Integrarea in colective

[andraportocala]

In primul rand, nu inteleg de ce toata lumea vorbeste despre integrarea in colectivul clasei lor, cand topicul asta se refera la societate, dar ma rog. E si aia o "societate" pana la urma.
Am citit toate posturile si sunt fix 2 tipuri de oameni aici: cei timizi, si cei vorbareti si sociabili.
Nu stiu, faza cu integratul intr-o clasa e fix un cutit cu 2 taisuri, si o sa vorbesc aici de experienta mea persoanala. In generala, am avut o clasa geniala. Am petrecut 8 ani alaturi de oamenii aia, si e logic ca am trecut si noi prin perioadele de "va urasc pe toti", "nu va mai suport", "sunteti niste dobitoci", dar in final am realizat ca noi reprezentam 8A-ul si ca trebuie sa make the best of it. Nu stiu, eu la gradinita eram fix genul de copil autist care sta intr-un colt de dimineata pana seara si nu vorbeste cu nimeni. Nu am avut niciun prieten cand eram mica, si nici ca incercam asta. Preferam sa stau singura si sa ma joc cu Barbie on my own, ca nu aveam eu nevoie de prieteni, desi eram mica.
Dupa, in clasa 1 am avut fix un soc. Desi eram mici, toata lumea era asa de deschisa si saritoare. Si sa nu mai spun, fiind clasa 1 toti se indragosteau de toate. In clasa 1 am avut primul prieten!!! Vorbeam cu el la telefonul fix . Da, si de atunci am devenit un colectiv, fara sa ne dam seama. Printr-a 3a cand deja veneam singuri acasa, eu aveam drum comun cu 2 baieti (baza clasei) si va dati seama ca de atunci suntem prieteni foarte buni. Si au mai trecut ani, si am ajuns in gimnaziu cand toti se urasc intre ei. Evident, s-au format bisericute si toata lumea se barfea pe la spate si chestii de genul. Dupa, tot am inceput sa iesim in oras mai multi din clasa, si mai multi, si mai multi, pana ne-am dat seama ca noi ne cunoastem de o viata aproape si ca o sa fim prieteni mereu, no matter what. Atunci chiar eram nedespartiti. Chit ca 1,2,3 erau pe planeta lor si nu ne bagau in seama, noi ne simteam uniti si prieteni. Ne ajutam mereu, faceam temele impreuna pe skype, vorbeam la telefon cu orele. Cel putin intr-a 8a cu examenul lui peste, pfff. Numai noi stim cate ore stateam la telefon sa facem probleme la geometrie... Si intr-a 8a iari, fiind dimineata, ne mai saturam si noi de scoala si mergeam pe la unu, altu acasa sa dormim . Asa, ne adunam 10 persoane si plecam sa dormim. Dar eram totusi copii cu bun simt. Dupa ce ne trezeam faceam la mate.
Nu stiu, pentru mine generala a fost o perioada minunata! O sa-mi fie dor mereu de anii aia si o sa-mi fie dor de TOTI colegii, chiar si de aia foarte diferiti mie. Pana la urma au fost prietenii mei si ii cunosc de cand eram o ghinda de om. Noi am evoluat unii in ochii altuia, noi am avut dramele noastre, noi ne-am urat intre noi, noi ne-am placut intre noi...noi sa ramanem prieteni si sa ne bucuram de zilele alea!
Acum, la liceu (sunt a 10a) e mai aiurea. Adica, sunt si la filo si sunt 4 baieti in clasa printre 20 si ceva de fete. Nu suntem deloc uniti si suntem persoane complet diferite. La liceu am preferat sa-mi fac prieteni in alte clase pentru ca nu exista nicio scanteie in clasa mea. Nu pot sa zic ca sunt timida sau ceva, dar chiar nu poti vorbii cu colegii mei, asa ca am preferat sa caut parteneri in alta parte, si chiar i-am gasit. Cel putin, in curte, in pauza iti faci jdemii de cunostinte, care chiar pot evolua frumos. Asa, mai iesi in oras cu clasa lui x, a lui y, te mai imprietenesti cu z, cu v si chiar merge treaba. Mai cunosti si de la clase mai mari, si tot asa. Plus ca mereu ii ai pe fostii colegi si pe noii lor prieteni si ajungi in final sa ai o gasca destul de larga si variata .

In final, tot ce trebuie sa faci e sa fii open minded. Nu trebuie sa fii foarte sociabil ca sa-ti faci prieten, ci doar sa ai o minte deschisa. Poti gasi acceptare intr-o persoana la care nu te-ai fi asteptat niciodata; tot ce trebuie sa faci este sa-i acorzi o sansa. Nu trebuie sa etichetam oamenii dupa cum se imbraca, sau mai rau (ceea ce mie mi se pare ridicol) dupa genul de muzica pe care il asculta. Frate, ok, ascult manele, si ce? Nu poti sa-mi acorzi o sansa, poate chiar sunt your soulmate! Nu spun ca toti o sa fie ok si amabili, dar in viata nu o sa fie niciodata totul roz si "dusmanii" si antipatiile sunt si ele un rau necesar.