Intentii criminale

[Lexxu]

Hey, hey! Cum sarbatoriile se apropie din ce in ce mai mult, m-am gandit sa fac public acest fic pe care l-am cam uitat. Si surpriza: nu este yaoi. Probabil ca are o tenta de yuri, dar nu contine yaoi deloc :-??. Dar meh, sper sa va placa la fel de mult ca si mie, sau macar jumatate... In legatura cu comentariile, nu am nevoie de critica la acest fic, ci sa fie simpla. Parerea voastra despre actiune si tralalalala. Intelege-ti voi la ce ma refer. Astept cu drag parerile voastre!~ Lectura placuta^^.

Intentii criminale
Prolog

Sezonul ploios inca nu trecuse. Ma bucuram nespus ca puteam simti picaturile reci pe propria-mi piele pentru ultima data. Nu eram pregatit sa mor si nici nu simteam nevoia sa plang ca un om normal. Intotdeauna considerasem plansul potrivit oamenilor slabi, nu mie. Avusesem ocazia sa plec si sa raman viu, insa o ignorasem deoarece nu primeam ordine de la nimeni.
Atentionari peste atentionari imi umpleau cutia postala in fiecare saptamana, fiecare scrisoare aducandu-mi la cunostinta ca cineva imi doreste moartea. Destul de ironic, nu?
Nu dadusem ascultare nimanui, niciodata si astfel in acest moment ma gasesc la pamant, intr-o balta de sange, asteptandu-mi sfarsitul.
Zaceam intins pe jos, lasand podeaua rece si jegoasa sa-mi gazduiasca trupul sleit de puteri, din cauza luptei precedente. Nu aveam de ce sa ma plang, caci intampinasem situatia ca un barbat si ma luptasem pentru propria-mi viata, chiar daca pierdusem. Fiecare are parte de esecuri in viata. Unele nesemnificative, iar altele semnificative. Aici depinde de om si de actiunea lui. In cazul meu propria ignoranta si incapatanare mi-au adus acest esec si sunt mai constient.
Imagini imi treceau prin cap, anuntandu-ma ca sfarsitul mi-e aproape, mai aproape ca niciodata. Nenorocitul! O sa mor fara sa cunosc fata sau numele ucigasului meu. Mai ironic de atat nici ca se poate...
Un singur regret o sa ma urmareasca pentru eternitate. Acela ca nici macar nu am reusit sa-i aflu numele. Da... numele ei.
Sunetele armonioase produse de vioara pluteau in camera imensa, inundand-o pana la refuz. Insa satisfactia si placerea lipseau cu desavarsire din acest tablou al terorii. Un tablou in care o singura culoarea reusea sa le domine pe restul. Culoarea iubirii pe limba florilor. Rosu... ca parul ei. Frumosul par rosu. Exact ca sangele ce-i pata mainile albe si firave. Rosu... acel rosu ce tasnea din propriul meu trup, patandu-mi camasa alba. Rosu... Ii aruncasem o ultima privire, observand acei ochii albastri si reci, aproape goi, apoi imi lasasem pleoapele grele sa-i acopere pe ai mei, intampinand marea neagra si lasandu-ma condus de intuneric.

~cCc~

Lumea.
Un loc in care mistere de nedezlegat alearga in jurul fiintelor umane, dandu-le gandurile peste cap si ingropandu-i intr-o ceata adanca.
Pana si in ziua de astazi, unde aparatura sofisticata exista peste tot, unele lucruri nu putea fi explicate, astfel ca ele erau lasate deoparte si tinute ascunse oamenilor de rand.
- Domnisoara Anne, mai doriti o ceasca de ceai? Intrebase slujnica plecandu-si capul in fata fetei.
Da. Unele lucruri ramaneau un mister imposibil de dezlegat, exact ca aceasta fata. Frumoasa mostenitoare a familiei White.
Ochii mari si albastri priveau femeia de dinaintea lor, analizand-o din cap pana in picioare. Trupul subtire era acoperit cu uniforma de servitoare, insa chiar si asa, formele rotunde si mari se observau perfect. Chipul angelic si micut avea parte de cei mai frumosi ochii caprui pe care-i putea cere cineva, iar buzele rozalii si micute se asemanau cu petalele unui trandafir. Ea era nimeni alta decat servitoarea personala a Annei.
Familia White, intr-adevar dispunea de cele mai frumoase slujnice din tara.
- Mary, apropiete. Rostise fata pe un ton bland, urmarindu-i reactiile timide.
- Da, domnisoara Anne.
Aflata in fata stapanei sale isi plecase capul din nou, asa cum ii era obiceiul, insa atingerea a doua maini incredibil de reci o facusera sa tresara.
- Domnisoara Anne... Soptise pentru ea, intalnid marea ascunsa in ochii celeilalte.
- Mary, de cate ori ti-am spus sa nu ma mai tratezi asa formal? Intrebase adolescenta urmarind-o indeaproape, ramanand usor incantata de culoarea sangerie ce colorau obrajii servitoarei sale.
- Dar... domnisoara Anne... nu pot sa ma comport altfel... Adica, eu sunt... o simpla angajata, pe cand dumneavoastra sunteti stapana pe care o servesc. Eu... nu as... Ar mai fi continuat daca degetul fetei nu s-ar fi asezat peste buzele-i intredeschise.
- Shhh. Mary... soptise de indata ce-si apropiase chipul de al ei, sa nu uiti asta. Tu imi... aparti.
Intotdeauna impactul cuvintelor sale dulci era mult prea mare asupra angajatelor sale, dar ii placea. Ii placea mult sa le tachineze si sa-si duca jocurile pana la capat. Era o fiinta de temut care, nu ezita sa se joace cu sentimentele oamenilor.
- Da... Domnisoara Anne. O aprobase, apoi se lasase sarutata de stapana ei, ca de fiecare data, permitandu-i accesul in lacasul umed si ascuns de lumina soarelui.
Da... Oamenii sunt niste fiinte incredibil de credule, ce cad in plasa inca de la primul cuvant rostit.