P.S. - Vino înapoi.

[Julliette .]

I

Sfârşitul nu este decât un nou început. Începutul nu este decât ceea ce urmează după sfârşit.

Anne

Am deschis ochii către el, simţind cum lacrimile îi inundă, vrând să dea din nou viaţă buzelor uscate. Dar nu voi mai plânge, nu. N-o s-o mai fac. Sunt puternică acum, iar el, el este mic pe lângă mine. Dar cu toate astea ochii lui de onix m-au privit blând încă o dată, dându-mi siguranţă.
„Eşti doar o umbră a Annei pe care o ştiu.” a murmurat luându-mă de mijloc.
„Sunt doar o umbră a Annei pe care o vei ştii.” îi răspund ţinându-mă strâns de pieptul lui puternic.
De câte ori nu mi-am ascuns capul acolo, aşteptând ca ploaia lacrimilor mele să se oprească, să nu mai cadă atât de necruţător peste obrajii brodaţi cu aţă de sânge.
„De ce plângi?” mă întrebă atât de îngrijorat încât mă făcu să schiţez acel zâmbet istovit şi lovit, ştergându-mi lacrimile.
Dar nu a fost suficient acel zâmbet pentru el. Mă ridică uşor înspre el, mă strânse bine şi îmi atinse buzele muşcate până la sânge cu ale lui. Gustul său dulce îmi inundă gura atât de brusc încât am început să plâng şi mai tare. Erau atât de multe surprize într-o seară încât nici nu mai puteam conştientiza ce e vis şi ce nu. Păreau secole de când m-a sunat azi de dimineanţă să-mi ceară tema la chimie şi până acum, când îmi spusese că mă iubeşte. Era neîndemânatic în comparaţie cu Vlad, dar mult mai dulce şi mai atent. Acum, după zece ani de când ne ştim realizez că toate acele seri împreună, toate acele discuţii numai despre mine... Toate acelea te făceau să te simţi mai aproape de mine, să mă cunoşti mai bine decât mine.
„N-Nu plâng... Sunt surprinsă, atâta tot...”
Răspunsul meu era atât de sec încât mi se părea nepotrivit în această lumea a lui fericită. Mi se părea că aduc ploaia o dată cu mine. Şi acolo, unde totul era fericit, nu mai era decât urma unei veselii false.
„Of, Doamne! Nu mai plânge că mă faci şi pe mine să plâng...”
Ochii mei s-au închis, ştiind că mâna lui a veni spre mine. Aşa şi a fost. Degetele lui mi-au şters lacrimile de la ambii ochi, ajutându-mă să-mi revin.
„Serj?”
„Da?”
„Mai bine nu-mi spuneai. Acum...”
Apoi paşii mei sau început să răsune în noaptea goală cu o viteză pătrunzătoare. Fugeam.

Serj

Fugea. Totul pentru mine s-a sfârşit cu acea fugă de mine. Am jurat acolo şi atunci că o voi urî din toată ura mea. Dar vorbeam prostii, căci am iertat-o cum am văzut lacrimile de pe pavajul gri. Plângea pentru mine, pentru ea, pentru noi.
Trăiam prin ochii ei căprui, prin mâinile ei îndemânatice şi prin zâmbetul buzelor ei. Mâna mea cutreieră şi acum amintirea spatelui ei cald, iar buzele caută şi acum un gust la fel de dulce ca al ei.
„Da?” răspund când telefonul îmi sună încet din buzunarul blugilor.
„Ei, dragă, cum a fost? Sunteţi deja logodiţi? Când e nunta?”
Glasul lui Cătă mă făcu să înjur încă o dată secunda în care i-am spus că o iubesc. De ce, în toată nebunia dragostei mele, am spus-o? Oi fi uitat cu totul de factorul Vlad? Să fi fost nebunia dragostei când am văzut-o plângând singură aici, în acest loc pustiit de vreme?
„Taci, tâmpitule, şi nu vorbi ce nu ştii.”
Cătă mi-a ascultat tăcut povestea, apoi a îngânat. Tăcerea lui mă consola într-un fel. Numai într-un fel, căci eu plângeam acum în sinea mea, având doar mândria ca acoperiş al ploii mele interioare.
„Frate, mai zi-mi o dată, chiar ai sărutat-o?”
Am oftat, şi i-am spus un „da” răstit, fără voie. Cătă nu mi-a închis, nu mi-a spus nimic. Ştia că eram de-a dreptul crispat.
„Mamă! Tre să fi fost incedibil de oribil de-ai făcut-o pe Anne să plece!”
Ochii mi s-au micşorat. Cătă a tăcut, dând din cap. Ştiam că dă din cap. Mereu făcea aşa când ştia că eram iritat.
„Lasă, frate, mai sunt şi altele.”
„Nu vreau altele, măi. O vreau pe ea.”
„Atunci de ce mai eşti aici? Pleacă după ea!”
„Şi dacă nu vrea să mă mai vadă?”
„E o proastă.”
„Yeah, even you don't believe that.”
Îmi închise în nas.
Dar ştia că asta mă va face să am şi mai multă încredere în mine, să fug după ea, să o prind de umăr şi să-mi cer scuze. Pentru încă o zi, eu, Serj, voi îndura dragostea fără ea. Era un jurământ fals, nu credeam în el. Nu voi crede niciodată.
M-am întors pe călcâie şi am început să fug nebuneşte după ea. Vroiam să o prind din urmă.
„Te iubesc!”