Egoistul si Timidul

[Liar]

Titlu: Egoistul si Timidul
Capitole: Nedecis + OneShoturi
Varsta recomadata: 16+
Gen: Romantic, Drama, Yaoi.
Limba: Romana
Critica: Simpla sau avansata, I don't care.
Avertizari: Violenta verbala(nu foarte multa) si scene cu tenta sexuala
Sumar: Jin este obligat sa se intoarca inapoi in Japonia unde isi intalneste viitorul partener pentru ... un priect scolar. Totusi relatia lor devine din ce in ce mai complicata ...
Comenatrii: Inca nu l-am terminat de corectat deci inca nu are toate diacriticele. Revin maine seara cu versiunea corectata. L-am postat pentru ca m-a rugat o prietena.

Prolog

Ideea de a mă muta înapoi în Japonia cu familia mea adoptivă nu prea îmi surâde, totuşi mama îmi spune că trebuie să fac sacrificii. Mereu spune asta şi mă enervează la culme. M-am obişnuit cu viaţa in America şi nu vreau să plec de aici. Dacă plec înseamnă că ar trebuii să încep o altă viaţă. Altă şcoală, alt anturaj şi carierea mea va fi oarecum afectată. Sunt doar un băiat de cnincisprezece ani care vrea să trăiască o viaţă normală dar se pare că nu-mi iese de nici un fel. Poate că va fi şi o parte bună dacă mă voi întoarce în Japonia… Îmi voi revedea vechii prieteni, voi putea petrece mai mult timp cu familia dar toată viaţa mea va fi dată peste cap! De ce s-au găsit acum să mă ia cu ei? De ce nu au făcut asta de la început!? Doamne! Mă frământ degeaba. Chiar îmi trebuie o pauză. Cufundat în gândurile mele profunde aproape că nu mi-am dat seama că toţii pasagerii intră în avion. După ce m-am trezit la realitate, am urcat şi eu cu ei şi m-am aşezat pe scaunul cu numărul de pe biletul meu, oarecum emoţionat. Aici sunt o grămadă de oameni, asiatici cât şi americani. Urăsc să fiu intr-o încăpere cu mulţi oameni în ea. Nu neapărat pentru că se uită toţi la mine şi încep să mă întrebe lucruri, să facem poze sau să-mi ceară autografe ci pentru ca mă simt oarecum asfixiat. Călatoria a fost destul de lungă şi puţin obositoare. Capul meu este gol, nu mă pot gândii la nimic. Sunt cu totul "smuls" din lumea mea şi lipit într-un décor cu totul străin mie. Mă simt chiar emoţionat. Când am coborât din avion, după ce mi-am recuperat bagajele am plecat să-mi caut familia care mă aştepta. Acolo i-am vazut pe mama, papa si pe sora si fratele meu. Am lasat geanta din mana si m-am repezit ca sa-i imbratisez. Mi-a fost foarte dor de ei. Am stat ceva timp la povesti cu ei, mai ales in masina. Cel mai mult am stat mult de vorba cu fratele meu mai mare, el era dispus sa ma asculte indiferent ce problema aveam, era alinarea mea. M-am culcat tarziu in seara aceea, oricum ajunsesem tarziu. Totusi nu imi este somn … Somul meu oricum nu a fost foarte linistit. Imi lipsea patul meu pe care am dormit noapte de noapte, timp de patru ani intregi. Ei, nu e ca si cand as fi dormit chiar noapte de noapte. Mai dormeam si la prieteni, stateam prin cluburi sau ma prindea noaptea pe la o petrecere dar asta e ceva ce nu ar trebuii sa se stie dar pana la urma se va afla ea, in fond, trebuie sa se stie totul. Dimineata a fost una monotona. M-am trezit, m-am pregatit pentru scoala si am pornit. Primele zile au fost chiar irosite. Directorul impreuna cu un ghid mi-au aratat imprejurimile, m-au prezentat colegilor si alte chestii introductive. Bine inteles, se purtau cu totii asa frumos cu mine doar pentru ca eram plin de bani si ei sperau ca o parte din acei bani sa ajunga la ei. Urasc genul acesta de oameni si cel mai mult urasc ca sunt peste tot in lume dar asta e lumea in care traim si nu puteam schimba nimic la ea. Parti bune? Am nimerit in banca cu co coreeana foarte draguta. Nici ea nu locuia de mult timp acolo dar, s-a adaptat foarte repede. Colegii ma tot intrebau cum e in America si daca e bine sa traiesti acolo. Le raspundeam mereu acelasi lucru "E o pierdere de timp. Oamenii de acolo se gandesc numai la ei." Ei, partial, asa era. Eu am stat acolo langa niste oameni foarte draguti care se gandeau si la ceilalti, sau … asa dadeau impresia? Orele sunt ok, nimic iesit din comun. Mai ales ca la mine invatatul e pe primul loc. Nu vreau sa ii dezamagesc pe parinti. Ei intodeauna se lauda ca au copii ascultatori iar eu nu am vrut sa fiu oaia neagra a familiei. Sentimentul asta il am poate pentru ca sunt copilul lor vitreg si vreau sa isi dea seama ca ii iubesc si le multumesc foarte mult ca au vrut sa ma ia in grija. Chiar şi eu eram mândru de mine. Poate… nu şi de aspectul meu. Chiar daca am cincisprezece ani sunt chiar scund pentru vârsta mea. Pielea mea e foarte palidă şi părul de un blond atat de deschis încât lumea mă întrebă dacă e în trend să te vopseşti alb. Am o problemă si cu ochii. Desi lumea imi spunea ca e un lucru minunat si special, heterocromia cu care m-am nascut nu imi parea un lucru chiar asa de minunat. De fiecare data cand ma uit in oglinda tot ce ved sunt doar doi ochi. Unul albastru si celalalt verde. Cu ce ma face asta sa par mai interesant? Mă tot întreb acest lucru de cand eram mic. Rudele si prieteni imi tot spunea " Ce ochi frumosi ai…" dar eu nu intelegeam de ce. Vad asta ca pe un mare defect…

Dar el nu îl vede… îi place mult … să îmi admire ochii.