01-03-2011, 01:03 AM
Buuun >:)
E Martisor, ora... Cu aproximatie fix:)) Ca doar nu toate ceasurile merg la fel :-j Si va fac un cadou >:D<
La multi ani si sa fiti fericiti cu totii >:D<
So... Enjoy >:D<
'' O lume atat de rea... Atat de grea, necrutatoare! Totul este impotriva noastra, totul! Imi vine sa urlu cand privesc fiecare desertaciune care se infaptuieste pe pamantul asta! Din nou am fost martor la inca un viol infaptuit de acel nenorocit pe care l-am crezut prieten al meu. Si chiar a fost... Si este. Da, Lucas imi e un prieten adevarat, tine la mine si intotdeauna imi arata bunatate. Singurul defect al sau era ca ii placea sa abuzeze de tinere fete. Incepuse prin a se culca cu ele, dar ajunsese sa le chinuie de fiecare data, luandu-le cu forta. Faptul ca avea o pozitie sociala inalta il proteja de toate prostiile acelor vremuri... Ce noroc pe el! Ma intreb de ce e prieten cu mine, un tip fara niciun sfant in buzunar?! ''
Am incheiat de citit scurtul pasaj scris in ultima mea zi la varsta de 17 ani. Peste doua minute a venit ziua mea, si anume 12 mai. Facusem 18 ani. Astazi, un an mai tarziu, ma intreb cu lacrimi in ochi de ce sunt asa de prost. Acum trei zile am primit o scrisoare de la Lucas, in care imi descria in detaliu violul unei anumite Katherine, o tanara fata ce se parea ca era doar o pustoaica, insa am aflat amandoi in scurt timp ca e fiica de nobil. Spre marele meu noroc, eu nu participasem la acest viol. De fapt eu nu participasem la niciunul din violurile sale, nu atinsesem nicio fata, doar privisem. De ce? Nici eu nu-mi puteam explica de ce privisem astfel de orgii. Nu-mi placeau, chair ma dezgustau. Dar priveam si ma durea de fiecare data.
Acum, trei zile mai tarziu, ma aflu in mansarda mea, recitind scrisoarea patata de lacrimile lui Lucas si ale mele. Prietenul meu se sinucisese. Tatal acelei tinere, Katherine, il prinsese si urma sa-l inchida, insa nu a mai avut ocazia, fiindca Lucas isi pusese capat zilelor. Merse pe un pod inalt si se arunca in gol de pe acesta. Eram singurul caruia ii explicase si de ce. Ma rugase sa nu impartasesc nimanui secretul, era prea indurerat de soarta lui ca sa mai spuna si altora, preferand sa moara in tacere.
Isi ceruse scuze ca eu trebuisem sa fiu martor tuturor, imi explicase ca ma iubeste si ca moare cu mine in gand si multe, multe altele. Am fost astazi la inmormantarea lui. A fost incredibil de trist, toti au plans. Parintii aflasera de violul lui Katherine si il invinuiau, dar totusi nu voiau sa accepte, nu puteau s-o faca, nu le venea sa creda ca fiul lor e un violator nenorocit, ordinar. De mine nu se aflase nimic, nu stia nimeni ca as fi fost complice, mereu statusem in umbra, ascuns de privirile victimelor.
Acum imi parea rau... De fapt de fiecare data cand '' participam '' la un viol al lui Lucas imi parea rau... Insa niciodata nu ajunsesem sa fac ce-mi pusesem in minte, si anume sa-l impiedic. Cu ce l-as fi putut impiedica eu?! Eram doar un tanar de 17-18 ani, fara bani, fara nimic. Locuiam cu bunica, fiindca familia mea... Tatal meu fusese vanzator, doar un vanzator nenorocit, iar mama mea murise la nasterea mea. Nu avusesem o copilarie fericita, iar adolescenta... Ei bine, aceasta se schimbase din momentul in care m-am imprietenit cu Lucas, fiul unui nobil. Acesta ma ajuta de fiecare data cand aveam nevoie, indiferent de ceea ce voiam. Era constient ca il pot ajuta si eu, la randul meu. Nu-mi cerea nimic in schimb, poate doar prietenia pe care i-o oferisem intotdeauna fara ocol, o prietenie sincera, adevarata. Nu ne certaseram niciodata si daca nu si-ar fi curmat zilele poate am fi fost prieteni pana la sfarsitul zilelor.
Era prea tarziu, totusi. Ce sa fac? Merg mai departe. Am inchis ochii, lasandu-mi lacrimile sa-mi curga pe chipul bland si trist. Parul blond si ciufulit imi acoperea ochii de un albastru deschis precum lacurile de munte, iar tenul alb ca laptele capatase acum tente cadaverice. Ma simteam distrus din cauza mortii prietenului meu. Nu-mi pasa de starea lui sociala, nu-mi pasa ca ma ajutase, imi pasa doar de prietenia noastra, o prietenie care mersese cu el in mortamant. M-am trantit in fotoliul din tapiterie maro, asezandu-mi chipul in palme si am stat asa, reflectand la tot ceea ce s-a intamplat. Ma simteam vinovat... Vinovat pentru ca eu seduceam victimele.
Eu si doar eu. Caleb Shepherd, un tanar inalt si dragut, dupa care se uitau toate fetele. Aratam foarte bine si eram constient de acest lucru, folosind asta cu fiecare ocazie: seduceam victimele, iar Lucas isi batea joc de ele. Asta era jocul nostru preferat, ii ziceam '' rapirea Sabinelor ''. Imi rea rusine de mine, si totusi nu incetam niciodata sa fac acest lucru, cu toate ca ma rodea regretul dupa fiecare seducere. Ajunsesem un Don Juan de Londra, un nenorocit. Si totusi nu facusem niciodata nimic pentru asta, continuam sa imi bat joc de victime.
In aceasta dupa-amiaza sunt invitat la ceai la contesa Charlette, o tanara fiica de nobil. De fapt, mai toate victimele noastre fusesera fiice de nobil, fiindca asta ii placea lui Lucas. Probabil daca el mai traia as fi sedus-o si pe aceasta, dar nu, nu voiam s-o fac. Sau...
M-am ridicat din fotoliul meu, privind in jurul meu: o camera micuta, cu mobila veche si de de buna calitate. Cu toate ca nu eram de vita nobila, bunica mea aveao bogatie a ei, constituita in carti. Da, avea atatea carti incat daca le-ar fi vandut ar fi facut avere. Si eu le citisem aroape pe toate in tot acest timp. Nu voiam sa le vanda, tineam la cartile astea mai mult ca la ochii mei din cap. Mai avea, in afara de astea, bijuterii multe. Nu le folosea aproape niciodata, nu-i trebuiau, era prea in varsta. Dar ele constituiau amintirile ei, iar eu respectam acest lucru. Imi iubeam bunica si niciodata nu o facusem sa-i fie rusine, mai ales ca anul in care ne aflam, si anume 1870, nu ne permitea sa facem orice, totul trebuia facut in tacere, cu distretie maxima, fiindca lumea vorbea si vorbea fara sfarsit.
Mai era putin timp pana ce trebuia sa ma pregatesc de ceai. Mi-am facut toaleta repede si am iesit din mansarda mea imbracat elegant, cu hainele scumpe ce mi le daduse iubitul meu Lucas. Mi-am aranjat rapid parul usor ud din cauza apei, insa se parea ca n-are de gand sa stea in niciun fel, asa ca am pornit fara grija catre locuinta contesei. Eu, fiind foarte bun prieten cu Lucas, fusesem inscris in grupurile aristocratilor. Talentul la desen si scriere imi confereau abilitatea de a frecventa aceste cercuri, constituind de multe ori atentia principala. Stiam de data asta de ce eram invitat, si anume pentru ca toti voiau sa afle adevaratul motiv al sinuciderii prietenului meu.
Stiam foarte bine sa evit subiectele care-mi displaceau si nu-mi era rusine sa ma prefac trist, cu atat mai mult cu cat eram trist cu adevarat. Am batut usor la usa, aceasta deschizandu-se in scurt timp de majordom inalt si imbracat intr-un costum. Dintr-o privire, acesta ma invita in casa, conducandu-ma in camera in care se stransesera deja o groaza de persoane.
Cum ma vazut, Charlette se indrepta catre mine, cu mainile intinse. Era o tanara fata inalta, foarte simpatica, cu parul lung si blond cazanadu-i pe umerii frumos rotunjitit, acoperiti de rochia cu decolteu in V ce ii descoperea sanii rotunzi si frumosi. Ochii ei albastrii-suri ma fixara pentru cateva momente, dupa care se apropie. I-am luat mana intr-a mea si am sarutat-o usor, dupa care i-am zambit.
- Caleb, ma bucur enorm sa te vad, imi spuse dupa asta, privindu-ma pe sub gene si zambindu-mi. Hai sa luam un loc, spuse rapid, tragandu-ma dupa ea pe o canapea si punandu-ma sa ma asez. In scurt timp, toata lumea din sala se stranse in jurul nostru. Stiam ce avea sa urmeze: o serie de intrebari idioate despre Lucas. Doresti sa ne arati schitele tale? ma intreba Charlette zambind.
Ochii mi-au stralucit cateva momente, dupa care am dat afirmativ din cap, deschizand blocul mare si scotand de acolo o groaza de file care mai de care mai frumos desenate. In timp ce blondina le lua si le analiza, aratandu-le si celorlalti si laudandu-le in acelasi timp.
Imi placea auzind lucruri de lauda despre munca mea, insa nu-mi placea sa arat asta, asa ca am tacut si am continuat sa zambesc, ascultand atent. Din spatele salii se auzeau soapte despre Lucas, insa m-am prefacut ca nu aud, pastrand tacerea. Era un subiect despre care nu doream sa vorbesc in niciun chip, asa ca m-am prefacut indiferent.
In scurt timp, ceaiul se termina, ceilalti incepand sa plece. Charlette ma ruga sa mai raman ceva timp pe la ea, dorind sa vorbeasca cu mine. Am oftat in sinea mea, insa nu am spus nimic, doar am inclinat din cap. Nu eram prea vorbaret, niciodata nu fusesem asa, mai ales cand era vorba de un subiect asa de important pentru mine.
- Bun, acum, ca au plecat toti, hai sa mergem sus, spuse zambind, ajutandu-ma sa strang schitele si sa le bag inapoi in bloc, indreptandu-ma catre scari alaturi de ea. Am urcat sus, ajungand probabil in camera ei, am intrat si blondina inchise usa cu cheia. Ce s-a intamplat de fapt?
Am ramas uimit cand a pus intrebarea asta asa direct. M-am intors cu spatele la ea, vrand sa ies, insa nu m-a lasat s-o fac, m-a prins de mana, intorcandu-ma cu fata la ea. Refuzam s-o privesc in ochi, ci ma uitam in gol, gandindu-ma in ce cursa am cazut.
E Martisor, ora... Cu aproximatie fix:)) Ca doar nu toate ceasurile merg la fel :-j Si va fac un cadou >:D<
La multi ani si sa fiti fericiti cu totii >:D<
So... Enjoy >:D<
*
'' O lume atat de rea... Atat de grea, necrutatoare! Totul este impotriva noastra, totul! Imi vine sa urlu cand privesc fiecare desertaciune care se infaptuieste pe pamantul asta! Din nou am fost martor la inca un viol infaptuit de acel nenorocit pe care l-am crezut prieten al meu. Si chiar a fost... Si este. Da, Lucas imi e un prieten adevarat, tine la mine si intotdeauna imi arata bunatate. Singurul defect al sau era ca ii placea sa abuzeze de tinere fete. Incepuse prin a se culca cu ele, dar ajunsese sa le chinuie de fiecare data, luandu-le cu forta. Faptul ca avea o pozitie sociala inalta il proteja de toate prostiile acelor vremuri... Ce noroc pe el! Ma intreb de ce e prieten cu mine, un tip fara niciun sfant in buzunar?! ''
Am incheiat de citit scurtul pasaj scris in ultima mea zi la varsta de 17 ani. Peste doua minute a venit ziua mea, si anume 12 mai. Facusem 18 ani. Astazi, un an mai tarziu, ma intreb cu lacrimi in ochi de ce sunt asa de prost. Acum trei zile am primit o scrisoare de la Lucas, in care imi descria in detaliu violul unei anumite Katherine, o tanara fata ce se parea ca era doar o pustoaica, insa am aflat amandoi in scurt timp ca e fiica de nobil. Spre marele meu noroc, eu nu participasem la acest viol. De fapt eu nu participasem la niciunul din violurile sale, nu atinsesem nicio fata, doar privisem. De ce? Nici eu nu-mi puteam explica de ce privisem astfel de orgii. Nu-mi placeau, chair ma dezgustau. Dar priveam si ma durea de fiecare data.
Acum, trei zile mai tarziu, ma aflu in mansarda mea, recitind scrisoarea patata de lacrimile lui Lucas si ale mele. Prietenul meu se sinucisese. Tatal acelei tinere, Katherine, il prinsese si urma sa-l inchida, insa nu a mai avut ocazia, fiindca Lucas isi pusese capat zilelor. Merse pe un pod inalt si se arunca in gol de pe acesta. Eram singurul caruia ii explicase si de ce. Ma rugase sa nu impartasesc nimanui secretul, era prea indurerat de soarta lui ca sa mai spuna si altora, preferand sa moara in tacere.
Isi ceruse scuze ca eu trebuisem sa fiu martor tuturor, imi explicase ca ma iubeste si ca moare cu mine in gand si multe, multe altele. Am fost astazi la inmormantarea lui. A fost incredibil de trist, toti au plans. Parintii aflasera de violul lui Katherine si il invinuiau, dar totusi nu voiau sa accepte, nu puteau s-o faca, nu le venea sa creda ca fiul lor e un violator nenorocit, ordinar. De mine nu se aflase nimic, nu stia nimeni ca as fi fost complice, mereu statusem in umbra, ascuns de privirile victimelor.
Acum imi parea rau... De fapt de fiecare data cand '' participam '' la un viol al lui Lucas imi parea rau... Insa niciodata nu ajunsesem sa fac ce-mi pusesem in minte, si anume sa-l impiedic. Cu ce l-as fi putut impiedica eu?! Eram doar un tanar de 17-18 ani, fara bani, fara nimic. Locuiam cu bunica, fiindca familia mea... Tatal meu fusese vanzator, doar un vanzator nenorocit, iar mama mea murise la nasterea mea. Nu avusesem o copilarie fericita, iar adolescenta... Ei bine, aceasta se schimbase din momentul in care m-am imprietenit cu Lucas, fiul unui nobil. Acesta ma ajuta de fiecare data cand aveam nevoie, indiferent de ceea ce voiam. Era constient ca il pot ajuta si eu, la randul meu. Nu-mi cerea nimic in schimb, poate doar prietenia pe care i-o oferisem intotdeauna fara ocol, o prietenie sincera, adevarata. Nu ne certaseram niciodata si daca nu si-ar fi curmat zilele poate am fi fost prieteni pana la sfarsitul zilelor.
Era prea tarziu, totusi. Ce sa fac? Merg mai departe. Am inchis ochii, lasandu-mi lacrimile sa-mi curga pe chipul bland si trist. Parul blond si ciufulit imi acoperea ochii de un albastru deschis precum lacurile de munte, iar tenul alb ca laptele capatase acum tente cadaverice. Ma simteam distrus din cauza mortii prietenului meu. Nu-mi pasa de starea lui sociala, nu-mi pasa ca ma ajutase, imi pasa doar de prietenia noastra, o prietenie care mersese cu el in mortamant. M-am trantit in fotoliul din tapiterie maro, asezandu-mi chipul in palme si am stat asa, reflectand la tot ceea ce s-a intamplat. Ma simteam vinovat... Vinovat pentru ca eu seduceam victimele.
Eu si doar eu. Caleb Shepherd, un tanar inalt si dragut, dupa care se uitau toate fetele. Aratam foarte bine si eram constient de acest lucru, folosind asta cu fiecare ocazie: seduceam victimele, iar Lucas isi batea joc de ele. Asta era jocul nostru preferat, ii ziceam '' rapirea Sabinelor ''. Imi rea rusine de mine, si totusi nu incetam niciodata sa fac acest lucru, cu toate ca ma rodea regretul dupa fiecare seducere. Ajunsesem un Don Juan de Londra, un nenorocit. Si totusi nu facusem niciodata nimic pentru asta, continuam sa imi bat joc de victime.
In aceasta dupa-amiaza sunt invitat la ceai la contesa Charlette, o tanara fiica de nobil. De fapt, mai toate victimele noastre fusesera fiice de nobil, fiindca asta ii placea lui Lucas. Probabil daca el mai traia as fi sedus-o si pe aceasta, dar nu, nu voiam s-o fac. Sau...
M-am ridicat din fotoliul meu, privind in jurul meu: o camera micuta, cu mobila veche si de de buna calitate. Cu toate ca nu eram de vita nobila, bunica mea aveao bogatie a ei, constituita in carti. Da, avea atatea carti incat daca le-ar fi vandut ar fi facut avere. Si eu le citisem aroape pe toate in tot acest timp. Nu voiam sa le vanda, tineam la cartile astea mai mult ca la ochii mei din cap. Mai avea, in afara de astea, bijuterii multe. Nu le folosea aproape niciodata, nu-i trebuiau, era prea in varsta. Dar ele constituiau amintirile ei, iar eu respectam acest lucru. Imi iubeam bunica si niciodata nu o facusem sa-i fie rusine, mai ales ca anul in care ne aflam, si anume 1870, nu ne permitea sa facem orice, totul trebuia facut in tacere, cu distretie maxima, fiindca lumea vorbea si vorbea fara sfarsit.
Mai era putin timp pana ce trebuia sa ma pregatesc de ceai. Mi-am facut toaleta repede si am iesit din mansarda mea imbracat elegant, cu hainele scumpe ce mi le daduse iubitul meu Lucas. Mi-am aranjat rapid parul usor ud din cauza apei, insa se parea ca n-are de gand sa stea in niciun fel, asa ca am pornit fara grija catre locuinta contesei. Eu, fiind foarte bun prieten cu Lucas, fusesem inscris in grupurile aristocratilor. Talentul la desen si scriere imi confereau abilitatea de a frecventa aceste cercuri, constituind de multe ori atentia principala. Stiam de data asta de ce eram invitat, si anume pentru ca toti voiau sa afle adevaratul motiv al sinuciderii prietenului meu.
Stiam foarte bine sa evit subiectele care-mi displaceau si nu-mi era rusine sa ma prefac trist, cu atat mai mult cu cat eram trist cu adevarat. Am batut usor la usa, aceasta deschizandu-se in scurt timp de majordom inalt si imbracat intr-un costum. Dintr-o privire, acesta ma invita in casa, conducandu-ma in camera in care se stransesera deja o groaza de persoane.
Cum ma vazut, Charlette se indrepta catre mine, cu mainile intinse. Era o tanara fata inalta, foarte simpatica, cu parul lung si blond cazanadu-i pe umerii frumos rotunjitit, acoperiti de rochia cu decolteu in V ce ii descoperea sanii rotunzi si frumosi. Ochii ei albastrii-suri ma fixara pentru cateva momente, dupa care se apropie. I-am luat mana intr-a mea si am sarutat-o usor, dupa care i-am zambit.
- Caleb, ma bucur enorm sa te vad, imi spuse dupa asta, privindu-ma pe sub gene si zambindu-mi. Hai sa luam un loc, spuse rapid, tragandu-ma dupa ea pe o canapea si punandu-ma sa ma asez. In scurt timp, toata lumea din sala se stranse in jurul nostru. Stiam ce avea sa urmeze: o serie de intrebari idioate despre Lucas. Doresti sa ne arati schitele tale? ma intreba Charlette zambind.
Ochii mi-au stralucit cateva momente, dupa care am dat afirmativ din cap, deschizand blocul mare si scotand de acolo o groaza de file care mai de care mai frumos desenate. In timp ce blondina le lua si le analiza, aratandu-le si celorlalti si laudandu-le in acelasi timp.
Imi placea auzind lucruri de lauda despre munca mea, insa nu-mi placea sa arat asta, asa ca am tacut si am continuat sa zambesc, ascultand atent. Din spatele salii se auzeau soapte despre Lucas, insa m-am prefacut ca nu aud, pastrand tacerea. Era un subiect despre care nu doream sa vorbesc in niciun chip, asa ca m-am prefacut indiferent.
In scurt timp, ceaiul se termina, ceilalti incepand sa plece. Charlette ma ruga sa mai raman ceva timp pe la ea, dorind sa vorbeasca cu mine. Am oftat in sinea mea, insa nu am spus nimic, doar am inclinat din cap. Nu eram prea vorbaret, niciodata nu fusesem asa, mai ales cand era vorba de un subiect asa de important pentru mine.
- Bun, acum, ca au plecat toti, hai sa mergem sus, spuse zambind, ajutandu-ma sa strang schitele si sa le bag inapoi in bloc, indreptandu-ma catre scari alaturi de ea. Am urcat sus, ajungand probabil in camera ei, am intrat si blondina inchise usa cu cheia. Ce s-a intamplat de fapt?
Am ramas uimit cand a pus intrebarea asta asa direct. M-am intors cu spatele la ea, vrand sa ies, insa nu m-a lasat s-o fac, m-a prins de mana, intorcandu-ma cu fata la ea. Refuzam s-o privesc in ochi, ci ma uitam in gol, gandindu-ma in ce cursa am cazut.
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour