[Yaoi] Prizonierul

[Clau~]

Dear readers,
Din nou am venit cu un capitolas frumusel, gata sa va impresionez si promit ca am sa am tin de asta. ^^ Thx tuturor celor ce citesc acest fic; pentru mine conteaza mult. <3
Nix, ca de obicei o scumpa si o dulce. Ma bucur ca ti-a placut descrierea orasului; recunosc ca si eu am fost de-a dreptul fermecata de el cu putinele informatii de pe wikipedia pe care le-am avut. Si da, Tim nu e genul care se lasa usor. Oricum, o sa vezi, si tu si ceilalti cititori, intorsatura ce o ia situatia. Multumesc pentru comm-urile tale constante si parerile de bine. *hug*

Well~ Cred ca v-am plictisit destul asa ca nu mai am nimic sa va spun inafara de: Lectura placuta. ^_^

Cu drag, Klau.

Chapter III

Citea cu atentie manuscrisul ce tocmai il primise si, manat de o dorinta intuitiva, isi intoarse capul spre geam: cerul cenusiu se sfarma deodata sub ochii mirati ai tuturor, lasand mangaierea de gheata a zapezii sa acopere intregul Salt Lake City. Octombrie... isi sopti Tim in minte si ofta implinit la vederea imaginii zapezii in cadere. Programul lui se terminase pe acea zi si avea sa se bucure cum trebuie de prima zapada. Isi lua paltonul negru si geanta, indreptandu-se spre iesirea din cladire.
- Noapte buna, Tim! spuse Albert fluturandu-si zambitor mana in aer. Satenul zambi si ii raspunse cu un semn scurt si un "noapte buna" calm, apoi apasa pe butonul ce avea sa-l duca in parcarea incintei. Liftul cobora in ritmul sau propriu si usile se deschisera, apoi, cu un clinchet scurt. Parcarea era goala - ca de obicei - si doar pasii lui proeminenti se auzeau in intreaga locatie subterana. Un ecou straniu se auzi si ochii lui albastri se izbira de ochii verzi ai brunetului ce statea rezemat de masina sa:
- Domnule Newman, pronunta acesta cu siguranta aceea de reporter indraznet.
- Iar tu? spuse Tim plictisit si usor deranjat de prezenta jurnalistului acela. Davis rase usor si se uita atent la barbatul din fata sa, continuand:
- Stiu ca te bucuri sa ma revezi, dar nu trebuie sa sari chiar pe mine. Tim nu lua in seama comentariile rautacioase si ironice ale brunetului si se urca in masina: daca are de gand sa vorbeasca singur, sa o faca. Nu imi pasa, gandi el, deja stresat de prezenta reporterului. Apasa pe pedala si masina, sub indrumarile atente ale satenului, iesi din parcare, luand-o in josul strazilor dinspre est. Ofta prelung si usor ingreunat apoi isi scoase pachetul de tigari din buzunar si puse una intre buze. O aprinse si trase din ea cateva fumuri scurte, calmandu-si anxietatea ce o simtea.
- Eh? Cred ca devine un obicei, isi spuse privind tigara arzand apoi o arunca pe geam. Pornise stergatoarele de parbriz, fiindca zapada ce cadea ii optura imaginea soselei, si se uita in oglinzile reflectorizante, zambind siret. O fi fost el un editor, insa vazuse destule filme politiste, iar acel reporteras nu il putea pacali. Vazu farurile masinii negre din spatele sau si isi continua linistit drumul spre casa.

Parca masina si iesi din aceasta, uitandu-se cu coada ochiului la urmaritorul sau, apoi intra in bloc si urca pana la etajul unu, asteptandu-l pe acel Sherlock Holmes in varianta jurnalistica sa-si faca aparitia. Se rezema de perete, luandu-si alta tigara - asta il facea sa se simta mai "gangster" - si astepta pe hol, simtind frigul ce-l facu sa tremure brusc. Clipi de mai multe ori, gandindu-se ca poate Davis nu avea de gand sa vina, si stinse tigara vrand sa intre in apartament, cand auzi niste pasi. Ce mai intiutie am, isi spuse in minte, zambind arogant. Chiar nu se inselase; Davis il urmarise. Dar ce motiv o fi avand?
- Ai intarziat, spuse Tim stand cu spatele la scari, deschuind usa imobilului in care locuia.
- Nu sunt o persoana prea punctuala. Satenul deschise usa, lasandu-si paltonul in cuierul din vestibulul ingust si se descalata. Fara nici o invitatie, - desi primise una: usa larg deschisa lasata de Tim - Davis pasi in apartament, dezbracandu-si pardesiul. Isi lasa totodata si sacoul in cuier si inainta spre sufragerie, cu un zambet victorios pe chip.
- Se pare ca cineva e in calduri si eu sunt ultimul barbat de pe planeta, spuse acesta ranjind sarcastic.
- Nu, se pare ca tu ai obsesie pentru mine. Raspunsul lui Tim fusese aruncat cu aceeasi raceala specifica; nu era chiar caracteristica lui, insa nu putea sa nu fie ostil in preajma acelui barbat.
- Ce pot sa spun; dintotdeauna m-au pasionat lucrurile misterioase si frumoase. Davis se ridica de pe canapeaua pe care se asezase cateva secunde mai devreme si se indrepta spre Tim ce turna in doua pahare whiskey. Costumul, parca croit pe el, ii scotea in evidenta corpul bine format si lucrat, iar zambetul ii infrumuseta trasaturile fetei incat ai fi crezut ca era un print; nu era nici o trasatura care sa iti dea impresia ca acel barbat nu poate fi unul cu sange nobil. Prinse paharul cu tarie inmanat de satenul ce-l privea usor curios si bau o gura mare din el, savurand fiecare inghititura din acea bautura. O simti alunecand pe esofag in jos, apoi isi simti stomacul cald din cauza alcoolului.
- Vrei sa ma imbeti si sa profiti de mine fara sa-mi dai informatiile in schimb? spuse ranjind pervers si duse din nou paharul la gura, insa se opri cand auzi raspunsul lui Tim:
- Stiu ca ai vrea asta, insa nu-s disponibil. Mai revizuieste-ti comportamentul si poate ma gandesc sa te consider macar agreabil. Satenul zambi pentru sine si lua o gura din paharul lui, apoi il aseza pe blatul de bucatarie, vazand enervarea de pe chipul brunetului.
- Nu cred ca ai fost dresat pana acum cum trebuie, frumusete, spuse Davis si ii prinse barbia tanarului, presandu-i buzele cu un sarut violent. Insa senzatia aceea de greata ce o simti Tim nu dura mult, caci mana lui zbura prin aer, lovindu-i obrazul reporterului.
- Singurul care are nevoie de dresaj esti tu, javra. Sa nu indraznesti sa ma atingi! se auzi vocea enervata si serioasa a lui Tim in timp ce lua distanta inspre living.
- Zi ce vrei si pleaca! continua acesta. Davis zambi lasciv, incercand sa-si puna maxilarul la loc cu o mana, si ii spuse:
- Stii ce vreau. Ce e cu legenda de la Lake school?
- Exact ce stii si tu: e doar o legenda. Doar nu vrei sa crezi de acum ca un spirit malefic a atacat scoala, nu? Tsk! Maturizeaza-te.
- O legenda, a? Pai asta ma bucura. Stii cum se spune: orice legenda are un sambure de adevar. La replica taioasa si plina de rautate a barbatului, satenul tresari. Nu-l auzi vorbind pana atunci atat de plin de incredere si hotarat; daca acel jurnalist caruia lui ii parea un nimeni avea sa afle despre ce se intamplase? Oricat ar fi vrut sa lase acel incident in trecut, era ca si cum il urmarea, vrand sa-l prinda in cursa si sa il devoreze incet.

Davis profita de momentul de slabiciune psihica a lui Tim si continua:
- Si acel adevar include si un baiat de zece ani, martor la ce s-a intamplat acolo, nu?
- Taci! se auzi vocea suparata si disperata a satenului in timp ce se ghemuise pe canapea, punandu-si mainile la urechi. Ochii sai erau stransi cu putere in timp ce in mintea lui rasuna acelasi strigat dement ce il auzise in acea zi.
- Taci! Taci! Nu esti reala! Pleaca! izbucni acesta intr-o criza, corpul lui tremurand violent. Davis urmarea scena de-a dreptul ingrozit si, abia cand isi dadu seama ce se intampla de fapt cu Tim, se duse la el, incepand sa ii strige numele si sa il zgaltaie puternic.
- Nu, nu, nu! Nu esti aici! continua barbatul sa tipe isteric, apoi corpul lui cazu fara vlaga in imbratisarea reporterului in timp ce lacrimile lui reusisera sa isi faca drum, printre ochii inca stransi, pe obraji. O expresie indurerata si chinuita ii brazda chipul, facandu-l sa para ca sufera; nu mai voia sa-si aminteasca acea zi, voia sa uite cu totul, sa fie altcineva. Asta nu era drept. De ce el? De ce i se intamplase lui? Nimic nu avea explicatie, totul era confuz, prins in panze de ceata si valuri de negura. Avea sa uite vreodata ce se intamplase atunci?...