singura persoană care va putea schimba ceva în vieţile amândurora.