48 de ore [yaoi]

[Yoko]

Mii de multumiri tuturor!
@ love_anime - intr-adevar, Jun va avea ceva de furca, dar... dar din mai multe motive. :D Ryu e un mic dracusor asa ca Kenzo va fi supus la destule torturi din partea lui. :)) Zau asa, nu mi-e bine cu atatea laude, chiar o sa mi se urce la cap! :)) Multumesc frumos, LA MULTI ANI si sa vii inapoi cat mai repede! Distractie placuta!
@ Mousy - teehee! Sper sa nu fii prea dezamagita, dar scenele de acest gen in nici un caz nu-s incheiate. In capitolul pe care-l postez acum explic ceva mai bine si mai detaliat gandurile saracului Kenzo. :D Acum sper ca macar cu Sho sa reusesc sa te multumesc intr-o oarecare masura, desi am niste planuri cu el putin diferite. Foaaaaarte putin diferite. :D Ce se va intampla cu Jun voi explica in capitolele urmatoare. Multumesc frumos!! :)
@ Syd - neeee!! Ma faci sa ma gandesc de doua ori inainte de a mai scrie scene incendiare. Mi-e teama ca ai sa-mi ceri sa-ti iau o tastatura noua! :)) Mai pervers?? Offf ma omori cu zile! :)) Oricum, stai linistita, stii ca nici daca as incerca n-as putea sa renunt la perversitate. :D Multumesc frumos!
@ Shuichi_Angel - foarte mare dreptate ai. Intr-adevar, urmarea nu e foarte placuta pentru Kenzo, insa il va pune la incercari grele. :D Reactiile lui Jun vor aparea in urmatoarele capitole. Multumesc frumos! :)
@ Mitsukai Yoru - capitolul pe care-l postez acum prezinta detaliat (putin cam prea detaliat?...) gandurile lui Kenzo. Ma gandesc ca aveam nevoie de un astfel de capitol in care totul sa stea pe loc oarecum. :D Multumesc frumos si ma bucur sincer ca-ti place!!
@ nolazy - in primul rand, bine-ai revenit!! :D Hi hi, ai dreptate in ceea ce-i priveste pe Kenzo si Ryu, insa ma gandesc ca asa maresc si suspansul, nu-i grabesc, il mai torturez putin pe Kenzo si mai las si cititorii sa fiarba. :)) Mii de multumiri ca mi-ai atras atentia asupra greselilor cu "nici o" - "nicio". Imi vine al naibii de greu sa ma obisnuiesc si te rog mult sa ma avertizezi cand mai observi ca o iau pe aratura. :D Multumesc frumos!
@ Lithium - teehee! Nu mai puteam sa ma opresc din ras cand am citit faza cu rugatul la toti zeii si cu transformarea. :)) Prea tare! Pai... sper sa nu te dezamageasca prea tare acest capitol, dar, dupa cum ii spuneam si lui nolazy, imi place sa-l chinui pe Kenzo si sa tin si cititorii in suspans. :D Multumesc frumos!!

Ei bine, enjoy the next chapter! :D

------------------------------

Cap XII -- Rezumat – filosofie matinala --

Deschid ochii hotarat sa duc la indeplinire orice mi-ar cere Ryu sa fac. Gafai inconstient si incontrolabil si inghit in sec. Imi atintesc privirea asupra lui fiind gata sa ascult ce-mi va spune. Ma voi supune ca un sclav la ordinele stapanului sau. Asa ma simt acum.
Isi dezlipeste incet corpul de al meu punand intre noi o distanta de un pas. Chipul lui poarta o expresie complet diferita, opusa de a mea. Este calm, zambeste satisfacut de reactiile mele, iar privirea lui de suveran in deplina putere ma atrage ca un magnet de o forta incontestabila.
Deodata, surasul linistit de pe fata lui se accentueaza si mi se adreseaza pe un ton cat se poate de normal si obisnuit, ca si cand nu s-ar fi intamplat absolut nimic:
- Te incingi prea repede, domnita! Uita-te la tine: arati ca un caine in calduri gata de atac, mi se adreseaza el izbucnind practic in ras.
Mintea mea nu reuseste sa proceseze cuvintele lui. Deschid larg ochii si il privesc buimac, incapabil sa scot vreun cuvant. Probabil expresia de pe fata mea este atat de graitor de stupida incat Ryu rade cu pofta, in hohote facandu-ma sa ma simt de-a dreptul idiot. Se potoleste pastrand zambetul atat de caracteristic lui, se apleaca putin sprijinindu-si palmele de usa din spatele meu si isi apropie fata de urechea mea. Simt cum trupul meu reactioneaza automat vibrand la atingerea buzelor lui.
- Tu vei veni la mine rugandu-ma sa te fac al meu, imi sopteste el si apoi ma musca incet de lobul urechii.
Se indeparteaza tragandu-ma si pe mine dupa el pentru a elibera intrarea in camera. Imi arunca o ultima privire in timp ce-si trece incet limba peste buze si dispare inchizand usa in urma lui.
Raman singur si pentru cateva minute stau pe loc, in picioare si in acelasi punct unde m-a asezat el. Nu pot sa concep ceea ce tocmai s-a intamplat. Chiar a fost aievea sau mintea mea imi joaca feste? Urmele rosiatice de pe incheieturile mainilor mele reprezinta dovezi clare care atesta intamplarile petrecute. Ma indrept spre oglinda impleticindu-ma. Nu reusesc sa recunosc imaginea reflectata: un tanar ravasit, cu privirea pierduta si pielea ce poarta semne ale unor torturi erotice de o intensitate coplesitoare. Nu izbutesc sa ma adun pentru a purta o conversatie cu mine insumi, asa ca dau drumul la apa si imi arunc hainele de pe mine mai mult condus de instinct. Oare ar fi trebuit sa ma duc dupa el? Oare ar fi trebuit sa-l opresc? “Idiotule, cum poti sa te gandesti la asa ceva? Eu sa-l rog pe el?! Este cu neputinta! Iti dai seama macar ce era sa faci? Iti dai seama ca ai fi tradat toata increderea pe care ti-o arata Jun? Jun…” Imi scutur capul ca pentru a scapa de aceste preocupari si imi inclestez pumnii cu putere. Imi simt mintea goala, un vid absolut in care nici un firicel de lumina nu poate patrunde. De fapt, lucrurile se afla exact la polul opus: mii de ganduri alearga cu o viteza extraordinara rotindu-se, ciocnindu-se fara sa ma lase sa prind nici unul. In acest fel totul pare de fapt nemiscat, se comaseaza si capata o culoare uniforma gri, de unde si senzatia de vid.
Las apa sa cada peste trupul meu si incerc – fapt curios – sa nu ma gandesc la nimic; oricum n-as fi in stare sa pun doua idei cap la cap. As vrea sa dispar. As vrea sa pot fugi undeva doar eu si sa nu-mi mai pese de nimeni si nimic. As vrea sa scap de aceasta situatie care ma scoate din minti. As vrea sa dispar…

*

Alarma telefonului incepe sa scoata niste sunete stridente anuntandu-ma ca este ora 7 fix. N-am reusit sa inchid un ochi toata noaptea, desi eram al dracului de obosit. Aproape ca imi era teama sa-i inchid pentru ca de fiecare data aparea chipul lui Ryu zambindu-mi batjocoritor.
Ma ridic si-mi indrept pasii spre baie, insa ma opresc brusc amintindu-mi intr-o fractiune de secunda tot ceea ce s-a petrecut acolo cu o seara in urma. Imi simt mana tremurand pe clanta si apas incet, aproape cu frica. Odata deschisa usa, intru repede si in mai putin de cinci minute termin cu toaleta de dimineata. Ma imbrac in timp record si cobor scarile. N-am de gand sa mai iau micul dejun si realizez ca graba mea de a parasi cat mai rapid locuinta se datoreaza dorintei mele de a nu da ochii nici cu Jun si mai ales cu Ryu. Am noroc: toata casa pare inca adancita intr-un somn profund. Aproape alerg spre iesire in acelasi timp incercand sa-mi pun si pantofii sport. Reusesc sa ma impiedic de toate obiectele intalnite in cale, insa izbutesc sa ajung in masina fara sa fi avut ocazia de a vorbi cu cineva in dimineata aceasta. Stiu ca libertatea venita odata cu fuga mea este doar temporara. El va veni fara doar si poate, ma va urma, il voi simti rasuflandu-mi in ceafa pe tot parcursul celor sapte ore pe care le voi petrece de luni pana vineri in sala de clasa. Ma voi intoarce acasa si il voi gasi si acolo urmarindu-ma ca fiind propria-mi umbra. Ma gandesc ca totusi voi fi la adapost oarecum la scoala, aflandu-ma in mijlocul atator persoane. Hiro si Kou vor fi acolo. Intotdeauna m-am putut baza pe ei si nu-mi amintesc niciun moment in care sa ma fi dezamagit. Ei vor fi colacul meu de salvare.
Nu-mi amintesc exact drumul de acasa pana la scoala, dar cert este ca ori l-am parcurs prea repede, ori am plecat eu prea devreme, ori ambele la un loc. Abia se zaresc cativa elevi in curtea liceului. Ma intreb automat ce-or cauta aici atat de dimineata? Care o fi povestea lor? Ma indoiesc ca au venit la scoala cu noaptea in cap doar de dragul invataturii… Ma apuca o pofta nebuna de a le cunoaste secretele, vietile. Poate si din cauza ca imi doresc sa ma rup de propria-mi poveste…
Ma asez pe o banca si scot telefonul. Nu mai suport obscuritatea diminetii, linistea apasatoare si atmosfera paralizata. Devin si mai deprimat cand realizez ca degeaba incerc sa-l sun pe Kou; nu primesc nici un raspuns. Renunt la telefon, imi intind picioarele incercand sa le dezmortesc si imi atintesc privirea asupra norilor razleti ce brazdeaza cerul.
Cum de m-am schimbat atat de mult intr-un timp atat de scurt? N-as fi crezut ca tocmai mie mi se va intampla asa ceva. Daca saptamana trecuta cineva mi-ar fi spus ce avea sa se intample, i-as fi ras in fata si l-as fi trimis la plimbare. In primul rand, nu ma credeam pe mine capabil de a intalni si de a simti pe propria piele astfel de sentimente; nu ma credeam capabil de a trai o iubire atat de intensa. Nu ma credeam capabil de a iubi. Apoi, nici macar pentru o secunda nu mi-a trecut prin cap ca voi cunoaste dragostea in persoana unui barbat. Da, ii invidiez pe Hiro si Kou pentru relatia lor si nu mi s-a parut niciodata ceva ciudat faptul ca sunt persoane de acelasi sex. Se potrivesc atat de bine unul cu celalalt incat nu-ti lasa pur si simplu nici o urma de indoiala ca sunt facuti sa fie impreuna. Vazandu-i unul langa altul este un lucru la fel de normal ca si oxigenul pentru viata: stii ca ai nevoie de aer pentru a trai, asadar nu-ti mai pui intrebari in legatura cu acest aspect. La fel e si la ei: nu e nevoie sa treci prin teoria chibritului pentru a-ti da seama daca relatia lor este normala sau nu. Sunt ca doua piese de puzzle ce se imbina perfect formand un tot unitar. Ei bine, toate acestea mi s-au parut la fel de evidente si de normale inca de cand i-am cunoscut. Totusi, nu reuseam sa ma vad pe mine intr-o astfel de relatie. Am avut o groaza de aventuri cu diverse femei de diverse varste, insa nu am simtit pentru niciuna ceva special. Nu erau decat simple eliberari hormonale si nimic mai mult. Apoi l-am cunoscut pe Jun. Intreaga mea viata s-a schimbat radical cat ai bate din palme. Tot ceea ce stiam, ce credeam, toate detaliile care alcatuiesc propria-mi personalitate au fost rascolite intr-o asemenea masura incat mi-am pierdut pur si simplu identitatea. Am fost transpus intr-o alta lume unde am cunoscut senzatii, trairi si sentimente noi. Am invatat sa iubesc.
Nu am avut norocul de a ma bucura prea mult de aceasta noua perspectiva sub care mi se prezenta viata. Aparitia lui Ryu mi-a zdruncinat din temelii orice speranta de a mai fi fericit alaturi de Jun. Astfel a luat nastere acest triunghi in care eu joc rolul principal de iubit si amant, victima si condamnat.
Il iubesc pe Jun. Nu am niciun fel de indoiala in aceasta privinta. Intrebarea ramane: ce simt pentru Ryu? Am tot incercat sa fug de aceasta intrebare sau, mai bine zis, de raspunsul la aceasta intrebare. Mi-am recunoscut ca sunt atras de el si m-am conformat cu aceasta varianta fara sa incerc a cauta serios o iesire din aceasta situatie. In niciun caz n-as vrea sa-l ranesc pe Jun, dar nici nu ma pot controla in prezenta lui Ryu. Asadar, ce sa fac? Cum s-o scot la capat? Cum as putea sa rezolv problema fara sa-l ranesc pe Jun? Il iubesc pe Ryu?...
Este pentru prima data cand iau in calcul posibilitatea de a fi indragostit de Ryu. Pana acum am eliminat-o din start fara sa incerc sa inteleg mai bine sentimentele mele pentru el. Poate tocmai din cauza ca mi-a fost teama de aceasta posibilitate. Totusi, este cazul sa privesc adevarul in fata si sa ajung la o concluzie. Daca il iubesc pe Jun, este posibil sa-l iubesc si pe Ryu? Exista o asemenea situatie cand un om iubeste doua persoane in acelasi timp? Jun mi-a spus foarte clar in seara aceea ca pentru el este imposibila o astfel de conjunctura si acest lucru ma face sa ma simt incredibil de vinovat. Urasc aceasta stare de confuzie, vinovatie si frustrare. Trebuie sa rezolv aceasta situatie cat mai repede, altfel pot sa jur ca-mi voi pierde mintile.
- ‘Neata, pustiule! Asa matinal astazi?
Sunt trezit brusc din visare si simt o mana pe umarul meu. Persoana care m-a salutat sta in spatele meu nepermitandu-mi sa-i vad chipul, insa vocea lui mi se pare atat de cunoscuta… Cu o rapiditate incredibila derulez toate intamplarile petrecute in ultima saptamana cautand cu nervozitate sa aflu cui apartine aceasta voce. Nu, nu vreau sa-mi intorc capul inca. O stare de neliniste pune stapanire pe mine si nu-mi dau seama de ce. Stiu ca este cauzata de tonalitatea si rezonanta vocii acestei persoane, dar nu-mi dau seama de ce ma tulbura intr-o asemenea masura. Imi incrunt sprancenele si intorc incet capul. El stand in picioare in spatele meu, iar eu fiind asezat pe banca, privirea mea intalneste prima data partea inferioara a abdomenului sau acoperit de un tricou bleumarin. Pastrand acelasi ritm, incep sa-mi ridic ochii urmand linia corpului sau bine facut. Acelasi tremur imperceptibil pe care l-am simtit cand l-am vazut pentru prima oara pune stapanire pe mine si acum pe masura ce ma apropii cu privirea de chipul lui. Ajungand la cativa centimetri distanta de baza gatului sau observ obiectul care m-a intrigat si atunci: placuta de metal atarnata de lantisorul argintiu. Aflandu-ma atat de aproape de el, reusesc acum sa citesc inscriptiile de pe ea, lasandu-ma cu gura cascata. Nume, prenume, numar de inregistrare, numarul celulei si culminand cu trei initiale: S.C.P. Asadar… banuiala mea care initial ma facea sa rad este de fapt cat se poate de reala: Takagi Sho este un fost detinut.

------------------------------
Multumesc celor ce au citit!