Scuze ca sunt atat de scurte, dar nu vreau sa stresez ochii cu prea mult scris :-s
Trecusera deja cateva zile de cand am facut cunostinta si deja incepusem sa mergem pe acelasi drum spre casa cand mi-a venit aceasta idee geniala. Nu ii puteam spune direct sa vina cu mine sa traiasca de-a pururi alaturi de mine, dar cum ar fi daca i-as spune printr-o cu totul alta metoda? Cum ar fi daca as intra in mintea ei si i-as spune asta? Cred ca ar suna aiurea nu-i asa? Dar daca as aparea in visul ei? Daca as aparea in visul ei sub o forma de neuitat? Usor de zis, greu de facut. In fine e stabilit. Diseara voi intra in visul ei si o voi convinge sa vina cu mine.
In intunericul acela etern care delimita lumea viselor de cea a realitatii se ivi o lumina ciudata care o facu sa se sperie desi nu avea nici un motiv sa o faca. Stia cine e. Era chiar el. Era mult iubitul ei Luceafar.
-Esti chiar tu, ii spuse ea in clipa in care lumina aceea se diminua facand loc unui tanar inalt si musculos cu ochi albastrii si par blond care ii aducea in mod evident aminte de cineva, dar nu isi putea da seama in momentul acela cine.
-Da si din lumea mea am venit cu greu ca sa iti implinesc dorinta. Eu sunt al tau sclav al iubirii, dar tu oare ma mai iubesti? Intreba el cu un ton trist si plin de agonie.
-Cum sa nu te mai iubesc? Tu ai fost mereu prima si ultima mea iubire si tu vei fi cel langa care as vrea sa traiesc pentru tot restul vietii.
-Atunci vino cu mine si lasa in urma lumea asta in care se moare. Vino cu mine si straluceste mai tare decat a stralucit vreodata Hyperion pe inaltul cer, ii spuse pe un ton rugator care o inspaimanta putin pe biata fata care isi dorea cu disperare sa vina cu el, dar...
-Imi pare rau, dar nu pot. Stiu ca vrei sa merg cu tine, dar nu pot pentru ca noi suntem foarte diferiti. Din toate punctele de vedere suntem total opusi. Eu sunt vie si simt multe lucruri, pe cand tu esti mort si rece si nu simti tot ceea ce simte un om normal.
Luceafarul ei, pe care il boteza Hyperion dupa cum spusese acesta mai devreme, se uita cu tristete la ea si disparu incetul cu incetul pana cand in cele din urma nu mai ramasese decat ea in acel intuneric ciudat care o trezi din somn.
-Te iubesc, se auzi vocea lui in momentul in care se trezi, si te voi iubi mereu, chiar daca nu ma vei mai vrea vreodata in viata ta.
Catalina se uita mirata in jur si se intreba daca vocea aceea chiar se auzi in camera ei sau doar i se paru ca il aude spunand asta?
Trecusera deja cateva zile de cand am facut cunostinta si deja incepusem sa mergem pe acelasi drum spre casa cand mi-a venit aceasta idee geniala. Nu ii puteam spune direct sa vina cu mine sa traiasca de-a pururi alaturi de mine, dar cum ar fi daca i-as spune printr-o cu totul alta metoda? Cum ar fi daca as intra in mintea ei si i-as spune asta? Cred ca ar suna aiurea nu-i asa? Dar daca as aparea in visul ei? Daca as aparea in visul ei sub o forma de neuitat? Usor de zis, greu de facut. In fine e stabilit. Diseara voi intra in visul ei si o voi convinge sa vina cu mine.
*
Trecuse deja de miezul noptii cand Catalina reusi sa adoarma cu gandul la acel Luceafar care o va purta pe cai necunoscute. Oare chiar exista o asemenea persoana? Ea credea ca da si in cele din urma adormi cu gandul la el. In intunericul acela etern care delimita lumea viselor de cea a realitatii se ivi o lumina ciudata care o facu sa se sperie desi nu avea nici un motiv sa o faca. Stia cine e. Era chiar el. Era mult iubitul ei Luceafar.
-Esti chiar tu, ii spuse ea in clipa in care lumina aceea se diminua facand loc unui tanar inalt si musculos cu ochi albastrii si par blond care ii aducea in mod evident aminte de cineva, dar nu isi putea da seama in momentul acela cine.
-Da si din lumea mea am venit cu greu ca sa iti implinesc dorinta. Eu sunt al tau sclav al iubirii, dar tu oare ma mai iubesti? Intreba el cu un ton trist si plin de agonie.
-Cum sa nu te mai iubesc? Tu ai fost mereu prima si ultima mea iubire si tu vei fi cel langa care as vrea sa traiesc pentru tot restul vietii.
-Atunci vino cu mine si lasa in urma lumea asta in care se moare. Vino cu mine si straluceste mai tare decat a stralucit vreodata Hyperion pe inaltul cer, ii spuse pe un ton rugator care o inspaimanta putin pe biata fata care isi dorea cu disperare sa vina cu el, dar...
-Imi pare rau, dar nu pot. Stiu ca vrei sa merg cu tine, dar nu pot pentru ca noi suntem foarte diferiti. Din toate punctele de vedere suntem total opusi. Eu sunt vie si simt multe lucruri, pe cand tu esti mort si rece si nu simti tot ceea ce simte un om normal.
Luceafarul ei, pe care il boteza Hyperion dupa cum spusese acesta mai devreme, se uita cu tristete la ea si disparu incetul cu incetul pana cand in cele din urma nu mai ramasese decat ea in acel intuneric ciudat care o trezi din somn.
-Te iubesc, se auzi vocea lui in momentul in care se trezi, si te voi iubi mereu, chiar daca nu ma vei mai vrea vreodata in viata ta.
Catalina se uita mirata in jur si se intreba daca vocea aceea chiar se auzi in camera ei sau doar i se paru ca il aude spunand asta?
![[Imagine: tumblr_mra5mj78VK1seq1xdo1_500.gif]](http://24.media.tumblr.com/5ce8d82b141f4d73a46e6f6bf6c8c065/tumblr_mra5mj78VK1seq1xdo1_500.gif)
Please tell me why!
Am I a savior, meant to save us all?
The people cry!
They want an end
A curtain call!
Am I a savior, meant to save us all?
The people cry!
They want an end
A curtain call!