08-02-2014, 01:56 PM
Scuze de intarziere
Stiu ca a durat mult, dar sper eu ca asteptarea merita... anul acesta voi incerca sa fiu mai activa pe zup ( chiar daca se anunta un an aglomerat).
Astept comentarii si sugestii.
Lectura placuta !
Cap XV
Hidan:
Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este strigatul ei. "Hidan!" Ii simtisem in voce disperarea, frica, neputinta.... Unde sunt acum? Intr-o camera cu un tavan inalt si alb. Cam atat puteam sa imi dau seama pentru ca nu puteam intoarce capul, nu puteam inghitii. De undeva din departare am auzit vocea Sakurei, era aproape o soapta. Mi-am intors capul cat de mult am putut, Sakura era pe coridor langa un doctor. In spatele ei a venit imediat fratele meu. Nu se vedea prea bine prin geamul de la usa, dar mi-am dat seama rapid ca el e cel ce a strigat : " Am sa te distrug! ". Ce se intampla? Nu i-am mai putut auzi vocea, acum soptea dar stiam si fara sa ma uit ca este nervos. A imbrancit-o pe Sakura si apoi a a intrat furios in salon. "Priveste-l bine caci e ultima oara cand il vezi !"
Unul din aparate a inceput sa bipaie apoi a intrat in salon o asistenta urmata de un doctor. Pein si Sakura s-au vazut nevoiti sa plece. Bine, Sakura a fost mai mult obligata sa plece; se citea in ochii ei ingrijorarea. Am ridicat mana spre ea fara sa stiu exact ce mesaj doream sa-i transmit. Ca eram bine? Sa nu plece? Sa plece linistita? Nu stiam, dar ea a dat din cap afirmativ ca si cum ar fi inteles si mi-a zambit. Au inceput sa imi scoata toate " accesoriile" nedorite si sa-mi puna tot felul de intrebari. Nu pot spune ca ii ajutam foarte mult, la urma urmei eram prea adormit, dar cumva dorinta mea de a o proteja pe tanara mea iubita ma tinea treaz. Trebuia sa termin repede cu problemele mele si sa-mi iau in primire rulul de prim amorez.
Cumva ma simteam dator sa fac pe cavalerul deoarece ea varsase pentru mine, ca o adevarata domnita la ananghie, rauri de lacrimi. Respir acum datorita fortei cu care o auzisem strigandu-i medicului de pe ambulanta : " O sa il intorci la mine chiar daca va trebui sa te trimit in iad dupa el! Ai inteles?". Pe langa plansete isi gasise forta necesara pentru a muta muntii din loc, de a-i obliga pe toti sa lupte pentru viata mea pana la capat. Ce m-a impresionat cel mai mult insa, e ceva ce nimeni nu stie, ce nu auzise nimeni. " Doamne Dumnezeule mare! Doamne Dumnezeule Bun si Milostiv, nu-l lua de la mine! Hidan, dragul meu, nu pleca fara mine! Ce rost au toate astea fara tine?" Fata asta pe care fratele meu, Pain, nu o putea suporta, care suferea acum datorita calomnierii, era cea care plansese pentru mine, care se luptase pentru mine, care ma implorase sa nu plec .... Citisem carti in care oamenii se chinuiau si reuseau sa descrie atat de frumos fericirea incat nimeni nu-i crede. Credeam pana acum ca fericirea nu poate fi ceva atat de inaltator, dar este... dincolo de cuvinte. Fetiscana asta de 18 ani ma face sa cred in fericire. Daca as fi murit in momentul dupa ce a spus ea asta, as fi murit fericit. Totusi ceva m-a facut sa raman, ochii astia rosii, imbratisarea calda, vocea disperata, cred ca l-au impresionat si pe Dumnezeu si ma lasat in viata.
Acuatiile pe care fratele meu le arunca erau atat de lipsite de logica. Ce rost avea sa faca toate astea? Nu era in interesul ei. Nu ii oferisem nici jumatate din lucrurile pe care le aveam de oferit. De altfel de ce m-ar fi salvat daca ea m-ar fi facut sa trec prin toate astea?
- Stiti ce ati patit? Cineva vrea sa scape de dumneavoastra. Ati fost otravit cu o substanta destul de puternica. Din fericire doza a fost prea mica, iar apartinatoarea dumneavoastra a actionat repede. A facut o pauza si apoi a spus: Doriti sa vedeti pe cineva?
Da, doream. Am incercat sa scot cateva cuvinte insa aveam gura uscata asa ca m-am rezumat la un singur gest si un singur cuvat.
- Roz, spun eu aratand spre usa.
Sakura:
Doctorul i-a strigat asistentei sa o aduca pe domnisoara care plange. Am intrat in salon zambind. Castigasem in fata tuturor. Acum ca venise si Ino parca ma simteam mai victorioasa. Imi permiteam asemenea sentimente acum ca Hidan era bine. Mi-a intins mana pana cand i-am luat-o in a mea apoi a inchis ochii linistit. Inspira si expira ritmic, apoi spunea doar cuvinte fara sa le lege in propozitii. " Sarut...Multumesc....Fericit!" Am suras usor apoi i-am sarutat mana si m-am ridicat sa-i sarut fruntea, obrajii si buzele.
- Te iubesc Hidan! Sa nu pleci ...niciodata.
Mi-a asezat mana pe buzele lui apoi a spus rar dar articulat: " Nu... plec! .... Nu am cum.... esti singura care... ma iubeste... cu adevarat!"
Stiu ca a durat mult, dar sper eu ca asteptarea merita... anul acesta voi incerca sa fiu mai activa pe zup ( chiar daca se anunta un an aglomerat).
Astept comentarii si sugestii.
Lectura placuta !
Cap XV
Hidan:
Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este strigatul ei. "Hidan!" Ii simtisem in voce disperarea, frica, neputinta.... Unde sunt acum? Intr-o camera cu un tavan inalt si alb. Cam atat puteam sa imi dau seama pentru ca nu puteam intoarce capul, nu puteam inghitii. De undeva din departare am auzit vocea Sakurei, era aproape o soapta. Mi-am intors capul cat de mult am putut, Sakura era pe coridor langa un doctor. In spatele ei a venit imediat fratele meu. Nu se vedea prea bine prin geamul de la usa, dar mi-am dat seama rapid ca el e cel ce a strigat : " Am sa te distrug! ". Ce se intampla? Nu i-am mai putut auzi vocea, acum soptea dar stiam si fara sa ma uit ca este nervos. A imbrancit-o pe Sakura si apoi a a intrat furios in salon. "Priveste-l bine caci e ultima oara cand il vezi !"
Unul din aparate a inceput sa bipaie apoi a intrat in salon o asistenta urmata de un doctor. Pein si Sakura s-au vazut nevoiti sa plece. Bine, Sakura a fost mai mult obligata sa plece; se citea in ochii ei ingrijorarea. Am ridicat mana spre ea fara sa stiu exact ce mesaj doream sa-i transmit. Ca eram bine? Sa nu plece? Sa plece linistita? Nu stiam, dar ea a dat din cap afirmativ ca si cum ar fi inteles si mi-a zambit. Au inceput sa imi scoata toate " accesoriile" nedorite si sa-mi puna tot felul de intrebari. Nu pot spune ca ii ajutam foarte mult, la urma urmei eram prea adormit, dar cumva dorinta mea de a o proteja pe tanara mea iubita ma tinea treaz. Trebuia sa termin repede cu problemele mele si sa-mi iau in primire rulul de prim amorez.
Cumva ma simteam dator sa fac pe cavalerul deoarece ea varsase pentru mine, ca o adevarata domnita la ananghie, rauri de lacrimi. Respir acum datorita fortei cu care o auzisem strigandu-i medicului de pe ambulanta : " O sa il intorci la mine chiar daca va trebui sa te trimit in iad dupa el! Ai inteles?". Pe langa plansete isi gasise forta necesara pentru a muta muntii din loc, de a-i obliga pe toti sa lupte pentru viata mea pana la capat. Ce m-a impresionat cel mai mult insa, e ceva ce nimeni nu stie, ce nu auzise nimeni. " Doamne Dumnezeule mare! Doamne Dumnezeule Bun si Milostiv, nu-l lua de la mine! Hidan, dragul meu, nu pleca fara mine! Ce rost au toate astea fara tine?" Fata asta pe care fratele meu, Pain, nu o putea suporta, care suferea acum datorita calomnierii, era cea care plansese pentru mine, care se luptase pentru mine, care ma implorase sa nu plec .... Citisem carti in care oamenii se chinuiau si reuseau sa descrie atat de frumos fericirea incat nimeni nu-i crede. Credeam pana acum ca fericirea nu poate fi ceva atat de inaltator, dar este... dincolo de cuvinte. Fetiscana asta de 18 ani ma face sa cred in fericire. Daca as fi murit in momentul dupa ce a spus ea asta, as fi murit fericit. Totusi ceva m-a facut sa raman, ochii astia rosii, imbratisarea calda, vocea disperata, cred ca l-au impresionat si pe Dumnezeu si ma lasat in viata.
Acuatiile pe care fratele meu le arunca erau atat de lipsite de logica. Ce rost avea sa faca toate astea? Nu era in interesul ei. Nu ii oferisem nici jumatate din lucrurile pe care le aveam de oferit. De altfel de ce m-ar fi salvat daca ea m-ar fi facut sa trec prin toate astea?
- Stiti ce ati patit? Cineva vrea sa scape de dumneavoastra. Ati fost otravit cu o substanta destul de puternica. Din fericire doza a fost prea mica, iar apartinatoarea dumneavoastra a actionat repede. A facut o pauza si apoi a spus: Doriti sa vedeti pe cineva?
Da, doream. Am incercat sa scot cateva cuvinte insa aveam gura uscata asa ca m-am rezumat la un singur gest si un singur cuvat.
- Roz, spun eu aratand spre usa.
Sakura:
Doctorul i-a strigat asistentei sa o aduca pe domnisoara care plange. Am intrat in salon zambind. Castigasem in fata tuturor. Acum ca venise si Ino parca ma simteam mai victorioasa. Imi permiteam asemenea sentimente acum ca Hidan era bine. Mi-a intins mana pana cand i-am luat-o in a mea apoi a inchis ochii linistit. Inspira si expira ritmic, apoi spunea doar cuvinte fara sa le lege in propozitii. " Sarut...Multumesc....Fericit!" Am suras usor apoi i-am sarutat mana si m-am ridicat sa-i sarut fruntea, obrajii si buzele.
- Te iubesc Hidan! Sa nu pleci ...niciodata.
Mi-a asezat mana pe buzele lui apoi a spus rar dar articulat: " Nu... plec! .... Nu am cum.... esti singura care... ma iubeste... cu adevarat!"