Regrete

[yaoi maniac]

Da, regretul e un sentiment involuntar ce te loveste o data si o data.
Am regrete chiar daca stiu ca nu e bine sa plangi pentru un astfel de lucru pueril.
Regret ca nu i-am zis mamei cat de mult o iubesc, dar stiu ca ea deja stie asta... daca nu cumva, la cat am pacatuit, nu a indepartat-o de mine.
Regret ca am plans de fata cu familia. De ce sa plang ca dupa aceea sa fiu considerata o persoana cu doua fete care se da pe langa membrii familiei? De ce? Mai bine imi inghiteam lacrimile cum o faceam deobicei si plangeam seara in pat.
Regret ca nu m-am mai dus de ceva timp la cimitir (chiar daca ieri am fost sa-i duc scrisoarea pentru Pasti); chiar daca ea se lupta cu boala ca sa ne aduca noua mancare, toti cu mofturile lor, si pentru a ne imbraca... pentru a ne oferi o educatie.
Regret ca n-am incercat s-o conving sa se duca la doctor, sa faca operatii, ceva anume. S-a zis "A fost deja prea tarziu pentru ea", atunci... daca macar incercam mai devreme, avea vreo sansa? Asta regret...
Regret ca... tip la Coana Lenuta...
Regret ca nu mi-am dat seama cat tinea Doamna Paula la mine. De ce nimeni nu mi-a zis inainte ca ea sa-si dea duhul? Sau trebuia sa-mi dau singura seama...? Oare credeau ca eu stiu?
Regret ca nu le-am multumit indeajuns de mult femeilor care ma chemau la ele acasa ca sa ma hraneasca dupa ce mama a murit... si mi-au dat bani, haine, dar in special, pe cineva care sa imi tina companie.
Regret ca am fost asa de copila incat... sa fac atatea lucruri gresite.
Acum cativa ani regretam un lucru, acum m-am impacat cu ideea si m-am resemnat, insa cu celalalte lucruri de mai sus... parca uneori nu e leac. Defapt, eu vreau sa regret, nu vreau sa uit. Nu vreau sa uit trecutul sau tot ce a fost in el, poate de aceea sunt suparata si melancolica cand imi dau seama ca cu trecerea timpului anumite amintiri se intetoseaza incetul cu incetu...
Am multe regrete, dar asa a fost sa fie. S-a intamplat, ala e trecutul, acum e prezentul, traiasc clipa, dar nu depasesc limita. ^^ Asta-s eu.