The way it will all end

[Naruse_Ryo]

Ma bucur mult ca-ti place si sper ca vei citi in continuare ^^ Now, some photos with the characters



Tsubasa si Hideaki


Mitsuki


Layla

Cam atat deocamdata, o sa mai pun pe parcurs ^^ Si acum continuarea


Capitolul 3


Mi-am ridicat capul si i-am privit uimit. "Stapane?" Ce naiba se intampla? Vroiam sa aflu totul dar am decis sa o iau mai incet si sa ii las sa imi explice. Nu vroiam nici sa-i presez prea mult. Tsubasa parea orecum trist dar si fericit in acelasi timp si asta ma intriga mult. Parea sa se teama de mine de asemenea... Ca si cum i-ar fi fost frica sa nu spuna ceva gresit.
-Explicati-mi totul, va rog, pentru ca nu inteleg... am spus.
Layla s-a ridicat fara sa spuna nimic si a plecat din camera. Pentru un moment am crezut ca am spus ceva imbecil si ca am suparat-o dar ea s-a intors dupa cateva minute cu o cutie in mana. Era facuta dintr-un lemn maro si tare dar parea sa fie extrem de veche. Nu suportam felul in care mereu ma puteau face sa raman blocat in ceata. Cand a deschis-o am putut vedea inauntrul ei o frumoasa coronita alba. Pietrele de pe ea straluceau atat de puternic incat m-au facut sa-mi inchid ochii pentru un moment. Era superb facuta si parea genul de acesoriu pe care printii le purtasera cu mult timp in urma, dar tot nu intelegeam ce legatura avea cu mine.
-Ce este asta? am intrebat.
-Este a ta. A fost facuta special pentru tine in urma cu 500 de ani, imi spuse Layla.
-500 de ani? Cred ca glumesti! Nu eram nici in cosmarurile mamei mele atunci! am spus eu.
-Tu nu esti un simplu om Mitsuki... Esti mult mai mult de atat... imi spuse Hide.
-Asa e.. Tu esti stapanul nostru! il completa Tsubasa.
Ma privi in ochi pentru un moment, apoi lua usor coronita din cutie si mi-o aseza pe cap. Era parca facuta pentru capul meu deoarece mi se potrivea perfect. Am simtit un puternic gol in stomac si totul a inceput sa se invarta in jurul meu, asa ca am inchis ochii. Ma simtieam ciudat, de parca as fi alunecat intr-un abis intunecat fara oprire. Am incercat sa-mi dau coronita jos dar dintr-un oarecare motiv nu reuseam. Tot ce puteam face era sa astept ca totul sa se termine. Stiam ca era un motiv pentru aceasta senzatie stranie si ca prietenii mei nu imi doreau raul. Dupa cateva momente senzatia a disparut si am deschis ochii iar spre surprinderea mea nu mai eram in casa lui Tsubasa. Stateam singur intr-o camera pe care nu o mai vazusem niciodata. Parea a fi a unui copil pentru ca era plina de jucarii, dar cu siguranta era foarte veche pentru ca nu arata deloc ca cele din Japonia. M-am ridicat de pe patul pe care stateam si am privit in jurul meu. Pe masa era un calendar. 17.09.2010 , aceasta era data marcata pe el. Nu numai ca nu mai era in Japonia, eram in trecut. Exact cand ma intrebam ce faceam acolo am auzit un zgomot puternic, ca si cum cineva ar fi cazut la podea. Am deschis usa si am coborat pe scarile lungi de lemn, ajungand pe un hol destul de lung care ducea la alte cateva camere. Un copil de cam 8 ani statea langa o usa intre deschisa privind intr-o camera. M-am dus langa el si am observat ca plangea asa ca am vrut sa ii pun mana pe umar. Am observat insa ca nu il puteam atinge si el nu ma putea vedea sau auzi. Eram acolo doar pentru a privi probabil.
M-am uitat deci la ceea ce el privea. Era o sufragerie mare si frumoasa dar foarte demodata si extrem de plictisitoare. Inauntru, un barbat inalt si bine facut de cam 35 de ani cred, lovea intr-una o femeie care plangea neajutorata. Eram sigur ca erau parintii micutului dar nu intelegeam de ce trebuia si eu sa vad asta. Baietelul a deschis brusc si tare usa si a tipat:
-Termina!
Tatal lui s-a oprit si l-a privit pentru un moment apoi a venit langa el si i-a dat o palma tare peste fata, trantindu-l cu putere intr-un perete. Micutul s-a ridicat, sangele curgandu-i pe chip de la tampla dreapta si parand extrem de furios. L-am privit uimit inaltandu-se in aer si tipand puternic. Totul a devenit negru pentru un moment si apoi l-am vazut stand singur si plangand. Totul era acoperit de cenusa si noroi iar el parea a fi singurul supravietuitor.
-Imi pare rau mama... tata... Nu am vrut sa fac asta... Vroiam doar sa nu va mai certati... Dar am distrus Rusia.. a spus el.
Rusia.. Da. Auzisem ca o data a existat aceasta tara dar acum nu mai aparea pe harta. Motivele pentru care fusese la propriu rasa de pe Glob ramasesera necunoscute dar atunci am inteles. Acel mic copil facuse asta... Atat de inocent, atat de delicat si sensibil... si totusi... atat de puternic.
Senzatia aceea ciudata m-a cuprins din nou si m-am trezit intr-o alta camera. De aceasta data eram in Japonia, imi puteam da seama dupa stilul unic si inconfundabil al caselor noastre. O fetita foarte mica statea pe podea alaturi de mama ei si radea, jucandu-se si punand sute de intrebari. Un barbat care am presupus ca era tatal ei, a venit si a luat-o in brate. Fetita a zambit larg si l-a imbratisat iar el a mangaiat-o usor pe par dupa care a spus incet:
-Layla, uite, inghite pastiluta asta si o sa-ti cumpar ce cadou vrei apoi! spuse el, dandu-i o mica pilula ciudata.
Layla? Era posibil sa fie chiar ea..? Si oare era bolnava? De ce lua pastile? Aceste intrebari ma innebuneau in acel moment dar nu as fi putut sa le gasesc un raspuns. Micuta Layla a inghitit repede acea pastila si apoi a lesinat brusc. Mama ei a venit imediat langa ea si a luat-o in brate, privind-o ingrijorata.
-Ai innebunit? De ce faci asta? Layla are doar 3 ani! spuse ea tare.
-Stiu ce fac...Experimentul va fi un succes iar Layla va trai 1500 de ani si va avea puteri uimitoare! Crede-ma scumpo, ii fac un serviciu! Va fi fericita!
"Un experiment periculos pe o fetita de 3 ani? Cine ar face asa ceva? Unii parinti chiar sunt niste nemernici..." imi spuneam, inainte ca acea camera sa dispara si sa ma trezesc din nou intr-un alt loc. Spre uimirea mea eram in aceiasi casa, doar ca fetita era acum o adolescenta de 15 ani cu parul lung si negru si ochii albastri... Layla! Era chiar ea. M-am uitat repede la calendarul de pe usa ei. 2022... Deci proiectul despre care tatal ei vorbise chiar functionase! Ceea ce insemna ca Layla avea acum 500 de ani... Am privit-o incercand sa imi dau seama ce avea de gand sa faca.
Statea pe pat cu ochii inchisi si parea sa mediteze la ceva. Nu s-a miscat timp de cateva secunde, dupa care a deschis ochii si a privit uimita spre tavan.
-Nu se poate! a spus ea tare si totul a disparut din nou.
De data aceasta nu m-am mai trezit la ea acasa, ci intr-un parc. Layla statea langa un baiat care parea a fi de varsta ei doar ca nu avea trasaturi asiatice. Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama unde il mai vazusem dar apoi am realizat, spre surprinderea mea, ca baiatul era acel baietel micut care distrusese Rusia.
-Vladimir, vorbesc serios! spuse Layla tare. Pese 500 de ani se va naste un alt fronic supra-paranormal!
-Un altul ca mine? intreba Vladimir uimit, dar Layla scutura din cap.
-Nu, raspunse ea. Va fi mult mai puternic decat tine! Tu ai distrus o tara atunci cand puterile tale au atins cota maxima. In cazul lui... daca ajunge la capacitate 100%... Va distruge intreg Pamantul!
-Cred ca glumesti! Dar de ce?
-Sunt intrebari la care nici eu nu stiu raspunsul... Ceea ve stiu clar esta ca se va naste si o va face pe 1 ianuarie 2500, intr-o noapte in care va ploua torential iar planetele se vor alinia perfect... In noaptea acea luna va straluci mai puternic decat niciodata, dandu-i nastere celui mai puternic om din lume!
-El nu va fi om... Va fi un Zeu! spuse Vladimir.
-Adevarat. Va avea toate puterile noastre si chiar unele suplimentare. Va fi un baiat unic si special, un adevarat stapan al Lumii. Iar noi il vom proteja!
-Si cum vom face asta? Nefronici au o armata imensa si vor fi mai multi pana atunci.
-Asa este, dar cine spune ca nu putem face si noi o armata? Si eu pot raspandi virusul si o voi face! Vom forma o noua echipa si vom devenii mai puternici, asteptand venirea lui!
-Apropo, Layla, de unde stii tu ca acest baiat se va naste?
-Am visat...
Ma intrebam cum se putea raspandi acest virus dar urmatoarea scena pe care am vazut-o m-a lamurit. Era Layla, facand dragoste cu Tsubasa, ochii lui schimbandu-si brusc culoarea pe masura ce inaintau. Deci virusul asta putea fi transmis printr-un act sexual... Oare asta era singura cale? Pe masura ce ma gandeam la asta peisajul din jurul meu s-a schimbat pentru a 5-a oara.
De data aceasta am ajuns intr-o cladire ciudata, cu peretii albi si sute de holuri lungi si intortocheate. Arata ca un labirint sinistru din care imi doream doar sa ies. Dar daca ajunsesem acolo era clar ca trebuia sa vad ceva, dupa cate realizasem din aceste calatorii ciudate in timp si spatiu. Am observat ca una dintre usile de pe acel hol era deschisa si ca se auzeau voci din acel loc, asa ca m-am grabit sa ajung acolo. Inauntru erau 2 barbati si 6 copii. Primul barbat avea parul scurt, negru si un zambet care ar fi putut ingheta si soarele. Purta un costum negru si destul de comun, dar expresia pe care o avea pe chip m-a facut sa tremur si eram sigur ca avea sa-mi provoace cosmaruri. Celalalt barbat era blond, cu parul pieptanat pe spate si ochii verzi. Nici unul dintre ei nu era japonez si nu stiam cine erau sau ce faceau acolo. Copiii stateau fiecare in alt colt al camerei si se jucau singuri, parand sa nu se observe unul pe celalalt. Aveau la ochi niste ochelari ciudati ce pareau sa straluceasca oarecum. Atunci mi-am adus aminte de ceea ce ne spusese profesorul in clasa despre acei copii care sunt prinsi si am inteles unde ma aflam.
-Domnule Darryl, va rog sa ma ierta-ti daca ma bag in probleme care nu ma privesc, dar nu inteleg un lucru, spuse barbatul blond.
-Te ascult, Jake, spune-mi ce s-a intamplat.
-Ei bine, mai sunt 100 de ani pana cand acel Fronic puternic se va naste. De ce luati copii fronici de acum cand puteti astepta ca anul 2500 sa vina si sa-l prinde-ti direct pe el? intreba Jake.
-Ei bine, este foarte simplu. Acesti copii nu au puterea acelui mic Diavol impielitat care va aparea peste 100 de ani, dar pot fi si ei periculosi. Daca nu i-am prinde s-ar alatura echipei pe care o are Layla si nu putem permite asta. Daca nu ii poti invinge, fa-i sa ti se alature! Asta e motto-ul meu.
-Dar ei nu vi s-au alaturat, nu va asculta si nici macar nu stiu de existenta dumneavoastra. Tot ce fac ei este sa stea acolo, cu acei ochelari care le controleaza creierul, prinsi intr-o lume virtuala pe care ei o cred realitatea. Nu ii pute-ti folosi ca arme si nu ii puteti face sa lucreze pentru dumneavoastra.
-Vad ca ti-ai facut temele, spuse Darryl zambind. Da, este adevarat, dar atata timp cat stau aici ii pot controla si cerceta atat cat imi doresc. Cat despre lupta cu Fronicii, nu-ti obosi tu creierul cu aceste probleme. Am luptatorii mei care fac cat 100 de-ai lor.
-I-as putea vedea? intreba Jake.
-Bineinteles! Urmeaza-ma.
Am mers alaturi de Darryl si Jake pe un coridor lung pana am ajuns la o noua camera. Inauntru erau 6 adolescenti, 3 baieti si 3 fete, cuplati in perechi de cate doi. Cu totii s-au oprit din ceea ce faceau si s-au inclinat in fata lui Darryl atunci cand acesta a intrat.
-Ei sunt cele mai bune echipe de luptatori si te asigur ca nu mai exista in lume cineva mai puternic decat ei! spuse el mandru.
-Nu inca, ii raspunse Jake.
-Ei sunt Ying si Yang, spuse Darryl, ignorand comentariul lui Jake si aratand spre un baiat si o fata.
Baiatul avea parul scurt si negru iar ochii lui erau mai albastri decat cerul. Purta o camasa roz, descheiata si o pereche de blugi albastri. Pe abdomenul lui, nu cu mult deasupra buricului avea un tatuaj cu simbolul Ying&Yang pe care il avea si sora lui, tatut pe mana dreapta. Fata avea parul lung si rosu si ochii indentici cu ai fratelui ei. Era imbracata intr-o rochita mov si avea pe cap o bentita ciudata ce arata ca o coroana si ii dadea aspectul unei regine malefice. Amandoi zambeau rece, cu ochii stralucind.
-Sunt gemeni, spuse Darryl, si lucreaza pentru mine de 200 de ani, la fel ca si Natsuo si Daisuke.
Natsuo si Daisuke erau aproape identici. Singurul lucru care ii deosebea oarecum era parul. Daisuke avea parul scurt si blond in timp ce Natsuo il avea mai lung, putin ondulat si negru. Trasaturile fetei, corpul si inaltimea erau insa exact la fel. Erau imbracati in niste costume negre si aratau ca niste simpli oameni de afaceri din Tokyo, dar la o privire mai atenta puteai vedea ca nu erau doar oameni. Aveau ochii reci si lipsiti de sentimente...
-Banuiesc ca si ele sunt surori, nu-i asa? intreba Jake, aratand spre ultima echipa.
-Nicidecum! spuse Darryl, zambind. Ele doua sunt iubite si sunt cea mai noua achizitie a mea. Le am de doar 50 de ani dar sunt foarte eficiente si le place sa lucreze curat fara sa lase urme!
-Sa inteleg ca ei sunt un fel de roboti? intreba Jake.
-Nu, sunt oameni si au fost Fronici candva. Dar i-am luat in echipa mea si acum sunt cei mai buni Nefronici in viata! In afara de ei mai am 100 de echipe de acelasi gen dar nu ii folosim prea des. Ei 6 ajung de obicei cat o armata intreaga. Sunt minunati si il vor aduce aici pe Lucifer si voi fi foarte bucuros sa ii dau si lui o perche din acesti ochelari la moda!
-Copilul acela nu este Lucifer, spuse Jake. Ar putea salva Planeta!
-Dar ar putea-o distruge in acelasi timp! Pericolul ca el sa ajunga la 100% este prea mare si nu ne putem perimte riscul. Trebuie eliminat inainte sa ajunga o amenintare pentru toata lumea.
"O amenintare pentru toata lumea"... Acele cuvinte mi-au rasunat de sute de ori in cap si m-am trezit in bucataria din casa lui Tsubasa. Erau toti acolo. El, Hide, Layla, Mamoru si Vladimir. Fumau toti 5 si pareau ingrijorati de ceva.
-Peste o saptamana incepem scoala, spuse Mamoru.
-Da, asa e... Anul asta il vom cunoaste, nu-i asa? spuse Hide.
-Da... Anul asta implineste 15 ani si va venii la Maiyo, spuse Layla.
-Dar esti sigura ca va veni la acel liceu? intreba Mamoru.
-Ti-am spus deja, am visat intalnirea mea cu el si eram pe unul dintre holurile din Maiyo, ii explica Layla. Stiu cum arata, cand il voi vedea va voi da de inteles ca el este. Dar sa nu il brusca-ti.. Trebuie sa il luam usor, nu vreau sa-l speriem.
-Stai linistita, stiu sa ma port cu oameni! Imi place sa-mi fac prieteni noi! spuse Tsubasa fericit.
-El nu va fi prietenul nostru, Tsubasa... El este stapanul nostru... spuse Layla.
-Stiu, dar asta inseamna ca nu putem fi prieteni cu el? intreba Tsubasa suparat.
-Asta depinde de el... Daca el va vrea vom fi si prieteni... Dar nu va uitati misiunea! Trebuie sa il protejam cu pretul vietii daca va fi necesar! Noi suntem scuturile lui si nu vom lasa pe nimeni sa se atinga de el! S-a inteles?
-Da, Layla... au spus cu totii in grup.
Imaginea a inceput sa se indeparteze de mine si m-am simtit atras din nou in acel abis intunecat si ametitor. Cand am deschis ochii eram din nou langa prietenii mei, in sufrageria lui Tsubasa din prezent. Acum ca aflasem totul chiar si ei mi se pareau diferiti. Nu doreau sa fie prietenii mei pentru ca ma placeau ci doar pentru ca ma credeau stapanul lor. Se temeau de mine si probabil daca nu as fi fost "Cel Ales" Layla nici nu m-ar fi bagat in seama. Si de parca nu era suficient, Darryl avea sa trimita acele echipe de razboinici dupa mine ca sa ma bage in acea lume virtuala pe care o controla cu ajutorul acelor ochelari sinistri. Simteam ca imi explodeaza capul si ca nu mai puteam rezista.
-Acum intelegi cine esti? ma intreba Layla.
-Da... Sunt Diavolul... am spus incet.
-Nu este adevarat! sari repede Tsubasa. Tu esti stapanul nostru si esti un om bun! Darryl este singurl Diavol de aici!
-Nu il putem invinge pe Darryl... Suntem depasiti de armata lui atat numeric cat si la putere...
-Te temi de Darryl? intreba Layla.
-Ma tem de mine insumi... Nu vreau distrugeri, nu vreau sa ranesc oamenii... Vreau doar sa fiu un om obijnuit, cu prieteni obijnuiti... Dar simpla mea existenta provoaca teama, oamenii ma cred un demon venit pentru a aduce distrugerea!
As fi dorit sa mai spun ceva dar in momentul urmator usa se deschise si Vladimir intra in camera.
-Imi pare rau ca am intarziat, spuse el. I-ati spus, nu-i asa?
-Da.. spuse Layla. Cred ca voi doi aveti de vorbit. Nimeni nu il poate intelege pe Mitsuki mai bine decat tine. Va lasam singuri.
Cu totii au plecat iar Vladimir s-a asezat langa mine pe canapea, evitand sa ma priveasca si spunand:
-Stapane, ati dori sa stiti ceva?
-Da... Cum pot sa ma sinucid?
-Poftim? spuse el uimit.
-Viata mea este un pericol pentru intreaga omenire asa ca prefer sa ii pun capat acum inainte de a fi prea tarziu, i-am spus hotarat. Spune-mi, cum imi pot lua viata?
-Nu poti. Nimeni si nimic nu te poate invinge. Noi vrem doar sa ii impiedicam pe Nefronici sa te ia cu ei, dar ei nu te-ar putea omora oricat ar incerca. Tu nu poti muri. Esti nemuritor.
Daca pana acum toate cele pe care le auzisem umplusera paharul acum acesta daduse complet pe dinafara si se prabusise. Nu puteam sa mor... Aveam sa traiesc pe Pamant fara un sfarsit, privind disparitia tuturor, fara a putea face absolut nimic decat a produce si mai multa distrugere. Acesta era destinul meu... Blestemul meu... Si nu puteam face nimic pentru a opri asta.


Hope you like it it si astept pareri si critici ^___^