Bestia

[Clau~]

Stau de ceva timp in fata paginii goale, dar nu gasesc nicio introducere. Asa ca o sa spun ca fic-ul asta nu e chiar fic; este o serie de povesti, care au un element comun. ^^ Oricum, veti vedea. Lectura placuta.


Varsta minima: 16; 18
Gen: romance, fantasy, horror, mistery, slice of life, yaoi, yuri, drama, psychological
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: Pot aparea scene horror si limbaj vulgar.
Tipul de comentariu solicitat: Oricare.

1
La lumina lunii
WWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWW

Lumanarile ardeau cu un sasait usor, placut. Cerul se intuneca, iar norii se adunau amenintator, imbratisand meschin cerul. Barbatul privi afara pe geam si un fior ii trecu pe sira spinarii, ca o prevestire rea. Ofta imperceptibil si se intoarse cu fata spre biroul mare, captusit cu carti de toate felurile. Se uita in jur, cu aceeasi privire rece si stinse lumanarea ce lumina in camera, deschizand usa mare si impunatoare. Iesi pe holul castelului si inainta prin intuneric, in timp ce tunete rasunau ca tobe ale naturii, facandu-l pe brunet sa simta acelasi fior ciudat. Trecea pe langa usi inchise, la rand, geamurile mari dezvaluind furtuna de afara ce indoia copacii; cu acelasi chip rece, fara expresie, cu aceiasi pasi siguri si eleganti. Parea a fi unul din acele personaje de poveste, ce nu pot avea defecte. Asa si era, de fapt. Matthew Heinberg, un lord satul de toata agitatia mondena, care se retrasese in acel sat, intr-un castel confortabil era, probabil, unul din cei mai cautati oameni. In urma cu multi ani, cand se mutase in Cardin, un oras nordic al Angliei, primise atat de multe scrisori si mesaje incat trebuie sa arda toata maculatura. De atunci trecuse mult timp, iar el nu mai avea de gand sa revina la viata lui anterioara.

Intra in holul cel mare, cupinzand cu o privire intreaga sala, apoi cobora scarile ce straluceau in lumina candelabrului. Totul era de o opulenta desavarsita si de un stil ce nu putea fi egalat. De la paharele din cristal si florile ce erau inlocuite zilnic, pana la mobila scumpa, importata din cine stie ce tari exotice; totul impresiona la acea casa, asa cum si prezenta tanarului Matthew nu putea fi indiferenta nimanui. De dupa o usa anexa, ce ducea spre bucatarie, un batran iesi cu o postura rigida si o tava cu un ceainic aburind in mana.
- Lordul meu, e timpul ceaiului, spuse acesta si, desi pozitia ii era dura, ochii tradau acea familiaritate, acea paternitate proteciva. Lascombe, majordomul cel batran, tot timpul il considerase pe Matthew fiul lui, neputand sa-l paraseasca nici cand brunetul se decise sa plece de acasa. Stia ca isi va urma lordul oriunde s-ar fi dus acesta si, indiferent in cate necazuri se va fi bagat Matthew, ii va fi alaturi.
- Multumesc, Lascombe. Have a sit, spuse zambind pretentios brunetul si se aseza pe un fotoliu decorat pompos.
- Lordul meu... Trebuie sa va marturisesc zvonurile auzite de curand in sat. Lascombe, dragul de el, gandi Matthew cu o privire ce trada acea compasiune ce o avem pentru persoanele mai in varsta decat noi, crede ca ma intereseaza barfele unor mojici ca satenii aceia.
- Lascombe, nu vreau sa aud. Lasa-ma sa-mi savurez ceaiul.
- Imi pare rau, dar, in ciuda impolitetii mele de a va deranja aceasta ora, trebuie sa va spun, marturisi batranul, de data aceasta privirea exprimandu-i un fel de teama tacita, nejustificata total. Matthew zambi usor amuzat, lasand cana cu ceai cu lapte pe tava din argint, apoi il privi pe majordomul batran cu rabdare si il lasa sa vorbeasca.
- Te rog, atunci.
- Lordul meu, nu stiu cat este de inteligent sa stati aici mult timp... Sunteti deja de zeci de ani si lumea a cam observat ca...
- Vechea poveste, il intrerupse scurt brunetul si isi lua ceaiul, band o gura din el, cu o stapanire totala; totusi, privirea lui nu mai era ingaduitoare, ci agasata.
- Eu va sfatuiesc sincer... Si stiti ca niciodata nu v-am sfatuit rau; va sfatuiesc sa va faceti chiar in seara asta valizele si sa va mutati. Mobila la care tineti cu adevarat poate fi adusa mai tarziu. Dar pentru siguranta domniei tale... Batranul nu mai continua, respirand greoi; o alta criza a inimii nu ii dadea pace. Stia ca nu mai are sa traiasca mult, insa voia sa il stie in siguranta pe Matthew, dragul lui Matthew. Brunetul se apropie de majordom si il intreba daca e bine, iar Lascombe, cu o privire plina de admiratie si dragoste, spuse:
- Sunteti atat de bun, dragul meu lord... Nu va pot lasa sa patiti ceva... De aceea... Se va intampla ceva rau. O presimt... Matthew isi privi majordomul in ochi, fiind infiorat de seriozitatea cu care batranul ii spunea acestea; un tunet il facu sa tresara incet, apoi sa se ridice din genunchi si sa se uite ganditor afara, pe geam.
- Nu stiu, Lascombe... Era, totusi, atat de bine aici.
- Lordul meu... Promit ca nu o sa va las singur mult timp de acum, dar haideti sa mergem. Sederea noastra aici s-a incheiat si... Insa, inainte ca batranul sa-si ispraveasca cuvintele, o bataie puternica in usa ii facu pe cei doi sa incremeneasca. Nimeni, niciodata nu batuse la usa; doar postasul si doctorul ce mai venea sa-l consulte pe Lascombe. In rest...

Matthew isi aranja mansetele camasii si gulerul si se indrepta spre usa mare a castelului. Cu un sentiment ciudat de pericol, o deschise si mari ochii de uimire cand vazu o gloata de oameni cu torte si furci in mana, strigand amenintator cuvantul "Bestia!". Tanarul ii privi o clipa; atat, apoi inchise usa si se duse la majordomul lui, pentru a-l ridica si pleca de acolo. Lascombe avusese dreptate...
- Nu, nu pot... Nu ma pot misca, Lordul meu... Imi pare rau, spuse majordomul cu ochii in lacrimi si refuza sa se ridice. Trebuie sa plecati! Mai repede! Lasati-ma pe mine in urma! pronunta hotarat majordomul tinandu-se cu mana de piept si respirand din ce in ce mai chinuit. Matthew refuza insa sa il lase; pana cand auzi cum usile sunt fortate si se deschid.
- Pleaca! striga batranul si il imbranci, astfel incat Matthew cazu in sezut, iar usile mari se deschisera, lasand oamenii sa navaleasca in sala imensa. Zgomote infernale, flacari mistuitoare, Lascombe care plangea anevoios in fotoliul lui scump; toate acestea il terorizau pe tanar. Se ridica greoi de jos si o lua la fuga, cu lacrimi in ochi, prin bucatarie, apoi escalada geamul si o lua tot prin gradina, pana la padurea de langa castel. In urma lui nu ramasera decat flacarile... Oprindu-se pe dealul de langa castel, Matthew incepu sa planga fara putere, cazand in genunchi; il si auzea pe Lascombe plangand, auzea cum casa lui arde trosnind, auzea hulele oamenilor aceia nervosi, cu priviri de diavoli.

Pe cer trecu cu rapiditate un fulger, apoi un tunet acoperi orice sunet, iar ploaia se dezlantuise ca o rafala ce voia sa mature totul in calea ei. Matthew ramase in acel loc o vreme, privind cum aliul de oameni inca inconjoara din toate partile proprietatea castelului, apoi cum ploaia stinge focul si dezvaluie scrumul ramas din casa lui. Toate imaginile acelea impunatoare, Lascombe tanar, ochii vii si oachesi ai acestuia, gustul ceaiului cu lamaie, lapte si miere, serile linistite de iarna, toate cartile lui adunate in decursul vietii; toate fusesera mistuite de foc, iar acum ingropate si inundate in paginile trecutului ireversibil de ploaia ce ii uda toate hainele pana la piele. Pentru o clipa, luna isi facu aparitia pe cer si Matthew, urland din toti rarunchii, nu mai suporta si lasa ca bestia sa preia controlul... Sir Matthew Heinberg trebuia sa dispara, pentru a lasa monstrul sa il razbune.