16-08-2011, 05:17 PM
Mulţumesc enorm pentru comentarii. Sper să vă placă capitolul următor. Cei care au întrebat dacă va fi yaoi la greu, vă răspund: va fi, sigur că da.
Tom îşi continuă drumul cu o expresie ciudată pe chip. Toate gândurile despre visul său ruşinos din acea noapte au dispărut, iar în locul lor au apărut altele, ce aveau legătură cu acel băiat, Brian. Tipul era atât de încrezut în sine şi i-a vorbit cu note de supraapreciere, ceea ce nu i-a plăcut deloc. Ura copiii alintaţi, care se purtau în aşa fel de parcă erau odrasle de zei, ci nu oameni simpli.
Bine că ieri Merlin i-a explicat ce şi unde se află şi nu a trebuit să caute bucătăria prin toată casa. Ajuns acolo, a tras de mânerul uşii, care s-a deschis, dăruindu-i o privelişte ameţitoare. Merlin îi masa spatele lui Zack, iar cel din urmă radia de plăcere. Tom văzu cum bărbatul îşi trece degetele lungi peste omoplaţii tatălui său şi înghiţi în sec. Gestul i s-a părut prea intim!
- Ajunge, Merlin, îţi mulţumesc, zise Zack şi se ridică de pe scaun, înşfăcând tricoul cu intenţia de a se îmbrăca cât mai rapid, pentru a nu-şi şoca fiul cu totul.
Tom avea o expresie plină de uimire pe chipul său palid, dar nu zicea nimic.
- Oh, te-ai trezit, băiete! Trebuie să-l chem pe Brian, să vă fac cunoştinţă.
- Nu, lăsaţi, deja am făcut cunoştinţă cu fiul dumneavoastră...
- Nu, nu, probabil v-aţi întâlnit sus, dar prânzul e gata în cinci minute şi Brian nu a mâncat acasă. Nu ştiu unde a fost până acum, dar sunt sigur că nu a pus nimic în gură. Mă duc să-l aduc aici, oricum trebuie să vă spun ceva, zise Merlin şi ieşi din bucătărie.
Zack şi Tom au rămas singuri, iar în încăpere plutea o linişte mortală. Băiatul s-a înjurat în gând pentru neatenţia sa. Acum Merlin îşi va impune fiul să ia prânzul împreună cu toţi şi cel din urmă va prinde ură pe Tom. Şi ce dacă? Nu s-au înţeles de la început, sigur că nici pe viitor nu se vor înţelege. Spera să se mute mai repede de aici, să-şi găsească o locuinţă şi să-şi ducă viaţa liniştiţi, el şi tatăl său, dar va trebui să rabde. Până atunci se va strădui să nu-şi scoată nasul din dormitor.
- Ştii, nu am dormit deloc, am uitat de timp şi de tot. Am discutat cu Merlin despre toţi şi toate, ne-am adus aminte de vremurile ce au trecut... mi-a masat spatele pentru că am obosit şi mă durea, explică Zack priveliştea de mai înainte, chiar dacă nu a fost rugat.
- Am văzut că nu ai înnoptat în cameră, zise băiatul şi se încruntă.
- Scuze, Tom, ştiu că nu îţi place să rămâi singur când suntem în ospeţie, dar...
- Tata, deja am crescut, nu mai am zece ani şi îmi place să stau singur. Nu am nevoie de compania ta, stai fără grijă, zise el şi zâmbi încurajator de data asta.
Zack s-a relaxat şi a zâmbit şi el. S-a apropiat de fiul său şi i-a mângâiat capul, apoi s-a plecat şi l-a sărutat părinteşte pe obraz. În acel moment s-a auzit ceva în spatele lor şi când s-au întors, au văzut că laptele dă în foc.
- Ah, la naiba, exclamă Zack şi se repezi spre aragaz. A stins focul şi a scos laptele de acolo.
Atunci a intrat şi Merlin, urmat de Brian. Prietenul tatălui său zâmbea larg şi binevoitor, dar Brian abia se abţinea să nu zică ceva sarcastic. Îl fulgeră pe Tom cu privirea, dar după asta îl ignoră demonstrativ. Foarte bine, Tom nici nu avea nevoie de atenţie, mai ales din partea îngâmfatului acesta.
Merlin s-a apropiat rapid de Zack şi îi apucă mâna, apoi îi pipăi degetele îngrijorat, întrebându-l dacă s-a ars şi dacă doare. Zack îl convingea că totul e bine şi nu a păţit nimic, dar primul nu voia să asculte.
- Până venim noi, Brian, fii bun şi pregăteşte totul pentru a ne aşeza la masă, zise Merlin şi îl trase pe Zack după el.
- Tom, ajută-l, reuşi să strige iluzionistul şi au dispărut ambii din peisaj.
Rămaşi singuri, tinerii s-au ridicat de pe scaune şi au început să pună mâncarea pe masă. Tom s-a apucat de tăiat pâine, iar Brian a scos farfuriile şi tacâmurile din sertare.
- Ţi-a fost greu să le spui că am făcut deja cunoştinţă, doar ţi-am spus normal, într-o engleză cât se poate de curată, am treabă! zise Brian iritat.
- Nu am de gând să mă pun în gură cu tatăl tău şi dacă a socotit de cuviinţă să te aducă aici, nu mă interesează. Le-am spus că ne-am cunoscut deja, mai mult nu am putut să fac, zise Tom pe un ton dur şi îl privi furios pe blond.
- Vai, nu fi atât de dur, fii mai binevoitor. Te sfătui să te porţi frumos cu mine, dacă vrei să fie pace în casă luna ce vine.
- Poftim? Eu sunt dur? Tu eşti nesimţit! Şi nu am nevoie de pacea ta, pentru că nu am de gând să mă reţin mult aici. Nu ţi-am făcut absolut nimic, dar îmi vorbeşti cu toane. Eşti un fiţos, zise Tom direct şi îl privi direct în ochii albaştri pe adversarul său.
Brian doar surâse şi nu mai zise nimic. Fiecare a continuat să facă ce i s-a spus şi în scurt timp s-au întors bărbaţii. S-au aşezat cu toţii la masă şi au început să mănânce. Lui Tom îi pierise orice poftă de mâncare şi doar se prefăcea că mănâncă, dar Brian dimpotrivă, înfuleca de toate, de parcă nu a mâncat de-o veşnicie. Era din ce în ce mai complicat să-l înţeleagă. De ce nu dorea să ia masa, dacă era atât de înfometat? Poate chiar avea de făcut ceva important, cine ştie.
- Tom, vrem să-ţi spunem ceva. Brian deja ştie şi mă bucur că a înţeles fără probleme. Merlin, ai educat un fiu minunat, zise Zack şi zâmbi.
Brian îşi lăsă privirea în jos de parcă chiar se simţea ruşinat. Fix aşa! Tom a reuşit să-i vadă faţa adevărată sub acea mască modestă şi inteligentă. Oare ce voiau să-i spună?
- Avem un spectacol foarte important în Madrid şi vom pleca pentru o lună acolo, zise Zack şi zâmbi fericit.
- Super, tata! Abia aştept, dar ce legătură are... chmm... Brian, cu chestia asta? întrebă Tom suspect.
- Nu ai înţeles, dragul meu, plec doar eu şi Merlin. Voi rămâneţi aici, singuri şi sper să te porţi frumos şi să fii înţelegător.
Parcă i-a căzut cerul în cap! Sau nu, erau în casă! Tavanul i-a căzut în cap! Cum adică, va trebui să-l suporte pe ăla o lună întreagă, fără susţinerea părintelui, într-o casă străină?!
"Dumnezeule, cu ce am greşit? " gândi brunetul disperat.
- Să te simţi ca acasă, zise Brian cât putu de sincer şi zâmbi, dar desigur juca teatru din greu chiar şi atunci.
Tom şi-a mutat privirea la acele buze şi zâmbetul i s-a părut diabolic. Era nemaipomenit, nu putea să accepte una ca asta! Şi totuşi, dacă nu va accepta, va ieşi că e un fricos care nu poate să stea fără tăticul său, ca un copil plângăcios. Acum se afla într-o situaţie complicată, dar trebuia să se decidă.
- Bine, sper să vă reuşească, zise el şi zâmbi retras.
- Perfect! Mă bucur că sunteţi atât de înţelegători. Zack, fiul tău e la fel de bravo, ai crescut un copil de aur. Acum hai să mâncăm, să avem grijă de figurile noastre, glumi Merlin şi toţi au început să rădă.
Brian râdea cel mai tare, dar era clar că râdea de Tom. Păcat că numai ei doi ştiau de asta.
"Sper să te îneci, să mori şi să nu mai fie tata nevoit să plece, pentru că va trebui să fie prezent la înmormântarea ta, ticălosule" gândi Tom extrem de răutăcios şi sorbi din cana cu ceai.
Aştepta ca viaţa să i se simplifice, dar ea devenea din ce în ce mai complicată. Nu era sincer aşa!
¤*¤*¤
Capitolul 3
Tom îşi continuă drumul cu o expresie ciudată pe chip. Toate gândurile despre visul său ruşinos din acea noapte au dispărut, iar în locul lor au apărut altele, ce aveau legătură cu acel băiat, Brian. Tipul era atât de încrezut în sine şi i-a vorbit cu note de supraapreciere, ceea ce nu i-a plăcut deloc. Ura copiii alintaţi, care se purtau în aşa fel de parcă erau odrasle de zei, ci nu oameni simpli.
Bine că ieri Merlin i-a explicat ce şi unde se află şi nu a trebuit să caute bucătăria prin toată casa. Ajuns acolo, a tras de mânerul uşii, care s-a deschis, dăruindu-i o privelişte ameţitoare. Merlin îi masa spatele lui Zack, iar cel din urmă radia de plăcere. Tom văzu cum bărbatul îşi trece degetele lungi peste omoplaţii tatălui său şi înghiţi în sec. Gestul i s-a părut prea intim!
- Ajunge, Merlin, îţi mulţumesc, zise Zack şi se ridică de pe scaun, înşfăcând tricoul cu intenţia de a se îmbrăca cât mai rapid, pentru a nu-şi şoca fiul cu totul.
Tom avea o expresie plină de uimire pe chipul său palid, dar nu zicea nimic.
- Oh, te-ai trezit, băiete! Trebuie să-l chem pe Brian, să vă fac cunoştinţă.
- Nu, lăsaţi, deja am făcut cunoştinţă cu fiul dumneavoastră...
- Nu, nu, probabil v-aţi întâlnit sus, dar prânzul e gata în cinci minute şi Brian nu a mâncat acasă. Nu ştiu unde a fost până acum, dar sunt sigur că nu a pus nimic în gură. Mă duc să-l aduc aici, oricum trebuie să vă spun ceva, zise Merlin şi ieşi din bucătărie.
Zack şi Tom au rămas singuri, iar în încăpere plutea o linişte mortală. Băiatul s-a înjurat în gând pentru neatenţia sa. Acum Merlin îşi va impune fiul să ia prânzul împreună cu toţi şi cel din urmă va prinde ură pe Tom. Şi ce dacă? Nu s-au înţeles de la început, sigur că nici pe viitor nu se vor înţelege. Spera să se mute mai repede de aici, să-şi găsească o locuinţă şi să-şi ducă viaţa liniştiţi, el şi tatăl său, dar va trebui să rabde. Până atunci se va strădui să nu-şi scoată nasul din dormitor.
- Ştii, nu am dormit deloc, am uitat de timp şi de tot. Am discutat cu Merlin despre toţi şi toate, ne-am adus aminte de vremurile ce au trecut... mi-a masat spatele pentru că am obosit şi mă durea, explică Zack priveliştea de mai înainte, chiar dacă nu a fost rugat.
- Am văzut că nu ai înnoptat în cameră, zise băiatul şi se încruntă.
- Scuze, Tom, ştiu că nu îţi place să rămâi singur când suntem în ospeţie, dar...
- Tata, deja am crescut, nu mai am zece ani şi îmi place să stau singur. Nu am nevoie de compania ta, stai fără grijă, zise el şi zâmbi încurajator de data asta.
Zack s-a relaxat şi a zâmbit şi el. S-a apropiat de fiul său şi i-a mângâiat capul, apoi s-a plecat şi l-a sărutat părinteşte pe obraz. În acel moment s-a auzit ceva în spatele lor şi când s-au întors, au văzut că laptele dă în foc.
- Ah, la naiba, exclamă Zack şi se repezi spre aragaz. A stins focul şi a scos laptele de acolo.
Atunci a intrat şi Merlin, urmat de Brian. Prietenul tatălui său zâmbea larg şi binevoitor, dar Brian abia se abţinea să nu zică ceva sarcastic. Îl fulgeră pe Tom cu privirea, dar după asta îl ignoră demonstrativ. Foarte bine, Tom nici nu avea nevoie de atenţie, mai ales din partea îngâmfatului acesta.
Merlin s-a apropiat rapid de Zack şi îi apucă mâna, apoi îi pipăi degetele îngrijorat, întrebându-l dacă s-a ars şi dacă doare. Zack îl convingea că totul e bine şi nu a păţit nimic, dar primul nu voia să asculte.
- Până venim noi, Brian, fii bun şi pregăteşte totul pentru a ne aşeza la masă, zise Merlin şi îl trase pe Zack după el.
- Tom, ajută-l, reuşi să strige iluzionistul şi au dispărut ambii din peisaj.
Rămaşi singuri, tinerii s-au ridicat de pe scaune şi au început să pună mâncarea pe masă. Tom s-a apucat de tăiat pâine, iar Brian a scos farfuriile şi tacâmurile din sertare.
- Ţi-a fost greu să le spui că am făcut deja cunoştinţă, doar ţi-am spus normal, într-o engleză cât se poate de curată, am treabă! zise Brian iritat.
- Nu am de gând să mă pun în gură cu tatăl tău şi dacă a socotit de cuviinţă să te aducă aici, nu mă interesează. Le-am spus că ne-am cunoscut deja, mai mult nu am putut să fac, zise Tom pe un ton dur şi îl privi furios pe blond.
- Vai, nu fi atât de dur, fii mai binevoitor. Te sfătui să te porţi frumos cu mine, dacă vrei să fie pace în casă luna ce vine.
- Poftim? Eu sunt dur? Tu eşti nesimţit! Şi nu am nevoie de pacea ta, pentru că nu am de gând să mă reţin mult aici. Nu ţi-am făcut absolut nimic, dar îmi vorbeşti cu toane. Eşti un fiţos, zise Tom direct şi îl privi direct în ochii albaştri pe adversarul său.
Brian doar surâse şi nu mai zise nimic. Fiecare a continuat să facă ce i s-a spus şi în scurt timp s-au întors bărbaţii. S-au aşezat cu toţii la masă şi au început să mănânce. Lui Tom îi pierise orice poftă de mâncare şi doar se prefăcea că mănâncă, dar Brian dimpotrivă, înfuleca de toate, de parcă nu a mâncat de-o veşnicie. Era din ce în ce mai complicat să-l înţeleagă. De ce nu dorea să ia masa, dacă era atât de înfometat? Poate chiar avea de făcut ceva important, cine ştie.
- Tom, vrem să-ţi spunem ceva. Brian deja ştie şi mă bucur că a înţeles fără probleme. Merlin, ai educat un fiu minunat, zise Zack şi zâmbi.
Brian îşi lăsă privirea în jos de parcă chiar se simţea ruşinat. Fix aşa! Tom a reuşit să-i vadă faţa adevărată sub acea mască modestă şi inteligentă. Oare ce voiau să-i spună?
- Avem un spectacol foarte important în Madrid şi vom pleca pentru o lună acolo, zise Zack şi zâmbi fericit.
- Super, tata! Abia aştept, dar ce legătură are... chmm... Brian, cu chestia asta? întrebă Tom suspect.
- Nu ai înţeles, dragul meu, plec doar eu şi Merlin. Voi rămâneţi aici, singuri şi sper să te porţi frumos şi să fii înţelegător.
Parcă i-a căzut cerul în cap! Sau nu, erau în casă! Tavanul i-a căzut în cap! Cum adică, va trebui să-l suporte pe ăla o lună întreagă, fără susţinerea părintelui, într-o casă străină?!
"Dumnezeule, cu ce am greşit? " gândi brunetul disperat.
- Să te simţi ca acasă, zise Brian cât putu de sincer şi zâmbi, dar desigur juca teatru din greu chiar şi atunci.
Tom şi-a mutat privirea la acele buze şi zâmbetul i s-a părut diabolic. Era nemaipomenit, nu putea să accepte una ca asta! Şi totuşi, dacă nu va accepta, va ieşi că e un fricos care nu poate să stea fără tăticul său, ca un copil plângăcios. Acum se afla într-o situaţie complicată, dar trebuia să se decidă.
- Bine, sper să vă reuşească, zise el şi zâmbi retras.
- Perfect! Mă bucur că sunteţi atât de înţelegători. Zack, fiul tău e la fel de bravo, ai crescut un copil de aur. Acum hai să mâncăm, să avem grijă de figurile noastre, glumi Merlin şi toţi au început să rădă.
Brian râdea cel mai tare, dar era clar că râdea de Tom. Păcat că numai ei doi ştiau de asta.
"Sper să te îneci, să mori şi să nu mai fie tata nevoit să plece, pentru că va trebui să fie prezent la înmormântarea ta, ticălosule" gândi Tom extrem de răutăcios şi sorbi din cana cu ceai.
Aştepta ca viaţa să i se simplifice, dar ea devenea din ce în ce mai complicată. Nu era sincer aşa!
¤*¤*¤