Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog )

[YamaMina]

uhm....cica trebuia sa'mi invat acum dar eh lenea asta...zic eu^_^
zilele trecute am avut o revelatie...si'am reinceput sa'mi continui o veche poveste de'a mea...si'am zis...what the fluff?...sa o dezvalui lumii:))...d fapt a mai fost dezvaluita p alt forum...but cuz I was lazy and 'cuz m'am dedicat altor povesti...am lasat'o in panta...cum sa spun eu...aveam totul pregatit la ea...in cel mai mic detaliu...da deh...lenea asta...mi'era lene s'o continui p foaie...desi in cap o aveam terminata...dar acum m'am hotarat ca trebuie sa fie terminata..merita onoarea as my first story...so eh...m'am gandit sa'i fac botezul aici :D (zic asta k sa nu'mi aud faze gen "ai furat povestea crocozaure ce esti!" ...mda...mi'am furat povestyea...yey!...sue me:)) )
so...here's the thing :D ...imi cer scuze in avans ptr eventualele neplaceri ce vor aparea *gives candy*



(afishul a fost facut de o buna prietena de'a mea...she's a genius in photoshop *_*)


[center]Cap. I: O viaţă obişnuită…[/center]


De câte ori nu ţi-ai dorit în timp ce te uitai la un film, serial, anime preferat, să faci parte din acel univers? De câte ori nu ai exclamat în gura mare sau doar în gând: ”Ce-aş vrea să fiu în locul ei sau lui!”? Sunt dorinţe, pe care le purtăm undeva în adâncul nostru alături de alte idealuri mai mult sau mai puţin realizabile şi pe măsură ce creştem le uităm, ne îndepărtăm de ele. Dar apoi, când observăm că proprii noştri copii se uită la aceleaşi lucruri şi exclamă aceleaşi dorinţe ni se induce o frumoasă nostalgie şi suntem imbătaţi de parfumul naivităţii ce ne înconjura în copilăria noastră.
Nu este om care să nu fi avut vreun erou atunci când era copil. Toţi ne-am dorit cândva să fim asemeni lui. O fiinţa superioară celorlalţi, mai talentată, sufletistă, dură şi blândă în acelaşi timp, care să-şi dedice lucrul cu care a fost înzestrat în slujba binelui. Atunci nu vedeam eroul decât ca pe o persoană cu principii stabilite, cu o noţiune de rău şi bine perfect stabilită. Nu era cineva care să se teamă de vreun lucru, care să ezite. Acel erou era invincibil şi noi cu ochii şi minţile noastre visătoare şi inocente vedeam binele în frumuseţe şi altruism, iar răul în, evident opusul, urâţenie şi durere. Pentru copiii din noi nu existau nuanţe de gri, iar cele două tabere: răul şi binele, erau delimitate cu precizie, în alb şi negru.
Invidia şi dorinţa de a fi ca acei ‘eroi perfecţi’ ne întuneca cu inocenţă logica, realitatea. De multe ori n-am observat sau nu ne-am chinuit să observăm că 'eroul' nostru nu este mai fericit decât noi. El poate fi şi egoist, şi îngâmfat, poate şi greşi, poate simţi durere sufletească....Dar poate naivitatea şi credinţele noastre copilăreşti nu puteau accepta că un erou nu este perfect, că acea fiinţă superioară este măcinată de probleme complicate, de vise sfărâmate şi poartă chinul puterii sau talentului său ieşit din comun. Nici poate când creştem nu observăm acest lucru, în mintea noastră păstrând idealul de perfecţiune ce acel erou l-a reprezentat.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

- Shidoriiiii e târziu!!! Aiko a plecat de ceva timp...tu ce faci? ţipă o voce stridentă dîntr-un colţ al unei case cu etaj.
- Aiko se mişcă ca un melc mamă!!! Eu am nevoie doar de cinci minute şi ajung.
- N-o mai jigni pe sora ta şi pleacă odată la şcoală! Ce faci? Iar te uiţi la maimuţăriile tale? Ai şaptesprezece
ani, când te vei maturiza? Aiko e mai mică şi nu se uită la aşa ceva...de ce nu iei exemplu de la ea?
- Yare yare.... oftează din greu privind cu dulceaţă demonul de gheaţă proiectat pe ecran. Brusc imaginea se contorsionează, iar fata devine şi mai absorbită în ea...admirând părul brun şi ochii blânzi care îi afişa acum personajul anime ce devenise iubirea ei reală.
- Shidoriiiiiiiii!!!! vocea deveni şi mai ameninţătoare
- Plec!!!!
Cu un gest agresiv închide televizorul şi se îndreaptă furioasă către bucătărie. Ia pachetul oferit de mama ei, fără a-i oferi în schimb măcar o privire...

Shidori Hizucori era o adolescentă obişnuită de şaptesprezece ani din Tokyo ce visa să fie un erou. Nu prea o preocupa învăţătura, ci mai mult muzica şi anime-urile. Se uita cu plăcere la Inuyasha, anime-ul ei preferat şi de fiecare dată se punea în locul lui Kagome, personajul principal feminin al acestui desen. Ar fi dat orice să se trezească în Japonia feudală alături de Inuyasha şi să apere pe cei nevinovaţi. Sā aibă puteri magice, prieteni ieşiţi din comun, să întâlnească demoni, dar mai ales să scape de şcoală. Dar apoi se gândea mai bine şi realiza totuşi că Juban Gakuen era bun de ceva. Acolo erau prietenele ei: Tomoko şi Hizumi, dar mai ales acolo era Teruo, prima ei dragoste.
Locuia cu părinţii şi cu o soră mai mică cu un an, Aiko. Părinţii ei o dădeau exemplu pe Aiko tot timpul, fiind cea mai cuminte şi cea mai silitoare, dar Shidori se obişnuise demult şi nu mai dădea importanţă. Incă de când erau mici, diferenţele dintre Shidori şi Aiko au fost proeminente, iar cei din jurul lor nu încetară să le sublinieze. Aiko era visul oricărui părinte: mereu cuminte, mereu liniştită şi serioasă, nu dăduse niciodată bătaie de cap celor doi. La polul opus se afla Shidori care avusese grijă să-şi ia revanşa pentru comportamentul surorii sale mai mici. Câtă linişte primeau din partea lui Aiko, atâtea griji le făcea Shidori. Fata se întreba adesea dacă într-adevăr ea şi Aiko erau surori, dacă nu cumva una dintre ele fuseseră adoptate. Oricum dacă acea supoziţie se dovedea adevărată, Shidori avea o presimţire că ea este intrusa. Dar certificatele de naştere dovedeau că ea şi Aiko au acelaşi sânge, chiar dacă uneori Shidori işi dorea să n-aibă nici o soră. Relaţia dintre cele două era ca una dintre doi străini, fiecare îşi vedea de treaba ei, rezumându-se la strictul necesar într-o discuţie:câteva vorbe şi un salut. Nu aveau nimic în comun şi oricum Shidori nici nu vroise să descopere ceva în comun cu sora sa. Gusturile lui Aiko o plictiseau pe Shidori de aceea nu se apropiase mai mult decât este nevoie de aceasta. Pentru toţi anii de laude la adresa surorii sale, de morală adresată ei, Shidori adoptă o mască de indiferenţă faţă de tot ce insemna familie.
Ca de fiecare dată îşi lua ghiozdanul şi pleca la şcoală pe ultima sută de metri. Asculta strigătele mamei cum că Aiko a plecat de o jumătate de oră, îşi luă pachetul şi se îndreptă cu paşi repezi spre şcoală. La ore ajungea mereu la timp. Îşi făcea temele pe care nu apucase să le facă acasă, în pauză, inspirându-se de la Hizumi, care era printre cei mai silitori elevi. Nu prea dădea atenţie orelor de curs. Se limita la a asculta în primele cinci minute apoi la a visa sau a-l privi pe Teruo, care era în aceeaşi clasă cu ea. Dacă era intrebată ceva, Hizumi avea grijă să-i spună răspunsul. Mai auzea unele laude ale profesorilor către Aiko Hizucori, dar le trata cu aceeaşi indiferenţă ,cum trata morala părinţilor. Nu-şi privea sora ca pe un duşman, cel puţin nu ca pe un duşman periculos.
Prietenele ei erau tot ce vroia. Hizumi era destul de inteligenta să gândească pentru toate trei, iar Tomoko era la curent cu orice nou concert care apărea cu baieţii de la Five Stars, trupa lor favorită. Dormeau în fiecare weekend la una acasă. Acolo stăteau până tarziu şi povesteau lucruri specifice adolescentelor. Shidori ţinea mult la prietenele ei şi nu le-ar fi schimbat pentru nimic în lume.
În legătură cu Teruo, Shidori se purta absolut normal. Îl admira, în ochii ei părând cel mai draguţ din lume şi mereu îl susţinea deşi în mare parte habar n-avea despre ce e vorba. Nu îndrăznea să-i declare senimentele de frica de a fi respinsă şi se mulţumea să fie aproape de el, să-i vorbească, să-l vadă, sperând că odată în viitor acesta o va accepta ca pe prietena lui.
Avea un singur vis şi anume să fie o persoană pe care ceilalţi se pot baza, cineva mai presus de ei care să-i ajute la nevoie. Ar fi vrut să aibă ceva special, ceva ieşit din comun asemeni puterilor magice.
Habar n-avea că dorinţa i se va implini...



enjoy it!...or not^_^