[Terminat] Prizonier intre vis si realitate

[onu']

Ce formos... ultimul meu fic de la proza. In opinia mea, is cam varza la capitolul asta. Raman eu la yaoi-ul meu, ca acolo, nu stiu cum se face, imi curg idei pe bada rulanta. Postez doua capitole. printre care si ultimul;) ( mai are rost sa spun ca l-am facut la 13 ani? eu cred ca da)

Capitolul 4 Plange cerul penrtu noi

Sfarsitul primaverii se apropia cu pasi repezi. Mihai si Aurora devenira prieteni la catarama. Avand aceleasi cursuri si fiind in aceiasi facultate era de asteptat.
Intr-un weekend, evadara putin din arsita oarasului Bacau sa-si oxigeneze creerul. Facura o excursie la munte, acolo s-au distrat pe cinste, numai ei doi.
In drum spre casa, Mihai incepea sa simta gustul vinovatiei deoarece i se parea ca petrecea atat de mult timp cu Aurora. Pe Cristina abia daca o mai vedea. Ii simtea lipsa si asta o observa si tovarasa sa de drum.
-Ce-i cu tine?
-Nimic… ii raspunse el ca in transa.
-Minti!
Dupa acel cuvant se lasa o liniste infernala intre ei. Cu fiecare secunda, simteau cum apasa greoi pe respiratia lor. Ca si cum ii gatuia, ucigand orice sunet care ar fi vrut sa se faca auzit.
Odata cu acel cuvant ,,minti’’ in mintea lui Mihai se derula toate scenele din noaptea de sfarsit de liceu. Noaptea acea, petrecuta alaturi de Cristina. Isi aminti dialogul dintre ei. Unul dintre miile pe care le purtasera la acea petrecere. Din pacate, era si cel vital relatiei lor.
Si el ii adresase acel cuvant, minti…
Linistea se spulbera cand se vazu in fata casei Aurorei. Parca era drogat, nu stia cum si cand au ajuns acolo.
-Te-ai gandit la ea, am dreptate? Chiar si atunci cand sunt langa tine, te gandesti la ea.
-Aurora...
Fata nu-l lasa sa-si continue propozitia. Il ,,puse la zid’’ incepand sa arunce in el.
-Nu-mi mai zice nimic, e de prisos. Nu-si mai putea tine lacrmile in frau, iar ochii ce inbratisasera o culoarea conabie au dat permisiunea lacrmilor sa se prelinga pe obrajii ei inrositi ca un bujor.
Era atat de evident. Dar Mihai parea ata de absent si nici nu era dotat cu niste amarate de replici pentru a o linisti.
Printre sughituri si suspine Aurora ii vorbi din nou. Tacerea lui o aducea in pragul disperarii.
-De ce nu te lasi pur si simplu dus de val?
Baiatul o imbratisa. Aurora intr-un moment de nebunie il saruta pe buze. Ceea ce se vroia a fi un pupic inocent a dat nastere la un sarut in toata puterea cuvantului.
Deja se indreptau spre camera ei. Acolo s-au dezlantuit, facand dragoste ca doi copii aprinsi de patima.

Veni momentul ca Mihai sa plece, atunci fata ii sari in brate marturisindu-i:
-Ti-am demonstrat… Te iubesc.
-Da, si eu.
Pleca in graba catre camin. Se simtea usor euforic, simtea cum o frumoasa poveste de dragoste incepea sa se impleteasca intre el si fata cu parul de aur.

(Peste sapte ani)
In sfarsit, mult asteptatul moment sosise:
-Aurora, vrei sa fi sotia mea?
-Da! Da, vreau. Exploda ea de fericire.
Nunta avu loc la o saptamana dupa cererea lui Mihai. Fusese o ceremonie frumoasa. Chiar si pe Cristina o invitasera, mai cu sfiala, ce-i drept. Da acum erau oameni maturi iar trecutul cu atercatiile sale ramaneau acolo, adanc ingropate.
Au avut mare ,,noroc’’ ca dupa atat de multa bucurie a trebuit sa termine petrecera mai repede deoarece se tinea undeva afara. Iar ploaia nu a intarziat sa apara si ea.
Ploua destul de puternic, cu tunete ingrozitoare. Aurora astepta in masina, tremurand de emotie, pentru asi putea incepe viata alaturi de barbatul iubit. Mihai dori sa-si ia ramas bun de la Cristina.
-Pleci. Observa ea.
-Da.
-Lasandu-ma pe mine in urma.
-Cristina, trebuie sa-mi cer scuze.
-De ce?! Tresari ea.
-Penrtu ca aveai deptate. Daca nu m-ai fi orpit in acea noapte, acum am fi suferit amandoi din cauza greselilor mele.
-Asta regret.
Mihai ramasese mut de uimire. Trebuia sa fie idiot ori foarte bine turmentat ca sa nu poata pricepe adevaratul mesaj din spatele cuvintelor ei.
Fata continua, vazandu-l atat de neputincios in fata ei:
-Am facut o prostie si o voi regreta mult timp de acum in colo.
Barbatul simti cum un bolovan cazu peste inima lui, zdrobind-o cat ai clipi. Il iubea. Il iubea mai mult decat se putea iubi pe ea.
-Tu…
-Pleaca! Nu vreau o scena de prost gust. Te asteata ea, oricum…

Capitolul 5 Al tau pentru eternitate

Aurora si Mihai isi petrecusera noaptea in propria lor casa. Dimineta, el o privea ca pe oricare alta. Nu stia ce cuvinte sa-i adreseze. Facuse o greseala imensa. Era doar fata din visul lui fara a-si da seama ca nu simte nimic special pentru ea. Nici macar nu-i spusese acele doua cuvinte magice. Repeta ca un patefon stricat: Si eu…
Lasa curajul sa vorbeasca in locul lui. Ii spusese in fata ceea ce simtea cu adevarat si cat de orb a fost un timp atat de longeviv. Aurora crezuse ca a glumit. Cum sa divorteze a doua zi dupa ce tocmai si-au unit destinele? Prin acte doar…
Mihai isi facea bagajele pentru a putea pleca la femeia ce o iubise dintotdeuna, Cristina.
-Sunt convins ca intr-o zi vei gasi barbatul si dragostea pe care o meriti, insa nu sunt eu acela iar dragostea mea apartine altcuiva. Evita ai spune pe nume, stia Aurora prea bine despre cine era vorba.
-Nu vreau sa te vad int-o zi intorcandu-te, atunci va fi prea tarziu si pentru tine. Spuse ea cu o calmitate ce numai in alt univers credeai ca o poti gasi. Pleaca Mihai!
Si intr-adevar pleca. Abia atunci incepu sa planga in hohote. Dorise sa fie demna in fata lui, dar nici el nu era atat de prost incat sa nu-si dea seama ori sa intuiasca de ce l-a gonit atat de repede, fara explicatii in plus.
-S-o doara, s-o doara cum m-a durut pe mine. o blestema in gand pe Cristina.
Degeaba insa, fata suferise enorm deja.

In fata vilei Cristinei, Mihai privea nedumerit la ea. Era cu sezutul pe scari, mangaind trandafiri rosii… ca aceia pe care el ii daruise in urma cu sapte ani.
Ea il zari insfarsit. Se uita la el cu ochii ei plansi, ce adaposteau cearcane sub ei. Atunci Mihai isi abandona troller-ul, fugind spre ea. O lua in brate spunandu-i:
-Te iubesc! Iarta-ma... imi pare rau ca...
-In dragoste sa nu spui niciodata: imi pare rau.
Dandu-i de inteles ca l-a iertat i-a pus intrebarea pe care Cristina o astepta de mult timp:
-Vrei sa-ti petreci restul vietii alaturi de mine?
-Mai mult decat orice pe lume.
Baiatul zambi si o prinse intr-un sarut. Realitatea biruise. De cele mai multe ori visele sunt tot ceaa ce oamenii au. Realitatea cruda le distruge incet si sigur. Dar acum? Facuse o exceptie de la regula pentru doi tineri ce au reusit sa pastreze tanara floarea iubirii. Nici o petala nu se scuturase in ciuada a ceia ce li se intamplase. Acum erau uniti pentru totdeuna.

Sfarsit!