Vengeful desire

[MiraA]

Capitolul 5

Saptamana fusese un adevarat cosmar...
Orice prost si-ar fi putut da seama ca Young nu vroia decat sa ma faca sa cedez. In fiecare zi aveam atat de mult de lucru incat ma prindeau zorii urmatoarei zile tot la birou, tot cu nasul in calculator sau in rapoarte, iar pe zi ce trecea mormanul de dosare ce trona pe masa mea de lucru era mai mare, in loc sa fie mai mic. Un adevarat Iad...
Nici macar nu-mi mai aminteam cum arata patul meu sau cand dormisem ultima oara in el. Ajungeam acasa doar ca sa ma schimb si in cel mai bun caz apucam sa fac un dus inainte sa fiu nevoit sa plec din nou. Uneori mai motaiam cateva minute sprijinit de spatarul scaunului de la birou...dar atat, nimic mai mult.
Era deja sambata seara. Maine ar fi trebuit sa fiu liber, dar Samuel ma rugat sa vin pentru cateva ore pentru ca avea treaba cu mine, iar eu nu am putut sa-l refuz. In parte pentru ca mi se parea un om de treaba, dar si din cazua faptului ca, daca i-as zice ca sunt obosit ar fi ca si cum as recunoaste ca nu mai pot continua. Am oftat si am inchis dosarul pe care il aveam in brate. Niciodata nu cred ca am fost atat de obosit ca acum. M-am intins si am cascat, visand la confortul camerei mele si la caldura patului de acasa...M-am ridicat de pe scaun si am plecat spre biroul lui Young ca sa-i las inca un raport nenorocit, care mi-a mai mancat inca o zi din viata.
Ajuns acolo, nu am apucat sa bat la usa, ca ea se si deschise din interiorul incaperii iesind insasi seful meu. Mi-a zambit ca de obicei cu acelasi zambet sagalinc si lipsit de griji.
-Ma intrebam cand o sa apari...zise uitandu-se la mine si batandu-ma cu mana pe umar. Stii suntem singurele persoane care lucreaza la orele astea, mai ales in weekend? Arata cu mana spre ceasul de pe perete care arata ora 3 dimineata.
-Raportul dumneavoastra. Nu am zis mai mult de atat. Pur si simplu nu mai aveam energia necesara. Nu stiu cum, dar acest om reusise sa stoarca din mine si ultima farama de putere in mai putin de o saptamana. Am injurat in gand si m-am uitat in oricare alta parte decat la el nu.
-Ca de obicei, o munca exemplara.
Am tacut.
-Seth...? esti bine? ma intreba dupa o oarecare ezitare. M-am uitat la el un pic uimit de intrebarea care imi fusese pusa. Chiar daca ne vendeam in fiecare zi, nici macar o data nu am discutat despre altceva inafara de munca. Si-a ridicat mana si mi-a atins unul dintre obraji cu ea, cercetandu-mi trasaturile cu atentie. In momentul in care i-am simtit atingere, corpul meu a fost strabatut ca de un electrosoc, facandu-ma sa tremur usor.
-Da...n-am nimic, i-am zis plecandu-mi privirea si ferindu-ma de mana sa. Imi cer scuze, dar eu trebuie sa plec, i-am zis si am facut cale intoarsa.
-Stai ca vin si eu. M-a prins din urma fara niciun pic de efort si a mers alaturi de mine pana in dreptul liftului. Am ezitat, dar nu mai aveam energia necesara ca sa cobor 20 de etaje. Era doar pentru cateva minute. Nu aveam sa patesc nimic, absolut nimic. Am intrat alaturi de el in cutia de metal, simtind deja broboadele de sudoare de la tample si inima care incepuse instantaneu sa bata mai tare. Inainte sa se inchide usile am tras adanc aer in piept si mi-am inchi ochii, incercand sa-mi imaginez ca sunt oriunde altundeva decat acolo si cu oricine altcineva inafara de el.
Intre noi se lasa tacerea,lucru care ma imbucurat nespus de mult, dar, exact in momentul in care corpul incepuse sa mi se relaxeze, un sunet strident se facu auzit si liftul se opri. In acelsi timp luminile se stinsera cufundandu-ne in bezna.
-La naiba! Fix asta ne mai lipsea acum. I-am auzit vocea frustrata din partea cealalta a cabinei minuscle.
Mi-a luat mai mult sa constientizez ce se petrecuse defapt. Liftul...era blocat intre etaje, iar eu eram blocat in el...intre patru pereti, fara scapare. Corpul incepu sa-mi tremure imediat ce acest gand isi facu loc in mintea mea, iar picioarele mi se inmuiara, nemaiputand sa-mi mentina greutatea. Respiratul devenise o corvoada greu de suportat. M-am lasat sa cad, rezemat de perete si mi-am lipit fruntea de genunchii ridicati, incercand sa ma calmez, dar era in van...simteam ca ma sufoc.
-Nu pot..sa respir, am zis soptit. Vreau sa ies! Lasati-ma sa ies de aici!
In scurt timp i-am simtit mainile in jurul meu, strangandu-ma cu putere, incercand sa ma calmeze.
-Seth... gata...totul e bine.Dar nu l-am ascultat. Oboseala si frica pusesera stapanire pe mine. M-am zbatut cat am putut de tare, am incercat sa-l dau la o parte, dar el inca ma tinea. La un moment dat m-a lipit complet de trupul sau, care parea atat de mare si de puternic, in comparatie cu al meu, care tremura incontinuu.
-Nu intelegi, i-am zis disperat, uitand pe moment ca nu trebuia sa-mi arat punctele slabe in fata lui. Nu pot sta aici. Mi-e frica...nu mai am aer.
Urmatorul lucru pe care la-m simtit au fost buzele sale care se comtopira cu ale mele. Am vreut sa ma dau la o parte, dar nu aveam unde sa ma duc, fiind prins intre el si peretele liftului.Era brutal, dar in acelsi timp bland. Imi musca buza inferioara, facandu-ma sa-mi deschid gura si sa-i las cale libera. Limba sa se strecura in cavitatea mea bucala, incepand un jos incitant, pana ce am ramas fara aer din cu totul si cu totul alte motive. In momentul in care m-a tras mai aproape m-am agatat de gatul sau cu ambele brate, dorind sa-mi gasesc un sprijin si sa imprumut o parte din caldura si siguranta sa. In acel momentu pur si simplu nu mai gandeam...disperarea mea alimenta alte instincte primare pe care nici nu stiam ca le am, ce sa mai zic de controlarea lor. Un vartej de senzatii ma cuprins cand mana sa a coborat incet pe pieptul meu si mi-a atins sfarcurile prin materialul subtire al camasei de in, facandu-ma sa scot un geamat scurt de placere.
Dar, dintr-o data luminile din lift s-au aprins si acesta a inceput din nou sa coboare. Am clipit des si ochii mi s-au marit de groaza cand mi-am dat seama ce facusem sau , mai bine zis, cu cine facusem...Puteam sa-mi vad reflexia inrosita in oglinda de pe peretelo opus si mi-am plecat privirea rusinat si al dracului de enervat, nu inainte sa observ ca si el parea la fel de ravasit ca si mine si de uimit. Nu mi-am dat seama ca stau rezemat de usile liftului decat atunci cadn ele s-au deschis si eu era sa cad pe spate in holul mare de parter, care la acea ora, era pustiu. Totusi mana lui m-a prins, nelasandu-ma sa ma lovesc de marmura rece, retinandu-mi pentru o clipa mai lunga bratul ce inca tremura.
-Seth...eu
-Trebuie sa plec, i-am zis, luand-o efectiv la fuga si iesind val vartej pe usa afara, lasandu-ma invalit de aerul rece al noptii, care speram eu, ca imi va calma bataile inimii inainte ca aceasta sa-mi iasa din piept...