The life of an Uchiha

[angeliqueVampire]

Cap. 6 – Şantajul [capitol povestit din perspectiva lui Yuri!!]

Mort... nu chiar atît de mort ... deloc mort ... practic, viu ... Cine ar fi zs că după toate divergentele între Uchiha şi Akatsuki s-a ajuns la un pact care sfidează legile naturii şi ale vietii? Eu, personal nu mai cred că nu există viaţă după moarte... Nu după tot ce am aflat... Deidara ... a murit... şi totuşi ... e viu ...
O lumină slabă pîlpîie ameninţător în dormitor. Încă soarele nu rasarise, dar nu mai puteam dormi. Îmi apinsem o lumînare, ca să nu-i trezesc pe baieti, şi am început să lecturez cele şase dosare. Era incredibil ce-mi vedeau ochii. Atît de imposibil încît... dar gîndurile îmi fuseseră distrase de o voce cunoscută :
-Nu dormi, Yu?
Shin se trezise şi el, iar Ryu îl urmă. Nu mai aveam somn după tot ce citisem. Se pare că nici ei... Aşa că am aşteptat împreună dimineata, privindu-ne ca şi cum aceasta ar fi fost ultima clipă cînd ne mai puteam vedea. Nici unul nu mai avea speranta zilei de mîine.
Dimineata veni foarte încet, iar soarele fuse mult prea leneş să se trezească, aşa că încă din zorii zilei începu să coboare o perdea rece şi udă. Ploua.
În curtea şcolii copiii erau mai mult decît fericiti privind stropii de apă, care erau ca o binecuvîntare pentru ei. Noi mergeam prin multime, încercînd să nu dam de banuit cu fetele noastre pasive.
Clasa era aproape goală. O fată şi un baiat stateau în banci aşteptînd. Pe blond l-am recunoscut imediat... Yoru. Fata îmi era stranină, nu ştiam cum o cheamă... Astfel, privirea mi se îndreptă spre Yo...Deidara. Ochii lui albaştri pareau atît de preocupati încît dacă nu aş ştii că-mi studiază fiecare mişcare aş fi crezut că nu mă observase. Înainte să-mi dau seama, el ridică privirea şi ne zîmbi:
-Bună dimineata! Spuse el, atît de tare încît o sperie pe cealaltă fată. Cum v-ati petrecut noaptea, prieteni?
Tot ce zicea era atît de sugestiv, zici că ştiuse de seara trecută, cînd am furat documentele. Totuşi, eu nu aveam de gînd să mă dau de gol...
-Filme, popcorn, chestii din-astea! Ştii şi tu, filme cu morti care învie, spionaj, subiecte de top saptamîna asta! Îi raspundeam cu aceeaşi monedă.
Deja mă obosea statul în picioare, aşa că am luat loc în banca mea. Shin şi Ryu mă urmară. Yoru ne dadu pace, pentru un moment, dar mi s-a parut că vorbeşte ceva dubios cu Sano, care tocmai trecuse pe coridor. Mă rog, nu e treaba mea... Eu ştiu ce trebuie să ştiu şi de-aici nu mai îmi pasă.
Profesorul a intrat alarmant de repede în clasă, trecînd pe lîngă blond cu o viteză ametitoare. A trîntit catalogul pe bancă, iar noi am început să scriem. Cam ceea ce facem zilnic. Şi prima oră, şi a doua, şi a treia, şă nu uitam de a patra... În pauza dinaintea ultimei ore, Deidara mă trase de mînă afară din clasă.
-Uite, dragă, eu îţi ştiu secretele, tu îl ştii pe al meu! Începu el cu o voce foarte înceată. Hai să nu ne mai prefacem! Ne întîlnim la ora trei, după şcoală, în parcul de lîngă turnul lui Hokage! Asta, dacă nu vrei să spun la nimeni ce ai facut tu aseară...
Eram mască. Totuşi nu aşa de nedumirită încît să nu ştiu că trebuia să o fac, şi aveam de gînd să o fac. Voi merge singură, ca să nu fie discutii. Hei, nu mie îmi era frică de el...
Orele trecură mai repede cînd ştiam ce va urma. Nu mi-a fost deloc greu să ies din casă fară să ştie baietii. Oricum, nu aveau cum să mă vadă pe geam, încă ploua...
Nu pot să descriu drumul, fiindcă nu am vazut nimic din pricina cetii. Singurul lucru după care mă ghidam erau vechiile mele amintiri cu harta Konohai. Nu parea să fie atît de inutilă. Locul l-am nimerit. Ştiu asta deoarece în fumul gri destingeam uşor o pelerină neagră, de fapt, erau două. Păşeam uşor spre ei. Ceata se împrăştie din parc înainte ca eu să apuc să fac doi paşi. În fata mea se aflau Deidara -cred- şi Itachi. Personal, ştiam prea multe despre Akatsuki ca să nu-i recunosc. Ştiu cît de mult îi urîsem. Acum însă eram dispusă la negocieri...
-Vad că ai venit singură! Remarcă uimit blondul.
Abia acum îl destingeam mai bine pe Deidara. Parul lui era lung, de aceeaşi culoare galbenă, prins într-o coadă la spate şi cu o şuviţă lasată în faţă. Ochii erau aşa cum mi-i aminteam. Pe unchiul meu era greu să nu-l recunosc. Era acelaşi, doar că pe deasupra hainelor purta o pelerină neagră, cu nişte nori - sau ceva de genul- roşii.
-Ce vrei? Am întrebat, cu un tremur în glas.
-Vezi asta? Spuse el, aratîndu-mi un plic sigilat. Este tot ce trebuie să ştii în legatură cu ce ai citit aseară. Îl vei primi dacă îmi vei face un serviciu: Am disperată nevoie de o monstră de ... sînge. Nu pentru mine, pentru Sasori. Odată ce o voi primi, tu vei fi legată de el, şi nimeni niciodată nu va mai reuşi să vă despartă.
-În nici un caz! Ţipasem. Nu !
-Eşti aşa de draguţă cînd te enervezi! Rîse el. Poate că ştii că dacă nu accepti prietenii tai vor fi torurati iar tu vei fi izgonită din sat. Sau chiar mai rau, omorîtă. Te las să te gîndeşti, opera mea de artă. Douazeci şi patru de ore şi nu mai mult!
Plecară.