Incuiat

[Skywalker]

Acum o luna sau doua sau trei sau patru sau cinci scriam zilnic la "In acest moment" ca ma chinui cu titlul. In sfarsit, l-am gasit. Si m-am hotarat sa va ofer voua, dragi zupisti, prima mea povestioara scrisa la modul serios.

Varsta minima: 14 ani (Atat am eu, ar fi straniu sa pun mai mult.)
Gen: 50-60% romantic; 50-40% amestecatura.
Limba: Romana.
Observatii cu privire la continut: Violenta, bisexualitate. Poate limbaj vulgar, dar nu prea des si nimic hardcore. Mai adaug pe parcurs daca e nevoie. Avertizare suplimentara: secolul XIX.
Tipul de comentariu solicitat: E alegerea voastra.

Si iata si minunea:

Prolog

Priveam fiinta care se zbatea prin camera, intr-o ultima incercare de a-si recapata suflarea. Ceasca de cafea care daduse acestei morti violente un delicios gust amarui era imprastiata in zeci de bucati, primindu-si astfel pedeapsa pentru infima ei vina. Observand chinurile victimei, incepeam sa regret ca nu marisem doza de cianura. Nenorocitul ar fi fost mort demult, totul ar fi fost raportat, iar eu m-as fi aflat deja acasa, savurandu-mi propria cafea, acesteia lipsindu-i aroma subtila de migdale pe care o emanase cea dintai. Dintr-o greseala atat de usor de evitat, in locul relaxarii mult dorite eram obligat sa urmaresc cu atentie acest spectacol macabru, rugandu-ma ca finalul sa vina mai repede.

In continuare, am vazut cadavrul in devenire rostogolindu-se peste cioburile de pe podea. Spre oripilarea mea, firisoare de sange i se scurgeau pe haine. Uram chestia aia rosie si scarboasa. Ma facea sa ma gandesc la… lucruri.

M-am sprijinit de cel mai apropiat perete, rugandu-ma sa nu lesin. Imaginea s-a intunecat rapid. Fara vreo sansa de a riposta, am fost tarat intr-un trecut in care fiecare zi era un nou motiv de a-i transmite vietii un mare "Lasa-ma in pace, curvo!". Eram doar eu, inconjurat de ceata, intins pe o suprafata rece si dura. Si eram foarte, foarte speriat, dar stateam total nemiscat. O parte din mine stia de ce, dar informatia ramanea inaccesibila. Concentrandu-ma putin, am vazut ca ceva imi atarna de membre. Catuse... de asta nu ma miscam. Un minut mai tarziu, era clar ca aveam cateva rani urate. O mana foarte alba mi-a apropiat un cutit de fata. M-a cuprins o durere groaznica, dar indepartata. Anacronica.

Mi-am pipait instinctiv mica cicatrice de pe obraz. Retraiam amintiri destul de des, dar atunci nu fusese momentul ideal pentru asa ceva. Din fericire, se terminase.

Tipul de pe jos era in sfarsit mort. Am deschis fereastra, m-am asigurat ca strada e pustie si am iesit. M-am indreptat plictisit spre casa. Oricine m-ar fi condamnat pentru ca intreaga mea activitate mi se parea neinteresanta si lipsita de adrenalina. Nu era ca si cand nu mi-ar fi pasat, doar ca intrasem prin efractie, furasem si chiar omorasem de atatea ori incat ajunsesem la saturatie. Dar oricat de previzibila ar fi fost fiecare zi pe care o traiam, n-as fi putut banui ce avea sa urmeze.

Stiti acele lucruri care ne schimba vietile pentru totdeauna, in bine si in rau simultan, aducand numeroase clipe de extaz doar pentru a le inlocui cu tot atatea zile in care fericirea pare intangibila? Ei bine, in acel moment, cand existenta mea altadata palpitanta promitea sa se transforme intr-o rutina, am avut de-a face cu unul din ele.

***

Da, stiu, e scurt. E un prolog, poate sa fie cat de scurt vreau eu. Capitolele vor fi mai lungi.
Coming Soon

EDIT: Semnele alea de flashback vor ramanea acolo pentru a clarifica situatia, cel putin pana cand gasesc o cale de a modifica - adaugand, bineinteles, niste explicatii - care sa fie convenabila pentru toata lumea (Adica sa intelegeti voi mai bine ce se intampla si sa-mi placa si mie rezultatul.)

EDIT (mai nou): Am modificat scena-problema. Cei care ati citit varianta originala si va amintiti cat de cat cum arata, puteti sa-mi spuneti daca acum e mai bine? Chestia asta ii e adresata in mod special lui Chuck (Miss M), pentru ca ei i-am si explicat cam ce se presupune ca se intampla acolo.