I thrive from danger

[SoulOfHell]

Înainte de a trece la capitolul urmator a? dori sa îmi cer scuze pentru confuzia creata ar trebui sa va lamuresc în privin?a unui lucru: David nu era furios din cauza omului supraponderal de la birou - despre care credea ca e Noah, cel caruia trebuia sa îi ia via?a - el era furios pe omul din dreapta celui de la birou, deoarece acela fusese cel care îl împu?case pe Andrew. David îndreptase pistolul spre el dar aten?ia îi fusese perturbata de surâsul prostesc al celui de la birou.
Sper ca am redus confuziile îmi cer scuze, înca o data, dar nu prea ma pricep la punerea ideilor pe hârte. ?ii acum sa trecem la capitolul urmator. Sper sa va placa.


Capitolul IV
Actionasem dupa instinct, tragandu-l pe Sky dupa mine, in spatele canapelei roz. Idiotii trageau din toate partile, ciuruind canapeaua si, daca n-am fi stat lipiti de podea, poate si pe noi odata cu ea. Apoi mi-am incarcat arma si am inceput sa trag, impreuna cu Sky, in oamenii la costum. Gloantele zburau in toate directiile gaurind peretii, spargand geamurile"¦ singurul lucru care ramasese in picioare fiind biroul grasanului, sub care acesta incerca acum sa se ascunda, insa fara sorti de izbanda deoarece era prea mare, ramanand, astfel, cu posteriorul afara.
Deodata ma oprisem din impuscat. Realizasem ca, probabil, individul care era in dreapta grasanului se ascunse sau fugise, caci nu il zarisem, asa ca imi propusesem sa termin repede cu misiunea asta ca sa il gasesc, caci nu putea ajunge prea departe. Dar se pare ca nu realizasem prea bine in ce situatie critica ma aflam defapt, si pentru asta a platit altciuneva in locul meu. In timp ce eu eram vizibil neatent la cei care trageau in noi - deoarece ma tot gandeam ca individul va fugi si am sa ratez sansa de al pedepsi - acestia profitara din plin, doi dintre ei reusind sa se strecoare in spatele canapelei - Sky nu ii observase deoarece era ocupat cu cei de langa usa, care nu erau putini, desi doborasem un munte de oameni.
Pana sa ma trezesc eu din visare cei doi ajunsera deja la noi. Totusi, am reusit sa ma feresc din calea gloantelor si l-am impuscat, pe cel ce era in dreptul meu, apoi m-am intors cu fata spre Sky ca sa vad daca el a prevazut miscarea lor. Dar se pare ca nu prevazuse nimic, fusese prea atent la cei de langa usa ca sa mai observe ceva asa ca individul din dreptul lui il impuscase in abdomen, dar nu a avut ocazia sa faca alta miscare deoarece l-am oprit eu, cu un glont in frunte. Apoi m-am tarat catre Sky - care dupa impuscatura se lovise cu capul de perete - ca sa vad daca mai era in viata"¦ fusesem atat de absorbit de razbunarea mea incat l-am lasat, neintentionat, pe el sa se ocupe de tot, desi nu avea decat un amarat de pistol"¦ dar nu aveam de gand sa il las acolo, viu sau"¦ mort. Eram atat de preocupat de starea lui Sky incat nici nu am observat ca era deplina liniste, se pare ca oamenii in costum fusesera doborati si trebuia sa recunosc ca totul i se datora lui Sky.
M-am aplecat usor spre trupul lui inert pentru ai asculta bataile inimii, temator de a nu face vreo miscare necugetata. Rasuflarea imi era intretaiata, aveam impresia ca pana si cel mai mic zgomot i-ar fi zdrobit trupul in mii de bucati. Rasuflasem usurat si, in acelasi timp, ingrijorat, dupa ce ii ascultasem bataile inimii, ce sunau mai mult a zbatere intre viata si moarte. Cu toate acestea, nu era momentul potrivit pentru a ma relaxa, trebuia sa ii opresc cumva sangerarea, asa ca mi-am dat jos tricoul alb, pe care l-am rupt pentru al „bandaja"ť, iar maieul meu albastru, cu numarul 88, l-as fi folosit in cazul in care tricoul nu era deajuns. Si, astfel, ramasem la bustul gol, nu ca m-ar fi deranjat, caci aveam un corp bine lucrat, cu care ma mandream, iar tatuajul cu numele bandei, care era pe omoplatul stang, putea fi usor observat, ceea ce imi facea placere deoarece arata, din punctul meu de vedere, chiar foarte bine.
Dupa ce m-am ocupat de Sky, m-am uitat imprejur. Camera era devastata, peretii erau ciuruiti si acoperiti de sange , nici un obiect nu mai era intact - nici macar biroul, desi inca era in picioare - ferestrele aveau geamurile sparte si draperiile erau gaurite. Langa usa si pe podea erau mormane de cadavre ce se scaldau in balti de sange. Scena nu era tocmai agreabila dar eram obisnuit cu asemenea „peisaje"ť. Dupa ce am terminat de inspectat camera am observat ca umflatul inca mai era in viata, in ascunzatoarea sa de sub birou.
-Haide! Iesi odata!! m-am rastit, imediat ce am ajuns in dreptul biroului. Doar nu ti-ai propus sa mori sub o bucata de lemn ca un las!!!
Acesta nu raspunse, doar incepu sa scanceasca patetic, ceea ce ma enerva mai tare decat ar fi facut-o o replica impertinenta. Asa ca l-am apucat de un picior si am incercat sa-l trag afara, pana mi-am dat seama ca nu avea rost, idiotul era complet blocat, iar eu nu facusem decat sa-l mut, cu tot cu birou, cu cativa centimetri mai aproape de fereastra. Si totusi trebuia sa il scot afara ca sa-l impusc si sa termin odata cu misiunea asta pentru al duce pe Sky la spital, pana nu era prea tarziu. Nu puteam sa il impusc in posterior intrucat nu ar fi folosit la nimic deoarece nici un organ vital nu se afla acolo deci as fi irosit gloante degeaba. Desi daca ar fi pierdut mult sange ar fi murit intr-un sfarsit, daca nu il ajuta nimni, dar asta ar fi luat prea mult timp. Si nici prin birou nu ar fi fost o solutie pentru ca am vazut ca nu e fragil deloc, deci cel mai logic lucru pe care as fi putut sa-l fac ar fi fost sa-l scot afara, totusi, am vazut prea bine ca era imposibil.
Incepusem a intoarce problema pe toate fetele. Trebuia sa gasesc o solutie, si asta cat mai rapid. Si atunci, ca o strafungerare, imi venise o idee mai buna decat sa-l impusc in dos, daca nu puteam sa-i fac nimic din starea in care se afla, atunci trebuia sa i-o schimb. Si pentru asta aveam degand sa rastorn biroul, pentru ca, oricat de intepenit ar fi fost, cu siguranta puteam sa-l impusc intr-un organ vital din acea pozitie.
Asa se face ca in urmatoarele zece minute mai aveam putin si imi frangeam coloana in incercarea de a rasturna biroul si, odata cu acesta, si pe grasanul ce se smiorcaia intepenit sub el, care cu siguranta avea mai mult de o suta de kilograme. Dupa ce am reusit sa-l rastorn am ramas surprins sa vad ca omul acela jalnic, care se presupunea ca ar fi intepenit, reuseste sa se elibereze din stramsoarea biroului, taranduse apoi intr-un colt al camerei unde incepe sa geama tanguitor.
-Nu! nu ma omora! pot sa-ti dau tot ce vrei, am am o multime de bani, iti pot da orice suma doresti! era atat de patetic incat am realizat ca n-a meritat sa ajung la el doar ca sa vad cat de patetic poate fi.
Ma saturasem deja de toata debandada aceea, imi pierdeam vremea cu o fiinta deplorabila si jalnica care mai era si lasa. Ma apropiasem de el ca sa imi iau arma de pe jos si in acel moment de neatentie Noah luase un AK-47, de la un cadavru care zacea pe podea, si il indrepta spre mine. Eu, observand gestul lui, preiau o atitudine calma si un zambet ironic, apoi rostesc cu glas abea auzit:
-Ce mai astepti, nu vrei sa tragi? Trage naibii odata!!! Tip la el deodata, facandu-l sa tresara, insa, imi recapat repede atitudinea calma. Crezi ca ma tem de moarte? Ei bine, te anunt ca nu toata lumea se sperie de asa ceva. Apoi indrept arma spre el: Orice ai face, s-a zis cu tine.
In urmatoarea clipa a tras spre mine insa m-am ferit cu usurinta de glont, care a spulberat un tablou de pe peretele din spatele meu, apoi am tras si eu, dar nu i-am nimerit inima, de aceea am incasat un glont in umarul drept si pentru asta l-am inpuscat de doua ori in imima si o data in cap, ca sa fiu sigur ca nu se va mai misca.
Nu era vreme de pierdut, trebuia sa il iau pe Sky de acolo. Desi eram epuizat iar durerea din umar era sfasietoare, am reusit il car pe Sky in spate, pana la fereastra, de unde am sarit.