Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Eternă suferință

#3
Uite-mă aici! : )
Am citit aseară capitolul şi mi-a trecut prin cap să las com astazi (proastă idee şi să nu cumva să se ia cineva după mine, că mult greşeşte, se uită din continut).
Revenim la treaba adevarată: colaborare, interesant, stilurile voastre se îmbină destul de bine (ştiu asta fiindcă am analizat cândva un fic de a lui Me†al. şi desigur nenumarate de ale tale).
Pentru un prim capitol ni se înşiruie destule lucruri, nu foarte multe, dar conventional, placut.
Aylin pare mai mereu cuprinsă de gândurile ei nastruşnice, e foarte simpatică (pentru o persoană), încă din primele clipe ai conturat foarte bine personajul şi l-ai încadrat în text foarte bine.
Tipa are nişte trasaturi interesante şi stârneşte curiozitatea, iar tipul ăsta fermecator de care a dat - Daniel - provoacă misterul la joc. Am eu o vagă împresie că o să contribuie foarte mult la poveste, cu siguranţă. Şi îmi place de el, este la fel de bine evoluat ca şi Aylin, cu toate că nu ai spus prea multe despre el, dar având astfel de caracter, mă face să-mi imaginez multe şi pot să-mi trag câteva concluzii din toate astea.
Greşeli nu prea ai, deobicei lucrezi impecabil tu, un lucru totuşi ar fi de retuşat la tine - foloseşti de prea multe ori "şi", el oricum este vital în legarea propozitiilor, dar în anumite cazuri ai abuzat prea mult de el.
Hm... în rest totul destul de ok, vad că ai pus mare accent pe idei şi le-ai finisat bine, spatiul şi restul detaliilor au fost frumos conturate.

Succes!!



Răspunsuri în acest subiect
Eternă suferință - de Mad Hatter - 29-01-2012, 08:57 PM
RE: Eternă suferinţă - de Lia - 29-01-2012, 09:07 PM
RE: Eternă suferinţă - de hiimera - 30-01-2012, 11:56 PM
RE: Eternă suferinţă - de Katniss - 09-02-2012, 01:56 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)