Blood Crystal Glasess

[Prevented :D]

Salutareee. Am adus next-ul si sper sa scuzati greselile de orice fel, sper sa va placa!



Capitolul 10 – Vestile rele sunt abia inceputul dezastrului.


Foc. Flacari mari si misturitoare inconjurau casa lui Sasuke acum. Nu-mi vine a crede ochilor. Casa era mancata la propiu, inghitita de flacarile ce formau gura iadului. Pentru cateva secunde nu pot constientiza ceea ce se afla in fata ochilor mei, dar atunci cand ma dezmeticesc incep sa urlu si vreau sa aflu unde este Sasuke. Strig disperata numele sau asteptand raspuns. Atentia mi-a fost atrasa de un zgomot destul de suparator. In spatele meu, pomiperii incep sa se lupte cu flacarile mari si arzatoare. Cad in genunchi, nu mai pot, sunt obosita pana peste cap, corpul meu a cedat cand am vazut targa ambulantei proaspat sosite scotand din casa mistuita de flacari un corp plin de arsuri si rani sangerande. Perlele mele au innceput sa iasa la iveala, rostogolindu-se pe obrajii fierbinti. Ma ridic si tipandu-I numele bietului meu iubit ajung langa ambulanta. Eram intr-o totala confuzie. Ce sa intamplat? De unde a pornit focul? Cum de la prins focul pe Sasuke in casa? Ma uitam la saracul Sasuke care statea intins pe o targa cu o masca de aer. Ranile de pe corp pareau foarte usturatoare si totusi tinea ochii inchisi. Doctorul de la ambulanta si cele doua asistente m-au incurajat ca totul va fi bine, insa ma indoiesc profund. Se opresc inainte sa urce targa in masina special amenajata dicutand ceva intre ei. Imi indrept atentia spre fata lui Sasuke. Il strang de mana in timp ce acesta nu-mi raspunde la gest. Sunt distrusa, nu mai pot face absolut nimic, nici nu stiu cum va fi viata mea fara el. Dar nu era timpul sa ma gandesc la asa ceva. Pamantul care odinioara se afla sub mine, acum a disparut, nu mai aud, vad si nici nu mai pot gandi absolut nimic. Lacrimile mele ce nu au inncetat sa curga, ii udau fata. Picaturile sincere ce-mi parasesc fara prea mare greutate ochii mei obositi se destind peste el. Am fost anuntata ca flacarile au fost oprite, si nu au afectat si alte case. Medicul il urca pe Sasuke in masina si pleaca cu sirena pornita spre spital. Raman singura, oamenii ce se adunasera in jurul casei acum plecau nepasatori. Raman in genunchi pe trotuarul rece plangand si pronuntand incontinuu intrebarea “De ce?”. Nu mai stiam absolut nimic, fumul care ma inconjura imi dadea o stare de euforie completa. Dupa putin timp observ o pereche de adidasi negrii cu modele verzi ce sau pironit in fata mea. Imi ridic anevoie capul dand de niste ochii albastrii superbi. Persoana din fata mea imi intinde mana dreapta pentru a ma ridica de jos. Ii accept gestul sI ma agat de se pare singura raza de lumina ce cu greu mai patrundea in viata mea. Cand ma ridic in capul oaselor, observ ca in fata mea se afisa un baiat cu parul precum cea mai dulce ciocolata calda si niste ochi foarte minunati. Era imbracat intr-un tricou alb cu rosu si niste blugi maro. Isi tinea parul scurt deasupra urechilor cu foarte putin cu mana stanga pentru a vedea de bretonul sau destul de lung. Imi retrag mana dintra-lui si ii soptesc un multumesc. Acesta imi zambeste frumos in timp ce ma privea neschimbandu-si pozitia initiala. La un momentdat isi intre-deschide buzele pentru a da frau liber cuvintelor ce pareau bine alese.
-Te pot ajuta cu ceva? Vocea sa se intiparea incet in mintea mea. Nu-mi puteam deslipi ochii de la el, cred ca aratam ca doi copii mici ce imaprteau guma.
-Mnu cred, oricum mersi…fac o pauza destul de lunga dupa care aceta se prezinta intr-un sfarsit.
-Aaa, ma scuzi nu ti-am zis cum ma cheama nu? Pai ma cheama Stefan, dar toti imi spun Reko. Incantat.
-Pe mine ma cheama Sakura, la fel.
-O.K. Sakura, de ce stateai pe jos aici? Imi poti povesti daca e ceva de rau?
Nici nu stiu ce sa fac, daca ii spun oare ma poate duce la Sasuke la spital? Dar stai, abia acum mi-am dat seama, nici nu stiu la ce spital la dus. Intr-un final accept sa-I spun si lui.
-Pai, iubitul meu a fost in casa care tocmai a fost la propiu inghitita de flacari. Tocmai acum l-a luat ambulanta dar nu stiu la ce spital l-a dus.
-Aha, pai nu-ti face griji, oriunde l-ar fi dus, va fi bine ingrijit. Vrei sa intri sa vezi ce mai poti recupera din “Casa groazei”? spune dupa care il bufneste rasul dar il ineaca rapid. Cred ca nici eu nu puteam concepe altfel aceasta casa.
-Nu vreau sa intru acolo, vreau daca se poate sa ma duc la spital la Sasuke caci asa il cheama pe iubitul meu.
-Sasuke…? Imi suna foarte cunoscut. In fine, hai sa mergem, imi spui daca stii daca avea rani pe el? In felul acesta ne puteam da seama daca l-au dus la spitalul de arsi sau ma rog, orice a patit.
-Mersi ca ma ajuti, dar de ce?
-“De ce” ce? De ce te ajut? Te ajut pentru ca nu-mi place sa vad pe cineva ca sufera. Urasc acest sentiment, totusi in situatia ta ma simt inutil.
Cuvintele lui, spuse atat de usor, ma lasau cu gura cascata. Cred ca nu e un sentiment dragut stiindu-te inutil. Dupa un drum destul de lung si obositor luat la pas, ajungem intr-un final la spitalul “Sf. Mihai” (scuzati-ma, altceva nu mi-a venit). Intru acolo fiind indeaproape urmata de Reko. De cum am intrat pe usa de la intrare, mirosul sangelui sI a pastilelor imi inunda narile mele sensibile. Duc instintiv mana la nas, ma uit inspre Reko, care pur sI simplu urmarea cu privirea asistentele ce se grabeau incercand sa alerge in uniformele stramte si destul de sexi. Tot felul de persoane se aflau pe banca de asteptare la usile doctorilor. Copii de toate varstele dar si batrani, asteptau, fiecare cu ce-I doare. Intalnesc o asitenta ceva mai calma sI o retin din treaba sa intreband-o de Sasuke, fata blonda cu ochii negrii si putin mai pitica ca mine aratand super bine, imi vorbeste calm si totusi rapid. Inteleg ca este la etajul trei, ultimul etaj al spitalului, in salonul cu numarul 101 A. Ma grabesc intra-colo si vad un medic ce purta un halat alb lung pana aproape de glezne inchis la nasturi sI legat cu cordonul. Ma repezesc la el intreband-ul disperata :
-Sasuke e acolo? Este bine? Pot intra? Dintr-o rasuflare ii spun cam ceea ce vreau sa aflu. Isi pleaca capul spunand incet si calm :
-Sunteti rude de-ale sale? Pai vestile nu sunt tocmai splendide.
Cuvintele sale ma loveau ca o bata in piept. Inima mea este sfasiata, incep sa plang si cad in genunchi, nu mai pot sta treaza, corpul meu este mult prea obosit. Inchid pentru o secunda ochii, negrul ce-l vedeam ianintea pupilelor mele innecate in lacrimi nu mai vor a se deschide. Simt cum puterile ma lasa, corpul meu devine moale, pana ce fac contac cu solul rece si dur. Imi aud pentru, probabil, ultima data numele dupa care negru si liniste.


~~~Sper ca va placut!~~~