Life hidden in the shadows

[Sho-Yo]

Acest fic este dedicat unei persoane speciale: ROXA RXN

* Tip critica: orice
* Minim 5 comuri pentru continuare sau 3
* Minim 3 randuri la comentariu (VA ROG)
* Lectura placuta!

Life hidden in the shadows :

~ Spy ~



Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/managa-ul Naruto(inafara celor create de mine) si nu fac profit de pe urma lor.



Prolog



In urma cu zece ani, intr-un spital, o tanara femeie trecea prin dureri de nesuportat. Trecea pentru prima data in viata ei prin durerile nasterii. Dupa multe tipete si dureri ingrozitoare auzi un planset cristalin iar inima ei incepu sa bata cu putere. Dupa putin timp primi in brate fiinta cariea ii daduse nastere. O bucurie nespusa aparu pe chipul ei, slabit si obosit. Insa bucuria nu tinu mult, caci, in spital aparura niste barbati cu masti, imbracati in negru. Ei se indreptau catre salonul unde stateau tanara mamica si copilul acesteia. Cand ajunsera in dreptul usii o lovira cu putere si intrara fara remuscari sau ezitare. Luara din bratele tinerei copilul nepasandu-le de tanara distrusa si neputicioasa. Tanara tipa in urma lor sa se opreasca in timp ce siroaie de lacrimi brazdau fata ei adineori vesela. Durerea de a pierde copilul care adineori statea in brate o macina, o omora cu fiecare suflare, cu fiecare lacrima sufletul ei se spargea in bucati. O durea si nu putea face nimic. Asta o durea cel mai tare. Era neputincioasa si nimanui nu-i pasa de durerea ei sau de copilul rapit. Doctorii o priveau si nu faceau nimic. Asta se intamplase in Japonia, intr-o zi de douazeci si trei augus, doua mii doisprezece.



Capitolul I



Viata mea




Ev's P.O.V



Stau la geam si privesc cerul noptii, stelele, mii, argintii. O urma de tristete imi invadeaza sufletul. Ma mangaie si ma macina, nelasandu-mi putina liniste in viata mea jalnica. As vrea sa fiu o pasare. Ea e libera sa zboare unde o poarta inima in timp ce eu nu. Nu pot zbura unde doresc sau macar sa zbor unde m-ar purta vantul. Trebuie sa stau aici sa ma bucur de tristete si dezamagire. Sa-mi alin sufletul cu dezamagirea unei noi zile, cu durerea de a respire, de a trai. Durerea e viata mea si viata mea e durere. Dezamagirea e in sufletul meu si sufletul meu e in dezamagire. Aerul care il respir imi e otrava care ma tine in viata. As dori sa fiu un fluture. Sa traiesc o zi si dupa sa mor. O zi plina de bucurie, fericire, cuvinte care lipsesc din dictionarul vietii mele. Mintea mea departe zboara, in timp ce corpul meu nu poate pleca. Il tine cineva legat de acest loc, cineva mai puternic decat mine. Oricat m-as zbate tot nu voi putea rupe lantul care imi incatuseaza trupul, sa pot pleca spre lumi mai bune, fara rautate. In lumi in care puterea si banii sa nu domine omenirea. Acele lumi le visez, le astept, dar, ele nu vin, nu ma asteapta cu bratele deschise. Ma hranesc cu iluzii si desi stiu ca ma ranesc, tot nu ma opresc. Ma hranesc cu iluzii ce stiu ca nu vor deveni vreodata realitate. Ma ranesc, dar totusi nu ma opresc. Daca nimanui nu-i pasa de a mea soarta, mie de ce mi-ar pasa? Poate o sa mor odata si sa scap de chinul de a trai. Visele... Multi spun ca oamenii fara vise nu mai sunt oameni. Fara vise nu poti trai. Dar, oare, daca visezi, ce vei face? Te vei rani singur, cu visele care vise vor ramane pentru totdeauna.

Deschid incet fereastra si trag aerul rece al noptii in plamani cu putere dupa care il dau incet afara. Las fereastra deschisa dupa care merg pana la patul meu si ma asez incet pe el. Privesc camera invadata de intuneric. Negrul. Culoarea care imi domina viata. Ma dezbrac incet de hainele ce le purtam dupa care caut in dulap o pijama. In cele din urma gasesc o pijama neagra. O imbrac dupa care ma bag in pat si incet, incet imi simt pleoapele mai grele pana cand cad intr-un somn adanc.


Cerul de un albastru inchis, inca presarat cu cateva mici sclipirii aurii, pierdute. Vantul adia usor, unduind dupa bunu-i plac iarba de un verde crud, presarata cu flori micute, albe si albastre. In adierea usoara pluteau mici flori alb-rozalii despinse din copaci. Primele raze ale soarelui inceracau, fara sorti de izbanda, sa intre printre desisurile padurii. O tanara fata, cu parul roz, lung pana la jumatatea spatelui, imbracata intr-o rochie alba fara bretela, lunga pana-n pamant, sta si priveste cu ochi-i verzulii o caprioara cum bea apa cristalina si rece a cascadei din padure. Tanara merge cu pasi maruti spre cascada speriind caprioara care o i-a la goana pierzandu-si urma prin deasa padure. Ajungand in fata lacului creat de cascada care curge fara-ncetare, tanara se lasa incet in genunchi si cu palmele i-a apa cristalina si o duce la gura-i micuta, cu buze subtiri si rozalii. Dupa ce isi potoleste setea se ridica si inainteaza pana intra in cascada.


Ma trezesc si privesc ceasul de pe noptierea care indica ora 05:45. Nemaiputand sa dorm ma decid sa ma ridic din pat. Ma ridic incet din pat si merg spre marea mea fereastra. Privesc cerul inca instelat si deschid geamul sa simt adierea diminetii care imi mai i-a din durere. Pun capul pe geam in timp ce-mi amintesc visul si pe acea tanara. O tanara frumoasa dar cu o durere ucigatoare care nu o lasa sa paseasca pe celalalt taram. Un taram frumos, cu pajisti pline cu flori parfumate si viu colorate, cu fluturi multicolori, pasari cu triluri mifirice, iepurasi pufosi si micuti care sa alerge prin padure, lupi care sa urla in clar de luna, ursi somnorosi care sa se duca la rau sa prinda peste, pace si linistie. Acest vis imi aduce aminte de..