13-11-2011, 05:39 PM
Hello. Stiu ca probabil acest capitol nu este foarte interesant, dar sper sa va placa. Lectura placuta. Enjoy.
Capitolul 3. Una dintre ei ?
Am deschis uşa noului meu apartament, destul de emoţionată. Adică, din această seară începea noua mea viaţă, lăsând la o parte trecutul, şi tot ce ţine de vechia mea viaţă. Asta era încercarea supremă, iar eu trebuia să fac faţă.
Când am intrat, am rămas plăcut surprinsă să descopăr că deşi nu era foarte spaţios, era amenajat cu mult bun gust. Mai mult ca sigur mama se ocupase de asta.
Cu toate astea nu aveam dispoziţia necesară să fiu atentă la detalii. Drumul şi tot ceea ce se întâmplase în ultimele zile mă obosise destul de mult, atât psihic cât şi fizic. Acum tot ce aveam nevoie era un duş rapid, şi un somn bun. Se pare că lucrurile mele erau deja aici, ba chiar erau şi aranjate. În acest moment, mă bucuram că nu mai trebuia să despachetez nimic. Am luat o pereche de pijamale din dulap, şi un prosop şi m-am îndreptat spre baie, unde în mai puţin de un sfert de oră mult doritul duş era gata. Eram conştientă că ar fi trebuit să îmi anunţ părinţii că sunt bine, dar oboseala şi-a spus cuvântul, deoarece am adormit imediat cum m-am întins pe pat.
Nu ştiu cum de noaptea trecuse atât de repede, nici măcar nu eram în stare să îmi amintesc dacă visasem ceva sau nu. Tot ce ştiam era că astăzi era o zi importantă, de fapt nici nu mai eram sigură dacă voiam să fiu aici sau că mai ştiu cum mă cheamă sau dacă mai pot vorbii. Eram prea emoţionată să mai gândesc. Imediat după ce mi-am făcut toaleta de dimineaţă, şi am îmbrăcat noua uniformă mi-am amintit să îl sun pe tata, sau măcar să încerc să iau legătura cu el pentru că se pare că era într-o şedinţă, aşa că a fost în zadar toată această încercare să vorbesc cu el.
Am oftat prelung, uşor dezamăgită pentru că eu voiam ca el să mă încurajeze, chiar aveam nevoie.
Mi-am luat geanta şi am plecat. Dar aveam o problemă cu direcţia şi orientarea, şi nu aveam nici o hartă. Asta nu era a bună.
După mai multe încercări am reuşit să găsesc ieşirea, şi să ajung în curtea imensă, care spre deosebire de aseară, acum era plină de grupuri de studenţi, care se pare că mă priveau pe mine. Uram să fiu în centrul atenţiei, chiar uram asta. În fine, lăsând toate astea la o parte mi-am văzut mai departe de drum, reuşind să ajung la liceu, unde situaţia de mai devreme se repetă. Aş fi vrut să fug, dar asta nu era soluţia.
Imediat ce am intrat în imensa clădire am încercat să găsesc biroul directorului, însă fără sucesc. Bine că reuşise să mă găsească directorul pe mine.
- Domnişoară Parcker te rog să iei loc, în câteva minute toţi elevii vor fi afară, la careu. Îmi spuse bărbatul, în timp ce răsfoia nişte dosare. Ce uşor îi era să vorbească, el nu era în locul meu.
- Scuzaţi-mă domnule director unde este baia? L-am întrebat uşor stânjenită.
- Mergeţi drept înainte, apoi faceţi la stânga, apoi de două ori la dreapta şi iar la stânga, şi aţi ajuns. Spuse atât de repede că nu ştiu dacă reuşisem să reţin. M-am ridicat încet, şi am părăsit biroul directorului încercând cu disperare să îmi amintesc indicaţiile lui. La naiba, eu căutam baia, nu ieşirea dintr-un labirint. În fine se pare că ziua de azi avea să fie destul de grea. Adică, mă rătăcisem de două ori şi aveam să mă fac de râs în faţa tuturor mai mult ca sigur, nimic mai rău decât asta nu se putea întâmpla, sau poate că da?
Tocmai ieşisem de la baie, pe care o găsisem slavă domnului când am văzut un băiat ce semăna exact cu Joshua trecând pe hol. Nu se putea ca mintea să îmi joace feste, adică trecuse destul de mult timp de când nu îl mai văzusem pe singurul băiat pe care îl iubisem vreodată, dar eram aproape sigură că era el. Adică cum puteam să uit acei ochi verzi şi acel zâmbet ucigător, cu care mă vrăjise din prima clipă în care îl cunoscusem, şi care îmi bântuise fiecare vis de atunci.
- Domnişoară, aici erai. Să mergem. Îmi spuse directorul Smith, îndemânându-mă să îl urmez. Era timpul ca toţi elevii acestui liceu să îşi cunoască noua preşedintă. Imediat cum m-am gândit la asta am simţit cum fiori încep să îmi străbată corpul, iar inima a început să îmi bată atât de tare încât eram aproape sigură că o să îmi sară din piept în orice moment. Nu mai aveam nici un fel de control asupra corpului meu. Când am ieşit în curte, am constatat îngrozită că erau deja o mulţime de elevi strânşi în acest careu.
Deodată s-a făcut linişte şi directorul a început să ţină un fel de introducere, care a durat câteva minute, după aceea m-a prezentat.
Deja simţeam că nu mai aveam puterea să respir, iar singura care mă susţinuse şi încurajase îmi fusese luată de lângă mine, de aceeaşi soartă nedreaptă care îmi răpise părinţii.
- Ea este Anelis Parcker noua preşedintă a consiliului. Vă rog să vă purtaţi frumos cu ea, nu uitaţi că vă va reprezenta de acum încolo. Acum, dacă domnişoara Parcker nu doreşte să ne adreseze nici un cuvânt o să vă rog să vă îndreptaţi în linişte fiecare spre clasa lui, cursurile vor începe imediat. Spuse directorul, care părea a fi respectat în liceu pentru că nimeni nu comenta absolut nimic. De îndată ce toţi au intrat, noi am plecat spre secretariat de unde trebuia să îmi iau orarul şi să aflu clasa în care fusesem repartizată.
Christine o femeie destul de învârstă, mă anunţă că de astăzi voi face parte din clasa a XII-A C după care îmi ură succes, nu prea înţelegeam de ce făcuse asta, dar oricum ea ştia mai bine. Înainte să părăsesc acel birou, secretara mă anunţă că şeful clasei din care mai nou făceam şi eu parte, mă aştepta afară pentru a-mi prezenta şcoala.
Neîncrezătoare şi cu inima cât un purice am ajuns la locul stabilit, unde am avut neplăcuta surpriză să îl întâlnesc pe Joshua, eram sigură că era el acum că îl aveam aşa aproape, deşi trebui să recunosc că se schimbase. Era mult mai înalt, şi binefăcut, doar culoarea ochilor şi a părului era aceeaşi, se pare că nu observase că venisem fiind mult prea concentrat asupra telefonului.
În timp ce il priveam tăcută o întrebare precum o săgeată îmi veni în minte, oare îşi mai amintea de mine?
- Ai ajuns, tu trebuie să fi Anelis, eu sunt Damian îmi pare bine să te cunosc, spuse pe un ton atât de dulce şi suav că nu mai eram în stare să spun nimic.
- Damian? Am repetat din nou când am realizat că nu îmi spusese că se numeşte Joshua. Eram confuză, dar inima îmi spunea că era el pe care îl iubeam de atâta timp. Totuşi de ce mi-ar spune alt nume? Din câte ştiam nu avea nici un frate geamăn. Dar chiar în acel moment am realizat că nu îşi mai amintea de mine, mă uitase. Asta era adevărul, tristul şi crudul adevăr. Acum fiecare clipă în fiecare mă gândisem la el, nu fusese decât o minciună, o amăgire care se transformase în dezamăgire. Era prea mult.
Capitolul 3. Una dintre ei ?
Am deschis uşa noului meu apartament, destul de emoţionată. Adică, din această seară începea noua mea viaţă, lăsând la o parte trecutul, şi tot ce ţine de vechia mea viaţă. Asta era încercarea supremă, iar eu trebuia să fac faţă.
Când am intrat, am rămas plăcut surprinsă să descopăr că deşi nu era foarte spaţios, era amenajat cu mult bun gust. Mai mult ca sigur mama se ocupase de asta.
Cu toate astea nu aveam dispoziţia necesară să fiu atentă la detalii. Drumul şi tot ceea ce se întâmplase în ultimele zile mă obosise destul de mult, atât psihic cât şi fizic. Acum tot ce aveam nevoie era un duş rapid, şi un somn bun. Se pare că lucrurile mele erau deja aici, ba chiar erau şi aranjate. În acest moment, mă bucuram că nu mai trebuia să despachetez nimic. Am luat o pereche de pijamale din dulap, şi un prosop şi m-am îndreptat spre baie, unde în mai puţin de un sfert de oră mult doritul duş era gata. Eram conştientă că ar fi trebuit să îmi anunţ părinţii că sunt bine, dar oboseala şi-a spus cuvântul, deoarece am adormit imediat cum m-am întins pe pat.
Nu ştiu cum de noaptea trecuse atât de repede, nici măcar nu eram în stare să îmi amintesc dacă visasem ceva sau nu. Tot ce ştiam era că astăzi era o zi importantă, de fapt nici nu mai eram sigură dacă voiam să fiu aici sau că mai ştiu cum mă cheamă sau dacă mai pot vorbii. Eram prea emoţionată să mai gândesc. Imediat după ce mi-am făcut toaleta de dimineaţă, şi am îmbrăcat noua uniformă mi-am amintit să îl sun pe tata, sau măcar să încerc să iau legătura cu el pentru că se pare că era într-o şedinţă, aşa că a fost în zadar toată această încercare să vorbesc cu el.
Am oftat prelung, uşor dezamăgită pentru că eu voiam ca el să mă încurajeze, chiar aveam nevoie.
Mi-am luat geanta şi am plecat. Dar aveam o problemă cu direcţia şi orientarea, şi nu aveam nici o hartă. Asta nu era a bună.
După mai multe încercări am reuşit să găsesc ieşirea, şi să ajung în curtea imensă, care spre deosebire de aseară, acum era plină de grupuri de studenţi, care se pare că mă priveau pe mine. Uram să fiu în centrul atenţiei, chiar uram asta. În fine, lăsând toate astea la o parte mi-am văzut mai departe de drum, reuşind să ajung la liceu, unde situaţia de mai devreme se repetă. Aş fi vrut să fug, dar asta nu era soluţia.
Imediat ce am intrat în imensa clădire am încercat să găsesc biroul directorului, însă fără sucesc. Bine că reuşise să mă găsească directorul pe mine.
- Domnişoară Parcker te rog să iei loc, în câteva minute toţi elevii vor fi afară, la careu. Îmi spuse bărbatul, în timp ce răsfoia nişte dosare. Ce uşor îi era să vorbească, el nu era în locul meu.
- Scuzaţi-mă domnule director unde este baia? L-am întrebat uşor stânjenită.
- Mergeţi drept înainte, apoi faceţi la stânga, apoi de două ori la dreapta şi iar la stânga, şi aţi ajuns. Spuse atât de repede că nu ştiu dacă reuşisem să reţin. M-am ridicat încet, şi am părăsit biroul directorului încercând cu disperare să îmi amintesc indicaţiile lui. La naiba, eu căutam baia, nu ieşirea dintr-un labirint. În fine se pare că ziua de azi avea să fie destul de grea. Adică, mă rătăcisem de două ori şi aveam să mă fac de râs în faţa tuturor mai mult ca sigur, nimic mai rău decât asta nu se putea întâmpla, sau poate că da?
Tocmai ieşisem de la baie, pe care o găsisem slavă domnului când am văzut un băiat ce semăna exact cu Joshua trecând pe hol. Nu se putea ca mintea să îmi joace feste, adică trecuse destul de mult timp de când nu îl mai văzusem pe singurul băiat pe care îl iubisem vreodată, dar eram aproape sigură că era el. Adică cum puteam să uit acei ochi verzi şi acel zâmbet ucigător, cu care mă vrăjise din prima clipă în care îl cunoscusem, şi care îmi bântuise fiecare vis de atunci.
- Domnişoară, aici erai. Să mergem. Îmi spuse directorul Smith, îndemânându-mă să îl urmez. Era timpul ca toţi elevii acestui liceu să îşi cunoască noua preşedintă. Imediat cum m-am gândit la asta am simţit cum fiori încep să îmi străbată corpul, iar inima a început să îmi bată atât de tare încât eram aproape sigură că o să îmi sară din piept în orice moment. Nu mai aveam nici un fel de control asupra corpului meu. Când am ieşit în curte, am constatat îngrozită că erau deja o mulţime de elevi strânşi în acest careu.
Deodată s-a făcut linişte şi directorul a început să ţină un fel de introducere, care a durat câteva minute, după aceea m-a prezentat.
Deja simţeam că nu mai aveam puterea să respir, iar singura care mă susţinuse şi încurajase îmi fusese luată de lângă mine, de aceeaşi soartă nedreaptă care îmi răpise părinţii.
- Ea este Anelis Parcker noua preşedintă a consiliului. Vă rog să vă purtaţi frumos cu ea, nu uitaţi că vă va reprezenta de acum încolo. Acum, dacă domnişoara Parcker nu doreşte să ne adreseze nici un cuvânt o să vă rog să vă îndreptaţi în linişte fiecare spre clasa lui, cursurile vor începe imediat. Spuse directorul, care părea a fi respectat în liceu pentru că nimeni nu comenta absolut nimic. De îndată ce toţi au intrat, noi am plecat spre secretariat de unde trebuia să îmi iau orarul şi să aflu clasa în care fusesem repartizată.
Christine o femeie destul de învârstă, mă anunţă că de astăzi voi face parte din clasa a XII-A C după care îmi ură succes, nu prea înţelegeam de ce făcuse asta, dar oricum ea ştia mai bine. Înainte să părăsesc acel birou, secretara mă anunţă că şeful clasei din care mai nou făceam şi eu parte, mă aştepta afară pentru a-mi prezenta şcoala.
Neîncrezătoare şi cu inima cât un purice am ajuns la locul stabilit, unde am avut neplăcuta surpriză să îl întâlnesc pe Joshua, eram sigură că era el acum că îl aveam aşa aproape, deşi trebui să recunosc că se schimbase. Era mult mai înalt, şi binefăcut, doar culoarea ochilor şi a părului era aceeaşi, se pare că nu observase că venisem fiind mult prea concentrat asupra telefonului.
În timp ce il priveam tăcută o întrebare precum o săgeată îmi veni în minte, oare îşi mai amintea de mine?
- Ai ajuns, tu trebuie să fi Anelis, eu sunt Damian îmi pare bine să te cunosc, spuse pe un ton atât de dulce şi suav că nu mai eram în stare să spun nimic.
- Damian? Am repetat din nou când am realizat că nu îmi spusese că se numeşte Joshua. Eram confuză, dar inima îmi spunea că era el pe care îl iubeam de atâta timp. Totuşi de ce mi-ar spune alt nume? Din câte ştiam nu avea nici un frate geamăn. Dar chiar în acel moment am realizat că nu îşi mai amintea de mine, mă uitase. Asta era adevărul, tristul şi crudul adevăr. Acum fiecare clipă în fiecare mă gândisem la el, nu fusese decât o minciună, o amăgire care se transformase în dezamăgire. Era prea mult.