[Yaoi] Juste une photo de toi

[Lexxu]

Capitolul 3.
Intalnirea cu destinul - partea I



Atmosfera incepea sa prinda amploare iar sentimentele deveneau din ce in ce mai puternice. Credeam ca asta ar fi fost suficient ca sa-ti darame zidurile inimii si sa devi prizoniera, pardon, partenera mea pe vecie. In schimb m-am inselat amarnic. Puteam sa observ si acum, cum doua maini straine o cuprind in brate si vocea mea disperata s-o opreasca. Am fost un prost si inca sunt pentru c-o visez si o astept mereu chiar daca am izgonit-o si continui s-o ignor. Momentele in care ne tineam de mana si ne sopteam cuvinte dulci... nu le pot uita.
- Sunt un prost ca te iubesc, Angela. Am soptit apoi o cortina de fum s-a napustit asupra mea si a lor, furandu-ne si lasandu-ne in uitare. Totul a fost... o minciuna.


Sunetul clopotelului ma fortase sa-mi indepartez pleoapele grele si sa cobor cu picioarele pe pamant. Ma aflam in sala de clasa, alaturi de ceilalti colegi. In ultima vreme avusesem vise ciudate care coincid intre ele si o anume fata ce-mi provoaca sentimente, chiar daca nu am certitudinea ca e reala. O anume Angela ma bantuie pe mine si visele mele. Strangandu-mi lucrurile si introducandu-le in geanta incepusem sa imi urmez prietenul.
- Jesse, asta e a 3a oara cand adormi in ore. Esti asa de visator. Zambetul cristalin si tonul bland ce mi-l oferea mereu. Toate astea ma faceau fericit in adevaratul sens al cuvantului. Poate ca nu i-am spus niciodata, insa il consideram fratele meu. Pe masura ce inaintam zaream locul nostru pentru pranz. Ca de obicei ne asezam in spate pe banca si ne saturam cu gustarile pregatite de insasi parinti nostri, in cazul unora a servitoarelor.
- Hei, Aty, in ultima vreme tot visez o fata. E ciudat? Rostisem serios, fixandu-mi privirea in ochi lui si asteptand raspunsul nerabdator. Totusi reactionase diferit fata de ce ma asteptasem eu. Nu imi daduse ocazia sa-i observ rasul sau vreun zambet, ci tot ce-mi aratase fusese o privire trista, chiar ingrijorata.
- Depinde. Imi raspunsese dupa un moment de tacere care parea ca nu avea sa dispara prea curand. Ma pusese pe ganduri reactia sa, asa ca il intrebasem daca are vreo problema.
- Nu am patit nimic. Vrei si tu? Imi intinsese un corn cu pepene si-l acceptasem bucuros. In fond adoram cornul cu pepene si el o stia prea bine. Spune-mi despre visul tau, Jesse. De atat avusesem nevoie ca sa incep sa vorbesc. Il informasem de acea Angela, de viata mea ca profesor, de asa-zisa mea sora Sarah si tradarea acelei femei ce se presupunea a fi iubirea mea. Avusesem inima rupta in bucatele in vis, si pana la urma sufletul pur mi-a fost distrus. Cam asta visasem. Intalnisem sentimente straine mine, ma vazusem un adult indurerat si asta ma pusese pe ganduri. Sincer, in momentul de fata ma temeam de relatia mea cu a iubitei mele Sayo. Probabil ar trebui sa termin totul... inainte sa fie prea tarziu.
- Jesse. Tonul serios al prietenului meu ma facuse sa tresar usor si sa-mi indrept atentia la el. Stiu ce gandesti acum si nu ar trebui sa te pripesti. Sunt doar vise, ele nu devin realitate. Isi lasase mana dreapta pe umarul meu si se ridicase in picioare. Sayo nu e genul ala de persoana. Asa ca... te rog sa nu o ranesti, bine?
Am aprobat dintr-o simpla miscare a capului apoi am folosit o scuza ca sa parasesc locul in care mereu imi gasesc linistea cu Aty. Sperantele si visele, viata si realitatea, bunatatea si raul, tristetea si fericirea. Toate fac parte dintr-o fiinta umana. Lumea e rea si cruda. Conducatori tarilor sunt de parere ca doar cei puternici sunt privilegiati iar cei slabi merita moartea. Atunci eu ce as merita? Fara sa-mi dau seama incepusem sa fug si ajunsesem destul de rapid la iesirea din scoala. Cea mai prestigioasa din America. Astazi cerul parea mai linistit decat niciodata si am avut un sentiment ciudat. Ca si cum ar fi calmul de dinaintea furtuni, insa nu am bagat de seama si am continuat sa ma deplasez. Sa colind strazile orasului pierzandu-ma in cele din urma printre multimea de oameni.
Acoperisem o portiune mare din Centrul orasului. Facusem cateva opriri unde luasem imi aprovizionasem stomacul ca intotdeauna cu mancaruri pline de E-uri si bauturi naturale. Imi facea placere sa consum in nestire, deoarece nu ma ingrasam niciodata indiferent de cat de mult mancam. Ramaneam tot eu, Jesse, baiatul naiv si bland, plangacios si lipsit de curaj, demn de mila uneori si incapabil sa nutreasca sentimente necurate precum ura. Ma simteam incomplet fara Aty. Singura persoana ce reuseste sa-mi opreasca lacrimile, sa imi daruiasca incredere si sa-mi alunge singuratatea. Primul si singurul meu prieten. Viata nu fusese tocmai blanda cu mine, inca din ziua in care m-am nascut, dar nu ma plang... daca asa pot petrece timp impreuna cu Sayo si Aty. Lacrimi au inceput sa se scurga pe chipu-mi alb. Eram si trist si fericit. Totusi mi-am continuat drumul nelasandu-mi privirea sa se intoarca in urma. Nelasandu-mi mintea sa fie ocupata cu amintiri dureroase si nelasand sufletul sa-mi mai fie calcat in picioare. Incepusem sa fug din nou cat de tare ma tineau picioarele. Aveam nevoie de un zambet ca sa revin la normal, de o imbratisare... de ei. Si m-am lovit in treacat de cineva, astfel ca facusem cunostinta cu solul intr-o maniera dezagreabila. Inchizandu-mi ochi strans din cauza dureri dorsale, imi cerusem scuze mai mult soptit si ma ridicasem cu grija de pe jos.
- Scuzati-ma. Va simtiti bine? V-am ranit? Continuasem cu intrebarile observand ca baiatul dinaintea mea nici macar nu se clintise. Cand isi lasase privirea patrunzatoare sa ma analizeze ma simtisem un pic cam violat iar obraji imi reactionasera din motive necunoscute. Trupul ii era solid si parea dezvoltat armonios, iar chipul angelic. Cuvantul care-l descria cel mai bine ar fi fost: perfect. Ochii de culoarea lamelor, tenul asemanator cu laptele, buzele rosi precum sangele, toate insotite de o expresie rece cutremuratoare.
- Sunt in regula. Mai important, tu esti bine, Jesse? Ma intrebase pe-un ton deloc indiferent, cald si protector. Am aprobat printr-o miscare lenta a capului mentinandu-mi calmul.
- De unde imi stiti numele?
In loc de raspuns primisem o lovitura ce-mi adusese inconstienta pe moment. Nu avusesem timp sa reactionez si astfel cazusem prada lui. Oare ce dorea? Fusesem rapit si numai lucruri asemanatoare cu confuzia imi treceau prin cap. Totul se petrecuse mult prea repede ca sa pot reactiona in vreun fel anume. Totusi, cand mi-am recapatat luciditatea ma aflam intr-un loc amenajat si aranjat pentru un print. Cu pat si asternuturi fine, mobila de standardele unui nobil si culori calde ce acopereau pereti. Eram incredibil de calm. In mod normal m-as gandi ce se intampla si as reactiona ca un copil de 17 ani, ce sunt, insa toata atentia mi-o captase in mod deosebit strainul ce ma adusese aici. Probabil simtindu-se privit mi-a vorbit.
- Jesse, daca o sa continui astfel o sa ma rusinez. Apropiindu-se lent de mine am fost fermecat din nou de acel chip inuman de perfect.
Ridicandu-ma in sezut am vorbit.
- De ce ma aflu aici? si cum de ma cunosti?
Mi-a zambit cald, apoi mi-a raspuns prinzandu-mi mainile intr-a lui.
- O sa incep cu inceputul. Ca sa-ti raspund va necesita ceva timp. Esti dispus sa-l pierzi pentru a-mi auzi povestea? Am confirmat. Bine atunci. Eram atat de curios in privinta sa, incat nu mai puteam astepta. Din nou se asternuse o liniste muta peste noi.
- In trecut obisnuiam sa fiu rau si nemilos cu toti. Fiind un demon, incheiam fel si fel de contracte cu oameni nesabuiti, aducandu-le in dar moartea nemiloasa.
- Demon? Asta ce legatura are cu mine?
- Asteapta. Toate au continuat o vreme indelungata, pana intr-o zi cand te-am intalnit pe tine. Ma anuntase lasandu-si o mana pe crestetul capului meu. Am fost despartiti acum mult timp si sunt bucuros ca te-am reintalnit chiar daca nu iti amintesti de mine. O sa te ajut...
- Stai!! Asteapt...a.
Inainte sa mai pot face vreo miscare sau sa mai spun ceva, amintirile au dat navala pe mine doborandu-ma la pamant.
Ma aflam intr-un parc singur pe-o hinta. Eram un copil gol pe dinauntru sau mai bine spus umplut cu tristete si singuratate. Imi curgeau lacrimi transparente si nici nu incercam macar sa le opresc. Eram fara speranta, cand... o voce se facuse auzita.
- Te simti vinovat pentru ceva ce nu e vina ta, copile. Lupta-te si agata-te in drumul tau de oricine ca sa castigi. Voi oameni sunteti dezgustatori... Tonul ii fusese crud si nemilos. Nu stiam ce sa cred. Pe atunci eram mult prea diferit.
- Dar tu? Un biet demon fara speranta, vorbeste? Un ucigas? Glumesti. Mai bine ti-ai vedea de ale tale...
- Un demon realist. Lumea asta merita doar moarte, sange imprastiat.
- Gresesti!
- Deloc. Asta e inca de cand oameni au pasit pe pamant. Ura si tradarea continua din generatie in generatie. Ce poti face tu, un mucos, in privinta asta?!
- O s-o schimb atunci!! Intelegi? O sa-i schimb pe toti, ca nimeni sa nu mai fie trist si singur. O sa-i schimb...
- Eu sunt demonul Zero. Imi spusese intinzandu-si mana in fata.
- Iar eu ingerul Jesse.
De cum amintirile ma lasasera in pace il privisem pe baiat. Era nimeni altul decat demonul Zero, legat pe viata si moarte de mine, Jesse mostenitorul tatalui meu si un inger in devenire. Memoria imi revenise complet si totusi imi parea imposibil de inteles anumite lucruri. Daca eu sunt un inger cum au putut permite ceilalti sa ma leg de un demon?
- Nu au permis. Rostise barbatul pe-un ton indiferent. Inca nu ti-au revenit toate amintirile, insa o sa revina treptat. Pana atunci nu te forta, da? Nu te-ai trezit... sau cel putin ingerul din tine nu s-a trezit. Acum dormi, iubitul meu Jesse.
Adormisem instantaneu la vorbele demonului. Tot ce-mi mai trecuse prin cap inainte de a ajunge in lumea viselor fusese Angela, Aty si Sayo... Cu ei ce se va intampla de acum in colo?



Va urma...