Groaza de dragoste

[Storymaker]

Pentru inceput vrea sa spun ca cunosc riscul ca acest post sa fie scris degeaba, fie ca va fi sters (nu de mine), fie ca va fi criticat si neinteles, fie din alte motive. Dar il scriu cu dorinta sincera ca sa va intelegeti mai bine unii pe altii si poate candva sa reactionati diferit fata de cum ati fi facut-o in mod normal. Sunt cativa oameni ca mine, desi sper sincer sa fiu unicat. Oricum, am sa va povestesc problema mea in legatura cu dragostea nu pentru a fi blamat/dadacit/plans/luat peste picior ci cu scopul de a va destainui o experienta de viata. Sper sa va foloseasca.



Frica de dragoste

Cand o fata imi face ochi dulci, sufletul meu se agita nespus de mult. Aceasta agitatie este cauzata din mai multe motive. Principalul motiv este frica de a fi batjocorit. Imi este foarte frica ca, o data ce afla cine sunt si imi vede defectele sa nu rada de mine si sa imi zica cuvinte urate, mie celui ce m-am deschis total fata de ea.

Frica aceasta provine din copilarie si e datorata faptului ca tatal meu a fost un om bipolar (era bun si toate pareau minunat, apoi deodata izbucnea si incepeau violentele).
Am avut o copilarie tare nefericita si asta ma afectat toata viata. Dar cum zicea unchiul meu, e vina altora cat timp nu ai putere asupra ta (esti copil) , dar cand cresti mare devine vina ta (pentru ca nu are importanta cum se comporta oamenii cu tine, ci cum reactionezi tu la comportamentul lor. Asta te defineste si te modeleaza.)

Restul argumentelor mele sunt povesti de adormit copiii: ca nu am bani (ce tanar are?), ca nu am casa (multi tineri nu au si se iubesc nespus), ca nu am vise (le voi obtine in timp langa persoana iubita), ca nu am una, ca nu am alata incercand sa justific frica de dragoste.

Rezultatul? Rezultatul este un suflet ce fuge de dragoste prin orice mijloc. Tin sa specific ca caut sa fug prin orice mijloc MORAL. Adica acum nu o sa fiu desfranatul pamantului si nici nu o sa ma supar pe oameni blamandu-i si jucand vestnic rolul de victima. E important sa te cunosti, dar faptul ca te cunosti nu inseamna ca te poti si repara.

Tot din groaza de dragoste face parte si viceversa situatiei: Adica cand fata ma place si se lasa toata in bratele mele, metaforic vorbind, ma ingrozeste acea putere, libertate si responsabilitate (de a nu rani ceva atat de firav). In acea frica (nemanifestata vizibil, e o frica interioara) se naste nebunie si ma impinge (si trebuie sa ma lupt cu mine insumi) la violenta. Nu sunt un om violent, adica chiar nu ridic mana si intorc obrazul la infinit. Dar asta nu inseamna ca nu am tentatii si ca nu duc lupte cu mine, dar tocmai pentru ca lupt pot sa fiu un om cat mai bun. revenind la subiect, cunosc ca daca acea fata se deschide total fata de mine si se lasa pe mana mea, si eu ma voi deschide total fata de ea, lasandu-ma pe mana ei. Asta e si frumusetea iubirii curate pe care o admir atat de mult: iubire fara perversiune, fara manipulare si fara cautare de placere (adica nu folosesti partenerul, ci iti manifesti iubirea fata de el/ea). Eh, eu nu pot sa ma deshid pentru ca pe parcursul timpului m-am protejat izolandu-ma de oameni ca un animal salbatec, prin modul meu de a gandi. E extrem de important modul in care gandeste omul si e pus pretul prea putin pe aceasta.

Durerea sufleteasca de a fi lovit de cea pe care as iubi-o, de cea in mana careia m-am lasat, ar fi coplesitoare.

Cum sa ajuns aici? Prin multa imaginatie. Inca de mic, auzind ca daca nu ai bani nu poti avea o prietena, mi-am ridicat ziduri de gandire ca sa ma protejeze de durerea singuratatii si mai ales de durerea de a nu imi putea manifesta eu iubirea (pana la urma asta e durerea singuratatii). Mai incolo am inceput sa imi imaginez cum ar fi sa am o prietena. Pe parcursul povestii ma trada in vr-un fel si desi ma ranea, ma parasea fie eu o paraseam.

Pe parcurs ce a trecut timpul, zidurile astea (modul de gandire) s-au intarit atat de mult incat nu le mai pot darama. Dar, pot fi daramate si tot de o fata

Recent, o fata ma placut. Si la inceput am fost reticent, dar mai pe urma, statea langa mine si rasufla trista (in mijlocul de transport). Am cautat scuze. Fiind in preajma craciunului, am zis ca de, se simte singura de sarbatori si ma gasit pe mine. Na, sa caute pe altul, ca eu nu sunt razboinicul luminii (dupa cum imi place sa zic). Apoi, ea a insistat si trecusera sarbatorile. Am schimbat tramvaiul, dar gandul la ea ma tot presa. Poate e diferita fata de ce mi-am imaginat eu- ma gandeam. Si am revenit. Ea era tare trista, era ranita de absenta mea. Mi-a parut rau de ea, dar nu am avut curajul sa fac vreo miscare pentru ca desi pot sa fac multe lucruri fara frica, cum ar fi sa vorbesc cu oameni fiorosi, sa opresc o bataie, si altele, nu am curajul sa vorbesc cu o fata (am specificat mai sus de ce). Am lalait-o asa ceva timp, pana cand m-am hotarat sa vorbesc cu ea (a durat cam 3 saptamani de framantari intreioare). Toate astea pentru ca trebuia sa capat incredere in ea. Pentru ca asta e marea mea problema: nu am incredere in iubirea unei fete. Oricum, ea simtindu-se torturata, fiind langa mine, dar departe de mine, iar eu fiind sucit: zicand nici nu, dar nici da, a schimbat tramvaiul. Si cum se face ca atunci mi sa nazarit si mie sa vorbesc cu ea, sa imi infrunt teama. Ia-o de unde nu-i acuma. A mai trecut ceva timp si am intalnit-o dinnou (2 saptamani). Sperasem sa imi mai acorde o sansa si mi-a acordat-o se pare, iar eu mi-am batut joc de sansa asta, fiindu-mi iar mult prea frica sa intru in vorba cu ea (frica de reactia ei, ca, deschizandu-ma pot fi foarte ranit, chiar si plange in public. Un om e puternic fie ca are un scut gros (sistem de gandire), astfel nefiind liber, ori e puternic prin bunatate si atunci nu mai e neveoie sa se protejeze caci reactioneaza bine la orice situatie negativa). Pana la urma, lalaind-o asa, am vazut-o impreuna cu un alt baiat si ma privea vinovata si trista. M-am bucurat pentru ea, ca imi doream sa fie fericita dar nu ma puteam vindeca. Am schimbat mijlocul de transport si de atunci nu vreau sa o mai vad vreodata pentru ca sa fie fericita langa altcineva si ca sa nu fiu chinuit ori sa chinuiesc fiind aproape de ea.

Cand ai groaza de dragoste, ai nevoie de un timp enorm pentru a accepta un partener. In cazul meu e cam un an. Pentru ca dai razboi cu tine insuti, cu modul tau de a gandi, cu toate complexele, fricile, si experientele trecutului. Dai razboi cu insasi esenta ta.
Pentru mine acceptarea dragostei unei fete ar presupune sa plang din inima pentru ca, sa accept o asemenea bunatate, (pentru mine inseamna foarte mult cand oamenii se comporta frumos cu mine) inseamna enorm si ma depaseste, neputandu-ma stapani.

Ca sa intelegeti mai bine povestea asta, o sa va zic ca mi-a zis Dumnezeu cand l-am intrebat insistent de ce sunt asa cum sunt in legatura cu fetele.

Se facea ca eram in tramvai (in vis) si o fata a venit langa mine. Ma tineam de o bara lunga si priveam pe geam. O vedeam cu coada ochiului destuld e bine. Apoi ap privit-o mai atent. Si ea se uita pe geam, dar simteam sentimentele ei fata de mine. Ma iubea. O vedeam frumoasa, blonda, mica fata de mine si de varsta apropiata. Si tot insista parca sa se apropie, sa imi atraga atentia.
"Daca o ignor o sa ma lase in pace" - am gandit si am inceput sa o ignor.
Ea nu s-a lasat ci dupa ce s-a framantat un pic, s-a apropiat si mai mult de mine, privindu-ma rugator, punand o presiune insuportabila pe mine (caci pe de o parte nu vreau sa fiu bagat in seamna, dar pe de alta parte in subconstient ma bucura si naste speranta faptul ca cineva tine la mine (cat timp e moral)).
Asa ca am privit-o, ma agitasem si se nascuse teama in mine. Am intrebat-o direct: "Ce doresti?".
Ea mi-a zis: Te plac, as vrea sa mai stau langa tine.
Eu am rams inmarmurit si mi s-a intunecat mintea si i-am zis raspicat, direct: Nu!
Ea s-a urcat pe bara si a stat pe ea (e un vis, se putea asta se pare, ca si cum ar sta pe o balustrada) si m-a intrebat: "De ce?".
Atunci i-am vazut defectele: bratele ce aveau grasime pe ele, la fel si picioarele (desi ea era slaba), fapt ce arata personalitatea ei (o parte) si slabiciunile ei. (Observativ: Am devenit agresiv, cautand sa o departez de la mine. In acele momente, m-am pierdut pe mine insumi).
-Nu! Pur si simplu nu vreau! Refuz! i-am raspuns indignat, speriat si suparat.
Ea ma privit lung, trista si mi-a zis 3 mari adevaruri: Esti un las, un fricos si nu ai incredere in iubirea ce ti-o port!
In vis am realizat insemnatatea acestor cuvinte si am zis: Asa e.
Apoi s-au deschis usile de la tramvai si m-am sculat.


Sunt un las pentru ca imi este frica sa imi manifest sentimentele (nu ma refer la cele negative).
Sunt un fricos caci imi este frica de repercursiuni, de sentimentele si de reactile unei potentiale fete ce m-ar iubi.
Nu am incredere in iubirea ei in sensul ca nu am incredere ca ma iubeste in asemenea masura incat sa treaca peste defectele mele.

Pentru mine, defectele mele sunt ca un semn de nastere ce oricat l-ai acoperi, tot sare in ochi.

Am scris aceasta nu pentru a ma victimiza, caci nu sunt o victima ci sunt propriul agresor, ci pentru ca voi sa intelegeti un pic din comportamentul oamenilor.
Daca aveti de-a face cu o persoana ca mine, fiti sinceri in comportament, fara falsitate si vorbiti. Deschideti gura ca ii veti inmuia inima, oricat de fioros ar parea omul. Mergeti cu Dumnezeu inainte si veti fi victoriosi in iubire.