- Masaru, opreste-te! Ma implora Yoshio, incercand sa scape din imbratisarea mea, insa era prea tarziu, eram captiv in propriul meu joc, incalcand regulile pe care le stabilisem.
- Nu te opune, stiu ca ma doresti, buzele tale imi marturisesc adevarul, fara cuvinte, ochii tai te tradeaza. L-am impins pe podea si m-am napustit asupra lui ca o fiara asupra pradei. Il doream cu atat mai mult cu cat ma privea cu furie si sfidare, ideea ca se zbatea sa-si suprime propriile porniri, ma excita, tremura de placere la fiecare atingere a mea. Am inceput sa-l sarut pe gat cu ardoare, profitand ca Yoshio se abandonase in ghearele tentatiei, dulcea tentatie... I-am atins buzele moi cu degetul, incercand sa le declestez. I-am furat un sarut lung si intens, in timp ce-l simteam prizonier in imbratisarea mea. Il priveam indelung cu dorinta in timp ce ii descheiam nasturii de la camasa alba. Zambetul sau atat de inocent inainte era atat de diferit acum incat ma simteam vinovat ca profitasem de slabiciunea lui. Insa pentru mine fericirea insemna placerea fara regrete, iar acum mi-o ofeream din plin.
- Masaru, de ce-mi faci asta? Isi acoperi fata cu mainile, in timp ce lacrimile ii curgeau pe obrazul cald. Nesiguranta din vocea lui ma intarata, era ca un drog, crea dependenta.
A doua zi m-am trezit singur, Yoshio ma parasise. Tot ce a lasat in urma a fost o scrisoare in care imi spunea cat de mult ma uraste si ca eu eram singurul vinovat pentru ceea ce se intamplase.
Desi pentru el si pentru restul lumii, putea parea un viol, nu ma simteam catusi de putin vinovat, ii satisfacusem doar o dorinta pe care nu cutezase s-o formuleze limpede in mintea lui si care ramasese ascunsa in subconstient. De fapt il eliberasem de povara normalitatii si trebuia sa-mi fie recunoscator. Dar eu… imi pusesem singur catuse cu doar o imbratisare.
Astazi era una din acele zile in care eram nostalgic, ma simteam singur, iar amintirea lui era singura mea consolare. In loc sa ma concentrez sa termin hartiile pe care trebuia sa le predau sefului meu chiar in aceeasi zi, ma tortura gandul ca el ma ura. Nu-l mai vazusem de aproape un an. La o luna dupa intamplarea dintre noi, auzisem de la niste prieteni comuni ca parasise Tokyo pentru a se muta in Osaka cu slujba.
Impactul vestii fusese devastator, renuntasem sa mai frecventez locurile care imi aminteau de el, pierdusem intentionat legatura cu prietenii comuni, totul pentru a-l uita.
Speranta de a-l revedea era singurul lucru pentru care mai traiam, aveam sa-i cer iertare si odata totul lamurit, puteam reconstrui relatia noastra. Realizam ca totul era o nebunie, simplul fapt ca inca speram la iubirea lui dupa tot ce ii facusem era cel mai crud vis al meu. Niciodata nu fusesem “noiâ€, dar reactia lui Yoshio la saruturile mele, nu ma putea insela… ea era sincera si-mi soptea ca ma iubea.
- Nu te opune, stiu ca ma doresti, buzele tale imi marturisesc adevarul, fara cuvinte, ochii tai te tradeaza. L-am impins pe podea si m-am napustit asupra lui ca o fiara asupra pradei. Il doream cu atat mai mult cu cat ma privea cu furie si sfidare, ideea ca se zbatea sa-si suprime propriile porniri, ma excita, tremura de placere la fiecare atingere a mea. Am inceput sa-l sarut pe gat cu ardoare, profitand ca Yoshio se abandonase in ghearele tentatiei, dulcea tentatie... I-am atins buzele moi cu degetul, incercand sa le declestez. I-am furat un sarut lung si intens, in timp ce-l simteam prizonier in imbratisarea mea. Il priveam indelung cu dorinta in timp ce ii descheiam nasturii de la camasa alba. Zambetul sau atat de inocent inainte era atat de diferit acum incat ma simteam vinovat ca profitasem de slabiciunea lui. Insa pentru mine fericirea insemna placerea fara regrete, iar acum mi-o ofeream din plin.
- Masaru, de ce-mi faci asta? Isi acoperi fata cu mainile, in timp ce lacrimile ii curgeau pe obrazul cald. Nesiguranta din vocea lui ma intarata, era ca un drog, crea dependenta.
A doua zi m-am trezit singur, Yoshio ma parasise. Tot ce a lasat in urma a fost o scrisoare in care imi spunea cat de mult ma uraste si ca eu eram singurul vinovat pentru ceea ce se intamplase.
Desi pentru el si pentru restul lumii, putea parea un viol, nu ma simteam catusi de putin vinovat, ii satisfacusem doar o dorinta pe care nu cutezase s-o formuleze limpede in mintea lui si care ramasese ascunsa in subconstient. De fapt il eliberasem de povara normalitatii si trebuia sa-mi fie recunoscator. Dar eu… imi pusesem singur catuse cu doar o imbratisare.
Astazi era una din acele zile in care eram nostalgic, ma simteam singur, iar amintirea lui era singura mea consolare. In loc sa ma concentrez sa termin hartiile pe care trebuia sa le predau sefului meu chiar in aceeasi zi, ma tortura gandul ca el ma ura. Nu-l mai vazusem de aproape un an. La o luna dupa intamplarea dintre noi, auzisem de la niste prieteni comuni ca parasise Tokyo pentru a se muta in Osaka cu slujba.
Impactul vestii fusese devastator, renuntasem sa mai frecventez locurile care imi aminteau de el, pierdusem intentionat legatura cu prietenii comuni, totul pentru a-l uita.
Speranta de a-l revedea era singurul lucru pentru care mai traiam, aveam sa-i cer iertare si odata totul lamurit, puteam reconstrui relatia noastra. Realizam ca totul era o nebunie, simplul fapt ca inca speram la iubirea lui dupa tot ce ii facusem era cel mai crud vis al meu. Niciodata nu fusesem “noiâ€, dar reactia lui Yoshio la saruturile mele, nu ma putea insela… ea era sincera si-mi soptea ca ma iubea.
It's a game...