Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Feel the rock !

#1
Salutare, am venit cu alt fic !
Varsta minima: 18 +
Gen: Yaoi
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: m, poate pe parcurs vor aparea injuraturi
Tipul de comentariu solicitat: Avansat



Feel the rock !

Capitolul intai

"Prietenia. Ce este ea? Ei bine, prietenia era un prilej de a-ti pune la incercare nervii, rezistenta. Prietenia reprezinta totalitatea sentimentelor pe care i le poti purta unei persoane, unei fiinte, unui obiect. Fara a trece prin toate aceste sentimente, nu poti spune ca esti prieten cu cineva, cu adevarat. A ura, a iubi, a fi invidia, a admira, a se delecta, a suferi, a trai. Asta este conceptia mea despre prietenie. Nu am de gand sa caut o persoana care este gata sa impartaseasca toate aceste sentimente cu mine, pur si simplu astept pe cineva. Atat. "

Stau pe jumatate adormit in tren, asteptand de vreo doua ore sa porneasca. Cateva defectiuni tehnice i-au pus capac, asa ca astept langa propriu-mi bagaj, ascultand muzica si privind pe fereastra. De ce nu am vrut eu sa merg cu avionul, masina sau orice altceva? Fiindca doream neaparat sa pierd timpul, ca e frumos sa mergi cu trenul. Ce pot sa zic, e minunat. Mi-e atat de dor de Mei, doar o suta trei kilometri ne despart si in acelasi timp acesti o suta trei kilometri ne apropie sufleteste. Nu am vazut-o din clasa a noua, cand a plecat din oras, a vrut sa mearga la un liceu de arta, in Tokyo si nu o condamn, era talentata, picta fantastic si avea o voce divina, desi atunci a fost momentul in care sa aleaga o pasiune din doua, iar alegerea ei a fost pictura, desi era pasionata si de design. Zambesc si acum cand imi amintesc, Mei, cum ma machiai tu in toate felurile si chiar croiai rochite, iar fiindca tie nu-ti placea asa tare sa le porti, ma foloseai ca model. Si-acum imi amintesc ce-mi spuneai. "Oh, haide Aki, esti o mireasa pe cinste!". Ma amuza de fiecare data cand mi te imaginez spunand asta. Mei, Mei... o raritate cu un par negru ca abanosul, ochii albastri ca si marea, chipul ei vesel si alb, aidoma zapezii... dar niciodata nu am iubit-o mai mult decat pe-o sora, iar ea nu m-a iubit mai mult decat pe-un frate, desi aceste comparatii reprezinta mult prea putin din cat ne iubim unul pe celalalt. Simt trenul miscandu-se, semn bun, d-abia astept sa ajung in Tokyo. Prima oara am dorit sa fie o surpriza, dar i-am spus iubitului ei, Shin, despre ce urma sa fac, iar soarta care ne loveste pe la spate, a facut ca Shin sa aiba difuzorul pornit iar Mei sa fie-n spatele lui, auzind tot. Mei mi-a spus ca dupa ce-mi las bagajele in apartament, caci slava Domnului s-a ocupat tata de amanuntul asta doar ca s-o tachineze pe mama, cum spuneam, s-a ocupat de apartament si design interior, astfel incat sa nu fiu nevoit sa stau prin hoteluri, desi stiu ca Mei s-ar fi oferit sa stau la ea.

Ajung dupa ceva timp in apropierea garii, asa ca ma pregatesc sa cobor. Imi iau bagajele, uitandu-ma-n jur ca nu cumva sa fii scos ceva si sa-l las in tren, iar dupa ce verific, cobor lent -lent, din cauza aglomeratiei- si ma ridic pe varfurile picioarelor, sperand ca Mei sa apara-n orizontul meu. La vreo cinci metri de tren, simt cum cineva sau ceva ma doboara, cum spatele-mi cedeaza. Intorc firav capul in spate, observand o nebuna pe nume Mei, strigandu-mi numele si razand.
- Oh, haide Mei, il epuizezi din prima zi, zise o voce barbateasca placuta si blanda. Era Shin, care tocmai o lua cu usurinta pe Mei din spatele meu si-o asaza pe umerii sai lati, acoperiti in mare parte de parul sau lung, saten, stralucitor si ingrijit, dar nu o asaza inainte de a-si da parul la o parte, urmand sa-l prinda-ntr-o coada. Ochii sai caprui si genele lungi, negre, erau evidentiati de zambetul sau larg, care-i dezvaluia dintii sai albi ca perla, ingrijiti. Era un tip cu un chip si-o voce intr-adevar placute, doar ca era cam inalt, avand in jur de un metru nouazeci si cinci, mult mai inalt decat Mei care masura doar un metru saptezeci si doi, cu cincisprezece centimetrii mai putin decat mine. Shin intinse mana pentru a ma saluta, iar eu, in loc sa-i strang mana, am preferat sa-l imbratisez cat mai inocent.
- Sigur nu esti fratele lui Mei? Aveti acelasi comportament, spuse jucandu-se cu o suvita din parul meu pana la umeri, carliontat, putin cam ciufulit, de culoare satena.
- Sigur, sefu', nu-s extraterestru, graiesc cu teama ca nu cumva sa primesc vreo palma de la Mei, ceea ce am si primit, dar d-abia dupa ce i-am zis "Pai vezi ca te simti?" fiindca se holba la mine rautacios. Shin s-a oferit sa ma duca pana "acasa", sau viitoarea mea casa, cu masina, iar eu nu am putut refuza. Pe drum Mei a adormit, asa ca Shin m-a condus singur pana sus, m-a ajutat cu bagajele si s-a asigurat, desi nu trebuia, ca sunt bine si ca reusesc sa despachetez. Dupa ce-mi aranjez lucrurile si-mi fac patul, ma dezbrac si ma-ndrept spre dus, lasand picaturile de apa sa se ciocneasca de corpul meu, tresarind si intinzandu-mi gelul de dus pe tot corpul. Ies din dus acoperindu-mi zona intima cu un prosop, imi iau pe mine o pereche de boxeri negrii, niste blugi inchisi la culoare si-un tricou albastru, iar parul ciufulit ca deobicei. M-asez plictisit pe pat, gandindu-ma la motivul pentru care am venit in Tokyo. Un motiv necunoscut mie si logic, necunoscut altora. Brusc aud telefonul. Era Mei, asa ca ii raspund.
- Nee, Aki, dormeai? zise Mei, din celalalt capat al telefonului.
- Nu, nu pot dormi.
- Ei bine, voiam sa te-anunt ca maine vom merge la un concert, unul mai special, spre seara, te-am anuntat sa stii.
- Bine, dar... si-nchise telefonul.
Minunat, trebuie sa merg cu Mei la un concert, presupun ca si cu Shin. Daca stau sa ma gandesc, Shin e chiar simpatic si se potriveste cu Mei. Ne-am vazut de vreo trei ori si deja il admir, chipul lui, gesturile lui... nu cred ca voi putea fi vreodata ca el. Dar nici nu vreau, poate e mai bine sa fiu eu, Aki, acel Aki care n-are stare, numit uneori hiperactiv, care toata ziua consuma zahar si care uneori e asemanat cu Mei, desi fizic nu ne-asemanam mai deloc. Ma trantesc in lungime pe pat si adorm, cu greu, lasandu-ma purtat de vise ...
***

Ma trezesc cu o usoara ameteala si observ geamul deschis. Cred ca l-am lasat asa aseara. Merg lenes si leganat catre baie, ma spal pe maini si pe fata, dupa care pe dinti, cand imi amintesc ca nu am inchis geamul. Cu pasta de dinti pe la gura si cu periuta inauntrul ei, inchid geamul, dar nu scap de-o grija ca vine alta, cineva suna la usa. Nu am idee cum de cineva-mi bate la usa cand d-abia ieri am venit in oras, dar in fine. Deschid.
- Neata, Akio. Deranjez? era Shin.
- Aaaa, n...n, nu, spun balbaindu-ma, fapt condamnat cu imprastierea pastei de dinti si salivei mele pe toata fata, pe jos si pe tricou, iar periuta... mi-a cazut de mult din gura.
- M, se pare ca erai ocupat. Oricum, am venit sa te-anunt ca diseara la cinci vin sa te iau, in regula? Cam atat ar fi, la revedere.
- Shin, asteapta -spun, dupa ce ma sterg la gura- trebuie sa discutam ceva. Poti sa m-astepti putin?
- Da, sigur, zise intrand.
Revin la ale mele, observand ca e ora doisprezece si ca am pasta de dinti in par. Intr-un final termin cu spalatul pe dinti si-mi fac un dus scurt, fiindca trebuia sa-mi spal si parul. Ies de la dus in vreo zece minute, ma asez pe pat cu prosopul in cap si cu o pereche de blugi pe mine, amintindu-mi ca m-asteapta Shin. Il intreb daca vrea ceva, ii fac o cafea si m-asez pe canapea, langa el.
- Bun, voiam sa te rog, daca poti, sa mergi cu mine prin oras, curand. Stii ca nu-s de-aici si ca n-am habar ce-i p-aici, asa ca daca vrei, te rog...
- Desigur, dar mai intai, usuca-ti parul, o sa racesti. Te ajut?
- Nu, ma descurc, adica n-are importanta, adica...
Nu apuc sa mai spun ceva ca ma trage spre dormitor, asezandu-se cu mine in pat, unde era uscatorul. Il baga-n priza, asezandu-si picioarele de o parte si de alta a spatelui meu si incepe sa ma usuce cu grija, ca pe un copilas. La final ma piaptana, razand, dar eu eram putin cam jenat de situatie, si nici nu stiu de ce.
- Asa, esti gata, spuse cu acel zambet unic al lui, care-ti incalzea sufletul.
- Shin, nu trebuia sa faci asta...
- De ce nu? Intotdeauna mi-a placut sa usuc parul, mai ales ca ai un par extrem de frumos.
Mergem in sufragerie din nou si-i amintesc de cererea mea, pe care o accepta zambitor. Observand ca e ora treisprezece, Shin isi ia la revedere si pleaca. Imi iau un tricou pe mine, fiindca pana acum nu remcarcasem ca sunt doar in blugi si ma trantesc in pat uitandu-ma la televizor. Nimic interesant. Pierd vreo trei ore privind emisiuni stupide, iar o ora stand cu capul pe geam, cand observ ca e ora cinci. Imi iau o jacheta de piele pe mine, care arata destul de bine in combinatie cu tricoul meu verde-smarald, niste bascheti negrii, manusi de piele si telefonul, incui usa si cobor vreo cinci etaje. Shin si Mei erau jos, iar Mei tocmai se pregatea sa coboare din masina. Ii salut si intru, intreband despre concert. Cei doi se uitara unul la altul, zambind, spunand ca este un secret. Ajungem la destinatie, dar nu era nimeni. Ma trag pana-n culise si observ inca vreo doi tipi. Acum imi dau seama, Mei si Shin faceau parte dintr-o trupa si era concertul lor.
- Cand aveai de gand sa-mi spui?
- Mm, -zise copilaros Mei-, stii ca niciodata nu m-as putea indeparta de muzica, e o pasiune de-a mea.
- Oh, unde poate fi copilul ala? Serios, mereu intarzie! exclama nervos bateristul, care din cate-am aflat se numea Ray. Dragut nume.
- Stii ca asa face, nu are rost sa-ti faci griji, spuse Shin pe un ton calm. Apare si "piesa-lipsa", al carui nume nici nu l-am aflat, dar nu pare o persoana asa importanta pentru restul trupei, deci nici pe mine nu ma intereseaza. Concertul incepe peste cinci minute, asa ca o intreb pe Mei daca pot ramane in public, iar ea imi spunea ca pot sta oriunde din partea ei. Intru in primele randuri, incepand concertul. Toti apar gratios pe scena, iar Mei incepe sa cante. Erau o trupa de rock minunata, toti ieseau in evidenta, desi am observat ca mai degraba iesea bateristul in evidenta decat basistul. Basistul era chiar tipul care intarziase si cred ca nu dorea deloc sa se remarce. Isi tinea ochii atintiti intr-un loc gol al scenei, nevrand probabil sa priveasca multimea de fani. Cantau superb, pur si simplu superb. Shin o acompania pe Mei la refren, chiar nu ma asteptam sa fie atat de faimosi si de buni, defapt totul a fost o surpriza. Urlam ca un adevarat fan iar pe Shin il pocnea rasul de fiecare data cand ma vedea, desi incerca sa se abtina. De asemenea, Mei zambea incontinuu, uneori privindu-ma cu un aer de superioritate, care o facea chiar amuzanta. La finalul concertului, ne-am strans toti, inclusiv eu, sa sarbatorim. Numai tipul ala disparuse de cand s-a sfarsit concertul, l-am remarcat cand si-a luat bass-ul si a disparut fara urma. Pacat, canta chiar bine, am auzit. Manuia exrem de bine bass-ul acela. In final, alaturi de membrii trupei, Mei, Shin, Ray, Takuya am ras, am baut si m-am distrat la maxim. Takuya chiar mi-a propus ca l-as putea inlocui pe Yuzuki, basistul, fiindca lui nu prea-i pasa de trupa.
- Yuzuki e bun, e talentat, dar nepasator. Vine la una din zece repetitii sau imi cere o partitura. Cand repeta si cum ne descurcam la concerte, doar Domnul stie. Takuya parea ca are experienta si mi s-a confirmat, afland de la el ca a mai fost in vreo trei trupe si ca are douazeci de ani, dintre care doisprezece reprezinta cei pe care i-a aprofundat in pian. El canta la clape si e chiar talentat. E un tip dragut si mi-a spus ca e bi, ca si mine. Imi placea mult la el ca nu se ferea s-o spuna, cum nici eu nu m-am ferit sa-i spun ca e simpatic. Avea parul lung cat al meu, blond si ochii verzi, tenul alb si un zambet larg. Toti cei din trupa erau simpatici, se potriveau, doar Ray era putin mai serios, de aceea Shin il mai lua peste picior si ajungea la un moment dat sa rada. Shin si Mei erau cuplul perfect, nu am ce comenta. Nu m-am gandit sa-ntreb despre acel Yuzuki, nu prea-mi parea ca ei vor sa discute despre el, adica toti povesteau despre trecutul lor, dar nimeni nu-i pomenea numele lui Yuzuki. Mai intai Shin si Mei mi-au povestit despre intalnirea lor, la un concert de-al unui prieten comun. Totul a decurs perfect si sunt de doi ani si noua luni impreuna. Ray era manga asa ca a inceput sa spuna tot felul de chestii, ca de exemplu ca la ziua lui Mei, acum un an si trei luni, si-a tras-o cu fratele ei, dar cand colo-l confunda cu Takuya, iar dupa o ora ne-a confirmat-o insusi Ray. Am stat cam pana la trei noaptea, dupa care am vrut sa plec, pe jos, desi Shin a insistat sa ma duca el, am refuzat. Mi-am spus sa trec prin un cartier pasnic din Tokyo, de care pomenise Takuya, cand povestea despre frumusetile Tokyo-ului. Era intr-adevar, un loc frumos, asa ca m-am oprit intr-un parc, pe o banca, de unde se-auzeau notele unei chitare...


_____________________________________________________
Ma scuzati ca scriu atatea ficuri, dar ideile-mi vin pe parcurs si uneori imi place sa scriu mai mult la un fic decat la altul...



Răspunsuri în acest subiect
Feel the rock ! - de Nirv - 05-02-2012, 09:37 PM
RE: Feel the rock ! - de AbiiShu' - 06-02-2012, 03:14 AM
RE: Feel the rock ! - de onu' - 06-02-2012, 02:31 PM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)