Asa...sa vedem. Am decis sa incep un fic nou.Postez un capitol, insa sunt inainte doar cu cateva ch-uri...Sa nu ma huiduiti daca nu iese ceva bine 
Apropo, vreau critici, multe critici si dure daca se poate. Vreau sa imi perfectionez stilul de a scrie.
Let`s start with characters :
Matsuro ( 16 ani )
Inaru ( 21 ani )
Kiru ( 18 ani ) ( apare in al doilea capitol )
Mizuki ( 15 ani )
PS: Dacă vor mai apărera personaje, voi pune pozele cu ele atunci.
~Capitolul 1 Sperante~
Fulgi de nea, atatia fulgi de nea. Pamantul e acoperit cu aceasta mantie si soarele de abia se mai vede dupa norii cenusii. E asa frig, foarte frig.Din gura mea ies aburi fierbinti iar nasul imi e rosu,la fel si mainile dezvelite ce nu poarta niciun material deasupra ca sa le incalzeasca. Stau jos, langa o banca ce este si ea acoperita cu zapada. Ninge in continuu de ore bune, peisajul e mirifc, pacat ca sunt singur aici, printre acesti straini albi ce pica din cer. Corpul imi e cuprins de un vant puternic ce vine din toate partile. E o iarna grea, asta s-a vazut de la inceput!
In departare se vede o umbra. Ba nu, nu e o umbra, se misca si… se apropie din ce in ce mai mult. Acum cand corpul imi e inghetat iar ochii impaienjeniti imi e atat de greu sa ma ridic. Parca imi striga numele, parca vrea sa ma trezesc din aceasta transa. Privirea imi este atintita spre aceasta persoana ce, din umbra neagra, s-a transformat intr-un tanar acoperit cu un palton inchis la culoare, un fular si o caciula groasa de acelasi negru. Ii pot vedea doar cateva suvite din par, este un saten cu ochii atat de stralucitori si verzi. Pacat ca nu ii pot vedea mai bine trasaturile,o chii imi sunt inchisi din cauza acestei temperaturi scazute. Totul s-a terminat, am fost abandonat aici si nimeni nu ma mai poate ajuta. Cand singele ingheata si puterea e asa scazuta, speri ca cineva sa te ajute. Oare acea persoana din fata mea a fost doar o iluzie? Daca nu,atunci de ce sta aici si nu ma ajuta? Am nevoie de ajutorul cuiva! Ma simt… atat de … rece…
-Matsu…Matsuro,trezeste-te!
Totul se sterge, dispare acel alb pur, totul e altceva acum. Unde sunt? Ma ridic in capul pieptului si prima persoana ce o vad este verisorul meu mai mare cu aproximativ cinci ani.E foarte enervant, il urasc, e cel mai mare cretin, nenorocit, mincinos. Prea mult de spus pentru o persoana asa dezgustatoare. In fiecare zi sunt nevoit sa ii vad chipul ala adormit, cu cearcane, parul brunet si ochii aceia cafeniu deschis, mai mult rosii. Sigur poarta lentile!
Il privesc pret de cateva secunde. Patetic! M-a trezit dintr-un vis asa frumos.
-Pleaca! Il privesc atent, dandu-i mana la o parte de pe mine. Am zis pleaca! Ridic tonul de data asta, dandu-mi seama ca nu reactioneaza, ba din contra , incepe sa ma priveasca asa atent, de parca e vina mea ca el se afla in aceasta camera. Si asa a declarat ca nu ii place camera mea. Spune ca patul e prea mic si ferestrele la fel. Are dreptate, mie insa imi place.
-Mereu esti asa irascibil, pustiule. Ce e? Te-ai trezit iar cu fata la cearsaf?
Replicile lui ma enerveaza, incep sa ma incrunt usor si sa strang din pumn. Irascibil? Ba nu, doar ca moaca lui in fiecare dimineata aici, ca sa dea tonul de trezire,ma scotea pur si simplu din sarite. Ce treaba avea el cu mine si cu programul meu de somn?
Am decis sa ma comport cu indiferenta,poate de data asta as fi scapat mai repede de el. Imi frec ochii cu podul palmelor,incepand sa zambesc atunci cand amintirile acelui vis imi apar in minte. Acel barbat bine facut arata asa superb, ochii, parul si totul era perfect. Ma sprijin in maini,dandu-mi patura la o parte de pe picioare si coborand usor din pat. Spre deosebire de alte dimineti, soarele era mai puternic de data asta.
Era si normal,doar eram in mijlocul verii. Ies rapid din camera si inchid usa,ca si cum nu mai era nimeni in incapere cu mine. Holul e asa lung,inca doua usi pana sa ajung la baie. Pasesc alene, cu capul plecat si indreptat spre picioarele mele subtiri, fara pic de muschi. Mai terebuie sa mai trec pe la sala!
In sfarsit ajunsesem in fata usii, o usa maro, lacuita de mult timp cu o inscriptie ca sa ghideze noii veniti ca aici este baia,in cazul meu sa ii ghideze si pe cei adormiti. Apas pe clanta, pregatit sa deschid usa, insa o voce groasa imi zguduie corpul si sparge momentul relaxant de tacere.
-Ti-am facut pranzul ! imi spune Inaru,tipul de mai devreme care se presupunea ca este verisorul meu mai mare.
Intr-adevar eram singuri in aceasta casa, care era defapt era o vila la exterior,plus gradina din spate , insa la interior era absolut normala, cu camere normale, mobilier normal si tot asa. Parintii lui au locuit aici,dar au decis ca este destul de mare incat sa il lase singur. Eu, neavand parinti, ma aflu cu imbecilul asta in imensa camera. Omul asta nu il pot numi familia mea, cu toate ca este singurul care a avut grija de mine de cand am fost mic, nu il pot suporta datorita trecutului ce impiedica prezentul si viitorul.
-Stai putin… Ai zis pranz? Dar cat e ceasul? il intreb curios.
Ma uit cu coada ochiului la el, vazand ca era imbracat intr-o pereche de blugi mulati si un tricou verde cu o pantera desenata in fata. Spre deosebire de mine, care aveam doar o pereche de pantaloni largi si scurti, albi, in care dormeam, el era mult mai imbracat. Realizand ca nu primesc raspuns la niciuna din intrebari am decis sa il tratez iarasi cu indiferenta si sa imi continui drumul pentru a reusi sa ma spal pe fata si pe maini, in plus eu nu meritam atatea explicatii din partea lui. Indiferenta trebuia sa-l doara. Incercarea mea de a apasa iar pe clanta si a intra in baie a esuat si de data asta. O pereche de maini reci imi inconjoara talia, tresarind. Ce il apucase pe tipul asta? Il fulger cu privirea, incercand sa stau calm. Fusesem prins de catre Inaru,din nou… Stiu ca adora sa ma vada speriat, lipsit de putere, de asta il uram. Ii placea sa preia controlul oricand si oriunde. Strang din ochi, dandu-i un cot in burta.
-Lasa-ma! strig la el si intru in baie,inchizand usa in urma mea. Rasusesc cheiea in broasca si fac un pas mare cat sa ajung in fata oglinzii.
Dezgustator! Cum putea sa ma atinga in halul ala? Chipul imi este curatat de apa rece in care imi vad reflectia atunci cand o adun in palma. Nu as putea macar o ora sa uit de el, sa fiu singur si sa imi fac de cap cu colegii? Dau negativ din cap si imi afund fata in palmele pline de acel lichid pur, transparent.
Daca nu mi-as fi udat chipul inainte de a-mi privi fata rotunda din nou,as fi zis ca plang. Defapt ce fac? Chiar plang? Sunt asa un idiot, sensibil si naiv. De ce nu-mi pot stapani sentimentele? Oglina capata culoare, chipul meu aprins si rozaliu sta exact in fata mea, parca incercand sa imi vorbeasca.
-De ce sunt asa ? imi spun, vorbind cu mine insumi. Voiam doar un moment de relaxare, sa stiu ca sunt in siguranta, ca pot sta linistit oriunde merg, oriunde ma aflu. Dar sunt atatea persoane in jur care doar profita .
Oftez adanc si imi afund pentru ultima data chipul in palmele inmuiate , pentru a sterge acele picaturi de cristal ce-mi pica din ochi neconditionat. Imi sterg chipul umezit cu un prosop alb, de bumbac. Era in jur de ora treisprezece insa eu ma simteam ca si cum era sase dimineata. Nici nu doream sa mai ies din acea mica incapere stiind ca Inaru ma asteapta afara. Ce aveam sa fac? Imi iau inima in dinti si imi lipesc urechea de usa, poate totusi imi dadeam seama daca ma asteapta, sau daca a plecat. Speram doar sa nu se mai intample ca atunci, in trecut, cand a profitat de mine.
Acele timpuri au trecut, ar trebui sa ma gandesc doar la viitor si la prezent, insa amintiri imi apar in fata ochilor in ceata si nu-mi dau pace.
Un zgomot se aude din camera mea, era soneria de la telefon. O setasem sa se auda asa tare in caz ca era vreun telefon important iar eu eram intr-o alta incapere. Stiind ca nu avea cine sa ma sune altcineva decat Mizuki-chan, am descuiat imediat usa fara sa mai tin cont de tipul brunet de dupa suprafata de lemn si am luat-o la fuga cu pasi imensi spre camera mea. M-am trantit in pat si mi-am strecurat mana sub perna. Am prins micul aparat in mana mea firava si am apasat pe butonul verde, de accept.
-Buna Mizuki , ii raspund pe un ton copilaresc. Mereu foloseam acest ton cand vorbeam cu ea, probabil pentru ca o placeam, o placeam cu adevarat. Era singura fata care mi-a atras atentia pana acum, insa la cat de naiv eram nu-i puteam spune ce simt pentru ea. Cu un zambet pe fata, am asteptat sa vad ce are de spus.
-Trebuie sa ne intalnim, Matsuro, ma anunta ingrijorata, zambetul de pe fata mea micsorandu-se din ce in ce mai mult, pana a disparut intr-u totul.
Dupa o discutie foarte scurta, in care am incercat sa ii cer indicii pentru motivul pentru care m-a sunat, am inchis amandoi telefonul. M-am ridicat grabit din pat si am inceput sa ma imbrac, fara a cauta ceva anume.
Apropo, vreau critici, multe critici si dure daca se poate. Vreau sa imi perfectionez stilul de a scrie.
Let`s start with characters :
Matsuro ( 16 ani )
Inaru ( 21 ani )
Kiru ( 18 ani ) ( apare in al doilea capitol )
Mizuki ( 15 ani )
PS: Dacă vor mai apărera personaje, voi pune pozele cu ele atunci.
~Capitolul 1 Sperante~
Fulgi de nea, atatia fulgi de nea. Pamantul e acoperit cu aceasta mantie si soarele de abia se mai vede dupa norii cenusii. E asa frig, foarte frig.Din gura mea ies aburi fierbinti iar nasul imi e rosu,la fel si mainile dezvelite ce nu poarta niciun material deasupra ca sa le incalzeasca. Stau jos, langa o banca ce este si ea acoperita cu zapada. Ninge in continuu de ore bune, peisajul e mirifc, pacat ca sunt singur aici, printre acesti straini albi ce pica din cer. Corpul imi e cuprins de un vant puternic ce vine din toate partile. E o iarna grea, asta s-a vazut de la inceput!
In departare se vede o umbra. Ba nu, nu e o umbra, se misca si… se apropie din ce in ce mai mult. Acum cand corpul imi e inghetat iar ochii impaienjeniti imi e atat de greu sa ma ridic. Parca imi striga numele, parca vrea sa ma trezesc din aceasta transa. Privirea imi este atintita spre aceasta persoana ce, din umbra neagra, s-a transformat intr-un tanar acoperit cu un palton inchis la culoare, un fular si o caciula groasa de acelasi negru. Ii pot vedea doar cateva suvite din par, este un saten cu ochii atat de stralucitori si verzi. Pacat ca nu ii pot vedea mai bine trasaturile,o chii imi sunt inchisi din cauza acestei temperaturi scazute. Totul s-a terminat, am fost abandonat aici si nimeni nu ma mai poate ajuta. Cand singele ingheata si puterea e asa scazuta, speri ca cineva sa te ajute. Oare acea persoana din fata mea a fost doar o iluzie? Daca nu,atunci de ce sta aici si nu ma ajuta? Am nevoie de ajutorul cuiva! Ma simt… atat de … rece…
-Matsu…Matsuro,trezeste-te!
Totul se sterge, dispare acel alb pur, totul e altceva acum. Unde sunt? Ma ridic in capul pieptului si prima persoana ce o vad este verisorul meu mai mare cu aproximativ cinci ani.E foarte enervant, il urasc, e cel mai mare cretin, nenorocit, mincinos. Prea mult de spus pentru o persoana asa dezgustatoare. In fiecare zi sunt nevoit sa ii vad chipul ala adormit, cu cearcane, parul brunet si ochii aceia cafeniu deschis, mai mult rosii. Sigur poarta lentile!
Il privesc pret de cateva secunde. Patetic! M-a trezit dintr-un vis asa frumos.
-Pleaca! Il privesc atent, dandu-i mana la o parte de pe mine. Am zis pleaca! Ridic tonul de data asta, dandu-mi seama ca nu reactioneaza, ba din contra , incepe sa ma priveasca asa atent, de parca e vina mea ca el se afla in aceasta camera. Si asa a declarat ca nu ii place camera mea. Spune ca patul e prea mic si ferestrele la fel. Are dreptate, mie insa imi place.
-Mereu esti asa irascibil, pustiule. Ce e? Te-ai trezit iar cu fata la cearsaf?
Replicile lui ma enerveaza, incep sa ma incrunt usor si sa strang din pumn. Irascibil? Ba nu, doar ca moaca lui in fiecare dimineata aici, ca sa dea tonul de trezire,ma scotea pur si simplu din sarite. Ce treaba avea el cu mine si cu programul meu de somn?
Am decis sa ma comport cu indiferenta,poate de data asta as fi scapat mai repede de el. Imi frec ochii cu podul palmelor,incepand sa zambesc atunci cand amintirile acelui vis imi apar in minte. Acel barbat bine facut arata asa superb, ochii, parul si totul era perfect. Ma sprijin in maini,dandu-mi patura la o parte de pe picioare si coborand usor din pat. Spre deosebire de alte dimineti, soarele era mai puternic de data asta.
Era si normal,doar eram in mijlocul verii. Ies rapid din camera si inchid usa,ca si cum nu mai era nimeni in incapere cu mine. Holul e asa lung,inca doua usi pana sa ajung la baie. Pasesc alene, cu capul plecat si indreptat spre picioarele mele subtiri, fara pic de muschi. Mai terebuie sa mai trec pe la sala!
In sfarsit ajunsesem in fata usii, o usa maro, lacuita de mult timp cu o inscriptie ca sa ghideze noii veniti ca aici este baia,in cazul meu sa ii ghideze si pe cei adormiti. Apas pe clanta, pregatit sa deschid usa, insa o voce groasa imi zguduie corpul si sparge momentul relaxant de tacere.
-Ti-am facut pranzul ! imi spune Inaru,tipul de mai devreme care se presupunea ca este verisorul meu mai mare.
Intr-adevar eram singuri in aceasta casa, care era defapt era o vila la exterior,plus gradina din spate , insa la interior era absolut normala, cu camere normale, mobilier normal si tot asa. Parintii lui au locuit aici,dar au decis ca este destul de mare incat sa il lase singur. Eu, neavand parinti, ma aflu cu imbecilul asta in imensa camera. Omul asta nu il pot numi familia mea, cu toate ca este singurul care a avut grija de mine de cand am fost mic, nu il pot suporta datorita trecutului ce impiedica prezentul si viitorul.
-Stai putin… Ai zis pranz? Dar cat e ceasul? il intreb curios.
Ma uit cu coada ochiului la el, vazand ca era imbracat intr-o pereche de blugi mulati si un tricou verde cu o pantera desenata in fata. Spre deosebire de mine, care aveam doar o pereche de pantaloni largi si scurti, albi, in care dormeam, el era mult mai imbracat. Realizand ca nu primesc raspuns la niciuna din intrebari am decis sa il tratez iarasi cu indiferenta si sa imi continui drumul pentru a reusi sa ma spal pe fata si pe maini, in plus eu nu meritam atatea explicatii din partea lui. Indiferenta trebuia sa-l doara. Incercarea mea de a apasa iar pe clanta si a intra in baie a esuat si de data asta. O pereche de maini reci imi inconjoara talia, tresarind. Ce il apucase pe tipul asta? Il fulger cu privirea, incercand sa stau calm. Fusesem prins de catre Inaru,din nou… Stiu ca adora sa ma vada speriat, lipsit de putere, de asta il uram. Ii placea sa preia controlul oricand si oriunde. Strang din ochi, dandu-i un cot in burta.
-Lasa-ma! strig la el si intru in baie,inchizand usa in urma mea. Rasusesc cheiea in broasca si fac un pas mare cat sa ajung in fata oglinzii.
Dezgustator! Cum putea sa ma atinga in halul ala? Chipul imi este curatat de apa rece in care imi vad reflectia atunci cand o adun in palma. Nu as putea macar o ora sa uit de el, sa fiu singur si sa imi fac de cap cu colegii? Dau negativ din cap si imi afund fata in palmele pline de acel lichid pur, transparent.
Daca nu mi-as fi udat chipul inainte de a-mi privi fata rotunda din nou,as fi zis ca plang. Defapt ce fac? Chiar plang? Sunt asa un idiot, sensibil si naiv. De ce nu-mi pot stapani sentimentele? Oglina capata culoare, chipul meu aprins si rozaliu sta exact in fata mea, parca incercand sa imi vorbeasca.
-De ce sunt asa ? imi spun, vorbind cu mine insumi. Voiam doar un moment de relaxare, sa stiu ca sunt in siguranta, ca pot sta linistit oriunde merg, oriunde ma aflu. Dar sunt atatea persoane in jur care doar profita .
Oftez adanc si imi afund pentru ultima data chipul in palmele inmuiate , pentru a sterge acele picaturi de cristal ce-mi pica din ochi neconditionat. Imi sterg chipul umezit cu un prosop alb, de bumbac. Era in jur de ora treisprezece insa eu ma simteam ca si cum era sase dimineata. Nici nu doream sa mai ies din acea mica incapere stiind ca Inaru ma asteapta afara. Ce aveam sa fac? Imi iau inima in dinti si imi lipesc urechea de usa, poate totusi imi dadeam seama daca ma asteapta, sau daca a plecat. Speram doar sa nu se mai intample ca atunci, in trecut, cand a profitat de mine.
Acele timpuri au trecut, ar trebui sa ma gandesc doar la viitor si la prezent, insa amintiri imi apar in fata ochilor in ceata si nu-mi dau pace.
Un zgomot se aude din camera mea, era soneria de la telefon. O setasem sa se auda asa tare in caz ca era vreun telefon important iar eu eram intr-o alta incapere. Stiind ca nu avea cine sa ma sune altcineva decat Mizuki-chan, am descuiat imediat usa fara sa mai tin cont de tipul brunet de dupa suprafata de lemn si am luat-o la fuga cu pasi imensi spre camera mea. M-am trantit in pat si mi-am strecurat mana sub perna. Am prins micul aparat in mana mea firava si am apasat pe butonul verde, de accept.
-Buna Mizuki , ii raspund pe un ton copilaresc. Mereu foloseam acest ton cand vorbeam cu ea, probabil pentru ca o placeam, o placeam cu adevarat. Era singura fata care mi-a atras atentia pana acum, insa la cat de naiv eram nu-i puteam spune ce simt pentru ea. Cu un zambet pe fata, am asteptat sa vad ce are de spus.
-Trebuie sa ne intalnim, Matsuro, ma anunta ingrijorata, zambetul de pe fata mea micsorandu-se din ce in ce mai mult, pana a disparut intr-u totul.
Dupa o discutie foarte scurta, in care am incercat sa ii cer indicii pentru motivul pentru care m-a sunat, am inchis amandoi telefonul. M-am ridicat grabit din pat si am inceput sa ma imbrac, fara a cauta ceva anume.
![[Imagine: dbigps.png]](http://i42.tinypic.com/dbigps.png)