CAPITOLUL:3
Aceasta dorinta nebuna ma inspamanta. Corpul imi incetase a-mi raspunde la comenzile pe care le dadea mintea , dorind sa simta din nou sangele cald al victimei. Manuel a devenit profesorul meu si in acelasi timp iubit.Acesta fiind doar inceputul, urmand o serie de aventuri al caror sfarsit este moartea partenerului. Totul se transforma intr-un ritual,un mod al meu de a ucide.Viata mea a devenit ca un labirit fara esire, totul rezumandu-se la cuvantul "moarte".
Toti ma cunosc dupa numele "Kira", fiind cautat de ani de zile de politie, insa fara folos. Este aproape imposibil sa fiu gasit, necunoscandu-ma nimeni in fata . Acest nume stupid l-am obtinut din cauza adolescentilor ale caror interese se rezuma doar la distractie . Nici acum nu-mi pot imagina ce aveam in comun cu acel pusti din "Death Note", ca sa fiu asemanat cu el. Este ridicol, niciodata nu mi-am dorit o lume mai buna, ea este mult prea stricata pentru a fi posibil sa se realizeze shimbari. Este prea putrezita si imbibata de criminali. Din aceasta lume a ramas doar dorinta de a trai cateva ore fara teama ca vei fi ucis in orice clipa. Teama a patruns in fiecare colt, simtindu-se de la kilometri. Pasii care rasuna in linistea din jur au devenit o obisnuinta care prezic doar moartea. Uneori am impresia ca totul se duce de rapa. Nineni nu mai este ceea ce a fost, oamenii nu mai gandesc rational, lucrurile in care credeau se distrug. Nici nu e de mirare ca totul s-a schimbat atat de brusc. Povestirile celor batrani, care acum au devenit o raritate, nu mai sunt despre nemurire , ci despre zilele in care puteai merge pe strada fara ca sufletul sa ti se transforme cat un purece de mic. Acele momente minunate unde fiecare este fericit se regasesc doar in carti. Cosmarul de afara este realitatea, purul adevar care-ti face imima cat un bob de mazare.
Eu am fost comandat doar de trei ori si mereu am ramas in viata fara probleme,mai rau este celor care au incercat, nu vor mai vedea niciodata lumina zilei. Am devenit pesimist, ceea ce nu este caracteristic personalitatii mele. Viata transformandu-se intr-un joc mult prea obositor si plicticos.
Acest oras unde mi-am petrecut toata copilaria nu prea placuta a devenit din cel mai populat din tara, in unul care nu era compus nici din o suta de persoane. Aceasta scadere demografica nu a fost doar o problema a acestei tari, ci a intregii lumi. Oamenii au ajuns repartizati in cei care stau in casa asteptandu-si linistiti sfarsitul si asasini, la fel ca mine. Ajung sa cred ca voi ramane doar eu pe acest pamant. Pe lista neagra a mortii, primii au fost bogatasii, urmand mai apoi oamenii invatati, ca sa ramana cativa oameni de rand ,in afara de criminalii care constituiau nouazeci de procente din cei care traiau. Scolile si spitalele de mult au incetat sa funtioneze, pe nimeni nu-i mai interesa cunostintele si sanatatea. Ar fi mai mult o anomalie daca oamenii s-ar fi preocupat de sanatatea lor, atunci cand oricum nu ai cum sa traiesti mai mult de cativa ani. Copii sunt o tema aparte, ei constituand cea mai mica parte din cei ce traies. Acesti mici diavoli au devenit mai pretiosi ca aurul, datorita posibilitatii de a ne pastra pe noi ca rasa umana. Valoare lor insa se perde pe langa coportamentul inuman fata de ei, fiind oblizati sa nasca de la varsta de doisprezece ani. Partea amuzanta este faptul ca se nasc doar copii de gen femenin, iar aparitia unui baiat este o adevarata minune. Acesti copii blestemati nu reusesc sa traiasca decat cativa ani pacatosi plini de chinuri si durere. Fata de alte pe persoane, eu nu am niciun copil, nu ma prea atrage gandul ca as putea sa aduc la viata o fiinta care cu siguranta nu-mi va spune multumerc pentru aceasta.
Aceasta dorinta nebuna ma inspamanta. Corpul imi incetase a-mi raspunde la comenzile pe care le dadea mintea , dorind sa simta din nou sangele cald al victimei. Manuel a devenit profesorul meu si in acelasi timp iubit.Acesta fiind doar inceputul, urmand o serie de aventuri al caror sfarsit este moartea partenerului. Totul se transforma intr-un ritual,un mod al meu de a ucide.Viata mea a devenit ca un labirit fara esire, totul rezumandu-se la cuvantul "moarte".
Toti ma cunosc dupa numele "Kira", fiind cautat de ani de zile de politie, insa fara folos. Este aproape imposibil sa fiu gasit, necunoscandu-ma nimeni in fata . Acest nume stupid l-am obtinut din cauza adolescentilor ale caror interese se rezuma doar la distractie . Nici acum nu-mi pot imagina ce aveam in comun cu acel pusti din "Death Note", ca sa fiu asemanat cu el. Este ridicol, niciodata nu mi-am dorit o lume mai buna, ea este mult prea stricata pentru a fi posibil sa se realizeze shimbari. Este prea putrezita si imbibata de criminali. Din aceasta lume a ramas doar dorinta de a trai cateva ore fara teama ca vei fi ucis in orice clipa. Teama a patruns in fiecare colt, simtindu-se de la kilometri. Pasii care rasuna in linistea din jur au devenit o obisnuinta care prezic doar moartea. Uneori am impresia ca totul se duce de rapa. Nineni nu mai este ceea ce a fost, oamenii nu mai gandesc rational, lucrurile in care credeau se distrug. Nici nu e de mirare ca totul s-a schimbat atat de brusc. Povestirile celor batrani, care acum au devenit o raritate, nu mai sunt despre nemurire , ci despre zilele in care puteai merge pe strada fara ca sufletul sa ti se transforme cat un purece de mic. Acele momente minunate unde fiecare este fericit se regasesc doar in carti. Cosmarul de afara este realitatea, purul adevar care-ti face imima cat un bob de mazare.
Eu am fost comandat doar de trei ori si mereu am ramas in viata fara probleme,mai rau este celor care au incercat, nu vor mai vedea niciodata lumina zilei. Am devenit pesimist, ceea ce nu este caracteristic personalitatii mele. Viata transformandu-se intr-un joc mult prea obositor si plicticos.
Acest oras unde mi-am petrecut toata copilaria nu prea placuta a devenit din cel mai populat din tara, in unul care nu era compus nici din o suta de persoane. Aceasta scadere demografica nu a fost doar o problema a acestei tari, ci a intregii lumi. Oamenii au ajuns repartizati in cei care stau in casa asteptandu-si linistiti sfarsitul si asasini, la fel ca mine. Ajung sa cred ca voi ramane doar eu pe acest pamant. Pe lista neagra a mortii, primii au fost bogatasii, urmand mai apoi oamenii invatati, ca sa ramana cativa oameni de rand ,in afara de criminalii care constituiau nouazeci de procente din cei care traiau. Scolile si spitalele de mult au incetat sa funtioneze, pe nimeni nu-i mai interesa cunostintele si sanatatea. Ar fi mai mult o anomalie daca oamenii s-ar fi preocupat de sanatatea lor, atunci cand oricum nu ai cum sa traiesti mai mult de cativa ani. Copii sunt o tema aparte, ei constituand cea mai mica parte din cei ce traies. Acesti mici diavoli au devenit mai pretiosi ca aurul, datorita posibilitatii de a ne pastra pe noi ca rasa umana. Valoare lor insa se perde pe langa coportamentul inuman fata de ei, fiind oblizati sa nasca de la varsta de doisprezece ani. Partea amuzanta este faptul ca se nasc doar copii de gen femenin, iar aparitia unui baiat este o adevarata minune. Acesti copii blestemati nu reusesc sa traiasca decat cativa ani pacatosi plini de chinuri si durere. Fata de alte pe persoane, eu nu am niciun copil, nu ma prea atrage gandul ca as putea sa aduc la viata o fiinta care cu siguranta nu-mi va spune multumerc pentru aceasta.