My fictional world

[Clau~]

Si, dupa o perioada de restante si lipsa de inspiratie, am zis sa mai populez si eu topicul cu unul - si cred ca singurul - din oneshot-urile mele pe parti. Ador pur si simplu creatia asta si sper sa va placa la fel de mult ca mie. ^_^

Cu drag, VandaQ

Episodul 1
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Tresari incet


Te uitai in oglinda vorbind cu soaptele absente. Iti spuneai de multe ori ca parasirea aceea fusese o cale buna de a scapa din ghiarele preferintei si ale iubirii. Spuneai ca te-ai rezuma oricand la o privire rece aruncata din banca a treia in timp ce te prefaceai interesata de spusele vreunei colege. Si totusi, acum suferi; si rochia ta si-a pierdut culoarea vibranta. Acel rosu pasional si plin de intelesuri s-a pierdut in negrul posomorat, odata cu lumina ce evada de pe fata ta. Ochii tai albastri erau ascunsi acum de un strat gros de negru, intins neuniform, debordand de o nepasare abstracta. Ce se intamplase cu tine? Te afli iar in fata lui. Chiar si dupa ce ai plecat, tot te-ai intors. Se uita acum la tine ca si cand totul se terminase in tine. De parca tu ai fi stins acea nenorocita de lumina ce iti inunda privirea de fiecare data cand il vedeai alergand pe terenul verde, bine ingrijit. Acum nici capul nu ti-l mai ridici.
Te simti pierduta si totusi cand el iti intinde mana tu ii dai o palma dureroasa, spunandu-i amar ca totul este doar din cauza Europei. Te-ai plimbat prin Paris in cautarea unei noi tesaturi, te-ai intors insa cu o noua provocare de trecut. Tot ce ai crezut ca faci plecand a fost doar o iluzie creata de autosugestia ta prea puternica. Si vocea mamei tale ti-a staruit sincer cu multa mila sa renunti la acele obiceiuri legate de seringa infecta. Insa i-ai oprit cuvintele cu un strigat nebun in care radeai demonic si ii spuneai ca e singura scapare. Chiar este singurata scapare? El te privea umilit, insa cu o suferinta crescanda in suflet. Il urmareai vag si voiai sa pleci de langa ochii lui usturatori. Ai continuat insa sa mergi alaturi de el si sa te ascunzi dupa bretonul lung si negru. Ti-a apucat mana, facand cunostinta cu verdele pur ce salasluia in ochii lui, insa tu i-ai zambit perfid si ti-ai tras mana inapoi, plecand capul. Din nou acea revarsare neagra de plete ti-a acoperit zambetul melancolic si ochii inlacrimati. Chiar voiai sa scapi de el? Te-ai plimbat din nou prin gradinile facultatii, amintindu-ti nevolnic de perioada in care stateai ore intregi razand cu el. Si deodata nu ai mai simtit nimic.
Te-ai lasat in jos, ai imbratisat iarba moale si te-ai uitat la cer. Mici picaturi de ploaie ti-au sters machiajul negru si ti-au descoperit frumosii tai ochi albastri. Voiai sa fii cea de dinainte? Atunci Camelia, bucura-te de al tau Neptun dezlantuit aflat chiar in fata ta. Norii se cutremurau sub greutatea sufletului tau, vantul suiera amenintator, iar saracul baiat cu ochii verzi iti staruia sa pleci din ploaia rece. L-ai privit curios, ridicandu-te in sezut, apoi i-ai zambit dulce printre dungile ce le lasase machiajul negru pe fata ta alba. Acesta te privi uimit si continua sa strige la tine, cu o voce profund ingrijorata. Insa tu si de data aceasta l-ai ignorat si ti-ai intins mainile spre cer... In mintea ta se ducea o lupta. Pe de o parte se aflau euforismul ce ti-l dadeau drogurile si Parisul si pe de alta parte isi gasea linistea efemera o puternica influenta asupra mintii tale. Te-ai mai uitat odata la cer apoi ai soptit din nou acel nume ce de multe ori iti venea sa-l distrugi:
- Andrew... Al meu Andrew... Nu m-ai uitat.