[Terminat] Prizonier intre vis si realitate

[Rose ^^]

Prima mea postare din 2012. Nu ca v-ar interesa. (ziceam si eu asa)
Enjoy! (cand criticati, taiati in carne vie, nu fiti timizi) :))

Cap2 Fata din vis

Mihai a început fara chef primele zile de facultate. Nu o mai avea pe Cristina acolo, în clasa cu el, ca în liceu. Ea era studenta la colegiul de arhitectura, călcând pe urmele tatălui ei. Îi ducea dorul. Se obisnuise să ridice nasul din carti si în fata sa să fie ea. (ar fi mers mai bine o virgulă, pentru că ceea ce urmează are legătură cu prima propoziţie) Întoarsă la banca si intrebându-l verzi si uscate. Detasarea de liceu i se parea mult prea grea.
Din când in când se întâlneau în weekend purtându-se si vorbind unul cu celalalt de parcă nimic nu s-a intâmplat. Prietenia lor se punea încet, încet pe picioare. Desi, Mihai o simtea pe Cristina mult mai rece si distantă cu el, cum nu mai fusese pâna atunci. Era lesne de inteles că nu vroia să-i mai dea sperante desarte. Nu dorea să-i faca rău lui ori chiar ei. De la început a simţit o mica scânteie din partea fetei ( iar virgula ce trebuie pusă este la plimbare) dar din acea noapte era tot mai nesigur si confuz.
Cu puţin timp inainte de Craciun, Mihai dadu peste o fata pe holurile universitaţii, şi la propriu şi la figurat. Viaţa sa de zi cu zi şi rutina devenise atat de austera incat putea fii confundat cu un zombie. La prima vedere a fetei, singurul gând ce i-a fulgerat prin minte a fost: ,,Să-mi dau palme’’. Trasaturile feţei si fizionimia (nu e fizionomia?) corpului erau similare cu fata din visul sau, transpusa pe hartia din sevalet ce prinsese si pânza de păianjen in colţul camerei. Zile la rând a încercat să facă în aşa fel, încat să vorbească cu ea. Aveau cateva cursuri comune iar ( eu am învăţat că înainte de "iar" se pune virgulă) misiunea lui s-ar fii ( cu un singur "i" ) părut usoară la o prima cugetare. Dar ruşinos din fire nu reuşise nici atâta lucru. Ce putea sa-i spună? ,,Bună’’ ? Si mai departe? S-ar fi blocat. Fata îl luă pe neaşteptate şi îl salută:
-Bună! Ii raspunse el. ,,Ah! Ce prost sunt’’ continua in intimitatea gandurilor sale.
-Mie imi spune Aurora. Tu? Zise fata pe un ton de cochetarie.
Mihai se prezenta la randul sau. Aurora parea in mod misterios foarte interesata de el. Ba’ chiar il invita la o petrecere in timpul sarbatorilor de iarna.
-Mi-ar face placere sa vin cu tine. Accepta el invitatia.( prea seacă propoziţia asta. Ori o eliminai - cel mai bine, că se înţelegea că băiatu acceptase - ori o legai de altă propoziţie) Ce avea de pierdut?
Aurora se bucura sincer ( O.o cum să te bucuri sincer? poate se bucura enorm sau zâmbetul ei era sincer, dar nu am auzit aşa ceva până acum). Surasul ei cristalin ii producea lui Mihai o mare placere. ( ce frumos ar fi fost dacă legai aceasta propoziţie de precedenta ca să faci o frază)
In acea zi, spre sfarsitul orelor, Cristina ii facu o vizita la facultate, amicului ei. Mihai nu se asteptase la asta, insa nu-l deranja. Au hotarat amandoi sa mearga la un local din apropiere pentru a lua pranzul. Abia cand se asezara la masa Cristina ii reprosa:
-Nu mai bagi lumea in seama.
Mihai o privi surprins. Ramasese cu ochii pironiti in abisul negru din a lor ei. Nu cu mult timp in urma ea sustinuse tare si clar sa o lase mai moale. Acum tot ea era cea nemultumita…
-Imi pare rau, doar ca…
-Doar ca ce? Am observat. Multe fete te vaneaza pe aici.
-Gelozie? O intreba el mai in gluma, mai in serios. Ar fi vrut sa auda mai mult.
-Nu. Raspunse ea nu prea convisa si evitand sa-i dea satisfactie. Doar ca ai cam uitat ca suntem prieteni la catarama. Ii scapa ei.
Tanjea dupa vremurile din timpul liceului, inainte ca Mihai sa fi facut acea greseala fatala prieteniei lor. Iar acum se afla in fata lui, cedand. ( de ce nu ai legat propoziţia asta de precedenta? că doar au legătură)
-Nu am uitat. O linisti el. ,,Dar nici acea noapte nu am uitat’’ continua in gand.
Ironia sortii a facut ca si Aurora era acolo, tragand cu ochiul. Ii trimise un semn de salut cu mana ( pleacă virgula prin vacanţă) iar el ii plati cu aceiasi moneda, fara a se sfii de Cristina insa. ( bun şi ce e cu acel "însă" de la final? Dacă era pus înaintea lui "fără" pricepeam)
-O noua camarada deci. Auzi el vocea suspicioasa a celei din fata lui.
-Ce? Intra brunetul in panica.
-Ti-a acaparat ceva timp domnisoara acea, nu?
-Nu e…
Cristina isi dadu seama ca discutia a luat o intorsatura nu tocmai buna. Incerca sa remedieze situatia. ( mda... nu prea mă încântă, e prea seacă. Sună a propoziţie făcută de cei mici -.-" - fără supărare -. Ori o scoteai ori îi băgai o figură de stil, ceva legat şi de sentimente. Sigur fata nu vrea să se certe cu Mihai şi să rupă prietenia sau ca lanţul prieteniei să se slăbească, aşa că era foarte bine dacă expuneai acea frică - să zic aşa -)
-Nu te agita. Inteleg.
Au continuat sa manance, fiecare uitandu-se in farfuria lui.

Cristina tocea din greu fiecare curs. Nu tinea cont ca se apropie sarbatorile de iarna si ar fii ( un singur "i") trebuit sa o lase mai usor. Fara tragere de inima facea diverse schite. Insa mintea ei nu era acolo, concentrata. ( şi din nou, ai fi putut lega cele două propoziţii) Gandul ii zbura la Mihai. Fara sa-si dea seama, parca tot astepta ceva de la el. Un telefon, o invitatie… acestea insa, nu venira. ( mama lor de puncte de suspensie. Mai bine şi frumos stăteau după acel "însă")
Lasa creionul de-o parte, si se imbarbata destul pentru al ( a-l) suna ea pe el. Dorea sa-l invite la o petrecere unde era silita sa mearga cu parintii ei.
-Alo? ii raspunse o voce straina.
-Mihai, eu sunt. Cristina.
-Oh, Mihai nu e aici momentan.
-Dar cu cine vorbesc?
-Hmm... sunt o prietena de-a lui.
Vestea o lovi in moalele capului ( unde o lovi? O.o" Tot nu pot să îmi dau seama ce ai vrut să zici ~.~). O voce de fata la celalalt capat al firului. Si nu, nu avea nimic de obiectat. Doar ca ei aveau un grup comun de amici. Ii stia si-i putea numara pe degete toti amicii.
-Umm, as fii ( un singur "i") vrut sa vorbesc cu el.
-Sa-i spun ca ai sunat?
-Nu.
-O zi buna.
Si persoana respectiva inchise telefonul. Nu mai buna nu avea sa fie ziua acum. Cristina nu mai dorea sa vada nimic, nu mai vroia sa auda nimic. Un singur lucru ar fii( un singur "i") vrut. Sa i se explice. De ce raspunse o fata straina, de ea, la telefonul lui mobil? Si faptul ca era seara punea si mai mult paie pe foc. Simtea ceva. Nu stia ce. Poate furie, poate un strop de gelozie. O alta intrebare se pierdu in marea acea banala, imbacsita de multe altele: ,,Ce-i sentimentul asta? De ce imi simt pieptul strangandu-se intr-o durere atroce? Datorita acelui stimul? Vocea acelei fete m-a tulburat ingrozitor. Mi se face greata… sunt scarbita de melodrama asta.’’
Isi lasa trupul mladios sa se prabuseasca fara vlaga pe pat, iar la contactul cu suprafata moale adormi in scurt timp. Trecuse de granita realitatii, pasind sfioasa pe taramul viselor. Il visa pe el, pe Mihai. Iar asta nu era a buna ( ce bine ar fi fost dacă legai cele două propoziţii). Ea il privea ( şi pe mine m-a ucis. Serios, puteai pune o virgula, după un "iar" sau "în timp ce" şi ieşea o superbă propoziţie) . El ii intindea bratul stand intr-un gigantic ochi verde cu gene voluminoase ( unde stă? O_O Cum să stai într-un ochi? Poate era o câmpie sau nori formau un ochi). Incerca sa alerge in directia lui, sa-l ia de mana. Dar ceva o tinea in loc. ( bănuiesc că ştii ce vreau să spun, virgulă şi mai departe se înţelege) Visa asa pana tarziu. Ringtonul enervant al mobilului o trezi. Ar fii ( un singur "i") vrut sa fie el. Dar nu era. O colega de clasa o suna in legatura cu o problema personala.

După cum am spus am şi făcut. Să o luăm pe rând.
Când scrii numărul capitolului nu pui "Cap2 [...]" ci "Capitolul 2 [...]". Sincer, nu există asemenea prescurtări prin cărţi, cel puţin eu nu am văzut.
De ce la început ai scris cu diacritice ca după se renunţi la ele? Nu arată bine şi asta se observă de la o poştă. Te hotărăşti de la început cum vei scrie, cu sau fără diacritice. După cum bine ai observat, de mai multe ori ţi-am spus să legi, unele, propoziţii între ele sau să le "umpli". Din punctul meu de vedere sunt prea scurte şi prea seci - unele -. Arată ca cele pe care le făceam noi când eram pitici şi totuşi e timpul să schimbăm foiţa.
Îmi plac personajele tale. Aurora zici că e o zgripţuroaică, aşa mi se pare mie, până acum.
Am văzut ca gândurile personajelor le pui între ghilimele, dar ia pune şi un italic, ca să se vadă mai bine.
Încearcă să descrii sentimentele, atât la fată cât şi la băiat. Au sentimente unul faţă de altul, cu toate că fata abia dacă îşi dă seama. Apare gelozia, ce merita accentuată, confuzia din suflet.

Baftă la următorul capitol.
Bye.