Vrajitoarea Mina

[Topaz]

Heya mina ! Am decis sa-mi pun si eu ficul pe forum , sper sa va placa tuturor , desi va anunt de pe acum ca nu sunt prea , prea talentata la scris . Oricum , ficul este mai mult bazat pe magie si sper sa va placa !


Chapter 1 : Adio mama si tata !

In urma cu mult timp , regina unui mare regat numit Taro a nascut doi prunci . Regele a hotarat cu mandrie ca atunci cand copii lui vor creste mari , le va lasa drept mostenire regatul . Dar pentru ca erau doi , a poruncit ca tinutul sa se imparta in doua parti , unul numindu-se Ururu , iar celalat Hotaro , exact ca numele copiilor , facand acest lucru numai pentru a-i impaca pe cei doi fii ai sai .
Cei doi crescusera . Amandoi erau frumosi , puternici si avand o avere imensa . Insa , din dorinta de mai multa putere , acestia se urau intre ei , deoarece doreau sa stapaneasca fiecare partea celuilalt . Din aceasta cauza , dar si din pricina mandriei , s-a pornit un mare razboi intre Ururu si Hotaro .
Trecuse un an . Omenii erau tristi si multi mureau in razboiul iscat din cauza dorintei de putere . In nici un regat nu mai exista armonie . Oare ... va aparea un salvator ? Cineva care sa opreasca nenorocirile ?
In regatul Ururu se naste o fetita pe nume Mina . Soarta fiecarui nou-nascut era sa piara la nastere din cauza intunecimii care pusese stapanire pe sufletul regelui acestui tinut . Nedorind ca bebelusii sa creasca si sa se rascoale cu inversunare impotriva sa , acesta a dat porunca de a fi toti pruncii ucisi fara mila . Parintii ei insa tineau mult la ea si nu vroiau sa o piarda , de aceea au ascuns-o in podul casei pentru ca micuta sa nu impartaseasca soarta celorlalti copii . Spre fericirea lor , inselatoria nu a fost descoperita .
Mina crescuse . Avea 13 ani si era de o frumusete rara . Parul ei foarte lung si de un rosu aprins ca sangele stacojiu ii cadea valuri pe umerii mici . Culoarea ochilor era aceeasi nuanta ca a soarelui atunci cand apune , facand astfel loc mandrei lunii . Acest lucru era destul de neobisnuit , deorece nimeni nu mai intalnise asa ceva vreodata . Tenul fetei era atata de fin si de alb ca spuma laptelui , de asemenea avea un zambet minunat , fermecator , incat iti alunga orice urma de tristete de pe chip de cum ii zareai surasul . Dar , cu toata frumusetea ei , Mina era nefericita . Zi de zi se gandea ca putea fi gasita de soldati in orice clipa si , precum spunea porunca regelui , omorata fara mila . In sufletul ei , aparura tot felul de semtimente stranii , insa in strafundurile inimii tot ce-si dorea era ca totul sa se termine cat mai repede , astfel incat ea sa poate fi fericita din nou alaturi de parintii ei . Insa stia ca acest lucru nu avea sa se intample prea curand .
Intr-o zi , fata a parasit podul , coborand scarile ce conduceau in bucatarie . S-a asezat pe un scaun de langa geam si privi oarecum intrestata stropii de ploaie ce se zdrobeau de geam . Picaturile de apa erau atat de libere si de racoritoare incat o faceau sa isi doreasca din ce in ce mai mult sa danseze alaturi de ele pe pamantul batatorit .
- Mina , draga mea , de ce ai iesit din pod ? se auzi vocea mamei ei , Koiko , care o facu sa tresara .
- Mama , imi pare rau , dar m-am saturat sa stau zi de zi acolo si sa nu vad nici macar pe geam lumina soarelui atat de pretios . Libertate...nici macar nu stiu ce inseamna acest cuvant !
- Imi pare rau ca nu ai avut o copilarie normala din cauza acestor razboaie .
- Nu e vina ta ...
Fetita isi atinti privirea trista asupra mama ei si , ridicandu-se , o lua in brate , surazand si spunandu-i :
- Atata timp cat te am pe tine si pe tata in preajmea mea sunt pregatita sa uit de toate!
Mama si fiica ramasesera cateva clipe imbratisate . Ploua in continuu .Tristetea dintre cele doua se simtea in aer . Inima micutei batea din ce in ce mai tare , dar aceasta hotara sa nu-i dea atentie . Linistea a fost insa intrerupta de niste batai puternice in usa casei .Mama fetei tresari . Stergandu-si lacrimile si dandu-si o suvita rebela dupa ureche , se indrepta catre usa , deschizand-o .
In prag se prezentara doi soldatii ce pareau uriasi din pricina armurii pe care o purtau si parca imprastiind numai suferinta in jurul lor . Cu o voce crunta , o impinsera pe mama Minei , tipand :
- Am aflat ca aveti un copil in casa . La o parte !
O impinsera pe Koiko care se impotrivea intr-o parte si intrara in casa saracacioasa ce avea o camera , o bucatarie si un pod . Mina privi speriata inspre directia din care veneau zgomotele . Soldatul care o impinse pe mama ei isi indrepta arma spre fata si tinti. Micuta ramase pe loc ; un zgomot puternic se auzi . Mina inchise ochii , asteptand parca imbratisarea ca de gheata a mortii . Insa a constatat cu uimirea ca glontul ce ii era ei destinat strapunsese nemilos pieptul mamei ei care statea acum intinsa pe jos , sangerand puternic .
- Mama ! tipa ea , iar ochii i se umplura de lacrimi .
Strigatele ei ii atrasera pe soldati , care acum se indreptau spre ea . Koiko care abia rasufla spuse :
- Fugi , fata mea , fugi � Nu te uita inapoi !
Cu ultimele sale puteri ii facu semn spre usa , apoi trupul vlaguit al femeii cazu in nefiinta . Mina , desi simtea ca sufletul ii este pe cale sa se rupa , fugi rapid din casa . Soldatii o urmarira . Fata alerga cat o tinura picioarele pana ce ajunse in padure , pierzandu-si urma astfel . Mergand prin ploaie si amintindu-si de mama ei care murise pentru a o apara , o lacrima cristalina i se prelinse pe obrazul catifelat .
- Mama ! Eu trebuia sa mor , nu tu ! striga din toate puterile , speriind putinele pasari care isi facusera cuib pe crengile unui arbore imbatrnait de vreme .
Sentimentul de vinovatie ii umple sufletul , otravindu-l incet , incet . Stia ca cel care urma era tatal ei , dar cunostea de asemenea ca nu putea sa se intoarca pentru ca ar fi fost omorata fara niciun efort . Dar nici cu mainile in san nu putea sta ... deci care era solutia ?

Si acum poze cu personajele:

Mina,la 13 ani:


Mama Minei,Koiko:



Si cam atata,astept comm si sper ca v-a placut primul capitol