Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Sentimente puse pe hârtie

#1
Sentimente puse pe hârtie



Câtă cruzime de la viaţă. Orice speranţă s-a dus pe apa Sâmbetei, orice vis, trăire. Nu mai am nimic. E aşa de greu să accept, inima nu doreşte să se supună acestui gând blestemat, vrea să fie liberă, vrea să fie lângă a lui. Dar el e luat. Cineva a pus gheara înaintea mea.
Fiecare privire, fiecare vorbă, fiecare surâs era o plăcere pentru mine. Ochii lui de un turcoaz aşa plăcut mă înnebuneau. Era o plăcere să îl privesc în ochii. Nu puteam scăpa de privirile lui, nu reuşeam să le refuz, oricât de mult îmi doream nu puteam să fac asta. Mă atrăgea la el ca un magnet, mă făcea să zâmbesc doar de la o privire amărâtă.
Era atât de plăcut să îi simt privirea cum cade pe mine şi mă cercetează. Poate în acele clipe îmi doream să înceteze, pentru că nu aveam forţa necesară de a-i rezista, dar acum îmi doresc acele senzaţii.
Fix în această zi Sfântă şi plină de fericire am aflat şi eu. După ce mă întâmpinase cu un surâs, iar inima dansa de bucurie, încă puţin şi pleca în lume lăsându-mi trupul pe podea fără nici o suflare. Dar poate că era mai bine aşa. Poate era mai bine dacă inima îmi ceda lasăndu-mă înghiţită de infern.
S-a jucat. Nu îi ştiu încă adevăratele întenţii, dar orice ar fi dorit i-a ieşit de minune.

Cine m-a pus să-mi intorc privirea? Cine? Doamne cât de naivă am putut fi. Câte speranţe false am putut să-mi fac, câte vise aveam. Acum... sunt istorie.
Are pe alta, are cine să îl ţină de braţ şi să se bucure de cuvinte dulci. Are pe cine să privească cu acei ochi ameţitori şi blestemaţi.
De ce stau acum şi sufăr? Când mulţi îmi spun că nu merită şi că sunt alţii mai buni.
Aş vrea atât de mult să scap de toată durerea asta. Să scap de orice urmă a existenţei sale, de orice amintire, însă nu sunt aşa laşă ca să aleg calea uşoară. Nu. Cineva mi-a spus odată că fără durere nu e dragoste.
Mi-am ridicat capul spre cer lăsând vântul să îmi mangaie uşor trupuşorul. Nu avea rost să plâng. Nu mă merită.
O ultima lacrimă s-a izbit de iarbă şi după am plecat de acolo lăsând în urma mea o durere.
[Imagine: h8v.gif]
 



Răspunsuri în acest subiect
Sentimente puse pe hârtie - de Rose ^^ - 12-01-2012, 11:15 PM
RE: Sentimente puse pe hârtie - de hiimera - 12-01-2012, 11:39 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Naruto] Slalom printre sentimente Neris 3 2.886 03-09-2012, 02:04 PM
Ultimul răspuns: Erina Ozaki
  Sentimente uitate *|Dea|* 14 8.090 16-04-2012, 10:32 AM
Ultimul răspuns: *|Dea|*
  Sentimente atarnate de-o franghie Peppers 8 4.917 12-02-2012, 03:21 PM
Ultimul răspuns: onu'
  Sentimente si senzatii.Poezii Storymaker 15 8.397 08-01-2012, 08:51 PM
Ultimul răspuns: Storymaker
  Sentimente pe hârtie :]. `Shadow. 2 1.841 07-08-2011, 08:15 PM
Ultimul răspuns: `Shadow.
  Sentimente si ganduri yaoi maniac 0 2.196 22-06-2011, 02:36 PM
Ultimul răspuns: yaoi maniac
  rup crenguÈ›e din copacii de hârtie. Agrona 4 2.186 12-06-2011, 03:48 PM
Ultimul răspuns: Agrona
  Rupte din sentimente Ichigo. 6 3.528 08-06-2011, 09:04 PM
Ultimul răspuns: Syryus
  Gânduri scrise pe-o hârtie. Rain 2 2.046 09-05-2011, 10:48 PM
Ultimul răspuns: Rain
  [split] Sentimente si senzatii.Poezii Reveuse 0 1.653 27-03-2011, 01:00 AM
Ultimul răspuns: Reveuse


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)