Lacrima ÃŽngerului

[Akane Hime]

Cap. 9
Controlarea spiritului Apei


Nu stiu din ce motiv, dar am ales sa-mi tin ochii deschisi. Stateam si priveam in jurul meu. Cred ca stau asa de vreo doua minute. Ce ciudat. Si nu simt nici nevoia de a urca la suprafata pentru a lua aer.
-Motivul pentru care nu simti aceste lucruri, este ca nu vreau eu sa le simti, se auzi o voce blanda.
Ma uit in stanga si vad femeia cea straina din visul meu. Singura diferenta e ca in loc de picioare, avea o coada de peste de un albastru safiriu ce-ti aducea aminte de marele ocean albastru. Este cumva o sirena?
-Nu, dar asa e forma originala. De multe ori sunt confundata cu o sirena, zise ea dand usor din umeri, facand parul ei cel blond sa danseze.

Ma intreb daca pot sa si vorbesc in sub apa ca si ea. Mereu am visat cand eram mica, ca atunci cand voi atinge apa, ma voi transforma in sirena. Ce vise...
-Dragut, chicoti ea.

Stai! Poate sa imi auda gandurile? Daca da, atunci asta-i foarte tare. Dar daca nu, atunci imi citeste expresia fetei?
-Mda. Pot sa-ti aud gandurile, dar nu e mare lucru.
„Dar pot sa vorbesc asa cu tine?”
-Poti. Si ma intreb de ce nu o faci.
-Ce? Am zis dupa care mi-am acoperit gura cu ambele maini. Nu-mi vine sa cred ca tocmai am vorbit sub apa fara sa ma inec.
-Nu-ti fa griji!N-ai sa patesti nimic, ma asigura ea luandu-ma de maini. Ai vrea sa plutesti? Ma intreba, schimband subiectul.

Am dat din umeri nepasatoare, dar sa fiu sincera chiar as vrea sa plutesc putin. Dupa ce i-am raspuns, am simtit cum corpul meu era ridicat. In cateva secunde, pluteam la suprafata apei. Ce bine e, am gandit in timp ce-mi lasam corpul sa fie mult mai relaxat.

Nick’s P.O.W.

Andra s-a dus in apa? Dar nu zicea ca ii este frica de ea?
#Se pare ca nu# l-am auzit pe Dylan.
#Esti sigur ca ai auzit-o?# l-am intrebat putin nesigur.
#Da. Am auzit-o zicand „Minunat”. Iar faza e ca a gandit-o, nu a spus-o.# sublinie ultima fraza.

Chiar inainte sa apuc sa zic ceva, ceva ciudat trecu pe langa mine. Era Teo si avea un aer satisfacut. Ia stai putin. Atunci mi-a picat fisa. Probabil i-a facut ceva monstrul asta.
-Dylan, haide! I-am strigat fratelui meu in timp ce fugeam pe marginea bazinului. Cand, m-am apropiat, ochii mei se marira cat farfuriile. Cred ca si Dylan, care abia a ajuns langa mine, are aceasi fata ca mine.

Sub ochii nostrii, Andra plutea linistita si zambitoare. La un moment dat, eu si cu fratele meu am ciulit urechiile. Se pare ca Andra canta un cantecel dragut.
-Hai privighetoare! E timpul sa mancam, zise brunetul, trezind-o din starea ei de visare. Probabil daca ar fi stat mai mult, ar fi si adormit.

In scurt timp, ne-am alaturat familiilor noastre si am inceput sa manca. Tata si cu „mama” vorbeau de felul cum ne descurcam la scoala, la ce olimpiade am participat, la cate concursuri am castigat si asa mai departe. Andra era cu totul in lumea ei. Dar un lucru inca imi bantuie ganduriile. Dylan a spus ca a auzit-o pe fata in modul nostru telepatic. Ceea ce mi se pare de-a dreptul imposibil.

Am mai stat la strand pana la ora sapte. Atunci, am plecat acasa. In tot acest timp, Andra a inotat atat de mult, incat ai zice ca i-a trecut frica de apa. Odata ce am ajuns acasa, fiecare a trebuit sa faca un dus. Si bineinteles a trebuit sa merg impreuna cu fratele meu la baia de pe hol, pe care am utilizat-o noaptea trecuta. Dar de data asta, noi am ajuns primii in camera fetei.
-Trebuie sa vorbim, am soptit incet sa ma auda Dylan.
-Da. Dupa ce adoarme toata lumea? Ma intreba pe acelasi ton soptit ca al meu. Am facut semn aprobator din cap, dupa aceea m-am aruncat pe pat. Nu a durat mult, ca ma si luat somnul. Dar, n-a durat mult ca am simtit o mana ce ma scutura de umar. Scurt timp dupa aceea, mi-am dat seama ce e timpul. Am coborat repede si silentios treptele. In sufrageria, brunetul ma astepta sprijinit de canapea.
-Ce s-a intamplat? Intreb in soapta.
-Cred ca, Andra este o vrajitoare!

Cam asta e tot ...so enjoi!