Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

---

#4
Trebuie sa iti spun sincer ca m-au intimidat cele doua ditai capitole, dar mi-am amintit de un one-shot de-al tau citit mai demult si am fost destul de curioasa, de mi le-am scos la imprimanta pana la urma, ca sa le pot dovedi cum trebuie. Ai un stil interesant, luat parca din alt secol. Ziceam sa iau si eu o pauza de la Doamna Bovary, si ma trezesc intr-un peisaj asemanator, poate chiar mai bine conturat din punctul de vedere al spatiului in care se desfasoara actiunea. Cum spuneam, ai un stil parca din alt secol, care se potriveste cu povestea pe care ti-ai ales-o. Stii, sunt persoane care scriu mai usor chestii scurte, si persoane care pot scrie cu usurinta un roman, iar tu mi se pare ca te incadrezi in cea de-a doua categorie.

Nu sunt eu cea mai mare fana a descrierilor luuuungi si a fragmentelor in care se sare de la o idee la alta (cum era la un moment dat prima scrisoare a tipului), dar recunosc ca au un farmec aparte in contextul povestirii, iar in scrisoarea aia banuiesc ca e vorba si de oralitatea stilului. Plus ca ajuta cititorul sa isi imagineze tot cadrul foarte bine, de la un moment dat puteam sa vad in fata ochilor pustietatea castelului si violenta furtunii de afara contrastand cu asta (mi-a placut la nebunie fraza aceea, "Urgia se pornea, dar sufletele nu erau pregatite.")

Imi place cum ai conturat personajele, in special pe doamna care a aparut la final, desi sincer nu am inteles exact ce relatie are ea cu ei, sau daca e pur si simplu mesager (toata povestia aia cu spicul de grau a fost putin cam abstracta sau eu am fost prea obosita sa o inteleg cum trebuie). Imi place de Charlotte either way si sunt curioasa ce ne vei dezvalui despre relatia celor doi si viata dezmostenitului.
M-ai prins, asa ca nu pot decat sa iti urez spor la scris pe viitor si abia astept capitolul urmator!
^^
[Imagine: 1CGzWYg.png?1]
Thank you, Geesushi! ^-^
"these are the days that must happen to you"



Răspunsuri în acest subiect
--- - de Fiction - 30-12-2013, 04:37 AM
RE: Rustica - de hiimera - 01-01-2014, 04:38 PM
RE: Rustica - de Fiction - 02-01-2014, 10:18 PM
RE: Rustica - de DreamGirl - 05-01-2014, 12:59 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)