[Yaoi] Dragoste incatusata

[Allison]

@Reika - Chestia cu numele era o greseala de neatentie si stupizenie totala din partea mea pe care abia acum am observat-o -___-" scuze... Ma bucur mult ca iti place :D dar sunt sigura ca multe lucruri te vor surprinde pe parcurs. Nu am citit nici un fic cu puscariasi pe zup, deci nu stiu cat de "inspirat" e, dar deh... sper sa-ti placa si in continuare :)

Capitolul 2
Chris' POV

-Cat e ceasul? intreb eu dupa o vreme, fara sa imi iau privirea de la peretele de care erau lipite paturile supraetajate.
-Te-au adus dupa exercitiile de dimineata, deci e undeva intre 11 si 1. Stam aici de ceva vreme, deci as zice ca e mai aproape de 1 decat de 11, rase el apoi.
-Masa e la 1? verific eu, sa vad daca am retinut bine tot programul.
-Da. Si stai linistit, mancarea e in regula. Un pic cam sarata, daca ma intrebi pe mine, dar in regula.
Am aprobat tacut din cap, chiar daca stiam ca el nu imi putea vedea gestul. Un oftat prelung de oboseala imi scapa printre buze cateva clipe mai tarziu.
-Te plictisesti?
Nu am raspuns.
-Majoritatea ne plictisim pe aici. O sa te obisnuiesti curand. Ma rog, daca nu esti printre cei privilegiati.
-Privilegiati? intreb eu plictisit, uitand pentru un moment de decizia mea de a nu-i vorbi.
-Ma rog, depinde de relatia fiecaruia cu gardienii, ca sa fiu mai exact.
Pentru prima data am lasat un zambet amuzat sa imi infloreasca pe buze.
-Bani? zic eu, minunandu-ma de felul in care banii aduceau putere pana si in colturile cele mai uitate de lume.
-Bani, informatii, prietenie, influenta in afara inchisorii.
Facu o mica pauza in care se apleca peste marginea patului sau ca sa se uite la mine. M-am intors spre el, dar avea privirea fixata in spatiul dintre picioarele mele, facandu-ma sa ridic surprins dintr-o spranceana. Ranji sugestiv, apoi adauga:
-Sex.
-Deci sunt adevarate documentarele alea stupide de pe Discovery cu detinutii care se violeaza intre ei? nu m-am putut eu abtine sa intreb.
-Da. Dar nu e atat de condamnabil cand esti printre detinuti, cat atunci cand esti in sufrageria ta de acasa, uitandu-te la televizor, raspunse brunetul un pic iritat.
As fi vrut sa las subiectul balta ca nu cumva sa ajung sa-l enervez si sa ma trezesc servindu-mi restul anilor de detinut ca fiind “curva” lui personala, dar el nu se lasa si continua:
-Cand esti de atata vreme aici, fara sa ai prin preajma vreo tarfa, nu prea ai alte optiuni. Barbatii au nevoi. Si violul chiar da roade de multe ori cand vrei sa-ti impui respect in jur. Daca bataia nu ii caleste, violul o sa o faca. Si asculta-ma bine acum. Esti colegul meu de celula si sincer, imi amintesti de mine, asa ca o sa-ti zic si asta: Daca te-au prins odata, nu mai scapi a doua oara. Sau oricand altcandva. Si la ce oameni am intalnit intre peretii astia, e cazul sa te feresti de asa ceva. Mai ales ca ai nenorocul ca arati cam bine.
Am inghitit in sec, nestiind daca sa ii iau cuvintele drept amenintare sau sfat “prietenesc”. Tonul lui nu era foarte prietenos, dar ceva imi spunea ca nici rau-voitor nu era. Mai mult batjocoritor totusi...
-Si cum sa ma feresc? am ras eu, desi nodul care imi ramasese in gat ma anunta ca nu era foarte amuzant subiectul.
-Nu atragi atentia, raspunse el simplu, ridicand din umeri.
M-am incruntat, neincrezator.
-E asa cum auzi. Nu faci nimic care sa atraga atentia. Nu te uiti prea lung la nimeni, nu atingi pe nimeni, nu intrii in discutia nimanui. Cu cat ramai mai multa vreme invizibil, cu atat mai bine. Trebuie sa fii foarte atent. Pana si sa te inghesui sa iei ultima briosa la cantina poate sa atraga atentia.
-Tu ai atras atentia?
-Da. Si platesc pana in ziua de azi pentru prostia asta.
-De cata vreme esti aici?
-De vreo 4 ani. Am ajuns aici la 20 de ani, si o sa tot stau prin preajma pana la 30.
Imi facu cu ochiul, apoi se intoarse in patul sau.
Nu m-am obosit sa intreb ce l-a adus aici pentru ca nici nu credeam ca imi va spune dar, sincer, nici nu vroiam cu adevarat sa aflu.
Dupa o vreme, gardianul veni sa ne anunte de ora pranzului. Ryan afla in cele din urma numele meu de la el si nu s-a putut abtine sa nu il repete incontinuu de fiecare data cand imi zicea cate ceva, ceea ce se intampla destul de des. Ne-am aliniat din nou la perete cu mainile la ceafa cat ni s-au pus catusele, apoi am mers dupa gardian pana la cantina de la parter, unde ne-a descatusat si ne-a lasat in grija gardienilor care erau deja impanziti peste tot prin cantina, printre detinuti sau in dreptul usilor.
Cantina nu era totusi atat de plina de detinuti pe cat m-as fi asteptat sa fie. Era chiar destul de aerisita, de unde puteam sa deduc cu usurinta ca nu erau cu totii aici. Cand i-am zis lui Ryan asta, mi-a confirmat imediat zicand:
-Sunt doua schimburi. Intai cei din corpul A al cladirii, de la 12 la 1, apoi noi, din corpul B, luam pranzul de la 1 la 2. Si la fel e cu toate celelalte activitati, corpul A le are inaintea noastra. Dar cei privilegiati ii mai conving pe gardieni sa ia parte la ambele activitati sau la cele de la corpul celalalt, dupa bunul plac.
-De ce suntem impartiti asa?
-Cica astia din A ar fi cei mai periculosi dintre noi. Adica au intrat aici pentru niste infractiuni mai grave.
OK, asta avea sens.
Dupa aceasta, Ryan isi lua libertatea de a-mi pune pe tava numai mancarurile care zicea el ca ar fi fost mai bune si sa ma conduca pana la masa la care statea el de obicei. Nu prea imi pasa atat de mult, nu aveam pofta de mancare cum nu aveam nici chef sa ma aflu acolo. Dar apoi mi-am amintit de motivul pentru care am ajuns aici si am incetat sa ma plang, fie numai si in gand. Eram acolo unde meritam sa fiu si eram tratat asa cum meritam sa fiu tratat, iar mofturile, fitele, aerele mele de pana atunci nu-si aveau rost.
Cand am intrat prima data in cantina, mai multi detinuti s-au intors sa se uite la mine, dar totul a incetat in clipa in care m-am asezat la masa. Probabil ca asta ma facea oficial inca un membru al “gastii” lui Ryan. Pe parcursul pranzului s-au mai asezat inca doua persoane la masa noastra. Un tip in varsta, cam de 30-30 si ceva de ani pe nume Brad, care se dovedi a fi tot atat pe prietenos pe cat arata de fioros la prima vedere si un altul cam de varsta lui Ryan pe care il chema Cameron. Cel din urma nu numai ca era incredibil de atragator cu infatisarea lui de inger blond cu ochii albastrii, dar mai era si cel mai nesociabil individ pe care l-am cunoscut vreodata. Mai nesociabil chiar si decat mine. Si asta era ceva. Parea sa fie totusi foarte apropiat de Ryan pentru ca el era singurul caruia ii adresa vreun cuvant care sa fie mai lung de o silaba. Nu am fost cine stie ce uimit totusi. Si eu am comportam cam al fel. Nu voiam sa devin prea apropiat de cineva de pe aici. La urma urmei, cu totii ajunseseram aici pentru o anumita infractiune. Nu aveam de-a face cu fostii colegi de liceu si eram convins sa nu uit asta nici o secunda.
-Unde e Sebastian? il intreba Ryan pe Cam la un moment dat. Nu l-am vazut pe-aici azi.
Ryan era degajat, dar ceva din ceea ce spusese paru sa il deranjeze pe blond, care se schimba imediat la fata. Intr-o fractiune de secunda, expresia lui trecu de la inexpresiva, la speriata, apoi la furioasa de-a dreptul. Se incrunta si isi infipse furculita in carne cu mai multa putere decat necesar, dar pana la urma raspunse:
-Nu stiu. Nu l-am vazut nici la exercitiile de dimineata, dar nu prea conteaza. Probabil ca n-a avut chef sa iasa din celula azi.
-Avem voie sa nu iesim din celule? intreb eu, entuziasmat de aceasta perspectiva.
Ryan scutura descurajator din cap, dar pe buze avea un zambet amuzat. Imi raspunse, dar ochii lui erau in continuare fixati in ai lui Cameron.
-Sebastian Blake are. El e singurul din cladirea asta care poate sa faca tot ce-l taie capul.
Facu o pauza pentru a mai lua o imbucatura din tocana lui, apoi adauga, intorcandu-si capul spre mine:
-Asa ca daca vrei sa supravietuiesti aici, tine-te cat mai departe posibil de omul asta.
-Nici macar nu il cunosc, am mormait eu, enervat de felul in care Ryan parea sa isi fi luat o atitudine de “frate mai mare” asupra mea.
Probabil ca m-a auzit, pentru ca mi-a aruncat o privire de “Ia vezi” si s-a intors spre Cameron.
In ultima ora petrecuta cu Ryan, am primit de la el avertismente si instructiuni cat pentru o viata intreaga, dar niciunul dintre ele nu fusese spus cu atata indarjire. Dar inainte sa mai apuc sa zic ceva, Cameron azvarli cu toata puterea furculita de plastic si se ridica furtunos de la masa, fara sa spuna nici un cuvant. Nu am inteles ce se petrecuse de il facuse sa se infurie intr-un asemenea hal, dar luandu-ma dupa privirea acuzatoare pe care i-o arunca Brad lui Ryan inainte sa ne paraseasca si el, si dupa tristetea din ochii lui Ryan, era ceva ce parea sa ii afecteze pe toti intr-o masura destul de mare. Si era, fara doar si poate, ceva legat de acest misterios Sebastian Blake.