29-03-2009, 01:38 AM
Multumesc tuturor de comentarii :). Scuzati-mi întârzierea.. am venit cu urmatorul capitol.
By the way Aether, era Abi acolo, o să vezi în capitolul ăsta, este doar prescurtarea numelui :).
Capitolul 8 : Libertate.
* Cândva, în Univers a existat o singură particulă, dar aceasta curând nu a mai fost una, s-a înmultit din propriile-i trasaturi şi aşa a luat naştere o a doua particulă, una după alta au devenit sute, mii şi apoi infinite. Se dispersau în spatiu, nu mai puteau trai la o laltă aşa că şi-au creat fiecare un tarâm propriu, au împartit Universul, au creat galaxii, planete, comete şi meteoriti.. ca în cele din urmă să apară şi viata.
Viata era acum doar la cheremul celor ce mureau, pentru ceilalti acest termen nu era cunoscut. Doar fiintele umane, numite chiar oameni, puteau spune ce este acea viaţă şi cu toate acestea erau cei mai îndurerati îcât ar fi dorit să nu o cunoască niciodată.
Razele soarelui se aşterneau în aceaşi Cetate din Japonia, în fata unei vile se afla o tânară domnişoară. Deşi soarele era pe cer sclipind, norii erau prezenti ceea ce îl facea uneori să dispară printre finetea şi puritatea acestora. Fetita aflată în fata acestei locuinte avea un par lung ce îi venea până la genunchi, în partea din spate. Avea un breton ce statea deasupra ochilor fară a-i intra în aceştia, ce erau de un negru magnific, te puteai pierde în aceştia. Nu aveau niciun pic de albeaţă sau stralucire, erau adânciti într-un abis al umbrelor. Privirea sa deşi parea perversă era una inocentă. Coltii sai puteau fi zariti cu uşurinţă când aceasta îşi trece limba peste buzele însângerate. Începe să schiteze un zâmbet pe fata sa albă ca varul şi păşeşte înauntrul locuintei, fară macar să îşi anunte prezenta.
Merge pe scarile aflate pe holul larg, în timp ce îşi târa picioarele pe trepte a putut zari tablourile rasfirate pe peretii albi. Unul dintre ele o schita pe aceasta. Avea aceaşi faţă, aceaşi privire deşi se întâmplase cu multi ani în urmă. Mintea sa era pierdută într-un spatiu necunoscut al ratiunii când o voce o face să iasă din acel labirint al amintirilor. Trupul sau tresare şi privirea îi devine neliniştită. Îşi ridică capul şi în ochii sai apare acel barabat înalt cu parul roşcat şi ochii asemenea, aşezat în susul scarilor. O priveşte parcă prins într-unul din visele greu de patruns, de parcă tacerea ar fi fost cuvântul cheie între aceştia. Decide însă tânara copilă să spargă acest glob silentios. Ura liniştea şi sunetul enervant al gândurilor, nu voia să mai audă alte gânduri care nu erau ale ei, era o povară mult prea grea pentru aceasta.
- Akiiiiii!! Spunând aceasta, doar strigându-i numele îi sare în brate, parcă doar într-o fractiune de secundă. Fară să îşi dea seama cei doi au stat lipiti unul de celalalt pentru câteva minute, îndelungate.
- Nu ai crescut deloc, tu chiar vrei să ramâi la vârsta asta? Akiru îi spuse aceasta cu o privire rautacioasă închipuită, printre acestea se ascundea un râset cristalin ce nu dorea decât să glumească, cu singura persoană cu care putea face asta cu adevarat. Se priviră din nou, ochii lor parcă se contopiseră pentru un minut, când în mintea fetei aparură gândurile : " Oare ce mai pun la cale acei Unimia ? ..."
- Aki... Ce se întâmplă cu... cei din neamul Dark, familia Unimia?
Auzind aceasta barbatul înghite în sec. Parea că uitase complet de puterea miraculoasă pe care o are domnişoara vampir din fata sa. Albeata de pe fata acesteia îi ascundea furia, şi neliniştea. Curiozitatea îi macina ochii negri, parcă ar fi fost gata, în orice moment, să devoreze cuvintele ce urmau să îi fie date drept raspuns.
- Abeila... L-am vazut acum ceva timp pe Unimia Kiriu. Întâmplarea a facut, mai mult sau mai putin, ca noi să ne întâlnim. Am discutat probleme scurte, şi la obiect. Despre oamenii pe care îi protejează; comunitatea noastră... după cum bine ştii, nu este de acord cu acest lucru. Credem că viata oamenilor nu este necesară, pentru că nu le aduce decât suferinţă, şi nu avem de ce să îi salvam. Desigur că cei ce fac parde din Neamul Dark au crezut mereu că nu este aşa, şi încă şi-au pastrat această parere. Nu au de gând să renunte, ci chiar să lupte pentru asta. Eu doar...Nu voiam să ştiu, până acum o perioadă.. Dar acum sunt extrem de curios, oare ce vor pune la cale?
Fata cazu câteva momente pe gânduri, pentru aşi lasa gândurile în ordine. După care pe fata sa se aşternu o expresie de nelinişte şi curiozitate, amestecată cu multă blândete.
- Un singur lucru aş vrea să ştiu... Ce face.. Riki?
Tacerea se aşternu peste aerul aflat în cameră, erau patrunşi de o patură silentioasă.
- Vocea ta nu vrea să spună, dar mintea ta vorbeşte : Nu ştiu de Riki, dar Kiriu...Are încredere în el. Oare crezi că se poate asta unchiule? Riki este doar o jumatate din noi..., şi tot odată, mai presus ca oricare dintre noi. Într-o zi va ajunge mai departe.. decât am ajuns oricare dintre noi.
Spunând aceasta cei doi se îndreptară spre sufrageria de la parter, pentru a discuta şi alte lucruri. Niciunul însă nu mai aduse vorba de aceia ce îi protejau pe oameni.
*
- Maiestre Anz, maiestre Anz!!! Vocea cristalină a fetei cu parul castaniu putea fi auzit pe întreg fundalul acoperit de linişte, pace şi pustietate. Batrânul se întoarse cu o privire uitată într-o umbră a trecutului. Absent şi parcă absorbit de gânduri raspunde printr-un gest afirmativ, mişcându-şi fata.
- Ianna se simte rau. Cred că de data aceasta nu mai poate fi salvată. Nu pot gasi nimic care să îi îmbunatăţească starea. Tuşeşte mai tare ca oricând, a început să scuipe sânge. Ce oare ar trebui să fac.. eu, în cazul ăsta?
Auzind acestea pe chipul barbatului se aşterne expresia de îngrijorare, şi mai mult de atât teroare. Încearcă să îşi mentină calmul, însă pentru acesta parea imposibil.
- Fiica .... mea.
Atât a putut rosti înainte să cadă pe solul umed din cauza ploii din noaptea trecută. Un ţipat agresiv din partea lui Lilipi adunară câţiva oameni din jurul lor, ce îl ajutară să se deplaseze. Panica începea să se aşterne peste acea vale liniştită, în timp ce doi barbati aratoşi îşi fac aparitia în aceaşi Vale pierdută a Oamenilor. Tânarul cu parul negru, abisal, privea pierdut în zona în care se afla fata. Îi citea panica aşternută în ochi, şi toată zarva ce se declanşase în acel culcuş al dezastrului. Cei doi s-au apropiat destul, pentru a întreba ce se întâmplă. Vocile fprp vlagă ale oamenilor erau greu de înteles, claritatea nu mai era de mult punctul lor forte, însă vocea acestei tinere era spectaculoasă, îţi alina urechile.
- Eu...Îmi pare rau domnule, şi domnule Unimia dar.. maiestrul Anz este într-o stare cam rea azi. Fiica lui Ianna se simte tot mai rau...A început chiar să, ei bine - în acest moment ezită până ce continuă - să scuipe.... Sânge.
Spuse aceste vorbe cu mare greutate. Îi era greu să le rostească, ştia că prezenta lui Riki o neliniştea şi că fiecare cuvânt ce l-ar fi putut provoca ar fi facut-o şi pe ea să tremure de placere şi de o dorinţă chiar mai nesabuită ca cea precedentă. Nu dorea să fie panicată, să fie prinsă cu acele gânduri pline de pasiune pe care le avea, îi era greu să îi privească întunericul din ochi sau să fie în preajma sa. Parfumul sau era magnific, mirosea puternic şi totodată dulce, o combinatie erotică cazută din Paradis, ceva angelic.
Kiriu auzind cele spuse de fata cu parul castaniu, preferă să se retragă facându-i semn şi fiului sau să facă acelaşi lucru. Se gândea doar la mirosul de sânge ce parcă deja îl simtea. Nu dorea să cadă şi să devină un pacatos, să atace pe cineva ce a vrut doar să protejeze. Pentru că aceştia erau doar victime, şi mult rau facuse şi înainte ca aceste lucruri să se întâmple. Voia ca pacea să îi domine sufletul.
- Tată...du-te. Eu vreau să vad ce are această...femeie.
Spunând asta merge drept, fară a mai privi pe cei din jurul sau. Nu ştia exact unde se afla încaperea în care era aşezată acea femeie dar urma să se ghideze după simturile sale. În mintea sa gândurile se amestecau, ceva mai puternic decât dorinta de sânge, era ceva ce îi ataca sufletul, puterea de a rezista asupra acestui lucru şi regretul dacă nu ar fi facut ceva ce ar fi putut să o salveze. Un virus predomina în aceste regiuni, probabil că de aceea avea aceasta o anumită boală, necunoscută de oameni. Cu putin noroc ar fi putut scoate veninul din sângele Iannei, ca mai apoi să fie salvată. A jurat în sinea sa să îi protejeze, dacă acum avea să fugă, arata tradarea şi laşitatea. Urma să lupte pentru scopul sau, şi pentru a nu dezamagi pe nimeni.
Aceste gânduri îi putură fii citete în ochi, caci nici tatal sau nici tânara nu îndrazniră să îl oprească.
Merse în camera în care se afla aceea, fară a mai privi înapoi o inspectează, în timp ce aceasta începea să tuşească. Un fir gros de sânge se aşterne pe camaşa sa, din cauza tusei grave pe care aceasta o avea, nu putu o parte din acesta să nu ţâşnească pe îmbracamintea vampirului. Narile îi fură parcă înfundate şi simturile accentuate, ochii i se înroşiră şi privirea îi deveni exotică.
Se abtinu. Îşi trecu mâinile pe bratul stâng al femeii, apoi îl duse la gură, fară aşi folosi coltii pentru a asorbi sângele, scoate uşor un lichid verzui din sângele acesteia, lasându-l să se prelingă pe gâtul sau. Era un lichid toxic pentru fiintele umane, imun pentru cei ce nu dispuneau de mortalitate.
*
Viata avea un aspect continuu, niciodată nu se oprea în acest tarâm jucauş al bautorilor de sânge, oamenii erau piesele de şah iar mutantii marii liberali ai poporului. Până când o nouă şi îmbunatăţită categorie a putut aparu, un vampir ce nu era nici în totalitate un bautor de sânge, şi nici în totalitate om. Era o creatură din două jumatăţi ce avea calităţile ambelor specii. Mai complexe decât orice altceva.
Se darâma totul în jurul simplului gând de a merge mai departe, cladirile imaginare din perspectiva geometrică a iubitorilor de logică, argumentarea fară sens şi rationamentele inutile. Totul parcă începuse să se învârtească în jurul unui glob spart, din care nici macar aerul nu mai dorea să iasă.
Ajunsese puterea să dispară, sentimentele să predomine şi dorinta să se descurce singură.
Libertatea începea să prindă aripi...
By the way Aether, era Abi acolo, o să vezi în capitolul ăsta, este doar prescurtarea numelui :).
Capitolul 8 : Libertate.
* Cândva, în Univers a existat o singură particulă, dar aceasta curând nu a mai fost una, s-a înmultit din propriile-i trasaturi şi aşa a luat naştere o a doua particulă, una după alta au devenit sute, mii şi apoi infinite. Se dispersau în spatiu, nu mai puteau trai la o laltă aşa că şi-au creat fiecare un tarâm propriu, au împartit Universul, au creat galaxii, planete, comete şi meteoriti.. ca în cele din urmă să apară şi viata.
Viata era acum doar la cheremul celor ce mureau, pentru ceilalti acest termen nu era cunoscut. Doar fiintele umane, numite chiar oameni, puteau spune ce este acea viaţă şi cu toate acestea erau cei mai îndurerati îcât ar fi dorit să nu o cunoască niciodată.
Razele soarelui se aşterneau în aceaşi Cetate din Japonia, în fata unei vile se afla o tânară domnişoară. Deşi soarele era pe cer sclipind, norii erau prezenti ceea ce îl facea uneori să dispară printre finetea şi puritatea acestora. Fetita aflată în fata acestei locuinte avea un par lung ce îi venea până la genunchi, în partea din spate. Avea un breton ce statea deasupra ochilor fară a-i intra în aceştia, ce erau de un negru magnific, te puteai pierde în aceştia. Nu aveau niciun pic de albeaţă sau stralucire, erau adânciti într-un abis al umbrelor. Privirea sa deşi parea perversă era una inocentă. Coltii sai puteau fi zariti cu uşurinţă când aceasta îşi trece limba peste buzele însângerate. Începe să schiteze un zâmbet pe fata sa albă ca varul şi păşeşte înauntrul locuintei, fară macar să îşi anunte prezenta.
Merge pe scarile aflate pe holul larg, în timp ce îşi târa picioarele pe trepte a putut zari tablourile rasfirate pe peretii albi. Unul dintre ele o schita pe aceasta. Avea aceaşi faţă, aceaşi privire deşi se întâmplase cu multi ani în urmă. Mintea sa era pierdută într-un spatiu necunoscut al ratiunii când o voce o face să iasă din acel labirint al amintirilor. Trupul sau tresare şi privirea îi devine neliniştită. Îşi ridică capul şi în ochii sai apare acel barabat înalt cu parul roşcat şi ochii asemenea, aşezat în susul scarilor. O priveşte parcă prins într-unul din visele greu de patruns, de parcă tacerea ar fi fost cuvântul cheie între aceştia. Decide însă tânara copilă să spargă acest glob silentios. Ura liniştea şi sunetul enervant al gândurilor, nu voia să mai audă alte gânduri care nu erau ale ei, era o povară mult prea grea pentru aceasta.
- Akiiiiii!! Spunând aceasta, doar strigându-i numele îi sare în brate, parcă doar într-o fractiune de secundă. Fară să îşi dea seama cei doi au stat lipiti unul de celalalt pentru câteva minute, îndelungate.
- Nu ai crescut deloc, tu chiar vrei să ramâi la vârsta asta? Akiru îi spuse aceasta cu o privire rautacioasă închipuită, printre acestea se ascundea un râset cristalin ce nu dorea decât să glumească, cu singura persoană cu care putea face asta cu adevarat. Se priviră din nou, ochii lor parcă se contopiseră pentru un minut, când în mintea fetei aparură gândurile : " Oare ce mai pun la cale acei Unimia ? ..."
- Aki... Ce se întâmplă cu... cei din neamul Dark, familia Unimia?
Auzind aceasta barbatul înghite în sec. Parea că uitase complet de puterea miraculoasă pe care o are domnişoara vampir din fata sa. Albeata de pe fata acesteia îi ascundea furia, şi neliniştea. Curiozitatea îi macina ochii negri, parcă ar fi fost gata, în orice moment, să devoreze cuvintele ce urmau să îi fie date drept raspuns.
- Abeila... L-am vazut acum ceva timp pe Unimia Kiriu. Întâmplarea a facut, mai mult sau mai putin, ca noi să ne întâlnim. Am discutat probleme scurte, şi la obiect. Despre oamenii pe care îi protejează; comunitatea noastră... după cum bine ştii, nu este de acord cu acest lucru. Credem că viata oamenilor nu este necesară, pentru că nu le aduce decât suferinţă, şi nu avem de ce să îi salvam. Desigur că cei ce fac parde din Neamul Dark au crezut mereu că nu este aşa, şi încă şi-au pastrat această parere. Nu au de gând să renunte, ci chiar să lupte pentru asta. Eu doar...Nu voiam să ştiu, până acum o perioadă.. Dar acum sunt extrem de curios, oare ce vor pune la cale?
Fata cazu câteva momente pe gânduri, pentru aşi lasa gândurile în ordine. După care pe fata sa se aşternu o expresie de nelinişte şi curiozitate, amestecată cu multă blândete.
- Un singur lucru aş vrea să ştiu... Ce face.. Riki?
Tacerea se aşternu peste aerul aflat în cameră, erau patrunşi de o patură silentioasă.
- Vocea ta nu vrea să spună, dar mintea ta vorbeşte : Nu ştiu de Riki, dar Kiriu...Are încredere în el. Oare crezi că se poate asta unchiule? Riki este doar o jumatate din noi..., şi tot odată, mai presus ca oricare dintre noi. Într-o zi va ajunge mai departe.. decât am ajuns oricare dintre noi.
Spunând aceasta cei doi se îndreptară spre sufrageria de la parter, pentru a discuta şi alte lucruri. Niciunul însă nu mai aduse vorba de aceia ce îi protejau pe oameni.
*
- Maiestre Anz, maiestre Anz!!! Vocea cristalină a fetei cu parul castaniu putea fi auzit pe întreg fundalul acoperit de linişte, pace şi pustietate. Batrânul se întoarse cu o privire uitată într-o umbră a trecutului. Absent şi parcă absorbit de gânduri raspunde printr-un gest afirmativ, mişcându-şi fata.
- Ianna se simte rau. Cred că de data aceasta nu mai poate fi salvată. Nu pot gasi nimic care să îi îmbunatăţească starea. Tuşeşte mai tare ca oricând, a început să scuipe sânge. Ce oare ar trebui să fac.. eu, în cazul ăsta?
Auzind acestea pe chipul barbatului se aşterne expresia de îngrijorare, şi mai mult de atât teroare. Încearcă să îşi mentină calmul, însă pentru acesta parea imposibil.
- Fiica .... mea.
Atât a putut rosti înainte să cadă pe solul umed din cauza ploii din noaptea trecută. Un ţipat agresiv din partea lui Lilipi adunară câţiva oameni din jurul lor, ce îl ajutară să se deplaseze. Panica începea să se aşterne peste acea vale liniştită, în timp ce doi barbati aratoşi îşi fac aparitia în aceaşi Vale pierdută a Oamenilor. Tânarul cu parul negru, abisal, privea pierdut în zona în care se afla fata. Îi citea panica aşternută în ochi, şi toată zarva ce se declanşase în acel culcuş al dezastrului. Cei doi s-au apropiat destul, pentru a întreba ce se întâmplă. Vocile fprp vlagă ale oamenilor erau greu de înteles, claritatea nu mai era de mult punctul lor forte, însă vocea acestei tinere era spectaculoasă, îţi alina urechile.
- Eu...Îmi pare rau domnule, şi domnule Unimia dar.. maiestrul Anz este într-o stare cam rea azi. Fiica lui Ianna se simte tot mai rau...A început chiar să, ei bine - în acest moment ezită până ce continuă - să scuipe.... Sânge.
Spuse aceste vorbe cu mare greutate. Îi era greu să le rostească, ştia că prezenta lui Riki o neliniştea şi că fiecare cuvânt ce l-ar fi putut provoca ar fi facut-o şi pe ea să tremure de placere şi de o dorinţă chiar mai nesabuită ca cea precedentă. Nu dorea să fie panicată, să fie prinsă cu acele gânduri pline de pasiune pe care le avea, îi era greu să îi privească întunericul din ochi sau să fie în preajma sa. Parfumul sau era magnific, mirosea puternic şi totodată dulce, o combinatie erotică cazută din Paradis, ceva angelic.
Kiriu auzind cele spuse de fata cu parul castaniu, preferă să se retragă facându-i semn şi fiului sau să facă acelaşi lucru. Se gândea doar la mirosul de sânge ce parcă deja îl simtea. Nu dorea să cadă şi să devină un pacatos, să atace pe cineva ce a vrut doar să protejeze. Pentru că aceştia erau doar victime, şi mult rau facuse şi înainte ca aceste lucruri să se întâmple. Voia ca pacea să îi domine sufletul.
- Tată...du-te. Eu vreau să vad ce are această...femeie.
Spunând asta merge drept, fară a mai privi pe cei din jurul sau. Nu ştia exact unde se afla încaperea în care era aşezată acea femeie dar urma să se ghideze după simturile sale. În mintea sa gândurile se amestecau, ceva mai puternic decât dorinta de sânge, era ceva ce îi ataca sufletul, puterea de a rezista asupra acestui lucru şi regretul dacă nu ar fi facut ceva ce ar fi putut să o salveze. Un virus predomina în aceste regiuni, probabil că de aceea avea aceasta o anumită boală, necunoscută de oameni. Cu putin noroc ar fi putut scoate veninul din sângele Iannei, ca mai apoi să fie salvată. A jurat în sinea sa să îi protejeze, dacă acum avea să fugă, arata tradarea şi laşitatea. Urma să lupte pentru scopul sau, şi pentru a nu dezamagi pe nimeni.
Aceste gânduri îi putură fii citete în ochi, caci nici tatal sau nici tânara nu îndrazniră să îl oprească.
Merse în camera în care se afla aceea, fară a mai privi înapoi o inspectează, în timp ce aceasta începea să tuşească. Un fir gros de sânge se aşterne pe camaşa sa, din cauza tusei grave pe care aceasta o avea, nu putu o parte din acesta să nu ţâşnească pe îmbracamintea vampirului. Narile îi fură parcă înfundate şi simturile accentuate, ochii i se înroşiră şi privirea îi deveni exotică.
Se abtinu. Îşi trecu mâinile pe bratul stâng al femeii, apoi îl duse la gură, fară aşi folosi coltii pentru a asorbi sângele, scoate uşor un lichid verzui din sângele acesteia, lasându-l să se prelingă pe gâtul sau. Era un lichid toxic pentru fiintele umane, imun pentru cei ce nu dispuneau de mortalitate.
*
Viata avea un aspect continuu, niciodată nu se oprea în acest tarâm jucauş al bautorilor de sânge, oamenii erau piesele de şah iar mutantii marii liberali ai poporului. Până când o nouă şi îmbunatăţită categorie a putut aparu, un vampir ce nu era nici în totalitate un bautor de sânge, şi nici în totalitate om. Era o creatură din două jumatăţi ce avea calităţile ambelor specii. Mai complexe decât orice altceva.
Se darâma totul în jurul simplului gând de a merge mai departe, cladirile imaginare din perspectiva geometrică a iubitorilor de logică, argumentarea fară sens şi rationamentele inutile. Totul parcă începuse să se învârtească în jurul unui glob spart, din care nici macar aerul nu mai dorea să iasă.
Ajunsese puterea să dispară, sentimentele să predomine şi dorinta să se descurce singură.
Libertatea începea să prindă aripi...