Dansul lotusului

[Clau~]

Si in sfarsit am ajuns si eu aici. Cuvintele acestea vor deveni un fel de laitmotiv al introducerilor mele, se pare~ Acum ca ma uit la data postarii ultimului capitol... I'm so ashamed. * silently crying in a dark corner * Dar! Am revenit, decisa sa duc la capat acest fic~ So... Tineti-mi pumnii si urati-mi mult spor, pentru ca am nevoie~ Lectura placuta, dulceturile mele~ * tight hug *

Kira's Scarlet: Ow, scumpa mea. Nu te invinovatesc cu nimic si nu iti cere scuze. Eu ar trebui sa multumesc pentru ca citesti~ Arigatou~ * kissu * Nu am vrut sa te melancolizez * exista cuvantul asta? *... Really, really~ Dar o sa te inveselesc imediat cu acest capitol~ Suntem chit? Sper ca da si sper sa-ti placa~ Multumesc mult pentru parere si pentru sustinerea constanta. * huuuug *
Mikky-rock68: Placinticaaaa~ Da, stiuu~ Este perfecta~ o.o Perfeeecta~ Si sunt foarte recunoascatoare ca este acolo; pentru Hasu, mai mult. Taka e baiat mare si de descurca. Te-am facut curioasa~ Ioi, nu stii ca pisica de curioasa a murit? Nu, nu~ Trebuie sa satisfacem curiozitatea. Lectura placuta iti spun, atunci~ Multumesc mult pentru sustinerea, dulceata mea de placinta~ * exista asa ceva? * * huuuug *

Capitol: 13


Primul boboc de floare

Ryuzaki isi continua antrenamentele si, dupa o saptamana, deja era mai puternic; cu toate ca facea asta pentru siguranta lui, mai era si altceva care il motiva in a continua antrenamentele cu Yoshi. Isi promise ca, data viitoare cand avea sa-l intalneasca pe Hasu, avea sa fie mai puternic si nu va mai trebui ca bruneutl sa-l protejeze. Dar in aceasta zi isi propuse altceva. Se imbraca, de dimineata, in hainele lui de staean si mai lua un schimb de haine de acel gen, apoi trecu pe la campul de lupta, unde generalul il astepta, ca in fiecare dimineata. Ajunsese sa se inteleaga detsul de bine cu Yoshi si, cateodata, cand terminau antrenamentul jucaus dame sau beau eai impreuna. Ori o ajuta pe Riou cu florile ei; i se parea tot timpul ca generalul se detsinde in preajma ei, ceea ce il bucura pe Ryu. Cateodata se gandea ca el chiar era bun pe post de rege; voia sa ii vada pe ceilalti zambidn, sa ii ajute si sa ii protejeze cu tot ce avea el.
- Buan dimineata, omiba. Sa incepem antrenamentele? pronunta Yoshi cu postura lui rigida si un zmabet amical pe chip. Ryu facu un semn scurt cu mana, zmabidn vioios si spuse al fel de enrgic ca intodeauna:
- Ah, nu, nu. Azi am treaba. Voiam sa te anunt. Crezi ca ma poti scoate si pe mien din palat? Eh? Yoshi se uita putin nesigur la print, nestiind ce sa faca, apoi auzi vocea plangacioasa a satenului care il ruga sa il ajute. Generalul ofta si zmabi obosit, dand afirmativ din cap; o mica plimbare nu era asa grava, se convinse el, stiind ca incalca reguliel de dragul lui Ryuzaki.
- Dar trebuie sa imi spui pentru ce te duci, peonunta Yoshi si Ryu zmabi aproape entuziasmat, pronuntand pe un ton copilaros si jucaus:
- Ma duc sa imi vad ltousul. Sa vad cat de furmso s-a facut. Generalul se icnrunta putin, intrebadu-se in minte daca printul vorbea depsre acel hanako care il slavase. Chicoti pentru el, apoi ii spuse, batandu-l usor pe uamr pe saten:
- Daca nu te-as cunoaste, as zice ca te-ai indragostit serios de acel baiat. Generalul rase amuzat si Ryu se incrunta, inganand un "tch" enervat. Nu era asa; se simtea doar dator. Si voia sa ii multumeasac pentru ceea ce afcuse. Pana la urmaa, HAsu ii slavase viata; de doua ori.
- Ii sunt doar dator! replica rapid si efervescent Ryu si idneparta mana generalului de ope uamrul lui. Pufai agasat si si ofta pentru el, apoi zmabetul ii reveni, spuanndu-i rapid bruneutlui:
- Eu am plecat. Nu te chinui cu mintitul sau acoperitul meu. E in regula daca le spui ca nu stii unde sunt. Toata lumea e obisnuita cu plecarile mele lunatice, oricum. Un chicot se desprinse de pe buzele celor doi, apoi isi dadura mainile si printul o lua spre poarta, gandindu-se fericit la acea zi. Ii sunt doar dator... Nu il plac! isi spuse din nou in minte, incercand sa se convinga de asta.

i i i

Viata lui Hasu la Casa florilor era, in mare parte, plictisitoare. Servea ceai clientilor, isi lustruia si curata katana si, din cand in cand, se atrena in padurea din spatele casei. Se pierdea in inima acesteia si, cu arma pregatita sa doboare orice i-ar fi stat in cale, lupta singur, cu umbrele create de soare, pana cand acesta apunea. Cateodata mai vorbea cu celelalte femei; o gasise destul de interesanta pe Kiku, una din cele mai renumite hanako din acea casa. Nu pentru faptul ca era frumoasa, ci pentru ca, chiar daca lua timp, capata unele cunostinte. Unele informatii le stia deja de la Miyuki, insa unele erau chiar bine-venite; mai ales acelea despre prepararea otravurilor si gasirea remediilor pentru acestea. Aflase ca tatal lui Kiku fusese un vanator, care trecuse de multe ori muntele Atsui. Cand acesta nu se mai intorsese, frumoasa fata ramase singura, fiindca mama ei era de mult dusa in templul nevazut al Zeilor. Astfel ca fu luata de pe strazi de Saki, iar pentru asta ii datora o viata intreaga. Pe de alta parte, Hasu nu o placea pe acea femeie; vedea in ochii ei doar lacomia si acea constiinta calculata si experimentata a unei femei profitoare.

Stand in camera lui, baiatul ofta pentru el plictisit, apoi se ridica de pe patul pe care se odihnise pana atunci si se indrepta spre lada lui cu haine, pentru a-si lua costumul negru si katana. Dadu cu mana de o cutie tare, amintindu-si ca acolo avea unele leacuri de la Miyuki, in cazul in care se intampla sa aiba nevoie de vreo ceva. Cu timpul, mai primi cateva si de la Kiku, care il ajuta sa adune niste seva de stejar. Amintindu-si acea zi, baiatul zambi in coltul gurii, apoi auzi un sunet straniu; un tipat usor, venit dintr-o camera alaturata. Toate simturile lui se incordara si auzi niste pasi usori apropiindu-se de fereastra camerei sale. Instinctiv, Hasu isi duse o mana in panza de la brau, gata sa scoata doua senbon, in cazul in care avea nevoie sa rapuna vreun posibil musafir neinvitat. Insa, inainte sa poata sa reactioneze impotriva "musafirului", se trezi cu o pereche de haine ponosite pe cap si cu un saten ranjind prostesc spre el.
- Daca vrei sa te schimbi in ceva, schimba-te in astea. Asa nu vei atrage atentia satenilor, spuse la fel de zambitor printul si Hasu isi dadu jos tunica ce ii statuse pe cap, rasufland usor; isi lasa armele la locul lor si zambi aproape amuzat celui din fata lui.
- Ce ai de gand? intreba brunetul si se ridica de langa lada cu haine, inchizand-o mai intai.
- Tu imbraca-te. Te astept in fata, spuse satenul si il mai privi cateva secunde, inainte sa continue: Mai bine plec. Am dat peste o femeie in alta camera si cred ca iar o sa-mi iau maturi in cap. Un chicot se desprinse de pe buzele lui Hasu si Ryu ranji si el copilaresc, ciufulindu-si parul, agitat. Pleca apoi, la fel de rapid cum venise si Hasu se uita spre tavanul camerei, de parca ar fi cerut intrebari vreunei forte miraculoase.
- Ce planuieste copilul asta natang? intreba baiatul acea prezenta inexistenta, insa drept raspuns primi doar linistea camerei sale. Ingana un "tch" si isi dadu jos kimono-ul violet cu flori roz pe el si se schimba in acele haine ponosite, realizand ca sunt destul de comode. Isi prinse parul intr-o coada la spate si isi indesa in cizme si la bata pantalonilor cateva arme, gandindu-se ca e destul de precaut sa le aiba. Apoi mai ofta odata si iesi din camera lui, trecand rapid pe holurile mari ale casei. Iesi din aceasta, zambind catorva slujnice ce udau florile atat de multe din curtea imensa a casei, care cobora intr-o panta nu prea abrupta. Cobora scarile lejer, fara sa se grabeasca si il zari pe print la baza acestora, iutind, inconstient, pasul. Satenul rodea un fir de iarba si mangaia zambind unul din caii ce ii avea cu el. Unul dintre armasari era alb, avand o singura pata neagra in frunte, pe cand celalalt era complet negru. Hasu isi lau ceva timp pentru a admira cele doua animale, apoi ajunse in dreptul satenului, spunand simplu:
- Si ce e asta? Ryu sari aproape speriat, apoi zambi prostesc si spuse, pe un ton jucaus:
- Ah, e doar o parte din datorie. Haide, urca pe Pata.
- Pata? intreba, abtinandu-si un zambet, Hasu si Ryu dadu din cap, mangaind calul alb.
- Da, e un nume frumos, nu? Eu l-am gasit, pronunta mandru printul si zambi dragut baiatului; Hasu, insa, chicoti scurt, tusind fals apoi, si spuse, incercand sa para serios:
- Da, da... Mi-am dat seama ca e pus de tine. Zambi amuzat din nou, ducandu-si o mana la buze, apoi intalni privirea supicioasa a lui Ryu.
- Aish! Nu-l asculta, Pata, numele tau e foarte frumos. Ce stie el despre frumusete, ha? replica printul, mangaind si "consoland" vietatea care, probabil, nu se gandea decat la urmatoarea masa. Hasu zambi din nou si urca pe Pata, mangaind admirativ coama acestuia. In ciuda numelui nereusit, animalul era frumos si tanar; oricum, numele nu era vina lui.
- Dar pe al tau? Ce nume i-ai pus? intreba Hasu, in timp ce printul se urca si el pe cal, si astepta ca barbatul sa raspunda; stia, oricum, ca replica lui ii va aduce un zambet pe chip. Daca numele calului alb era Pata, atunci Hasu se gandi ca pe cel negru in numise "Taciune"; sau orice alt nume care nu se potrivea cu aspectul impresionant al animalului. Insa Ryu zambi dragastos calului pe care statea si spuse, pe un ton aproape visator, total diferit de cel folosit inainte:
- Ah... El e Furtuna. Tot timpul imi aminteste de momentul dinaintea furtunii, atunci cand cerul se inchide si un val de intuneric cuprinde tot. Printul paru cuprins de un fior, ce fu repede indepartat de un zambet dulce pentru brunet. Hasu il privi pe barbatul de langa el, gandindu-se ca se inselase; il privi cateva momente, apoi simti ca acel contact vizual dureaza prea mult si se desprinse din el, inganand un "aha". Furtuna porni, la comanda lui Ryu, spre sat, avand un pas usor si un mers molcom; Pata il ruma indeaproape condus de Hasu. Brunetul inca nu stia ce are de gand sa faca pritul, insa era sigur de ceva: fiind inafara castelului acesta nu era sigur. Pana la urma, o sa-mi folosesc armele..., isi sopti baiatul in minte si privi spatele drept si umerii lati ai lui Ryu. Daca l-ai fi vazut pe barbat intr-o postura serioasa, fara nicio urma de veselie pe chip, ai fi spus ca e vreun general sau comandant. Insa dincolo de acest aspect masculin nu se ascundea decat un copil strengar; sau, cel putin, asa il cunostea Hasu pe print.
- Hasu! se auzi vocea vesela a lui Ryu si brunetul isi ridica privirea, tocmai pentru a o intampina pe cea jucausa a printului. Ce zici de o cursa? zise zmabind satenul si brunetul zambi in coltul gurii, apropiindu-se mai mult de barbat.
- Daca tii neaparat sa pierzi..., replica provocator Hasu si il alinie pe Pata langa Furtuna. Cei doi barbati se privira o clipa, apoi un singur gest din partea lui Ryu declara inceperea cursei si cele doua animale pornira cu avant spre campia de la poalele muntelui Atsui. Clipele e au urmat au fost umplute de adrelina pura si de rasete si zambete aruncate peste umar; cei doi cai zburdau liber, umar la umar, in timp ce Hasu si Ryuzaki isi incelstara privirile intr-un duel aprins. Respiratiile amandurora erau oprite, in timp ce singurul sunet era cel al tropotului cailor pe pamantul prafos si bataile inimilor lor.
- Ne vedem langa munte! tipa Ryuzaki si scoase cateva fluieraturi, pentru a-si indemna armasarul sa sara peste santul ce despartea satul de campia vasta ce se intindea in fata lor. Hasu zambi pentru el, urmand exemplul lui Ryu si, in curand, ajunse inapoi langa el. Se apleca mai mult in fata, simtind cum vantul ii bicuieste delicat obrajii, ca un curent naucitor si parfumat, si se uita pentru o clipa in dreapta lui, numai pentru a-l vedea pe saten ranjind la fel de prins de cursa. Chicoti pentru el si isi intoarse privirea la drum, adulmenad flamand aerul. Roua diminetii inca nu se uscase de tot pe firele de iarba, iar creasta muntelui injunghia cu duritatea piscurilor ei nori albi si pufosi, care atarnau greu pe cerul albastru de primavara. Cei doi calareti se oprira la o distanta considerabila de sat si caii lor isi incheiara cursa cu fornaituri si rasuflari obosite.
- Cred ca e egalitate, ciripi vesel Ryu si Hasu fu de acord, dandu-se jos de pe cal. Mangaie animalul pe bot, apoi il privi pe print, ce scosese un mar din tolba atasata la sa ce o purta cu el.
- Lui Furtuna ii plac merele, iar lui Pata morcovii, spuse Ryu, fara sa se uite la Hasu, insa adresandu-i-se lui. Vrei sa-l hranesti tu pe Pata? spuse acesta, deodata aceasta ochii lui intalnindu-se cu cei albastri si sclipitori ai baiatului. Brunetul dadu usor din cap, apoi lua morcovul inmanat de print si se apropie de cal, dandu-i hrana.
- Cuminte, baiatule..., sopti acesta si simti botul umed al animalului pe palma lui alba.
- Cred ca te place..., uazi din spatele lui, cuvintele fiind aproape soptite. Cand se intoarse, realiza ca printul e chiar langa el si il mangaie pe Pata pe pata de pe cap. Hasu inghiti in sec, datorita apropierii dintre ei, si zambi animalului, uitandu-se in ochii lui negri si multumiti.