I like pretending

[Mitsukai Yoru]

Si am privit geamul. Ploua. Daca as fi putut descrie ploaia in acel moment as fi spus ca e eficienta. Nu stiu exact la ce ma gandeam, doar ca privirea imi era astupata de felul in care apa se meamorfoza in negru. Ma gandeam cate nuante de negru exista … si ea cadea din nou.
Tulbure, zgomotoasa, as fi putut sa ii dau insusiri umane, pentru asta s-a inventat personificarea, nu? Insa ea imi vorbea. Prin proprietatea ei de a aparea, de a exista, nemuritoare, de a lovi totul cu aceeasi infuzie tulburatoare de praf, ma facea sa ma desprind de eul meu.
Apoi a disparut. Cateva dovezi care dispar la fel ca o crima in serie, iar uneori absenta ei devine chiar suspecta. M-am asezat pe scaun si am inceput iar. Ciudat cum tastele mele, in contrastul de pagina alba, puteau sa loveasca la fel ca si ploaia. Eram inconjurata de alb, alb curat, alb murdar, alb strain, ma intrebam cate nuante de alb exista.
M-am oprit, se pare ca nu aveam deloc perspectiva asupra finalului, pentru ca de curand norii se subtiara ca paginile unei carti, lent, in timp, pana ce devenira aproape opaci. Ma uitam prin ei, cat de adanc, ma duceau cu gandul la o plaja, la un soare, la o bucata de mare tanara si salbatica. Cum putea luna devenii la fel de stralucitoare?
Iar aici aud, mai suav decat orice sunet si mai exact decat orice culoare, despre tine.

Are we machines
Obsolete alone
With symbiotic self indulgence
And if we dig deep
The circuitry burnt out, bends
Into neurotic repetition.

[IAMX - I like pretending]