Calatorind printre umbre

[ohaio_angel]

Povestea este postata si pe un alt site sub tot acest nume (wattpad)

Titlu original: Calatorind printre umbre
Gen: drama, romance, crime (mai vad eu pe parcurs)
Limita de varsta: 13+
Tipul de critica: simpla

Calatorind printre umbre

Inceputul


Soapte! Din nou le aud si continua sa vina precum un val ce loveste malul. Aceea prezenta continua ma inebuneste, stiu ca este langa mine, mereu a fost. M-a pazit din umrba, este prietenul meu in cele mai sumbre nopti. Sta si ma priveste; rareori se apropie de mine ca mai apoi sa fuga din nou in coltul camerei mele, cum face mereu.
    Singur! Mereu a fost asa. Nu a trebuit sa ma prefac fata de nimeni, uneori am senzatia ca sunt nebun, desi ceilalti nu-mi spun nimic, imi place. Invizibilitatea in ochii lor sunt precum medicamentul meu de nebunie.
    Din nou noapte. As vrea ca acest cosmar sa se termine si sa ma pot bucura ca orice om normal de razele soarelui, de zambetele femei de care m-as indragosti, dar toatea astea sunt in van.
    -Tu esti... te-am gasit.... nu pleca.
    Cand vor inceta soaptele astea ce ma scot din minti? Inca de mic copil le aud, pe atunci incepeam sa vorbesc singur, cum imi ziceau parintii, insa eu stiam ca vorbeam cu el, cu umbra ce ma bantuie in continuu. Oftez pe marginea patului. Inca o noapte in care nu pot sa dorm.
    -Ce ar fi sa incetati in noaptea asta, spun eu un zambet ironic pe fata in timp ce priveam podeaua.
    -Shhh, el e... l-am gasit.... usor sa nu se sperie.
    Si iar am ajuns ignorat; nu ca ar fi ceva nou din partea "lor". Atata timp cat nu-mi faceau nimic, cred sau presupun ca totul era bine. Buimac, m-am ridicat din pat si m-am dus spre baie privindu-mi expresia in oglinda. Aveam cearcane injurul ochilor mei maronii. Nu dormisem de doua zile cum trebuie si cum ziua sunt intr-o continua agitatie din cauza examenului ce in curand urmeaza sa-l dau, vocile nu ma ajutau deloc sa ma concentrez la ceea ce trebuie.
    -Stiu ca esti aici, ma trezesc spunand asta pe un ton serios si privind in coltul stang al baii, prin oglinda.
    Nici un raspuns. Intorc capul spre locul de unde venea frigul si sting becul. Intunericul nu ma speria, mereu am fost inconjurat de el, mi-a fost cel mai bun prieten.
    -Mereu esti aici, continui facand mici pasi in jurul coltului. De ce? Intreb punandu-mi mainile in sold si asteptand , serios, raspunsul.
    -Te-am gasit, nu-ti dau drumul, imi raspunde apoi aceea racoare dispare.
    Vocea imi era cunoscuta, ma facea de fiecare data sa ma cutremur. Era un demon. Nu pot sa dorm cateodata din cauza lui si am senzatia ca imi respira in ceafa cand imediat imi pun capul pe vreo perna din pat si inchid ochii. El era intunericul din mine. O umbra ce lua forma unui demon.
    Am rabufnit nervos si m-am intorsc in camera mea, in patul meu unde m-am pus la loc sperand din totul sufletul sa dorm.
    Ciudat sau nu, dar imediat ce am inchis ochii s-a facut liniste. Nici o soapta nu se mai auzea, reusind astfel sa adorm.


                   

                  "Daca ar fi un moment ce l-ai regreta, care ar fi?
                  Sa nu pot sta nici un minut fara ceea ce am trait ani de zile. Fara sa-i simt din nou respiratia rece pe ceafa mea, fara sa-i simt trupul rece se sta lipit de mine, fara stransoarea ce o simt pe bratele mele. Asta ar fi momentul care l-as regreta toata viata mea"