Iubire de cartier

[MiraA]

Capitolul 26

Randy adormise inaintea mea. Si mie imi era somn, dar nu vroiam sa adorm. Nu inca, cel putin. Imi placea sa stau si sa-l privesc cum doarme. Arata atat de inocent si nevinovat, incat, la o prima vedere, puteai chiar sa crezi ca nu e el.
Mi-am ridicat mana si am inceput sa-i dezmierd pielea fina a fetei, care se infiora la cea mai mica atingere a mea. Dormea, dar totusi reactiona...Asta insemna ca intr-un mod inconstient imi arata ca il puteam influenta chiar si cu o atingere atat de mica?
As fi vrut sa fie adevarat, dar imi era teama sa-mi fac sperante. Nu vroiam sa fiu dezamagit si nu doream ca el sa se simta vinovat in cazul in care eu as fi suferit. Indiferent cum il vedea si il caracteriza lumea, eu stiam ca Randy e un sufletist. Trebuie doar sa treci dincolo de armura in care s-a invelit si ii vei vedea adevarata fata.
Probabil el era singurul lucru bun ce mi se intamplase de cand am venit sa locuiesc in Londra si, daca as putea sa-l fac sa tina macar un pic la mine, as fi in stare de orice sacrificii. As fi fost in stare sa lupt...cu oricine si orice.
Am zambit cand mi-am dat seama ce ganduri nebunesti imi treceau prin cap la acea ora matinala. M-am intins, apropindu-mi mai mult corpul de al sau ca sa-i simt caldura si am ramas asa o vreme cu ochii inchisi, bucurandu-ma de simplitatea gestului ce ne unea.
Din pacate insa, linistea mea nu a durat mult, caci in curand am inceput din nou sa tusesc. La inceput destul de incet, dar pe masura ce treceau minutele accesele au devenit mai puternice, provocandu-mi dureri in piept. Asta imi mai lipsea! M-am ridicat de langa baiat, avand grija sa nu-l trezesc si am mers spre bucatarie, unde stiam ca mi-am lasat inhalatorul si pastilele.
Mi-am umplut un pahar cu apa si am luat 2 pilule din flacon, apoi am tras cu nesat din micul obiect ce mie imi era atat de folositor, asteptand ca nenorocita asta de criza sa inceteze. M-am asezat pe unul dintre scaunele de la masa si mi-am lasat capul sa se odihneasca pe maini. Ochii mi se inchideau deja, dar stiam ca nu voi reusii sa adorm pana nu ma voi calma.
Sunetul scos de ceasornicul de pe perete ma enerva, frigul din casa ma enerva, totul ma enerva. Fusese o seara atat de placuta. De ce trebuia sa o stric printr-o criza de astm? Nu puteam sa dorm eu frumos ca orice om normal in pat, la caldura si in bratele iubitului meu. Am oftat si am inspirat adanc, dar un nou acces de tuse aproape ma ingenunchie. Mi-am dus mana la gura ca sa inabus sunetul scos, dar cand am indepartat-o am vazut urme de sange. Ochii mi s-au marit de groaza, dar nu puteam sa intru in panica. M-am ridicat si m-am dus la mine in camera, unde am tras repede pe mine o pereche de pantaloni, un tricou si o geaca mai groasa. Nu eram mare fan al spitalelor, dar stiam cand am nevoie de un doctor...
Nu vroiam decat sa reusesc sa ma strecor afara fara ca Randy sa-si dea seama, dar nu am avut noroc, caci imi auzii pasii...sau poate a fost tusea mea ce l-a trezit.
-Brian, ce se intampla? Esti bine? intreba somnoros din cadrul usii dormitorului. Parul lui era intr-o dezordine de nedescris si boxerii ii stateau un pic stramb, dar pentru mine era cel mai frumos barbat pe care in vazusem in viata mea. Am vrut sa-i raspund, dar am inceput iar sa tusesc si m-am lasat jos, tinuandu-ma cu una din maini de piept. El veni repede langa mine si-si trecu bratele in jurul meu, sustinandu-ma.
-N-am nimic. Nu-ti face probleme.
-Cum nimic?! De ce esti imbracat? Puteam sa vad ca era nervos, dar nu stiam ce sa-i raspund. Nu vroiam sa-si faca griji. Puteam sa ma descurc singur. Ma cerceta din cap pana-n picioare, apoi imi atinse buzele usor cu degetele sale lungi, stergand o urma minuscula de sange. Asta e ce cred eu ca e? intreba cu o voce ce nu prevestea nimic bun.
-Depinde ce crezi tu ca e. Mai bine faceam pe prostul...chiar daca riscam sa-l enervez si mai mult.
-La dracu', Brian! Asta e sange! De ce nu m-ai trezit? Aveai de gand sa mergi la spital fara mine?
Am inghitit in sec si mi-am plecat privirea in pamant. Niciodata nu am stiut sa mint si nu aveam de gand sa invat acum.
Vin imediat, imi zise si disparu in dormitor, reaprand dupa cateva minte complet imbracat. Acum putem pleca.
Am dat afirmativ din cap si m-am lasat condus afara din apartament, pana jos in strada, unde Randy chema un taxi. Aerul rece si umed nu imi facea prea mult bine, dar am incercat sa-mi tin sub control tusea, cu toate ca nu era usor. Spitalul nu era departe, asa ca am ajuns in mai putin de 10 minute.
Am intrat pe la urgente, eu inainte tusind intr-una si Randy in urma mea. I-am explicat unei asistente care e problema mea, iar ea m-a condus pana la cabinetul medicului de garda pentru o examinare de rutina. Nu imi era frica...vizitele la spital devenisera o obisnuita pentru mine, dar Randy parea foarte agitat.
-Calmeaza-te, Randy. Sunt bine. Sigur nu e nimic grav. De aceea nu am vrut sa vi cu mine. I-am zis inainte sa intru in cabinetul doctorului, zambind.
-Vreau sa aud asta de la doctor.
Am oftat, dandu-mi seama ca nu crede nici macar un cuvintel din ce i-am zis eu, dar se va convinge pana la urma.
A vrut sa vina dupa mine, dar doctorul a intervenit:
-Tinere, numai rudele sau persoanele apropiate au voi sa intre la un consult.
-Vreau sa stau cu el. Vocea lui Randy era hotarata si dura. Stiam ca nu va pleca, asa ca m-am intors catre doctor si i-am zambit.
-E iubitul meu, vreau sa ramana. Amandoi s-au uitat uimiti la mine, in toata incaperea lasandu-se linistea. Apoi doctorul tusi discret si imi facu semn sa ma dezbrac pentru o radiografie pulmonara. Norocul meu ca nu se mai vedeau vanataile de pe tors, caci altfel as fi avut multe explicatii de dat.
In timp ce am asteptat rezultatul de la radiografie mi-a luat tensiunea si l-a sunat si, la rugamintea mea, l-a sunta pe doctorul meu din Liverpool, care ii explica tot istoricul meu medical. In jumatate de ora ajunsera si radiografiile si am putut sa repir usurat. Astmul nu se agravase. Mi-a dat niste pastile mai puternice, zicandu-mi ca schimbarea aerului, care aici era mult mai umed imi facea rau, dupa care puse intrebare de un milion de lire:
-Ati facut mai mult efort decat de obicei in ultimele zile?
M-am inrosit tot si mi-am lasat imediat ochii in pamant de rusine.
-Da...am zis cu jumatate de gura. Cand imi vazu fata ca racul, isi muta privirea spre Randy care se uita la unul dintre nasturii hanorocului si incepu sa chicoteasca.
-Inteleg...incercati...sa nu mai faceti efort vreo doua-trei zile, pana isi vor face pastilele efect sau te vei alege cu o nou criza.
Am mormait un multumesc si am iesit afara din cabinet...