Varsta minima: 16 ani ( la unele capitole )
Gen: Yaoi / Romance
Limba: Românică
Observatii cu privire la continut: Hm..yaoi ?
Tipul de comentariu solicitat: Avansată.
Da, puteți da critică de orice fel. Nu mă supăr așa ușor.
Side Note : Nu am să vă menționez ce înseamnă PTF până nu ajung acolo ( peste câteva capitole ) sau dacă vă dați seama puteți să spuneți. Momentan uke-le nu este așa de dezvoltat, iar seme-ul nu l-am expus în întregime. So leave a coment and yeah u know what to do.
I
Gen: Yaoi / Romance
Limba: Românică
Observatii cu privire la continut: Hm..yaoi ?
Tipul de comentariu solicitat: Avansată.
Da, puteți da critică de orice fel. Nu mă supăr așa ușor.
Side Note : Nu am să vă menționez ce înseamnă PTF până nu ajung acolo ( peste câteva capitole ) sau dacă vă dați seama puteți să spuneți. Momentan uke-le nu este așa de dezvoltat, iar seme-ul nu l-am expus în întregime. So leave a coment and yeah u know what to do.
I
Niciodată nu am fost un copil problemă. Ba chiar din contră, am respectat regulile și am mers la școală. Numai să le fac pe plac alor mei. Cel puțin părinții așa mă vedeau. Băiatul cuminte de șaptesprezece ani, mare fan al filmelor și mangaurilor cu un IQ măricel ce purta uniforma de toamnă întodeauna pentru că o plăcea exagerat de mult. Colegii mă plăceau, aveam și câteva fete care doreau să fim împreună, de asemenea eram mândra tatei. Se aștepta să devin medic și să îmi iau o soție drăguță.
Genul acela de viață nu era de mine. Chiar începusem să-l urăsc. Așa că decisesem să nu mai fiu copilul care nu iese cu nimic în comun. Eram mediocru, comun, simplu. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de moment atunci când am ajuns acasă și am deschis dormitorul. Parcă trecuse un uragan și deși curățasem cu o seară înainte, încă era dezordine. Am aprins lămpița de pe comodă și am stins neonul așa încât tot ce făceam era sub privirea mea atentă. Eram ca un hoț care plănuia un jaf. Uitasem însă ușa deschisă și asta spunea totul.
Greșeala aceia m-a costat mult. A fost și motivul pentru care în acele clipe eram în fața unei clădiri ciudate, dar înainte de vila somptuasă am trecut printr-un șoc teribil. Când dădeam să desfac pliculețul cu un praful alb aud pași pe scări și cineva mergând pe holul îngust. Fiind sigur că am încuiat ușa - deși nu o făcusem - Agitat de mișcările din afara dormitorului, am tras atât de tare de punguță, încât aceasta s-a rupt. Toată substanța s-a împrăștiat pe mine, mâinile mele, nas și pe podea. Chiar atunci intrase tata. Ținea în mână un pahar de limonadă pregătit de mama.
Și așa, din copilul model mă transformam sub privirea lui, ce dădea de înțeles că intrasem în probleme, un băiat delincvent. Un delincvent juvenil, un nenorocit - după spusele lui - o scârbă de om , chiar, ce nu avea nici o valoare morală. Îmi cuibăream privirea adânc în mâinile mele atunci când aflasem că trebuie să merg la Pandora. Ce era Pandora ? Nu, nu o ființă din legende cu siguranță. Mai rău.
Și așa stăteam în fața unui grup de oameni pe care nu îi cunoșteam. Pennsilveniya mea mă conducea altundeva. Nu mai eram în Scranton, locul unde mă născusem și trăisem viața de un car de ani, ci în Pittsburgh. La prima vedere eram curios, dar am văzut că locul nu era așa rău. Aveam însă să stau la un centru de reeducare. Toate explicațiile mele se duseseră pe apa sâmbetei. În sensul că mama plângea, fiind dezamăgit de mine, iar tata urla ca un turbat. Nu apucasem să explic faptul că nu luasem nimic din substanța respectivă.
Prima dată când oamenii aceia mă văzuseră, mă priviră ciudat. Era o directoare drăguță, păr prins într-un coc micuț de culoarea abanosului. Slăbuță, arătând în jur de patruzeci și cinci de ani se arătase mult mai înțelegătoare decât părinții mei. Îi povestisem și dânsei întâmplarea și spusese că era normal să acționez așa. Adolescent și nebun. Apoi râse scurt și aruncă o privire spre fișa mea unde aveam transcrise toate datele. Îmi dăduse chiar și cheia camerei mele și îmi spusese să merg să o găsesc.
În acest timp mă chinuiam să-i rețin numele în timp ce mă îndreptat spre o altă clădire unde se afla căminul. Erau două clădiri mari. În primul corp se afla școala și unde învățam noi împreună cu sălile de educare și joacă. În spate se afla un parc micuț probabil pentru divertisment, iar în al doilea corp - după părerea mea, mult mai spațios - se aflau dormitoarele, camere multe cu jocuri video, muzică și o sală de sport, dușuri...cam tot ce îi trebuie lui Bill Gates să trăiască fericit până la bătrânețe. Chiar și strănepoții lui.
Pandora se afla undeva în sudul Pittsburghului. Mi s-a adus la cunoștință că doar sâmbăta te lăsau să ieși. Intrai doar cu un card pe care ți-l dădeau ei atunci când te întorceai din oraș. Voiam să vizitez locul, dar nu aveam posibilitatea asta în acele momente. Mă tot plimbam pe un coridor lung până când am ajuns la capătul acestuia unde se aflau lumini multe. Bingo ! Înimerisem în sufragerie. Era un loc spațios și frumos decorat. Sala era vopsită într-un verde măslină cu niște tablouri de bun gust și canapele moi și pufoase de aceiași culoare precum pereții. Erau trei televizoare. Unul agățat de perete - unde se holbau niște indivizi - apoi celelalte două stăteau pe două mese diferite. Nici unu dintre băieți nu îmi vorbeau , în schimb au fluierat după mine.
Îmi simțeam obrajii tari și fierbinți, dar am continuat drumul afară unde am văzut alte persoane. Unii jucau șah, alții jucau table. Era o pajiște întinsă cu câte un copac plantat ici pe colo și o cărare care ducea la o cabană drăguță pe a cărei ușă scria PTF. Voiam să întreb, dar am fost abordat de un alt tip înalt. Era mai înalt ca mine. Practic, îi ajungeam până la umăr. Părul îl avea ondulat și proaspăt, de un blond care dădea spre cenușiu. Voiam să ating căci moliciunea pletelor mă îndemnau. Nu mai simțisem niciodată o asemenea aură lângă mine, dar nu doream să arăt din prima că am un motiv să rămân un an de zile, așa cum doreau ai mei. Ochii lui precum un izvor mă aținteau, analizându-mă. Am făcut și eu același lucru. Purta niște haine oarecum ciudate. Pantaloni albi, pielea fină. Un pigment ciudat după mine. În sus avea un maieu portocaliu.
- Tu cine ești, guriță ? întrebă, în timp ce în colțul gurii îi apăru un mic rânjet ce îi defini gropița din obraz. Își așeză brațul în mijloc, așteptând un răspuns.
- Eu sunt Justin. Justin Cooper. Sunt și eu tot de aici, din Penns ' . Tu ?
- Eu sunt Giovanni Cannciani. Tata e italian și mama e din Georgia. Am optșpe ' . Tu, dragoste ?
Aștepta un răspuns, dar tensiunea dintre noi creștea. Nu numai că vorbea ciudat, dar și mă privea în același mod. Adevărul era că purtam niște haine la îndemână. Un maieu negru peste care turnasem o jachetă albastră stilul anilor două mii. În picioare aveam niște bocanci negri ce stăteau deasupra gleznelor și a pantalonilor de aceiași culoare ce parcă să zic erau în trend. Mi-am dat la oparte niște plete grele de păr și mi-am ridicat privirea.
- Șaptesprezece.
- Dacă dorești, poți să te alături clubului meu. Eu sunt aici de 2 ani jumate și sincer nu vreau să plec. Am un club de sport, dacă dorești să te înscri. Avem nevoie de un fund sexy la baschet.
Îmi făcu cu ochiul apoi se îndepărtă de mine. Eram confuz. Nu genul de emoție pe care ai fi întâlnit-o, ci acel sentiment care te bagă într-o stare de amețeală. Eram în dilemă. Să fi fost eu în acele momente doar terorizat de ideea că aș putea sta un an - ba chiar mai mult - sau că tipul era homosexual și mintea mea nu procesase corect.
Vizitasem tot ce era de vizitat. Răscolisem totul. În bucătărie, făcusem cunoștință cu Mara. Bucătăreasa. Era o femeie drăguță. Părul roșcat îmbâcsit de praf și de miros de tocăniță de pui cu mazăre. În schimb, nu contrasta cu bucătăria mobilată perfect. Semăna mai mult cu genul de persoană de patruzeci de ani ce muncea la un local împuțit din Texas. Evident că nu eram îndeajuns de nebun să îi spun asta, altfel s-ar fi supărat. Oricine ar fi făcut asta.
Picioarele mă purtau peste tot până ce am văzut o ușă întredeschisă. Fără vreun motiv anume am coborât scările ce te duceau până joc. Pe de o parte și de alta a zidurilor grele și reci se aflau mici lumânări ce te conduceau până jos. La un moment dat am ajuns către niște butoaie apoi am simțit un miros de fum de țigară. Știam că nu era permis cu așa ceva în Pandora așa că am decis să urmăresc de unde vine. Proastă idee. Odată ce am pășit într-o altă cameră - ce era întredeschisă - am intrat în altă lume. Cutii de bere pe jos, droguri și prezervative erau aruncate ici pe colo în camera de la subsol. Rece și totuși în aer se simțea un miros ciudat de transpirație și un altul ce nu l-am putut defini. În acele momente - cu sinceritate - nu doream să aflu. Am continuat. Nu m-am oprit. Erau mese de plastic alb și câteva scaune, iar pe fundal se auzea o muzică slabă. Presimțeam că e tot mai adânc așa că am urmat factorii care mă conduceau. Deodată muzica s-a oprit. Temându-mă că am fost descoperit dau să fug înapoi, dar sunt apucat violet de braț și împins de perete. La contactul brutal cu zidul, am scâncit din dinți. Durerea provocată la nivelul spatelui m-a ucis pentru câteva clipe timp în care se răspândea, rămânând în urmă doar umbra a ceea ce a fost. Pleoapele erau nevoite să stea deschise datorită fricii ce pusese stăpânire pe corpul meu, chiar dacă mintea era încă limpede, încercând să stea calmă.
- Cine crezi că ești să vi aici jos, tu ăsta ?
Ghidat de vocea masculină, analizez insul ce mă privea ciudat. Purta o pereche de jeans stil anii 2000 cu părul negricios sub lumina slabă a luminii artificiale. Purta o cămașă descheiată la toți nasturii lăsând să se vadă un corp bine lucrat.
- Sunt nou, nu ... nu zic la nimeni.
De parcă nu toate tâmpeniile mi se întâmplau mie, am scos un sunet pe care nu credeam că îl pot face vreodată. Am gemut atunci când mâna individului se plimba pe corpul meu mic și firav. Eram chiar atât de sensibil. Mă răneam ușor.
- Deoarece ai aflat de locul ăsta nu te pot lăsa să pleci așa că am să găsesc o metodă să îți închid gura.
Prima dată crezusem că nu vorbește serios, dar m-a luat de braț, dispărând cu mine pe scări.
Genul acela de viață nu era de mine. Chiar începusem să-l urăsc. Așa că decisesem să nu mai fiu copilul care nu iese cu nimic în comun. Eram mediocru, comun, simplu. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de moment atunci când am ajuns acasă și am deschis dormitorul. Parcă trecuse un uragan și deși curățasem cu o seară înainte, încă era dezordine. Am aprins lămpița de pe comodă și am stins neonul așa încât tot ce făceam era sub privirea mea atentă. Eram ca un hoț care plănuia un jaf. Uitasem însă ușa deschisă și asta spunea totul.
Greșeala aceia m-a costat mult. A fost și motivul pentru care în acele clipe eram în fața unei clădiri ciudate, dar înainte de vila somptuasă am trecut printr-un șoc teribil. Când dădeam să desfac pliculețul cu un praful alb aud pași pe scări și cineva mergând pe holul îngust. Fiind sigur că am încuiat ușa - deși nu o făcusem - Agitat de mișcările din afara dormitorului, am tras atât de tare de punguță, încât aceasta s-a rupt. Toată substanța s-a împrăștiat pe mine, mâinile mele, nas și pe podea. Chiar atunci intrase tata. Ținea în mână un pahar de limonadă pregătit de mama.
Și așa, din copilul model mă transformam sub privirea lui, ce dădea de înțeles că intrasem în probleme, un băiat delincvent. Un delincvent juvenil, un nenorocit - după spusele lui - o scârbă de om , chiar, ce nu avea nici o valoare morală. Îmi cuibăream privirea adânc în mâinile mele atunci când aflasem că trebuie să merg la Pandora. Ce era Pandora ? Nu, nu o ființă din legende cu siguranță. Mai rău.
Și așa stăteam în fața unui grup de oameni pe care nu îi cunoșteam. Pennsilveniya mea mă conducea altundeva. Nu mai eram în Scranton, locul unde mă născusem și trăisem viața de un car de ani, ci în Pittsburgh. La prima vedere eram curios, dar am văzut că locul nu era așa rău. Aveam însă să stau la un centru de reeducare. Toate explicațiile mele se duseseră pe apa sâmbetei. În sensul că mama plângea, fiind dezamăgit de mine, iar tata urla ca un turbat. Nu apucasem să explic faptul că nu luasem nimic din substanța respectivă.
Prima dată când oamenii aceia mă văzuseră, mă priviră ciudat. Era o directoare drăguță, păr prins într-un coc micuț de culoarea abanosului. Slăbuță, arătând în jur de patruzeci și cinci de ani se arătase mult mai înțelegătoare decât părinții mei. Îi povestisem și dânsei întâmplarea și spusese că era normal să acționez așa. Adolescent și nebun. Apoi râse scurt și aruncă o privire spre fișa mea unde aveam transcrise toate datele. Îmi dăduse chiar și cheia camerei mele și îmi spusese să merg să o găsesc.
În acest timp mă chinuiam să-i rețin numele în timp ce mă îndreptat spre o altă clădire unde se afla căminul. Erau două clădiri mari. În primul corp se afla școala și unde învățam noi împreună cu sălile de educare și joacă. În spate se afla un parc micuț probabil pentru divertisment, iar în al doilea corp - după părerea mea, mult mai spațios - se aflau dormitoarele, camere multe cu jocuri video, muzică și o sală de sport, dușuri...cam tot ce îi trebuie lui Bill Gates să trăiască fericit până la bătrânețe. Chiar și strănepoții lui.
Pandora se afla undeva în sudul Pittsburghului. Mi s-a adus la cunoștință că doar sâmbăta te lăsau să ieși. Intrai doar cu un card pe care ți-l dădeau ei atunci când te întorceai din oraș. Voiam să vizitez locul, dar nu aveam posibilitatea asta în acele momente. Mă tot plimbam pe un coridor lung până când am ajuns la capătul acestuia unde se aflau lumini multe. Bingo ! Înimerisem în sufragerie. Era un loc spațios și frumos decorat. Sala era vopsită într-un verde măslină cu niște tablouri de bun gust și canapele moi și pufoase de aceiași culoare precum pereții. Erau trei televizoare. Unul agățat de perete - unde se holbau niște indivizi - apoi celelalte două stăteau pe două mese diferite. Nici unu dintre băieți nu îmi vorbeau , în schimb au fluierat după mine.
Îmi simțeam obrajii tari și fierbinți, dar am continuat drumul afară unde am văzut alte persoane. Unii jucau șah, alții jucau table. Era o pajiște întinsă cu câte un copac plantat ici pe colo și o cărare care ducea la o cabană drăguță pe a cărei ușă scria PTF. Voiam să întreb, dar am fost abordat de un alt tip înalt. Era mai înalt ca mine. Practic, îi ajungeam până la umăr. Părul îl avea ondulat și proaspăt, de un blond care dădea spre cenușiu. Voiam să ating căci moliciunea pletelor mă îndemnau. Nu mai simțisem niciodată o asemenea aură lângă mine, dar nu doream să arăt din prima că am un motiv să rămân un an de zile, așa cum doreau ai mei. Ochii lui precum un izvor mă aținteau, analizându-mă. Am făcut și eu același lucru. Purta niște haine oarecum ciudate. Pantaloni albi, pielea fină. Un pigment ciudat după mine. În sus avea un maieu portocaliu.
- Tu cine ești, guriță ? întrebă, în timp ce în colțul gurii îi apăru un mic rânjet ce îi defini gropița din obraz. Își așeză brațul în mijloc, așteptând un răspuns.
- Eu sunt Justin. Justin Cooper. Sunt și eu tot de aici, din Penns ' . Tu ?
- Eu sunt Giovanni Cannciani. Tata e italian și mama e din Georgia. Am optșpe ' . Tu, dragoste ?
Aștepta un răspuns, dar tensiunea dintre noi creștea. Nu numai că vorbea ciudat, dar și mă privea în același mod. Adevărul era că purtam niște haine la îndemână. Un maieu negru peste care turnasem o jachetă albastră stilul anilor două mii. În picioare aveam niște bocanci negri ce stăteau deasupra gleznelor și a pantalonilor de aceiași culoare ce parcă să zic erau în trend. Mi-am dat la oparte niște plete grele de păr și mi-am ridicat privirea.
- Șaptesprezece.
- Dacă dorești, poți să te alături clubului meu. Eu sunt aici de 2 ani jumate și sincer nu vreau să plec. Am un club de sport, dacă dorești să te înscri. Avem nevoie de un fund sexy la baschet.
Îmi făcu cu ochiul apoi se îndepărtă de mine. Eram confuz. Nu genul de emoție pe care ai fi întâlnit-o, ci acel sentiment care te bagă într-o stare de amețeală. Eram în dilemă. Să fi fost eu în acele momente doar terorizat de ideea că aș putea sta un an - ba chiar mai mult - sau că tipul era homosexual și mintea mea nu procesase corect.
Vizitasem tot ce era de vizitat. Răscolisem totul. În bucătărie, făcusem cunoștință cu Mara. Bucătăreasa. Era o femeie drăguță. Părul roșcat îmbâcsit de praf și de miros de tocăniță de pui cu mazăre. În schimb, nu contrasta cu bucătăria mobilată perfect. Semăna mai mult cu genul de persoană de patruzeci de ani ce muncea la un local împuțit din Texas. Evident că nu eram îndeajuns de nebun să îi spun asta, altfel s-ar fi supărat. Oricine ar fi făcut asta.
Picioarele mă purtau peste tot până ce am văzut o ușă întredeschisă. Fără vreun motiv anume am coborât scările ce te duceau până joc. Pe de o parte și de alta a zidurilor grele și reci se aflau mici lumânări ce te conduceau până jos. La un moment dat am ajuns către niște butoaie apoi am simțit un miros de fum de țigară. Știam că nu era permis cu așa ceva în Pandora așa că am decis să urmăresc de unde vine. Proastă idee. Odată ce am pășit într-o altă cameră - ce era întredeschisă - am intrat în altă lume. Cutii de bere pe jos, droguri și prezervative erau aruncate ici pe colo în camera de la subsol. Rece și totuși în aer se simțea un miros ciudat de transpirație și un altul ce nu l-am putut defini. În acele momente - cu sinceritate - nu doream să aflu. Am continuat. Nu m-am oprit. Erau mese de plastic alb și câteva scaune, iar pe fundal se auzea o muzică slabă. Presimțeam că e tot mai adânc așa că am urmat factorii care mă conduceau. Deodată muzica s-a oprit. Temându-mă că am fost descoperit dau să fug înapoi, dar sunt apucat violet de braț și împins de perete. La contactul brutal cu zidul, am scâncit din dinți. Durerea provocată la nivelul spatelui m-a ucis pentru câteva clipe timp în care se răspândea, rămânând în urmă doar umbra a ceea ce a fost. Pleoapele erau nevoite să stea deschise datorită fricii ce pusese stăpânire pe corpul meu, chiar dacă mintea era încă limpede, încercând să stea calmă.
- Cine crezi că ești să vi aici jos, tu ăsta ?
Ghidat de vocea masculină, analizez insul ce mă privea ciudat. Purta o pereche de jeans stil anii 2000 cu părul negricios sub lumina slabă a luminii artificiale. Purta o cămașă descheiată la toți nasturii lăsând să se vadă un corp bine lucrat.
- Sunt nou, nu ... nu zic la nimeni.
De parcă nu toate tâmpeniile mi se întâmplau mie, am scos un sunet pe care nu credeam că îl pot face vreodată. Am gemut atunci când mâna individului se plimba pe corpul meu mic și firav. Eram chiar atât de sensibil. Mă răneam ușor.
- Deoarece ai aflat de locul ăsta nu te pot lăsa să pleci așa că am să găsesc o metodă să îți închid gura.
Prima dată crezusem că nu vorbește serios, dar m-a luat de braț, dispărând cu mine pe scări.
-