Blood Crystal Glasess

[Prevented :D]

Hello. Am adus next-ul, sper sa va placa!Imi cer scuze daca am greseli de orice fel. Neatentia asta...pff...



Capitolul 11 – Realitate sau Cosmar?


>>Imi deschid incet si greu ochii, lumina din jurul meu era foarte puternica pentru bietii mei ochi. Dupa putin timp reusesc sa mi deschid iar lumina aceea parea a fi un simplu neon dintr-o sala de la spital. Capul ma durea ingrozitor, incerc sa ma ridic dar nu pot, corpul meu nu reactiona in conformitate cu creierul meu. Dupa zeci de eforturi aproape supraomeneti reusesc sa ma ridic in sezut. Realizez ca stau intr-un pat de o singura persoana, intre niste asternuturi albe si pufoase. Ma sprijin in maini in timp ce ochii mei se rotesc prin incapere. Dau sa ma ridic si observ ca eram imbracata cu un halat alb lung pana la glezne si parul imi era ravasit. Descopar faptul ca sunt desculta abia dupa ce pielea mea face un contact infiorator cu podeau rece. Ma duc intr-o alta incapere mai mica unde imi dau seama ca este o baie. Ma privesc in oglinda destul de mare expusa pe peretele de un bej pal, ochii mei odinioara verzi si stralucitori acum o culoare neobinuita de negru, fiind inconjurati de niste cearcane mari si urate. Parul meu care pana acum doua zile stralucea de sanatate acum sta ravasit si murdar pe umerii mei obositi. Zici ca in fata oglinzii sta un zombie urat si speriat de el insusi. Nu sufar ceea ce am patit. Decid totusi sa ma spal cu putin apa pe fata, poate era doar o inchipuire a mintii mele bolnave. Dau drumul la robinetul invechit de trecerea timpului, lasand apa cristalina sa-mi atinga pielea. Imi ridic palmele mele udandu-mi fata si primind o senzatie usor placuta. Ma sterg cu un servetel la indemana dintr-o cutiuta dupa care ma duc din nou in salon. Patul avea doua noptiere mici si negre, se pare ca mai erau vreo trei paturi dar erau goale, si imediat in stanga se afla un geam imens cat aproape un perete. Ma uit pe el vazand ca afara ploua, soarele fricos se vedea foarte pal printre norii furiosi. Imi indrept privirea pre pamant unde vad ceva ce ma socheaza. Mai multe persoane printer care si un preot plangeau la un sicriu mare maro decorat interesant. Multa lume in negru cu diferite coroane si buchete de flori plangeau rugandu-se sa fie doar un vis. Am observat ca cineva adusese cu un camion mare multe flori de toate culoriile. Pe camion scris cu litere mari, ingrosate si negre “Nu te vom uita, Sasuke!”. Cand am citit asa ceva am incremenit. Lacrimile ce odinioara le tinusem bine-mersi ochi acum nu mai puteau fi stapanite. Alerg pe holurile lungi si albe pana jos, tipam ca asta sa fie un simplu vis, “Pe mine de ce nu ma trezit nimeni? Unde-I doctorul? Reko? Doamne cum ai putut face asa ceva?” Plangeam in hohote. Ajung parca dupa o eternitate jos in curte, ma duc repede la sicriul din lemn masiv si-l vad. Era el, cu ochii inchisi, purtand un cotum negru ca de ginere, parul sau statea ravasit pe perna alba de sub cap. Vreau sa-l ating macar pentru ultima data, ca pot sa-I spun ca-l iubesc si sa nu plece. Dar, este totusi prea tarziu, nu se mai poate face nimic pentru el. Cativa barbati ii pun capacul sicriului punand astfel fara stirea lor, capac inimii mele sfasiate. Lacrimile mele uda capacul in timp ce inima mea era inchisa si aruncata odata cu el intr-o groapa fara scapare la cam trei metri sub pamant. Cad pe spate, nu mai pot, lovitura fatala din viata mea odinioara perfecta a fost data in cel mai dureros mod posibil. Acum nimeni n-o sa ma mai poata scoate din acesta stare, nu am nici inima nici suflet sunt pur si simplu un trup gol, lipsit de orice tine omul om. Ma uit la cer, norii ce pana acum tineau perdea soarelui, isi revarsa lacrimile peste mine. Totul in jurul meu este gri sI vestejit. Iarba, pomii, orice. Oamenii au plecat la fel de nepasatori ca acasa la mine, nestiind ca eu sunt doar un trup ce sta pe scrumul maro, fiind candva verde si pufos. Halatul meu ud nu ma deranja, parul imi era ud si aluneca usor pe spate. Nu mai am lacrimi sa cada, nu mai am zambet sa-l arat. Nu mai am nimic. Incep dintr-o data sa tip fugind in baia salonului de unde ma trezisem. Apa care se curgea de pe mine uda holurile spitalului. Pasii mei erau urmati de micute balti luand forma talpii mele inghetate. Ajung in baie sI iau o foarfeca, nu mai rezis, imi iau o suvita sI o tai, apoi inca ua si inca una, tot asa pana ce parul meu odinioara lung pana aproape de sezut este scurt, peste urechi cu putin. Este o schimbare destul de mare, nu imi pot crede ochilor. Eu am facut asta? Oare chiar mi-am putut taia parul meu? Raspuns : Da, ai facut-o si ai faceo din nou daca ai putea. Imi raspunse o voce atat de necunocuta mie. Ma intorc dar nu ii pot vedea fata, bretonul de pe partea dreapta ma incurca in a privii in fata. Simt doua maini ce ma cuprind de talie si ma afund cu capul in pieptul sau, era o senzatie atat de calda, simteam inima ca i-a readus aminte cum bate una normala.<< Ma simt zguduita si brusc imi deschid pentru a doua oara ochii mei obositi. Privec buimaca in jurul meu, observ ca faptasul era Reko si ma privea oarecum ingrijorat. Ma ridic foarte brusc speriind-ul. Imi pun mana in cap sI observ ca era la fel de lung precum il stiam. Brusc imi aduc aminte de Sasuke sI il intreb pe Reko unde este.
-Pai, Sasuke este la recuperari. Trebuie sa faca miscare caci mana stanga i-a fost amputata. Au recurs la aceasta metoda pentru ca avea mult prea multe rani si era riscul ca pe viitoru sa se infecteze. Acum I sa pus o proteza dar, crede-ma nici nu se observa, este ca o mana efectiv.
Nu pot sa cred, cum adica proteza? Dar stai putin, si-a revenit atat de usor? Sau am dormit eu mult?
-Reko, cat timp am dormit eu? Intreb cu o voce stinsa, sprijinindu-ma de perete cu perna la spate.
-Pai cam aproape cinci zile. Medici credeau ca nu te vei mai trezi curand, de aceea te-au adus aici in salonul lui Sasuke.
Poftim? Sunt in salonul sau? Off, ma bucur enorm ca a fost un vis doar atat. Totusi nu stiu ce sa fac, sunt absorbita de acel comar, orice cuvant ce-l aud ma duce cu gandul la secventele din el. Oare asa am sa traiasesc tot restul vietii mele? Si avand in vedere ca-s vampir, am muult de trait.Observ ca sunt imbracat cu exact acelasi halat ca din cosmar, ce naiba se intampla aici? Aud o voce masculina care intreba daca poate intra. I-am dat voie simultan, doctorul facandu-si aparitia. Glasul sau se auzea ca intr-un ecou in incaperea alba.
-Buna dimineata, domnisoara Sakura, vad ca pana la urma v-ati trezit. Domnul Sasuke doreste sa va auda vorbind de zile intregi. Toate analizele dumneavoatra sunt bune, nu inteleg cum ati putut dormi atat de mult insa, cum va simtiti?
-Pai, ma simt bine. Unde este Sasuke? Pot sa vorbesc cu el?
-Sigur ca da, este a doua usa pe stanga de cum iesiti.
-Multumesc mult.
Dupa ce multumesc politicos dau sa cobor jos din patul meu de o persoana. Ma uit sa vad daca sunt desculta si faptul ca dau de niste papucei calzi si deasemenea plini de puf inauntru ma acomodez usor. Pasesc cu frica, apoi incepand sa merg din ce in ce mai repede. Reko ma urma indeaproape si ma opresc brusc in fata usii de plastic. O voce atat de suava si atat de dulce rasuna in timp ce purta o discutie cu una tot masculina din spatele usii. Inghet pur si simplu cu mana pe clanta, nu mai pot inainta, ceva ma tinea acolo impietrita. Reko era in spatele meu asteptand tacut deschiderea usii. Imi este groaza daca avea semen?cicatrici?daca mai avea rani? Dar parca vampirii e vindecau repede, sau poate nu, cum ii sta cu proteaza?de unde a rama fara brat?de la cot?doar de la incheietura?sau tot bratul? Toate aceste intrebari m-au cuprins pe deaintregul, nu mai stiu abolut nimic, am rama asa tana de pitra in fata usii. Imi fac curaj intr-o fractiune de secunda deschizand usa. L-am vazut dupa atata timp. Era el, ochii sai erau atintiti pe mine, ma simteam moale. Din nou imi vine sa lesin dar trebuie sa ma tin tare. Deschid gura pentru a spune ceva dar...

~~~Sper ca va placut!~~~